No SSO cookie

REPORTAJ: Drumurile yugoslave vs. drumurile romanesti

voteaza
(0/ 0)
REPORTAJ: Drumurile yugoslave vs. drumurile romanesti
Noutati-auto · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

O vacanta petrecuta la volan in tarile fostei Yugoslavii a fost un prilej bun pentru a compara infrastructura din Bosnia, Serbia si Croatia cu cea existenta in Romania. Rezultatul il aveti mai jos!

 
 

Am ales sa-mi petrec vacanta de vara la bordul masinii personale vizitand diverse locuri din fosta Yugoslavie. Prin acest lucru, am avut prilejul de a face o comparatie intre starea drumurilor din Romania si cele din vechea Yugoslavie. De la inceput merita mentionat ca destramarea constructiei lui Josef Broz Tito (conducatorul Yugoslaviei 1943-1980 - n.r.) a lasat in urma un spatiu slav in care se vorbeste aceeasi limba, in care exista in mare aceleasi valori culturale, dar care incepe sa contureze originalitati din punct de vedere social-economic. Astfel, am strabatut drumurile Serbiei, Bosniei si Croatiei, vizitand Belgardul, Dubrovnik si Sarajevo.

Traseul 1: Bucuresti – Drobeta – Sarajevo

Am ales ca una dintre cele doua portiuni de autostrada cu care Romania se mandreste atat de mult, si anume autostrada Bucuresti-Pitesti, sa fie capul de pod al drumetiei catre Yugoslavia. Nu o sa staruim foarte mult asupra traseului din tara unde ne-am putut bucura destul de mult de drumul european Pitesti- Slatina-Craiova- Severin. Intr-adevar, chiar daca nu am avut parte de o autostrada si nu o sa o avem in curand in acest capat al tarii, autoritatile merita laudate ca au facut un drum circulabil, relativ modern, cu un asfalt bun. Merita salutate centurile Pitestiului si Craiovei, care ne-au scutit de multe batai de cap si timp pierdut. Intrarea in Sevenir a fost momentul in care am inceput sa ne confruntam cu o problema – lipsa indicatoarelor- si vom vedea mai incolo cum aceasta chestiune este minusul principal al soselelor din fosta Yugoslavie. Am trecut granita la Portile de Fier, dupa ce am reusit performanta sa strabatem cam jumatate din strazile Severinului, deoarece nu vedeam nici un indicator care sa ne calauzeasca catre Serbia. Am ales sa mergem pe partea sarba a Dunarii, circa 100 de km catre Belgrad, un drum civilizat, spectaculos, asa cum auzisem ca este si pe cunoscuta Clisura a Dunarii, existenta pe partea romaneasca. Chiar daca soseaua era destul de ingusta, cu o singura banda pe sens, peisajul extraordinar si calitatea excelenta a asflatului ne-a dat putere sa ajungem in campie de unde gratie regimului yugoslav am incalecat pe o autostrada care ne-a trecut prin inima orasului Belgrad. Obiectivul nostru era sa ajungem la Sarajevo, insa trebuia sa mergem catre Zagreb pe acest traseu.



Harta, nu GPS!

Pentru cine are de gand sa se aventureze printr-o tara macinata de razboaie, o tara care a cunoscut gloria dezvoltarii in perioada blocului socialist si care incepe sa redevina o perla a Europei de Est, trebuie sa tina cont de un lucru: luati-va o harta a regiunii cu voi! Am facut aceasta greseala ferm convins ca minunatiile tehnicii integrate intr-un GPS imi vor fi de ajuns. Bineinteles ca m-am inselat, deoarece dracia de GPS produs in Croatia, ce coincidenta!, nu vedea absolut niciun drum din Serbia. Mai tarziu aveam sa aflu ca „dragostea” dintre croati si sarbi este atat de mare incat i-a determinat pe producatorii acestui GPS sa uite de update-ul hartilor din Serbia. Insa, sa revenim la drumul nostru. Spuneam ca autostrada ne-a trecut prin mijlocul Belgradului, capitala fostei Yugoslavii, un motiv de mirare pentru noi, care nu credem in stare ca un oras al uniunii europene ca Bucurestiul sa fie batut la fundul gol de o capitala care inca poarta urmele bombordamentelor americane pe cladirile sale. In plus, aceasta autostrada te putea duce pana la Novi Sad, in nord daca doreai, sau putea sa tina drumul pana la Zagreb si mai departe in Croatia. Am mai spus ca tinta noastra era Sarajevo, insa cum n-aveam o harta, iar indicatoarele lipseau, am tinut autostrada pana la intrarea in Croatia. De acolo, am gasit relativ usor drumul anevoios catre Sarajevo, teatrul unor lupte teribile in anii '90. Intrarea in Croatia a creat un soc si ne-a demonstrat inca o data ca nu suntem, noi romanii, la coada Uniunii Europe, ca mai avem de trecut de unele state care au ramas pe afara din cauza unor chestiuni politice. Pentru croati, acestea sunt strans legate de predarea criminalilor de razboi. Din toate punctele de vedere nivelul de civilizatie din Croatia este mult peste cel din Serbia, iar calitatea infrastructurii este asemantoare cu cea din Austria si Germania, mult peste ce ofera tari ca Romania sau chiar Ungaria. Autostrazile par noi, sunt iluminate, calitatea asfaltului este incredibila, iar satele care ne-au iesit in cale pareau a fi zone rezidentiale si nicidecum localitati uitate de lume. Cele trei state principale din fosta Yugoslavie, Serbia, Croatia si Bosnia, si-au disputat atat de mult granitele, incat drumul construit probabil in vremea lui Tito, te tine intr-o continua vamuiala, mai ales intre Bosnia si Croatia. Ba intri in Croatia, ba intri in Bosnia si la fel. Intrarea in Bosnia s-a dovedit a fi o lunga cursa in spatele unor tituri care se cocotau pe drumurile serpuite ale unei tari imposibil de muntoase. Intr-un fel mi-am amintit de Valea Oltului, doar ca nu era Oltul, si nici gropile de pe sosea.

Cateva ore bune de mers pe o portiune de circa 200 km si, in sfarsit dam in autostrada bosniaca care intra in Sarajevo. Din acest punct de vedere merita sa mentionam ca stam mai bine decat bosniacii care au doar 20-25 km de autostrada.

Sarajevo, dragostea mea

"Sarajevo, dragostea mea" este numele unui film bosniac celebru care in titlul original se intitula "Grbavica", numele unui cartier rau famat din Sarajevo. Sincer, am ales sa vizitez Sarajevo pentru Festivalul de Film International unde presedintele juriului a fost chiar un roman: regizorul Cristi Puiu. Numerosii turisti, printre care si multi pasionati ai filmului din Romania, au impanzit actuala capitala a tanarului stat Bosnia & Hertegovina. Sarajevo, un oras cu o istorie teribila, de la asasinarea lui Frantz Josef in 1914 (momentul decalansator al Primului Razboi Mondial) pana la razboiul etnic si religios din anii '90, si-a facut loc printre muntii care il inconjoara, pe o platforma situata la o altitudine de circa 500 metri. Este un oras cu multe cartiere pe coamele dealurilor, cu un centru istoric stravechi legat printr-o infrastructura moderna de orasul nou. Olimpiada de Iarna din 1984 de la Sarajevo si-a lasat si astazi amprenta asupra orasului prin infrastructura urbana excelenta care nu da voie la congestii ale traficului. Dupa ceteva zile de odihna si desfatari culinare intr-un oras cosmopolit marcat de multitudinea etnica (sarbi, croati, bosniaci) si religioasa (musulmani, evrei, crestini) am continuat traseul catre Dubrovnik, perla Adriaticii.

Traseu 2: Sarajevo – Mostar – Dubrovnik

Patrimoniul UNESCO exploatat de smecherii din Mostar

Va povesteam ca am intrat in Sarajevo din autostrada, insa pentru a ajunge la Dubrovnik a trebui sa urmam un alt traseu, care strabatea pret de circa 200 km o zona muntoasa, strabatuta de o sea cu o banda pe sens, de o calitate impecabila. Oprirea in Mostar, oras celebru prin podul Stari Most, o constructie din secolul XVI, care leaga cele doua maluri ale raului Neretva. Podul a supravietuit secole intregi, dar nu si luptelor inversunate musulmano-croate declansate in 1993. In luna noiembrie a acelui an, podul a cazut dupa un atac indelungat al artileristilor croati, dar a fost reconstruit in 2003 cu ajutor international patronat de UNESCO. Din pacate, reconstructia acestui pod aflat in patrimoniul UNESCO nu a unificat un oras marcat de segregatia dintre croati si musulmani, care au scoli, spitale si linii de autobuz separate. Podul reprezinta o afacere buna si pentru localnici, unii dintre ei exploatand turistii pentru vizitarea lui. Spre exemplu, baietii descurcareti din acea regiune iti blocheaza accesul catre pod, cerand o taxa de parcare. Putem spune ca este varianta neinstitutionalizata a taxei de acces din Mamaia. Am lasat orasul Mostar in urma, intr-o pace de complezenta intre croatii si musulmanii care il populeaza, si ne-am continuat drumul catre Dubrovnik. Peisajul a inceput sa semene cu ariditatea specifica zonei mediterane, pana la intrarea in Croatia unde drumul era granita dintre munte si mare.
.

Bine te-am regasit, Croatia!

Soseaua, impecabila din toate punctele de vedere in Croatia, este o adevarata incantare atat pentru iubitorii de adrenalina la volan, cat si pentru pasionatii de peisaje desprinse din emisiunile Discovery sau National Geographic. Dubrovnik este un oars turistic, dominat prin cetatea veche construita pe malul marii, un oras modern, scump, populat in special cu vizitatorii nemti si italieni. Cetatea de pe marginea marii este completata de cartierele construite pe colinele care se rasfarng in Adriatica, urcusuri si coborasuri, mii de trepte de urca sau de coborat pentru a strabate la picior aceasta perla a Croatiei si nu numai.

Traseul 3: Dubrovnik – Belgrad – Clisura Dunarii



Dubrovnik, perla Adriaticii


Am plecat din Dubrovnik facand cale intoarsa pe drumul spre Sarajevo. Croatii ne-am sfatuit sa mergem spre Bucuresti prin Muntenegru si mai apoi Kosovo, insa nerecunoasterea acestui stat de catre Romania, ne-a facut sa credem ca este mai bine sa mai dam ochii o data cu Sarajevo. Pentru a strabate cat mai mult din fosta Yugoslavie am ales un alt drum de la Sarajevo la Belgrad, unul mai scurt, insa si mai muntos. Dupa cateva sute de kilometri de serpentine am ajuns in sfarsit la Belgrad de unde am luat calea catre granita de la langa Moravita. Iesirea din Sarajevo catre Belgrad, lipsita de orice fel de indicator, este marcata de o pancarta mare pe care localnicii sarbi din satele de langa capitala bosniaca au tinut sa o infinga in hotar. Suntem mult in inima Bosniei, insa sarbii de aici tin sa se laude imaginativ ca este republica lor – Serbia – nerecunoascand in plan local o independenta de mult discutata. Semnul problemelor, deocamdata ingropate, este vizibil si prin lipsa indicatoarelor de pe sosea.

Sarbii ne iubesc

Nu exista niciun fel de conexiune Sarajevo- Belgrad, iar fara harta si GPS va ramane la indemana sa intrebati localnicii care se dovedesc a fi foarte draguti cu romanii. Majoritatea celor intrebati de drumul spre Belgrad raspundeau bucurosi si zambeau cand observau o masina cu numar de Romania. Am spus ca sarbii ne iubesc pentru ca majoritatea localitatilor prin care am trecut in aceasta parte a traseului erau populate de etnia sarba.  Intrarea in Serbia si iesirea din munti ne scoate in fata cateva indicatoare, presarate destul de rar, aratandu-ne ca drumul este cel corect.


Depresie. Revenirea in tara!

Din Belgrad am luat drumul catre Romania trecand prin vama de langa Moravita, raiul contrabandistilor de tigari. Trebuie spus ca trecerea prin vama la croati, la sarbi sau la bosniaci nu a reprezentat nicio problema pana in momentul reintrarii in tara. In Romania, in vama se faceau reparatii, astfel incat o singura trecere pe sens era deschisa. Cu cateva zeci de masini, nu foarte multe, a trebuit sa pierdem mai bine de ora pentru a ne bucura din nou de binecuvantatul pamant romanesc. Este o rusine a oficialitatilor romane care de ani de zile, in orice vama, nu poate fi explicata si nu poate fi remediata. Pur si simplu ne miscam greu.

Clisura Dunarii, farmecul vietii

Ascultand indicatii unui localnic banatean am ales sa nu mergem pe drumul care ducea prin Baile Herculane si sa strabatem Clisura Dunarii, asigurandu-ne ca drumul este nou si foarte bun. Apropo, daca Banatul e fruncea, de ce oameni de acolo nu sunt in stare sa construiasca niste drumuri decente?! Sunt convins ca raspunsuri milostive si scuze se vor gasi intotdeauna, insa pana una alta sa nu ne laudam cu un drum nou si bun dar inca neterminat, asa cum este Clisura Dunarii. Intra-adevar, drumul a fost excelent pana cand din senin ne-am trezit ca intram pe macadam.



La 100 km/h cand nu ai un indicator care sa te anunte de intrarea pe un drum in constructie este foarte usor sa te trezesti plonjand in Dunare. Ultima portiune a Clisurii, in apropiere de zona celebrei statui a lui Decebal, s-a dovedit a fi o adevarat rusine a tarii noastre. Pe cateva zeci de kilometri am intalnit o singura echipa de trei indivizi care lucrau la una din zecile de portiuni inca neterminate. Cosmarul nu avea sa se termine pana nu aveam sa trecem de Orsova si in sfarsit sa ajungem la Severin si de acolo inapoi pe un drum cat de cat civilizat. Peisajul mirific de pe Clisura Dunarii a fost pus serios in umbra si ne-a macinat nervii de adevaratele cratere care se iveau in soea, de bucatile de stanca cazute pe drum si lasate acolo, de macadamul care se impletea cu asfaltul nou si mai albastru decat culoarea Dunarii.

Drumurile Yugoslaviei, peste cele romanesti

Nu putem concluziona decat cu o urma de amar si de speranta in voce. La nivel general, teritoriul fostei Yugoslavii ne depaseste prin autostrazile care impletesc Serbia si mai ales Croatia, o rusine pentru o tara din Uniunea Europeana asa cum este Romania, in comparatie cu doua tari care nu sunt in UE. La nivel particular, portiunile bune ale infrastructurii noastre, asa cum este drumul Bucuresti- Pitesti-Severin, spre exemplu, sau cum este Clisura Dunarii pana la un momentdat, sunt puse in umbra de discontinuitate, de lipsa unei strategii, de simplu fapt ca mergi bine 100 km si apoi astepti cu orele din cauza a doi kilimetri pe care asfaltatorii se chinuie fara entuziasm sa-i termine. Pentru a rasuci cutitul in rana sau mai degraba pentru a cultiva adevarul, merita sa spunem ca drumurile Croatiei sunt de nivel occidental, cele sarbesti si bosniace mai au mult pana sa ajunga la un nivel inalt, insa sunt peste ceea ce ofera Romania la nivel de infrastructura.


ROBERT GHERGHE

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:

Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Dacia Sandero Stepway

    Dacia Sandero Stepway

    În puține cuvinte Sandero Stepway poate fi caracterizat ca o mașină perfectă pentru cei nepretențioși, relativ robustă și fiabilă, care beneficiază de un aspect veritabil de crossover, această transformare a modelului supermini Sandero fiind realizată cu succes.

  • Mazda MX-5 Revolution MT6

    Mazda MX-5 Revolution MT6

    MX-5 vă captivează încă din primele secunde de condus și vă face să treceți peste orice considerent logic sau practic legat de ce anume v-ați dori de la un automobil

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.7782 :: 18.71MB