No SSO cookie

Avancronica MP Ungaria: Lupta in trei, in patru, in cinci?

voteaza
(0/ 0)
Avancronica MP Ungaria: Lupta in trei, in patru, in cinci?
Editoriale · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Masini.ro prefateaza Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei, care se va disputa in aceasta duminica si va fi transmis de siteul nostru in direct.

 
 

Taramul tuturor posibilitatilor. Cam asa ar putea fi descrisa Formula 1 pe scurt in acest moment. Ce altceva poti sa zici cand liderul clasamentului general al pilotilor conduce cu aproape 80 de puncte, dar cu toate acestea campionatul este mai imprevizibil si mai echilibrat ca niciodata.

Iar dupa o cursa in care lupta pentru victorie s-a dus pana spre final intre trei piloti extrem de apropiati, intrebarea care se pune nu este cine va castiga( pentru ca asta nici cel mai priceput bookmaker nu poate prevede), ci cati piloti se vor lupta pentru primul loc. Trei, ca saptamana trecuta? Patru? Cinci? Poate chiar sase...?

1. Sebastian Vettel

Surprize, surprize. Germanul nu numai ca a clacat chiar la el acasa, dar a fost si batut pentru prima data de Mark Webber. Si cu toate ca la prima vedere am putea spune ca Vettel pleaca din postura de favorit si de data aceasta, ceva ne spune ca Vettel a inceput sa joace la alibi si ca aceasta tactica s-ar putea dovedi pacatoasa. Iar cei care cred ca exageram ar face bine sa reasculte convorbirea radio din final dintre campionul mondial en-titre si inginerii Red Bull, atunci cand s-a transmis de la boxe, si citam aproximativ, '' fii inteligent, sunt puncte pretioase''. In aceste conditii, sunteti de acord cu noi cand afirmam ca Vettel nu mai poate fi favorit la victorie?

Sanse victorie: 25%

2. Mark Webber

Fara victorie inca in acest sezon, dar totusi mai bine clasat decat piloti care au castigat, precum Hamilton, Alonso sau Button, australianul nu pare sa aiba in Ungaria un teritoriu prea prietenos. Castigator in 2010 la Budapesta, pilotul Red Bull a facut accident in chiar primele antrenamente de vineri, fiind de vazut daca nu cumva masina va avea de suferit. Si chiar daca aceasta nu va avea, este greu de crezut ca un om care nu a reusit sa castige atunci cand avea cel mai bun ''material'' de cursa disponibil, o va face acum, cand McLaren si Ferrari arata atat de bine.

Sanse victorie: 10%

3. Lewis Hamilton

De nicaieri a rasarit britanicul si de nicaieri a rasarit McLaren, chiar atunci cand toata lumea incepea sa le cante prohodul. Se vorbea de demisii, de schimbari, de sezoane ratate si sacrificate. Iar asta cu doar doua saptamani in urma. Acum, insa, Lewis a invins in Germania in stil de mare campion si a obtinut cele mai bune timpuri in ambele sesiuni de antrenamente de vineri din Ungaria. In plus, britanicul are in Hungaroring unul din circuitele favorite, castigand de doua ori, in 2007 si 2009. Una peste alta, pilotul McLaren se afla in pozitia de favorit din punctul nostru de vedere, aceasta anuntandu-se insa si cea mai mare problema a sa, in conditiile in care Lewis este un pilot caruia ii place sa vina din linia a doua si sa castige cand nimeni nu se asteapta.

Sanse victorie: 30%

4. Fernando Alonso

Fara sclipirile, dar si fara nebuniile de odinioara, Alonso a reusit trei prezente consecutive pe primele doua pozitii in cursa. Ibericul a castigat o singura data in Ungaria, in sezonul 2003, nu are cea mai rapida masina a acestui moment, dar are calmul care ii lipseste lui Hamilton in momentele cheie, lipsa de presiune pe care si-o doreste Webber de cand a ajuns la Red Bull si lipsa de complexe pe care Vettel a pierdut-o undeva pe drum in ultimele saptamani. Una peste alta, Alonso nu este marele favorit la victorie, dar podiumul nu prea are cum sa-l rateze.

Sanse victorie: 25%

5. Jenson Button

Marele Premiu al Canadei din acest an a fost probabil cel mai reusit al intregii cariere pentru Button. Problema este ca britanicul pare sa-si fi pierdut fie identitatea, fie increderea dupa victoria senzationala de la Montreal. Al saselea la Valencia si doua abandonuri, in Marea Britanie si Germania, iar Button pare pe o curba descendenta, plin de ghinioane, nereusite si presat de un coechipier caruia pare sa-i mearga totul din plin. Cu toate acestea, Jenson are totusi la acest moment o masina cel putin la fel de rapida ca primii patru din ierarhia pilotilor si ar putea in anumite circumstante( poate ploaie?) sa faca o surpriza. In conditii normale totusi Button are sanse minime la victorie in Ungaria.

Sanse victorie: 5%

Alti piloti- sanse 5%. Un Felipe Massa care pare neputincios si/sau blazat, un Nico Rosberg care poate mai multe decat masina, un Michael Schumacher care pare parasit de tot ce l-a facut sa castige atat in cariera si doi piloti Renault care n-au nici abilitatile, dar nici masina sa faca ceva iesit din comun. Pe scurt, sanse minime ca cineva sa intervina intre primii cinci si sa faca o surpriza epocala la Budapesta.

Atentie la...: Paul di Resta. Dupa ce acum o saptamana n-am nimerit absolut deloc pronosticurile legate de podium, dar am avut totusi dreptate sa-l recomandam pe Adrian Sutil drept posibila surpriza a cursei, mergem si de data aceasta pe un pilot Force India. Britanicul Paul di Resta a parut saptamana dupa saptamana ca este capabil de lucruri interesante, dar nu a reusit pana acum niciodata sa impresioneze pana la capat. De data aceasta, avem incredere in scotian ca va putea sa duca pana la final un week-end de cursa constant bun si ca va reusi un loc in primii sase, sapte.

Pronosticul nostru: Aproape ca ne e teama sa mai facem un pronostic dupa esecul de saptamana trecuta, dar haideti totusi sa ne mai incercam o data mana. Hamilton va castiga, Alonso va fi al doilea, iar Vettel pe trei. De ce? Asa ne spune intuitia noastra feminina...

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:
Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.0563 :: 17.79MB