Experiment social – Despre cât de supeficiali suntem… Options

[klm]

Suntem nebuni ?

Apa plată este la acelaşi preţ cu berea .
Brânza e mai scumpă decât carnea (brânză telemea 19 lei, brânză de burduf 28 lei, carnea de porc 16 lei).
Carnea de pui este mai ieftină decât ciupercile.
Nucile noastre mai scumpe decât nuca de cocos.
Laptele simplu mai scump decât laptele bătut.
Portocalele mai ieftine decât merele.
Cărţile sunt mai ieftine decât revistele.
Biscuiţii fără ciocolată sunt mai scumpi decât ciocolata.
Muzica bună e mai ieftină decât muzica proastă.
Măslinele umplute cu gogoşar sunt mai ieftine decât măslinele umplute cu propriul sâmbure.
Ceasurile mici sunt mai scumpe decât ceasurile mari.
Hârtia nescrisă (A4) este mai scumpă decât hârtia gata tipărită.
Vinul este mai ieftin decât strugurii.
Pixul cu mînă este mai ieftin decât mina de pix fără pix.
Şi se mai presupune că omul este o fiinţă raţională…
Şi ca o încununare … :
Oamenii neinstruiţi sunt mai “scumpi” decât oamenii valoroşi care, pentru a supravieţui, se “vând” ieftin.
Se pare că suntem mari amatori de etichete, nu de conţinut

Staţia metro L’ENFANT PLAZA în Washington, DC, într-o zi friguroasă, pe 12 ianuarie 2007.



On om cu o vioară a cântat şase piese de Bach timp de 45 de minute. În timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea staţie, majoritatea în drum spre serviciu. După vreo trei minute un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru câteva secunde, apoi a grăbit pasul, mânat probabil de programul sau strict.
4 minute mai târziu:
Violonistul a primit primul său dolar, o femeie i l-a aruncat în pălărie fără să se oprească.
6 minute:
Un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă în trap uşor spre peron.
10 minute:
Un copil de 3 ani se opreşte în faţa muzicianului dar maică-să îl trage grăbită de hăinuţă. Copilul se mai opreşte odată să-l privească pe violonist dar maică-să îl împinge nervoasă înainte, aşa că cei doi se mişcă, el inrorcand capul din când în când. Lucrul asta se repetă cu mai mulţi copii iar părinţii îi împing de la spate, grăbiţi să ajungă la treburile lor.
45 minute:
Muzicantul a cântat în continuare. Numai şase oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa 20 au aruncat nişte bani.
Omul a colectat în total $32.
După o oră:
El a terminat de cântat şi s-a lăsat tăcerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…
Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodată, pe o vioară estimată la $3,5 milioane. Cu câteva zile înainte, umpluse o sală de concerte din Boston.
Valoarea medie a biletelor $100.
Povestea este adevărată. Concertul din staţia de mertro, a fost organizat de către Washington Post ca un experiment social asupra percepţiei, gustului şi priorităţilor oamenilor.

Problemele care s-au pus:
* Într-un loc public, la o oră nepotrivită, santem în stare să percepem frumuseţea?
* Ne oprim s-o admirăm?
* Putem, oare, să recunoaştem talentul într-un context neaşteptat?

O concluzie posibilă în urma acestui experiment, ar fi aceasta:
Dacă nu avem câteva momente să-l ascultăm pe unul dintre cei mai buni solişti ai lumii cântând cea mai bună muzică scrisă vreodată pe unul din cele mai bune instrumente făcute vreodată, oare de cât de multe alte lucruri minunate ne lipsim în existenţa noastră?

[klm]

Am spus de la inceput ca toti aveti dreptate... insa

Nu-n metrou in frig, in picioare, in acustica proasta, in drum spre serviciu. La urma urmei aceeasi oameni platesc 100$ ca sa asculte aceeasi muzica intr-o sala de concert. Dar in cu totul alte conditii.
Apoi daca vrei sa spui ca cea mai mare parte din oameni nu-s in stare sa faca diferenta intre un violonist de geiu pe o vioara meseriasa si unul care abia a tyerminat scoala de arte pe o vioara de 100$, iti dau dreoptate . Sincer, cred ca si eu si voi intram acolo.

Washington DC este capitala Statelor Unite. Un lucru pe care il stii din clasa 1-a.
Ce nu stii este ca are o populatie de cca 600,000 dar in fiecare zi peste 1 million de oameni vin la munca in oras. Deci majoritatea sint - NU turisti - ci "commuters". Oameni care sa prinda trenul, autobuzul.
[...]
Zona metro Washington DC are o populatie de cca 5.4 milioane.

Nu asta m-a mirat (de altfel partial sunt de acord cu ceea ce spuneti); presupun ca a fost aleasa pentru acest "experiment" o statie de metrou foarte circulata si o ora de varf, din 6.4 mil de oameni (5.4 locuitori in metro W D.C.+1 mil de navetisti) presupun ca pe parcursul unei ore trec macar 100.000 prin acea statie de metrou, 99% sunt robotei cu iPod in urechi care se grabesc sa ajunga la birouri dar tot raman 1.000 de persoane care se plimba pe la nepotei, sa cumpere o bucata de branza buna de la un magazin din celalalt colt al orasului, turisti etc; din 1.000 de persoane care isi "pierd vremea" prin D.C., considerand jumatate din procentul dat de Tudor, 100 de oameni sunt mai rasariti, din aia 100 nu s-au gasit macar 10 care sa-l aprecieze pe Bach?!

Dar poate ma insel eu pentru ca, si o sa va spun o scurta poveste:

Eram intr-un ajun de Craciun al anilor de sfarsit de mileniu pe la 18-19 seara, ma intorceam de la o matusa; frig afara, oameni fugind in toate partile dupa cadouri, niste fulgi fini ofereau o avanpremiera a vremii ce a urmat in urmatoarele zile cand, in mijlocul unor masini, am auzit 3-4-5 tigani (niciodata nu o sa folosesc acest termen cu sensul sau peiorativ) cu instrumente muzicale cantand de mama focului, audienta 2-3 persoane; m-am oprit fascinat de muzica lor (desi nu agreez manelele iubeam si iubesc muzica lautareasca); in jumatate de ora, pe frigul ala de iti inghetau pana si gandurile, s-au strans pe putin 20-30 de persoane care nu s-au miscat pana cand nu s-a incheiat recitalul; am aplaudat cu totii din toata inima, unii au vrut sa le ofere bani, bani pe care lautarii i-au refuzat si au plecat veseli pe alte taramuri.
De atunci nu m-a mai oprit niciun alt concert stradal (in afara unui an in care, cu nepoata, am ascultat pret de cateva minute pe niste locuitori ai Americilor, cu costume de indieni, cantandu-si melodiile, am presupus, populare in cadrul serbarilor orasului).
Acum probabil ca putine situatii ma pot face sa ma opresc "din drumul meu", poate Bach nu, dar in mod sigur Beethoven sau Mozart insa nu pot sa nu ma intreb, oare nu cumva am pierdut ceva pe parcurs si daca am facut-o, o pot obtine inapoi - are rost s-o fac, a meritat?

Laptele batut e lapte simplu expirat .

In primul rand, cei care traiesc in SUA/Canada platesc ridicol de ieftin cam tot ceea ce se gaseste in piata (o sa ma contrazici cu asigurarile, taxele de scolarizare, anumite servicii si o sa iti dau dreptate, dar asta nu inseamna ca, per ansamblu, viata e mai scumpa decat in Europa).
Branza cu mucegai e branza simpla, pusa intr-un beci si lasata sa se imputa, cu toate astea este mult mai scumpa decat branza pastrata in conditii care sa nu permita aparitia mucegaiurilor.
Eu cumpar lapte de la un "mic producator" cu 2.5 lei litrul, e lapte de vaca cu toate grasimile intacte, persoana care mi-l aduce spune ca litrul de lapte este platit cu maxim 1l/l (asta e un pret parfum) de catre firmele producatoare de produse lactate, in conditiile astea mi se pare exagerat ca 1l lapte prelucrat sa ajunga in comert 3-5 lei; o sa ziceti de investitia in tehnologie, oameni, ambalaje, transport - corect - dar dintr-un l de lapte scoti si cateva grame de smantana - 7 lei 800 g, unt - 6 lei 100 g, iaurt - 1.5 lei 125 g iar oamenii care lucreaza in industrie nu au salarii sa savurezi dupa ele.
Deci...