No SSO cookie

Vânzările Mazda au crescut în primul trimestru

voteaza
(0/ 0)
Vânzările Mazda au crescut în primul trimestru
Noutati-auto · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

După o primă creştere a veniturilor în primul trimestru al anului fiscal, Mazda Motor Corporation a confirmat obiectivele care prevăd un al treilea an consecutiv cu rezultate record.

 
 

Constructorul japonez de maşini a raportat pentru perioada aprilie-iunie venituri de 6,01 miliarde de euro, cu 14% mai mult de la an la an, cu profituri operaționale de 398 milioane euro.

Vânzările Mazda au înregistrat creșteri și pe piața din România, unde compania a încheiat luna iulie cu un număr record de 112 unități comercializate. Astfel, vânzările pentru anul în curs au ajuns la 569 de unități după 7 luni, în creștere cu 26% față de aceeași perioadă a anului trecut. Unul dintre modelele care au contribuit la această creștere este noul Mazda CX-3.

Volumul vânzărilor la nivel mondial a reflectat, de asemenea, o tendinţă pozitivă, fiind în creştere în cursul trimestrului cu 16% și ajungând la 370.000. Evoluția s-a bazat pe contribuția noilor modele cum ar fi Mazda CX-3, un SUV de clasă mică și cu o cerere puternică încă de la lansare în Japonia, Australia şi Germania. Noul Mazda2, Mazda6 2015 şi Mazda CX-5 2015 au înregistrat, de asemenea, vânzări semnificative, la fel şi a patra generaţie Mazda MX-5, chiar din prima lună de la lansarea pe piaţa din Japonia. Modelul este acum disponibil şi în America de Nord, iar în Europa se va lansa în toamnă. Acestea şi alte modele cu tehnologie SKYACTIV reprezintă acum 84% din cifra de afaceri la nivel mondial.

La nivel regional, vânzările de automobile Mazda în Europa au crescut cu 11%, reprezentând 49.000 de unităţi în perioada menţionată, iar în cazul pieţei din UK, o piaţă cu o cerere mai susținută, vânzările au crescut cu 20%. În Japonia, cifra de afaceri a crescut cu 44% pentru cele trei luni, China a raportat pentru primul trimestru o creştere record cu 31%, iar Australia (+17%) a ridicat cota de piaţă Mazda la 9,4%.

Mazda consideră rezultatele acestui trimestru drept un progres clar spre atingerea obiectivelor sale pentru întregul an. Compania se aşteaptă să vândă 1,49 milioane de vehicule în cursul anului fiscal curent, care se termină în martie 2016, în creştere cu 7% de față de anul anterior. Prognoza conform căreia compania va înregistra pentru al treilea an consecutiv o creştere record a profitului operaţional, la 1,62 miliarde euro în baza unor venituri de 25 de miliarde euro, a rămas neschimbată.

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:

Stiri asemanatoare

Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.2573 :: 22.18MB