Această apariţie în cadrul celui mai renumit raliu susţine lansarea mărcii DS.
Din Suedia până în
![]() |
Cele două versiuni DS3 WRC desemnate să adune puncte la Campionatul Constructorilor vor fi pilotate de Kris Meeke / Paul Nagle, echipaj confirmat deja pentru întreg sezonul. Specialişti de renume în domeniul raliului, Sébastien Loeb şi Daniel Elena, vor intra în competiţie încă o dată, revenind în cursă la un an de la sfârşitul participării lor.
Noua provocare este privită cu modestie şi entuziasm de Séb şi Daniel, iar revenirea lor va încânta fără îndoială numărul mare de fani, care sperau de mult timp să-i revadă concurând împreună la un raliu!
Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări
Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.
Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!