Anul fiscal 2004 a adus rezultate record pentru Mazda Europa. Romania s-a incadrat si ea in acest trend, inregistrand, in primul trimestru din 2005 o crestere de 10% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
Reducerea cererilor, amplificată de vânzările bune de la sfârşitul anului trecut şi de vacanţa de Paşte din acest an, a provocat o scădere de 3,7% a vânzărilor de autovehicule noi în luna martie, potrivit datelor publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Luna martie a reprezentat pentru Renault in Romania un record absolut de vanzari, performanta pe care marca franceza nu a mai atins-o niciodata de cand este prezent pe piata romaneasca.
In primul trimestru al anului 2005, in conditiile unei competitii acerbe pe piata din Romania, compania AUTOITALIA si-a dublat vanzarile, in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut. Astfel, au fost vandute 1186 autoturisme si vehicule comerciale purtand marca Fiat, Alfa Romeo, SsangYong sau Maserati. Pana la sfarsitul anului 2005, se preconizeaza obtinerea unui volum de vanzari de cel putin 5.000 unitati.
Porsche Romania, importator al marcilor Audi, Porsche, SEAT, Skoda, Volkswagen, anunta depasirea pragului de 69.000 de masini vandute in cei 7 ani de existenta pe piata.
Vanzarile Ford pe piata romaneasca au atins in primul trimestru din 2005 un volum de 1.220 de unitati, echivalentul unei cresteri de 45% fata de perioada similara a anului trecut
Compania Augusta Motors, importatorul Saab in Romania, estimeaza un volum de vanzari pe piata autohtona de peste 100 de automobile pentru acest an, potrivit directorului general al companiei, Horatiu Ionescu.
Vânzările de autovehicule noi au crescut cu 75% În primele două luni
Asiaticii incep sa isi impuna din ce in ce mai bine marcile auto pe piata europeana. In anul 2004, vanzarile de masini din Japonia si Coreea de Sud pe piata romaneasca au crescut cu 62% fata de anul anterior. Desi despre masinile asiatice s-a spus din totdeauna ca sunt ieftine si fiabile, aceste doua caracteristici nu au fost niciodata de ajuns pentru a le impune pe piata.
Autovehiculul Fiesta cu numarul un milion a iesit din productie la fabrica Ford din Koln. Acest eveniment reprezinta un pas important in istoria celei mai recente generatii de Ford Fiesta, castigatoare a numeroase premii in clasa sa.
Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări
Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.