No SSO cookie

Analiza MP Silverstone: In sfarsit, Alonso

voteaza
(0/ 0)
Analiza MP Silverstone: In sfarsit, Alonso
Editoriale · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Masini.ro analizeaza Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii, acordand note pilotilor cel mai bine clasati la finalul cursei.

 
 

O victorie cat un titlu mondial. Atat de mult inseamna cursa de la Silverstone pentru Fernando Alonso si pentru Ferrari in general. Prima victorie obtinuta de iberic din luna octombrie a anului trecut, aceasta nu modifica practic cu nimic ierarhia generala a pilotilor, in conditiile in care Sebastian Vettel a terminat pe locul doi.

Altceva modifica insa aceasta cursa. Modifica raportul de forte din Formula 1. Red Bull nu mai sunt la ani lumina in fata tuturor celorlalte echipe, iar cei de la Ferrari pot spera, daca nu sa relanseze sezonul, macar sa faca marile premii care au ramas pana la finele anului cat de cat echilibrate si interesante.

Sa trecem asadar si la radiografia detaliata a cursei de la Silverstone si la notele primite de pilotii importanti:

1. Fernando Alonso

Cat de stranie este Formula 1! Ce altceva poti sa spui atunci cand Alonso pleaca in cursa de pe locul trei si castiga fara a depasi practic pe nimeni pe circuit...? Este greu de spus chiar daca aceasta a fost cea mai buna evolutie a pilotului Ferrari in acest sezon. Iar daca ne gandim de exemplu la cursa de la Monaco, am indrazni sa raspundem ca nu... Si atunci, de ce a castigat Alonso acum, si nu atunci? Este extrem de simplu. Conjunctura si norocul, combinate cu o echipa de ingineri si mecanici inspirata( in sfarsit!) si cu o evolutie pe circuit simpla, solida si la obiect!

Nota masini.ro: 9

2. Sebastian Vettel

O noua evolutie buna a germanului va ramane probabil multa vreme patata de controversele ultimelor tururi. Astfel, campionul mondial en-titre risca sa fie ajuns si depasit de coechipierul sau, Mark Webber, moment in care de la boxe i s-a transmis australianului sa stea in banca lui. Sigur, departe de noi sa credem vreun moment ca Vettel a avut vreo implicare aici si ca a cerut sa fie protejat de echipa... Pe de alta parte, parca nici nu mai plecam urechea asa usor la discursurile lui Vettel sau ale lui Horner ca egalitatea la Red Bull e una perfecta si ca toate sunt roz si frumoase acolo.

Sa nu uitam insa nici de startul lui Vettel, unul fantastic, ca de obicei, in care germanul l-a depasit fara niciun fel de problema pe Vettel, start pentru care merita din plin o nota mare din partea noastra...

Nota masini.ro: 8

3. Mark Webber

O cursa extrem de fluctuanta pentru australian, care a plecat de pe primul loc, a ajuns si pe patru la un moment dat, sfarsind pe locul trei, extrem de aproape de locul doi. Greu de spus exact unde a gresit el si unde a gresit echipa pe durata cursei de la Silverstone. Cateva lucruri sunt insa clare. Startul a fost unul ratat, motiv pentru care Webber trebuie blamat. Apoi, faptul ca australianul nu a fost capabil sa ia un avantaj mai clar in fata lui Alonso inainte de opririle la boxe trebuie inca o data blamat. Pe de alta parte insa, australianul trebuie aplaudat pentru finalul de cursa, dar si pentru faptul ca s-a incapatanat sa-i faca viata amara lui Vettel, in ciuda '' incurajarilor'' din casca. Acesta este tupeul pe care il asteptam de la australian si vrem sa vedem mai departe mostre din acelasi tip de evolutie.

Nota masini.ro: 8

4. Lewis Hamilton

Faptul ca Marele Premiu de la Silverstone a fost unul extrem de bizar se simte si in ceea ce priveste analiza lui Hamilton. Si la britanic, ca si la Webber sau Vettel, este greu de apreciat care au fost greselile pilotului si care au fost greselile echipei. Din nou insa, avem cateva date clare, incontestabile. In primul rand, startul pilotului McLaren a fost unul senzational, gandindu-ne ca el a a plecat doar de pe locul zece pe grila. In al doilea rand, finalul a fost din nou unul foarte bun pentru Hamilton, acesta facandu-i fata cu brio unui Massa in mod evident mai rapid la acel moment. In ceea ce priveste insa calificarile, suntem putin sceptici ca acel loc zece a fost doar vina echipei...

Nota masini.ro: 8

5. Felipe Massa

Scuze, scuze si iar scuze pentru brazilian dupa cursa. Asa se face ca pilotul Ferrari are intotdeauna probleme tehnice misterioase si ghinioane neobisnuite... Ceea ce insa nu ne poate explica Massa sub nicio forma, si ceea ce nu putem intelege cu niciun chip, este ce-l mai tine pe el la Ferrari... Despre valoare nu poate fi vorba, talent de unde?, tineretea s-a dus si ea pe copca, poate cineva sa ne informeze ce mai vad Domenicali si ai lui la un baiat care nu e capabil sa faca o depasire decat poate in fata unei masini Hispania.

Nota masini.ro: 5

Eroul etapei: Greu de vorbit despre eroi intr-o cursa atat de ciudata, in care mai mult ca niciodata mecanicii si inginerii au parut sa hotarasca ierarhiile, dar cu toate astea daca ar fi sa alegem totusi pe cineva, l-am alege pe tanarul Sergio Perez. Mexicanul de 21 de ani a reusit la Silverstone cea mai buna performanta a scurtei cariere, ocupand un loc sapte mai mult decat onorabil dupa o evolutie extrem de sigura si de curajoasa. Pilotul Sauber trebuie aplaudat si pentru ca a revenit extrem de repede dupa accidentul urat de la Monaco, dar si pentru faptul ca a avut tupeul sa-l hartuiasca pana pe ultimii metri pe Nico Rosberg pentru locul sase.

Clovnul etapei: Cu toate ca in mod normal ne place sa tinem cursele de Formula 1 strict pe circuit si sa dam aceste titluri pilotilor, de data asta nu ne putem abtine sa nu oferim aceste titlu cu felicitari si aplauze mecanicilor, inginerilor si intregii echipe oficiale de la McLaren Mercedes. Cu un Jenson Button care a fost lasat sa plece de la boxe practic in trei roti si cu un Lewis Hamilton care mai avea putin si trebuia sa opreasca motorul masinii in panta, Whitmarsh si ai sai au parut sa lucreze mai mult pentru Ferrari si Red Bull la Silverstone. Deh, or fi jucat si ei la pariuri sau ceva...

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:
Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.0918 :: 17.79MB