No SSO cookie

Skoda Roomster a debutat in Romania

voteaza
(0/ 0)
Skoda Roomster a debutat in Romania
Prezentari · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Porsche, unic importator al marcii Skoda in Romania a lansat Roomster, un model independent ce intregeste gama Skoda.

 
 

1.jpg
Noul model, cel de-al patrulea din gama Skoda si-a facut debutul in Romania la Miercurea Ciuc. Roomster este o masina cu un design deosebit unde s-a pus accentul pe comfort, simt practic, spatiu si functionalitate. Masina beneficieaza de trei motorizari pe benzina si trei diesel cu puteri intre 47 kW (64 CP) si 77 kw (105 CP) iar preturile se situeaza intre 12.400 euro si 18.000 euro cu toate taxele incluse in functie de motorizarea si dotarile alese.

Principalele caracterisitici ale Skoda Roomster:
- Un spatiu interior exceptional intr-o masina care masoara 4.205 mm in lungime
- Sistemul VarioFlex pentru locurile din spate, cu versatilitate maxima
- Configuratie cu cinci sau patru scaune pentru si mai mult confort
- Pozitie mai inalta a scaunelor pasagerilor din spate si geamuri laterale mari
2.jpg
pentru o perspectiva mai ampla
- Scaunele spate pot fi scoase individual, pot fi deplasate in fata, in spate si in lateral, iar spatarul poate fi inclinat si rabatat total
- Volumul portbagajului este de pana la 1.780 litri iar sarcina utila de pana la 515 kg
- Capac portbagaj cu posibilitate de fixare pe doua nivele pentru mai multa flexibilitate si siguranta
- Sistem de partitionare a compartimentului portbagaj si fixare a obiectelor transportate
- Compartimente de depozitare functionale in habitaclu
- Patru airbaguri si cinci centuri de siguranta cu sistem de prindere in trei
3.jpg
puncte ca dotare standard
- Faruri adaptive, pentru prima oara in acest segment
- Spatiul interior este divizat in dinamicul “driving room” si in practicul si confortabilul “living room”.

CONCEPTUL ROOMSTER

 Pentru a maximiza spatiul interior, echipa de design de la Skoda a creat doua spatii diferite in habitaclu. Partea frontala este proiectata sa raspunda cerintelor soferului – un “driving room” cu o plansa de bord atat functionala cat si estetica, cu instrumente de bord si comenzi ergonomice, si cu scaune confortabile care pot fi reglate exact pe masura fiecaruia.

4.jpg
Partea din spate a habitaclului este un “living room” – un spatiu mare si versatil pentru pasageri. Geamuri laterale cu suprafata mare, scaune spate plasate cu 46 mm mai sus ca cele din fata si inovativul sistem VarioFlex fac posibila configurarea spatiului dupa dorinta. Spatarul scaunului din mijloc spate poate fi rabatat si utilizat ca o cotiera centrala intre celelalte doua scaune spate. De asemenea, scaunul spate, care cantareste 11 kg, poate fi scos complet. Scaunele laterale pot culisa 110 mm inspre interior, creand un aranjament cu patru locuri, marind astfel spatiul pentru confortul lateral. De asemenea, scaunele de pe extremitati pot culisa inainte si inapoi cu 150 mm. Spatiul pentru cap are o valoare exceptionala de 1.009 mm la pasagerii din spate, in timp ce unghiul spatarelor scaunelor spate poate fi modificat individual cu pana la 13,5 grade.
5.jpg

 Flexibilitatea este o caracteristica exceptionala a portbagajului lui Skoda Roomster. Prin Volumul acestuia, intre 450 - 530 litri cu spatarele scaunelor spate ridicate, Roomster stabileste un record in segmentul sau. Prin rabatarea spatarelor scaunelor spate, se creaza un spatiu de incarcare cu o lungime maxima de 1.022 mm. Utilizand la maxim sistemul VarioFlex, capacitatea de incarcare creste la 1.555 litri.

Scaunele spate pot fi rabatate partial (spatar) sau total (spatar+sezut) permitand ca volumul portbagajului sa fie adaptat dupa cerinte. De asemenea, scaunele spate pot fi scoase complet, o manevra care de asemenea poate fi efectuata fara efort si extrem de rapid. In aceasta
6.jpg
configuratie, Roomster are doar doua locuri si un volum de incarcare de 1.780 litri. Spatiul de incarcare poate fi partitionat, iar bagajele pot fi ancorate cu ajutorul unor plase in portbagaj.

Hayonul foarte larg se deschide in sus, imbinarea cu caroseria fiind realizata printr-un set de balamale plasate in zona superioara. Rezultatul este un acces facil la spatiul de incarcare, care a crescut considerabil in marime, permitand chiar si obiectelor lungi sa fie incarcate cu usurinta. Peretii laterali lini si podeaua plata permit utilizarea compartimentului de bagaje cat mai eficient posibil. Alte compartimente de depozitare sunt localizate deasupra pasajelor rotilor. In fata, pasagerii beneficiaza de alte solutii de stocare cum ar fi buzunarele din capitonajul usilor, acestea fiind destul de mari pentru a permite plasarea sticlelor. Spatiul din consola mediana si buzunarele de pe spatarele scaunelor fata, ofera solutii suplimentare pentru depozitarea monedelor, a cardurilor, revistelor sau hartilor. Doua torpedouri mari stau de asemenea la dispozitie. La versiunile echipate cu aer conditionat, torpedoul inferior este refrigerat.

 

COMPLET PROASPAT SI ORIGINAL: DESIGNUL EXTERIOR

Designul exterior inovativ al lui Roomster ii reflecta personalitatea. Dinamica parte frontala este caracterizata de noua grila a radiatorului cu rama cromata. Farurile cu geam clar se extind si pe aripi, creand o puternica linie ce se continua cu montantul B. Farurile cu halogen, care asigura o iluminare excelenta, ii confera lui Roomster un stil aparte. Prizele de aer centrale si cele laterale din bara de protectie fata intaresc prezenta automobilului, in timp ce proiectoarele de ceata (standard pentru Comfort) completeaza pachetul vizual.

  Datorita montantului A negru, parbrizul si geamurile laterale par a se imbina, creand o forma unica si armonioasa, care imbraca practic partea frontala a masinii.

Partea din spate difera de cea frontala avand geamuri mai mari, care se intind pana la plafon. Acestea asigura o iluminare mai buna a habitaclului si ofera pasagerilor din spate o viziune excelenta asupra lumii inconjuratoare. Acest efect de “panorama” va fi apreciat indeosebi de cei mai tineri membrii ai familiei. Experienta a demonstrat ca atunci cand nu vad nimic din peisaj, copiii se plictisesc.

Cand geamurile spate sunt deschise, geamul ramane deasupra ramei usii, minimizand sansele ca jucariile sau alte obiecte sa cada in afara. Usile spate cu unghi de deschidere larg pemit un acces confortabil la intrarea si iesirea din masina. In spate, linia inalta a plafonului sporeste abilitatile de caraus ale lui Roomster, in timp ce stopurile dispuse preponderent vertical sunt pozitionate in partea superioara a montantului D. Cand luminile sunt aprinse, o suprafata in forma literei C este iluminata – o caracteristica intalnita si la Octavia si Superb. Chiar si pe intuneric, Roomster este usor de recunoscut drept membru al familiei Skoda.

 

PUTERE SI ECONOMIE PENTRU A INDEPLINI TOATE CERINTELE: MOTOARELE

Trei motoare pe benzina si trei diesel sunt oferite pentru Roomster. Gama motoarelor pe benzina incepe cu un motor de 1,2 litri cu 3 cilindri si 12 supape, dezvoltat de Skoda Auto la Mlada Boleslav. Acesta genereaza 47 kW (64 CP) si produce un cuplu maxim de 112 Nm la 3.000 rpm. Deasupra lui se situeaza motorul de 1,4 litri cu 4 cilindri si 63 kw (86 CP) care produce un cuplu maxim de 132 Nm la 3.800 rpm. Cel mai puternic motor pe benzina disponibil este cel de 1,6 litri cu 77 kw (105 CP) si un cuplu de 153 Nm la 3.800 rpm.

Gama diesel consta in doua motoare de 1,4 litri si unul de 1,9 litri. Motorul de 1,4 litri cu trei cilindri este oferit in doua trepte de putere: 51 si 59 kw (70 respectiv 80 CP) in timp ce cuplul maxim este de 155 si 195 Nm la 1.600-2.800 rpm respectiv 2.200 rpm. Cel mai puternic diesel este cel de 77 kw (105 CP) cu 4 cilindri din familia motoarelor de 1,9 litri. Acesta genereaza un cuplu puternic de 240 Nm la 1.800 rpm, Roomster oferind cu acest motor cele mai bune reprize. In treapta a cincea, Roomster poate accelera de la 80 la 120 km/h in doar 12,9 secunde. In treapta a patra, acelasi test poate fi absolvit in doar 10,4 secunde.

In functie de motorizare, Roomster atinge o viteza maxima intre 155 si 184 km/h. Sprintul de la 0 la 100 km/h variaza intre 16,9 secunde (1,2 HTP) si 10,9 secunde (1,6 MPI, cutie manuala). Toate motoarele respecta normele EU4.
Rezervorul de combustibil are o capacitate de 55 litri.

Toate motoarele sunt cuplate standard cu o cutie de viteze manuala cu 5 trepte. O transmisie automata cu sase trepte este disponibila optional pentru motorizarea 1.6 MPI / 77 kW (102 CP).

VIATA PE SOSEA: TRENUL DE RULARE

Skoda Roomster are o platforma modulara si combina subansamble existente pentru a forma un tren de rulare unic. Ampatamentul masoara 2.617 mm, cu 39 mm mai mult ca la Octavia Combi. Extensia ampatamentului a fost necesara in scopul de a oferi lui Roomster un remarcabil spatiu interior.

In functie de versiune, pot fi montate jante de pana la 16". In ceea ce priveste layout-ul suspensiei, in fata se utilizeaza o suspensie tip McPherson iar pe spate una semi-independenta, semi-rigida. Datorita acestei solutii inovative, sarcina utila poate atinge pana la 515 kg.

ABS (sistem antiblocaj la franare) si MSR (regulator al cuplului motor) sunt standard, in timp ce ASR (sistem anti-derapaj) si sistemul de control electronic al stabilitatii (ESP) sunt optionale. Tinuta de drum neutra si inaltul nivel de siguranta pasiva si activa fac din calatoria cu Roomster o experienta sigura si placuta.

Trenul de rulare al lui Roomster este realizat in scopul de a oferi stabilitate exceptionala. Latimi diferite ale ecartamentului ajuta pentru a oferi un excelent control al caroseriei in viraje. In fata, distanta dintre roti este de 1.436 mm iar in spate ecartamentul este de 1.500 mm. Masa proprie mica a lui Roomster imbunatateste performantele dinamice. Masa la gol se situeaza in intervalul 1.150 si 1.345 kg, in functie de nivelul de echipare. Sarcina utila maxima este de 515 kg. Toate modelele Roomster sunt echipate cu servodirectie electrohidraulica iar combinatia intre un diametru de bracaj de doar 10,5 m si vizibilitatea neobstructionata din postul de conducere fac ca manevrele de parcare sa fie simple.

UN REPER SOLID: SIGURANTA

Nivelul de siguranta al lui Skoda Roomster il face un prieten pentru familie. Airbag-uri frontale si laterale fata protejeaza pasagerii in caz de accident. Pretensionarea centurilor de siguranta intra de asemenea in actiune daca este nevoie. Punctul superior de ancorare a centurilor de siguranta pentru sofer si pasager este reglabil in inaltime si acelasi reglaj se aplica si tetierelor fata si spate. In spate, toti pasagerii dispun de centuri de siguranta cu sistem de prindere in trei puncte. In completare, scaunele laterale spate sunt echipate cu pregatire ISOFIX pentru ancorarea unor scaune speciale pentru copii.

Roomster este primul model din clasa sa echipat cu faruri adaptive. Cand se conduce pe intuneric, farurile principale urmaresc unghiul directiei rotilor frontale, iluminand drumul in fata si oferind soferului un unghi de vizibilitate mai mare. Aceasta abilitate de iluminare in directia virajelor permite soferului sa reactioneze in caz de urgenta mai rapid decat in cazul farurilor conventionale. La angajarea intr-un viraj este iluminata suprafata de rulare situata pe traiectoria curbei, astfel fiind mai usoara recunoasterea pietonilor sau a biciclistilor. Farurile adaptive sunt disponibile ca optiune.

Structura caroseriei lui Roomster este proiectata in asa fel incat, in cazul unei coliziuni, elemente portante disipa energia generata intr-o maniera controlata, dirijand-o spre subansamblele din podeaua masinii.
Partea frontala a masinii se poate deforma controlat; habitaclul ramane un spatiu de protectie pentru pasageri. In toate crash testele interne, fortele biomecanice care actioneaza asupra pasagerilor sunt mult sub valorile prescrise.

Skoda Roomster este protejat impotriva furtului de un imobilizator electronic si, in completare, seria sasiului (VIN) este inscriptionata cu laser pe toate geamurile, astfel incat informatii precum originea si adevaratul propietar al lui Roomster pot fi aflate rapid daca masina este furata.

O MASINA MAI COMPLETA: ECHIPAMENTE

Skoda Roomster continua traditia de a oferi “o masina mai completa”. In dorinta de a oferi un raport pret/valoare imbatabil, Roomster este echipat cu numeroase elemente pentru siguranta si functionalitate, ce cresc senzatia de confort.

Oglinzile exterioare pot fi ajustate manual sau electric din interior, in functie de nivelul de echipare. Lampile pentru citit din fata si plafoniera spate ofera o iluminare suplimentara in timp ce lumina principala din habitaclu este prevazuta cu temporizator. Toate modelele Roomster au volan reglabil vertical si axial. Sistemul audio permite conectarea unor surse audio externe precum iPod sau MP3-player. O priza de 12V furnizeaza curent pentru un laptop sau pentru telefonul mobil. O priza suplimentara de 12V se gaseste in compartimentul portbagaj. Si pentru ca podeaua portbagajului sa nu fie deteriorata prin transportarea unor obiecte voluminoase si grele, aceasta este acoperita cu o carpeta durabila. Compartimentul portbagaj este prevazut cu un capac ajustabil pe doua trepte de inaltime.
Sistemul VarioFlex pentru ajustarea multipla a scaunelor spate individuale este de asemenea prezent in echiparea standard.
Ingeniosul sistem de plase pentru fixarea bagajelor si carligele practice pentru agatarea sacoselor, amplasate in peretii laterali ai portbagajului, sunt oferite optional pentru versiunile Style si Sport.

Pentru versiunile Sport si Style, instalatia de aer conditionat Climatic, geamurile electrice fata, inchiderea centralizata, radio-CD&MP3-player-ul Dance cu 4 difuzoare si scaunul soferului reglabil pe inaltime sunt standard. In plus, Comfort dispune, printre altele, de climatizare automata Climatronic, jante aliaj usor 14" sau 15" (in functie de motorizare), oglinzi laterale reglabile si incalzite electric, proiectoare de ceata si cotiera centrala fata.

SIMPLY CLEVER: OPTIUNI INOVATIVE PENTRU ROOMSTER

Skoda Auto a dezvoltat o gama completa de optiuni speciale pentru Roomster. Plafonul panoramic din sticla lumineaza interiorul si, daca soarele straluceste prea puternic, plafonul poate fi acoperit cu ajutorul a doua jaluzele interioare.

Dimensiunile interioare generoase ale lui Roomster fac posibila transportarea unei biciclete in compartimentul portbagaj. SkodaAuto a dezvoltat in acest scop un suport special pentru fixarea sigura a bicicletelor. Acest sistem previne atat deteriorarea bicicletei, cat si a interiorului.

Roomster poate fi ghidat catre destinatie utilizand sistemul de navigatie cu functie dinamica TMC (receptionarea mesajelor de trafic). Ca o alternativa atractiva se ofera un sistem mobil de navigatie “Via Michelin”.

UNDE TRADITIA DEVINE MODERNITATE

Roomster este produs la uzina Skoda din Kvasiny. In perioada interbelica, acolo au fost construite automobile Jawa 700 si Jawa Minor. In 1947, la Kvasiny a inceput productia modelului Skoda Superb. In anii '50 a fost construita o serie restransa a modelelor Skoda Roadster 1101 si Skoda 1200, iar la inceputul anilor '60 gama sport a modelului Felicia a parasit liniile de productie.
Ulterior renovarii cladirilor si a modernizarii liniei de fabricatie, in 2002 a inceput la Kvasiny productia noului model Skoda Superb.
In prezent, doua modele, care sunt pe cat de diferite pe atat de exceptionale, impart o singura mostenire: modelul de top cu o forma clasica si un nume ancorat in traditie si noua gama Roomster, cu care Skoda paseste pe taramuri complet noi.
Productia de serie a modelului Skoda Roomster a inceput in luna iunie 2006.

 

Roomster poate fi vazut, admirat, testat la AVIA MOTORS

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:
Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.0668 :: 17.79MB