Cu 605 cai putere și o viteză maximă de 305 km/h, noul Audi S8 plus este o declarație puternică de performanță, fiind cel mai potent sedan din gama Audi.
După cinci ani de la lansare, MINI Connected trece printr-un amplu proces de relansare, cu o nouă versiune ce este disponibilă de la jumătatea lunii august.
Prezentat în România, în premieră, la jumătatea anului 2010, Mitsubishi ASX este disponibil acum și cu motorizarea 1.6 Diesel EURO 6.
BMW Group este primul constructor de automobile care integrează EnLighten App în interfaţa sa de infotainment. Aceasta informează conducătorul auto în timp real cu privire la evoluţia culorii următorului semafor pe traseu şi poate fi integrată deja pe toate modelele care au instalată opţiunea apps.
Volkswagen Passat B8 introduce o premieră mult așteptată în gama Volkswagen. Liderul segmentului de automobile de dimensiuni medii poate fi echipat cu noul sistem Head-Up Display, opțiune disponibilă în Germania la prețul de 560 Euro pentru modelele Comfortline și Highline, indiferent de motorizare.
Infiniti, divizia premium a Nissan, vrea să acapareze o parte dintre vânzările lui Audi A3 și Mercedes-Benz CLA, lansând compacta Q30 pe 15 septembrie la Salonul Auto de la Frankfurt.
Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări
Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.