No SSO cookie

Renault Megane GT TCe 205 AT7

voteaza
(5/ 1)
Cei de la Renault au dezvoltat un model complet nou și sofisticat, cu un exterior frumos și un interior high-tech, totul completat de numeroasele sisteme de siguranță
Nota redactor
4.8
Nota cititor
5.0

Renault Megane GT TCe 205 AT7

Renault Megane este succesorul modelului Renault 19, prima generație a fost lansată în anul 1995, iar ce-a de-a doua generaţie a fost cea care a avut cele mai mari vânzări la nivel mondial, inclusiv în ţara noastră. De atunci și până acum au fost vândute la nivel mondial peste 6,5 milioane de unități. Lansată în anul 2002, generația Megane II a primit premiul „Mașina Anului în Europa“  în 2013 și a acumulat un binemeritat scor de 5 stele la testele EuroNCAP, fiind atunci primul autoturism compact care a reușit acest punctaj. Megane II a oferit în acea vreme tehnologii interesante: pornirea motorului cu ajutorul unui buton, plafonul panoramic vitrat şi altele. Megane a beneficiat de un facelift în 2006, iar în 2008 a fost lansată a treia generaţie.

Cea de-a patra generație, actuala, a fost lansată în anul 2015 la Salonul Auto de la Frankfurt, cu vânzări care au început la nivel mondial în iulie 2016. Acesta utilizează platforma CMF-CD dezvoltată de Renault și Nissan. Abrevierea de CMF provine de la Common Module Family și se regăsește pe modele precum Nissan Qashqai, Nissan X-Trail, Nissan Pulsar, Renault Espace V, Renault Kadjar, Renault Talisman, Renault Koleos II și Renault Scenic IV.

Versiunea estate (Megane Sports Tourer) a fost prezentată oficial la Salonul Auto de la Geneva din 2016, iar versiunea sedan a fost prezentată în luna iulie a lui 2016.

Faptul că oficialii Renault au decis să aplice câteva modificări de ordin tehnic și estetic este lesne de înțeles, având în vedere că Megane se află într-un segment extrem de concurențial atât la nivel mondial cât și în țara noastră. Fără acest facelift nu ar fi rezistat concurenței care lansează des generații noi de modele.

De această dată am testat un Renault Megane în echiparea GT, cu motorizarea TCe de 205 CP și transmisie automată EDC cu dublu ambreiaj în 7 trepte.

 

MOTOR

Echiparea GT pe care am testat-o poate fi echipată cu două motorizări, una de 1,6 litri pe benzină TCe cu 205 CP și transmisie automată EDC în 7 trepte și una diesel dCi cu 165 CP și transmisie automată EDC în 6 trepte, ambele cu tracțiune față și direcție integrală 4CONTROL.

Sub capota modelului testat de noi se afla motorul pe benzină turbo de 1,6 litri familiar de la Clio RS, care oferă o putere de 205 CP la 6.000 rpm și un cuplu de 280 Nm la 2.400 rpm (cu 5 CP și 40 Nm peste Clio).

Cuplat la o cutie de viteze automată cu 7 rapoarte, având în vedere că are de pus în mișcare o masă destul de mică de 1.392 kg, oferă resurse foarte bune de putere la aproape orice turație și se descurcă onorabil în ceea ce privește economia de combustibil, protejând în același timp mediul înconjurător datorită emisiilor de CO2 cu o valoare de 134 g/km și normei Euro 6 în care se încadrează cu succes.

Motorul s-a dovedit un pic zgomotos, însă oricând îl preferăm în detrimentul unui diesel de 165 CP, care se poate monta alternativ în cazul echipării testate. Rafinamentul transmisiei cu dublu ambreiaj își spune cuvântul atunci când vine vorba despre schimbarea treptelor, acest lucru făcându-se foarte lin în modul Neutral, însă diferența semnificativă în privința rapidității schimbării treptelor se simte imediat ce activați modul Sport.

 

COMPORTAMENT

Cei de la Renault Sport și-au adus o contribuție substanțială pentru versiunea GT, suspensia fiind modificată, aceasta având arcuri, amortizoare și bare anti-ruliu modificate față de versiunea de serie. Suspensia spate a rămas semi-independentă la fel ca versiunile inferioare, cei de la Renault alegând soluția unei bare de torsiune. Direcția electromecanică beneficiază de o precizie bună și o cursă scurtă, imprimând șoferului un sentiment de siguranță și control, bazat în principal pe feedback-ul primit de la direcția integrală.

Interesant este faptul că deși versiunea GT testată de către noi beneficia de jante cu dimensiunea de 18 inch, modelul francezilor a gestionat bine toate tipurile de gropi și denivelări întâlnite în timpul testului nostru, fără a afecta prea mult confortul pasagerilor și cu un zgomot redus.

Motorul disponibil pe Megane GT este relativ receptiv la comenzile șoferului în aproape toată plaja de turație și poate propulsa autoturismul de 1.392 kg de la 0 la 100 km/h într-un timp respectabil de 7,1 secunde dacă utilizați funcția Launch Control, în timp ce viteza maximă a acestei motorizări, declarată de producător, este de 230 km/h.

Cei de la Renault declară un consum mediu în regim mixt de 6,0 l/100 km, cel real din timpul testului fiind de 8,3 l/100 km, obținut în cazul unei rulări în proporție mai mare în mediul extraurban, pe aproape tot parcursul călătoriei fiind activat modul Comfort și aerul condiționat setat pe AUTO.

Consumul real din mediul urban este în jurul valorii de 10 l/100 km, fiind valabil în cazul unui București aglomerat, în cazul folosirii aerului condiționat pe modul AUTO și a setărilor Comfort în cadrul Multi-Sense, consumul oficial în acest caz fiind de 7,9 l/100 km.

În extraurban am reușit să obținem un consum de 6,5 l /100 km la o rulare relaxată cu viteza maximă de 120 km/h, fără depășiri și având modul Comfort activat. Consumul extraurban oficial este de 4,9 l / 100 km.

Transmisia EDC are o funcție de retrogradare multiplă, dar nu este în nicio situație atât de agresivă ca o transmisie DSG a grupului VAG spre exemplu. Ne-ar plăcea o versiune GT cu transmisie manuală, dar se pare că va trebui să așteptăm următorul Megane RS pentru a ne îndeplini această dorință.

Așa cum era de așteptat, pentru versiunea cea mai puternică a compactei franțuzești, diametrul discurilor de frână este mai mare cu 30 mm față de o versiune standard, pe GT având 320 mm în față și 290 mm în spate.

Versiunea GT este echipată în standard cu sistemul Muli-Sense, care vă oferă posibilitatea modificării comportamentului autoturismului prin simpla selectare a modului de rulare dorit în cadrul sistemului de infotainment. Sunt disponibile cinci moduri de setare a diferiților parametrii care se pot configura: Eco, Neutral, Comfort, Sport și Personal.

Sistemul Multi-Sense modifică parametrii de reactivitate ai motorului, cei pentru schimbarea treptelor de viteză, manevrabilitatea prin modificarea răspunsului direcției, sunetul motorului prin sintetizare în habitaclu, reactivitatea sistemului 4CONTROL și ambianţa de la bord prin nuanţa iluminatului interior, informațiile afișate și culoarea instrumentelor de la bord.

La fel ca restul gamei Megane, GT beneficiază de tracțiune față. Dar în loc de un diferențial blocabil pentru puntea față sau un sistem de frânare a roții interioare care ajută mașina în abordarea virajelor dificile, Megane beneficiază de un sistem de direcție pentru roțile din spate, 4CONTROL, ajutând foarte mult în cazul întoarcerilor și pentru reducerea subvirării.

Sistemul 4CONTROL cu 4 roți directoare calculează și reglează unghiul de direcție al roților din spate de 100 de ori pe secundă și imprimă autoturismului o traiectorie foarte precisă și totodată îl face ușor de manevrat. Datorită sistemului 4CONTROL nu este nevoie de schimbarea poziției mâinilor pe volan în timpul condusului, putând să abordați cu ușurință și cele mai dificile viraje cu mâinile în dreptul orelor 9 și 15, amplitudinea mișcării volanului este mult mai redusă față de o direcție clasică. Automobilul are astfel o stabilitate mai bună, iar parcurgerea sportivă a virajelor devine o plăcere. Pentru situația în care aveți activat modul Sport al sistemului Multi-Sense, sistemul acționează puntea spate virând cu până la 2,7 grade în sens opus punții față până la viteze de 80 km/h, iar peste această viteză cu 1 grad în același sens cu puntea față. În caul alegerii altui mod pentru rulare, sistemul face același lucru dar în intervalul de viteză până la 60 km/h și peste 60 km/h. Este necesar un timp de acomodare cu acest sistem, însă noi după doar o zi de condus ne-am obișnuit foarte bine cu el și cu modul total distinctiv în care virează, iar următoarele zile de test s-au desfășurat foarte

Această abordare nouă a direcției integrale funcționează într-un mod impecabil și îmbunătățește substanțial echilibrul șasiului, virajele strânse din orașe fiind o plăcere, iar cele abordate la viteze mari având același grad al siguranței și echilibrului.

 

DESIGN

Megane a fost întotdeauna una dintre cele mai distinctive mașini de clasă compactă, iar această echipare de top a celei de-a patra generații vine să întărească afirmația anterioară. Utilizarea platformei CMF (Common Module Family) ca o bază nouă de pornire pentru noua generație a permis designerilor Renault să vină cu un exterior „proaspăt” și atrăgător, care să includă elemente sportive simple și totodată inteligent proporționate.

Echiparea GT pe care am testat-o este echipată cu faruri cu tehnologie full LED Pure Vision care imprimă părții frontale un aspect special, completat de lipsa farurilor de ceață, înlocuite cu două grile având rol în direcționarea aerului către zona frânelor. Există, de asemenea, o grilă mai largă în zona inferioară a barei de protecție care ajută la răcirea eficientă a motorului. Dacă vă deplasați în zona laterală a mașinii, privirea va fi captată de jantele din aliaj de 18 inch ce poartă denumirea Magny Cours și prezintă logo-ul GT pe una dintre spițe, disponibile opțional pentru suma de 500 Euro.

Alte caracteristici distinctive ale echipării GT sunt carcasele oglinzilor laterale cu finisaj argintiu și câte un element de stilizare prezent pe aripile față, ce conține inscripția „Renault Sport”, evocând astfel contribuția diviziei sportive a grupului francez la construcția acestui model.

Zona posterioară este dominată de cele două guri de evacuare distinctive, încadrate de un difuzor argintiu cu design sport tip Formula 1, așa cum nu este prezentat în descrierea oficială a francezilor. De reținut este faptul că doar una dintre cele două guri de evacuare este folosită, respectiv cea din stânga, cealaltă fiind acoperită în interior cu un material plastic negru care se vede doar la o privire atentă și avizată, însă acest artificiu poate fi ușor scos în evidență de înnegrirea zonei din jurul orificiului de pe stânga, în timp ce zona din partea dreaptă rămâne curată.

Față de Megane 3, lungimea mai mare cu 57 mm, înălțimea mai mică cu 25 mm în zona frontală, ecartamentul față mărit cu 47 mm, cel spate mărit cu 39 mm și ampatamentul mărit cu 28 mm alături de consolele scurte îi conferă modelului o ținută de drum foarte bună, aceste elemente contopindu-se perfect în imaginea siluetei sportive percepută la exterior.

Cu o lungime de 4.359 mm, Megane este mai lung față de mulți concurenți ai săi, mai exact Toyota Auris (4.275 mm), Volkswagen Golf (4.349 mm), Kia Cee’d (4.310 mm), Hyundai i30 (4.340 mm), Ford Focus (4.358 mm), Citroen C4 (4.329 mm) și Peugeot 308 (4.253 mm), dar este mai scurt față de Opel Astra (4.370 mm), Nissan Pulsar (4.387 mm), Mazda 3 (4.470 mm) și Seat Leon (4.549 mm). La capitolul lățime vine cu o valoare de 1.814 mm și în acest caz se situează tot undeva la mijlocul clasamentului față de concurenții săi, depășind Toyota Auris (1.760 mm), Volkswagen Golf (1.799 mm), Kia Cee’d (1.780 mm), Citroen C4 (1.789 mm), Nissan Pulsar (1.768 mm), Mazda 3 (1.795 mm), Peugeot 308 (1.804 mm) și Hyundai i30 (1.795 mm), dar afișând valori inferioare față de Opel Astra (1.871 mm), Ford Focus (1.823 mm) și Seat Leon (1.816 mm).

Înălțimea sa de 1.447 mm este cea mai mică comparativ cu principalii săi rivali, lucru lesne de înțeles având în vedere că este una dintre cele mai sportive hatcback-uri disponibile pe piață. Putem observa valori superioare când îl comparăm cu Mazda 3 (1.465 mm), Toyota Auris (1.460 mm), Ford Focus (1.484 mm), Kia Cee’d (1.470 mm), Hyundai i30 (1.455 mm), Opel Astra (1.485 mm), Citroen C4 (1.489 mm), Volkswagen Golf (1.452 mm), Nissan Pulsar (1.520 mm), Seat Leon (1.454 mm) și Peugeot 308 (1.457 mm).

La capitolul ampatament, cu ai săi 2.669 mm, modelul francez se află aproape în fruntea clasamentului, fiind inferior față de Nissan Pulsar (2.700 mm) și Mazda 3 (2.700 mm), dar superior față de restul modelelor: Toyota Auris (2.600 mm), Ford Focus (2.648 mm), Volkswagen Golf (2.637 mm), Kia Cee’d (2.650 mm), Hyundai i30 (2.650 mm), Opel Astra (2.662 mm), Citroen C4 (2.608 mm), Seat Leon (2.636 mm) și Peugeot 308 (2.620 mm).

 

INTERIOR

Dacă tapițeria Alcantara cu inserții albastre nu este suficient de colorată, atunci iluminarea ambientală de culoare identică și instrumentarul de bord digital ar trebui să vă încânte privirea cu o coloristică specială, rezultând un habitaclu diferit față de cele clasice în care nuanțele de gri și negru persistă, dar încadrându-se totuși în limitele bunului gust. Altfel ar fi în total dezacord cu plasticul moale prezent în zona superioară a bordului și cu ecranul tactil mare care ajută la obținerea unei ambianțe semi-premium, care păstrează un accent vădit sportiv.

Cel mai important progres al interiorului îl găsim la sistemul audio Bose, care s-a dovedit unul dintre cele mai bune pe care le-am testat, din punctul de vedere al setării față de habitaclul modelului în care este montat.

Am observat în timpul testului o ușoară lipsă a ergonomiei în privința comenzilor, funcțiile de ajustare și control ale vitezei de croazieră și de anulare/reluare se află pe volan la fel ca la orice alt model întâlnit în prezent, așa cum vă așteptați ca acestea să fie poziționate. Însă trebuie să activați cruise control-ul sau limitatorul de viteză cu ajutorul unui buton cu trei poziții situat pe consola centrală, în spatele butonului frânei de mână electronice.

Deși scaunele din față sunt montate jos și au un profil sportiv, acestea se pare că oferă totuși un confort sporit pe distanțe lungi datorită șezutului moale, însă nu trebuie deloc neglijat nici impactul amplu al designului la nivelul spațiului disponibil pentru picioare, al pasagerilor din spate, fiind substanțial crescut. Cei de la Renault nu au scăpat din vedere nici dotările practice disponibile pentru pasagerii din spate, montând grile de ventilație în zona mediană, o cotieră integrată în spătarul banchetei cu două suporturi pentru pahare și câte un suport pentru sticlă montat pe fiecare ușă.

Portbagajul modelului francez are în standard un volum de 434 litri, până la linia centurilor de siguranță, iar acest lucru se traduce printr-un spațiu foarte bun pentru segmentul său, mai ales datorită faptului că suprafața de acces este una foarte generoasă, marginea inferioară poziționată jos și zonele laterale largi contribuind la acest aspect. Spătarul banchetei spate rabatabil 60:40 nu oferă o podea plată atunci când este utilizat.

Chiar dacă nu deține supremația în segmentul său pentru spațiul portbgajului, valoarea de 434 litri  îl poziționează pe locul 2 în segment la acest capitol, valoarea sa fiind superioară față de modele precum Ford Focus (363 litri), Volkswagen Golf (380 litri), Kia Cee’d (380 litri), Hyundai i30 (395 litri), Opel Astra (370 litri), Citroen C4 (380 litri), Toyota Auris (360 litri), Nissan Pulsar (385 litri), Mazda 3 (364 litri) și Seat Leon (341 litri). O valoare superioară găsim doar la Peugeot 308 (470 litri).

 

TEHNOLOGIE

Capitolul tehnologic este unul la care modelul francez merită lăudat, în primul rând datorită sistemului audio BOSE care se poate monta opțional, configurat special pentru habitaclul lui Megane. Difuzorul montat în partea centrală a bordului este completat de alte 8 difuzoare în tot interiorul și un subwoofer în portbagaj.

Sistemul de infotainment disponibil standard este R-LINK 2 și beneficiază de un display central multitouch foarte generos de 7 inch, conectivitate la internet și aplicații dedicate. Opțional se poate monta un sistem de infotainment cu display de 8,7 inch, care vine la pachet cu sistemul audio BOSE. Întreg modul de operare este unul intuitiv, incluzând aici și comenzile tactile prezente pe lateralele display-ului, care au un minus în cazul necesității folosirii lor în timpul condusului, pentru că veți fi nevoiți să vă mutați privirea de la drum pentru a le accesa.

Aplicațiile disponibile sunt cele de e-mail, R-LINK Tweet, Renault Asistență și cea pentru prognoza meteo. Puteți descărca alte aplicații din magazinul dedicat, R-LINK Store. Sistemul R-LINK 2 permite configurarea Multi-Sense, a sistemelor de condus și de asistență.

O altă dotare ce merită menționată la acest capitol este tabloul de bord complet digital cu afișaj TFT de 7 inch, personalizabil în funcție de modul ales pentru condus și care poate îngloba diverse informații utile selectate individual.

Bluetooth și sistemul digital pentru radio sunt disponibile standard, însă nu este disponibil nici măcar opțional un sistem de afișare a conținutului de pe telefon în cadrul display-ului central, precum Apple Car Play sau Android Auto.

Display-ul de 8,7 inch în format portrait este unul dintre cele mai funcționale din acest segment, având pare și de comenzi multitouch precum zoom-ul realizat prin mișcarea a două degete în același timp, precum un smartphone sau o tabletă.

Comenzile audio din spatele volanului, mai exact satelitul de comandă deja clasic pentru fanii Renault, facilitează preluarea apelurilor telefonice fără niciun efort, în timp ce funcția de recunoaștere vocală permite apelarea telefonica sau setarea unei destinații pentru sistemul de navigație.

 

SIGURANTA

Renault Megane a obţinut 5 stele la testele EuroNCAP desfăşurate în 2015, cu un punctaj de 88% pentru ocupanţii adulţi, 87% pentru copii, 71% pentru protecţia pietonilor şi 71% pentru sistemele de siguranţă din dotarea sa.

În standard există disponibile airbag-uri frontale pentru şofer şi pasagerul din dreapta faţă, airbag-uri cortină pentru cap în față și în spate și airbag-uri laterale pentru ocupanții locurilor din față.

Sistemele de siguranţă existente în dotarea standard sunt numeroase: sistem pentru evitarea blocării roţilor la frânare (ABS) cu sistem de asistență la frânarea de urgență (AFU), program electronic de stabilitate (ESP) și asistență la pornirea în pantă (HSA).

Sistemul LED de iluminare frontală adaptivă Pure Vision sporeşte siguranţa, în special în condiţii de vizibilitate redusă sau atunci când este întuneric. Tempomatul adaptiv menţine viteza selectată în timpul deplasării cu viteză de croazieră, dar reglează automat viteza în funcţie de condiţiile din trafic pentru a garanta respectarea unei distanţe de siguranță presetate faţă de autovehiculul din faţă.

Sistemul de recunoaştere a indicatoarelor de circulaţie identifică mai multe tipuri de semne de circulaţie utilizate în formatul standard UE. Dacă este depășită limita de viteză legală sunteți avertizat atât prin afișajul de pe panoul de bord, cât și pe head-up display, dacă este ales din lista de opționale.

Prezența unui alt vehicul în unghiul mort este afișată prin aprinderea unui martor în oglinda laterală respectivă.

 

CALITATE-PRET

Renault Megane pornește în România de la 14.700 Euro, inclusiv TVA pentru versiunea Life cu motorizarea pe benzină SCe cu 115 CP și cutie de viteze manuală în 5 trepte. Modelul testat costă în standard 22.100 Euro, dar dispune de câteva opționale adăugate precum vopseaua metalizată Bleu Iron (390 Euro), jantele din aliaj de 18 inch Magny Cours (500 Euro), tapițeria tip Alcantara (1.000 Euro), pachetul „Drive Safely” (700 Euro), sistemul de asistență la parcare și camera video pentru marșarier (400 Euro) și sistemul de navigație R-Link 2 cu ecran de 8,7 inch și Bose Sound, ajungând să coste 26.190 Euro inclusiv TVA, un preț foarte corect pentru toate dotările și finisajele de care dispune.

Un motor turbo pe benzină cu 205 CP, cutie de viteze în 7 trepte și dublu ambreiaj, padele și Launch Control, interior expresiv și sportiv cu tapițerie Alcantara și scaune sport, sistem de direcție pentru roțile din spate pentru a reduce subvirarea, alături de un preț de pornire de 22.100 Euro inclusiv TVA, pot fi secretele succesului în această nișă tot mai competitivă a hot hatch-urilor.

Text şi foto: Andrei Marin

 

Comentarii (0)

Pentru a comenta vă rugăm să vă autentificaţi sau să vă înregistraţi.

Cauta drive test:

Cauta

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

  • MINI Cooper S F56

    MINI Cooper S F56

    Designul compact al lui Alec Issigonis și proiectarea sportivă a lui John Cooper au definit MINI încă de la început și se pare că au rămas în ADN-ul micilor modele până în prezent, lucru care îi va bucura nespus de mult pe puriști.

  • Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Deși este un SUV, cei de la Jaguar s-au concentrat foarte mult pe experiența de condus on-road, chiar dacă multe versiuni beneficiază de tracțiune integrală și diverse tehnologii pentru rulare în off-road. Ca urmare, șasiul este foarte rigid și există o structură ușoară din aluminiu și alte materiale ușoare pentru a menține greutatea cât mai redusă și implicit pentru a îmbunătăți agilitatea.

  • Mazda 6 G192 AT6 Revolution Top

    Mazda 6 G192 AT6 Revolution Top

    Întregul comportament dinamic este bazat pe agilitate, stabilitate și precizie, oferind senzația plăcută de confort

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.3380 :: 17.07MB