Drive Test Fiat Bravo 1.4 T-Jet 150 Cai Putere, Sound de Mini CooperS, finisaje premium, ţinută de drum impecabilă Options

[adi.mitrea]

Ştiu că Fiat nu e o marcă pe placul multora de pe forum şi din România, deşi cifrele de vânzări ale AutoItalia ar spune că s-au mai schimbat lucurile.

Oricum, de la Grande Punto încoace Fiat a schimbat stilul în bine, cu materiale mai bune, design frumos şi echilibrat. Mai are de dovedit la capitolul fiabilitate pentru că românul e fermecat de tehnica germană nemuritoare, TDI dacă se poate, şi de fiabilitatea "incontestabilă şi dovedită" a japonezelor.

Fiat e o marcă italiană. Înseamnă tradiţie şi pasiune, iar Bravo-ul e fix în aceeaşi barcă.

Ceasurile de bord a la Alfa Romeo, botul a la Maserati şi stopurile a la vechiul Bravo, dar ceva mai moderne, fac din maşina asta un deliciu. Mie îmi place şi recunosc că tot timpul am avut o slăbiciune pentru Fiat. Cine mă ştie, probabil nu a uitat că mă înscriam pe forum cu un versus Fiat Stilo versus altceva. Mi-am dorit mult Stilo, am rămas la ceva mai ieftin şi cu imagine mai bună, dar toate astea din cauza bugetului.

Revenind la Bravo, motorul este fascinant, dar şi cam gurmand. Am mers cu el pe traseul Bucureşti - Oradea şi retur, consum 9% după toată povestea asta, însă recunosc că nu l-am menajat deloc. În plus, era totuşi o maşină de drive test, deci alergată săraca.

Partea cea mai frumoasă, după motor, a fost descoperirea materialelelor din interior (care sunt bune, dar nu excelente) şi mai ales calitatea asamblării lor. La o maşină alergată de toţi ziariştii peste 7.000 de kilometri, să nu auzi nici măcar un greieraş mi se pare mare lucru. Oricum, la peste 3.000 rpm se aud motorul, turbina şi eşapamentul de maşină sport care te-ar face să uiţi instant de alte inconveniente. Nu e cazul Fiat Bravo oricum.

Instalaţia audio cu 8 difuzoare şi subwoofer face toţi banii , mai ales că opţiunea asta nu e chiar aşa scumpă. De departe cea mai bună instalaţie audio stock pe care am auzit-o vreodată într-o maşină de drive-test.

Tapiţeria sport e lucrată frumos, pe două straturi (roşu dedesubt, negru deasupra) schimbătorul de viteze şi volanul sunt acoperite cu piele fină, iar pedalele sunt din aluminiu. Toate astea te fac să te simţi într-o maşină de viţă nobilă şi chiar nu exagerez când spun că aduce a Alfa Romeo.

Suspensia e tare, tare rău, numai bună de atacat curbe cu viteză, direcţia e una dintre cele mai bune cu care am mers în clasa asta (peste cea a Opel Astra H, Ford Focus, Golf V, Citroen C4, Peugeot 308 şi Kia Pro Ceed, deşi aceasta din urmă se apropie destul de mult ca feeling de cea a Fiat-ului).

Preţul e şi el bun, cam 18.000 euro DDP.

Cam aici se termină declaraţiile de dragoste la adresa lui Bravo. De aici încolo încep minusuri, care merg spre sistemul Blue&Me care cică citeşte stick-uri de memorie USB, însă eu nu am reuşit să ascult muzică de pe el, spre suspensia spate care e semi-independentă şi e cam gălăgioasă pe drumuri proaste, spre ceasurile de bord care sunt cam greu de citit în anumite condiţii de lumină.

Asta cu bordul chiar trebuie explicată. Eu aprind farurile pe faza scurtă, însă bordul nu stă şi el tot timpul aprins, ci doar când lumina de afară e slabă (noaptea, atunci când treci printr-o pădure, etc..). Se pare că maşina are un senzor pe undeva. Ideea e că în condiţii de amurg (lumină slabă), cu bordul aprins, cifrele sunt imposibil de citit pentru că lumina ambientală este suficientă cât să citeşti ceasurile neiluminate, însă maşina aprinde ledurile alea automat pentru că i se pare ei prea intuneric...

Ate drive test-uri:

Clasa B: Dacia Sandero, Mini Clubman CooperS, Seat Ibiza 2008

Clasa C: Volvo C30, Honda Civic Hybrid, Kia Pro Ceed,

Clasa D: Renault Laguna 3, Skoda Superb 2008

Crossover: Seat Altea Freetrack, Volvo XC70

SUV: Chevrolet Captiva Sport