Subaru Impreza WRX STI - iniţiere în pilotaj
Fost campion mondial al grupei N, austriacul Manfred Stohl a reuşit să obţină în Noua Zeelandă prima victorie din acest sezon, la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo. Pe de altă parte, în WRC, echipajul Petter Solberg / Phil Mills, pe Subaru Impreza WRC a reuşit să se impună după două succese consecutive ale lui Sebastien Loeb de la Citroen, clasat abia al patrulea.
Vânzările mărcii Subaru ar putea atinge 330 de unităţi în acest an, pe piaţa românească, ceea ce ar reprezenta o ceştere de peste 30% faţă de cele 212 maşini comercializate anul trecut, a declarat pentru www.masini.ro, Claudiu Stan, brand manager Subaru în cadrul grupului Rădăcini, importator ofiacial al mărcii.
Anul 2003 a adus pentru Rădăcini Auto Trading, unic importator Subaru pentru România, o creştere de peste 400 % a vânzărilor de automobile comparativ cu anul 2002. Cel mai vândut model a fost Forester care reprezintă 73% din vânzări şi Impreza cu 18%.
Divizia americană a producătorului japonez Subaru, singura marcă disponibilă în serie cu echipament All-Wheel Drive, a înregistrat anul trecut cele mai bune vânzări din istorie în Statele Unite, cu aproape 187.000 de unităţi livrate, cu patru procente mai bine decât în 2002.
Noul model Subaru Legacy a fost declarat "Maşina Anului în Japonia", fiind al doilea mare succes repurtat de producătorul japonez Subaru anul acesta, informează un comunicat al companiei Rădăcini Auto Trading, unic importator al mărcii Subaru în România.
Subaru aduce un nou stil prin coupe-ul B11S
Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări
Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.