IPB

Welcome Guest ( Log In | Register )

Aventuri la service - incompetenta sau bataie de joc ?

This topic is about Aventuri la service - incompetenta sau bataie de joc ?, the author, , wrote about: ... To read more just scroll down

> Aventuri la service - incompetenta sau bataie de joc ?
Mihai84208
post Aug 9 2006, 11:24 AM
Post #1


perioada de proba


Group: Membri
Posts: 2
Joined: 8-August 06
From: Bucuresti
Member No.: 84.201



Salut,

Am sa incerc sa fiu cat mai succint fiindca mesajele lungi sunt obositoare, dar povestea este destul de lunga si detaliile sunt importante.

La mijlocul lunii ianuarie, am depus la service-ul Toyota Romania un dosar pentru inlocuirea unui parbriz fisurat si revopisrea unei portiere. Mi s-a spus ca parbrizul nu este pe stoc, ca va dura circa 2 saptamani pana soseste, iar la vopsitorie ma pot programa abia in februarie. Am convenit ca odata parbrizul sosit sa fiu programat pentru ambele lucrari (teoretic pana la sfarsitul lunii februarie am fost asigurat ca va fi gata).

Timpul a trecut, cum defectiunile nu erau majore nu am facut presiuni asupra lor, dar iata ca deja au trecut 5 luni si nimic nu s-a intamplat.

Am revenit eu cu un telefon pe la jumatatea lunii iunie, am explicat situatia, mi s-a spus aceeasi treaba, ca parbrizul nu este pe stoc, ar trebui sa apara intr-o saptamana si ca voi fi sunat atunci. Intr-adevar, dupa o saptamana am fost sunat si mi s-a facut programare peste cateva zile pentru inlocuirea parbrizului.

M-am prezentat la data si ora stabilita in noua locatie din Sos. Pipera, seara urmand sa iau masina cu noul parbriz. Timpul a trecut, am venit sa ridic autoturismul si atunci au inceput surprizele: prima neplacuta a fost legata de mizeria din masina, praf mult, urme de talpi pe scaun, bucati de garnituri prin diferite locuri. Am zis ca, deh... se mai intampla, cand dau sa plec observ a doua surpriza: bucata de plastic care face trecerea de la parbriz la capota nu era fixata in partea dreapta si se balanganea foarte frumos. Am reclamat imediat "eroarea", iar un baiat a venit si a remediat problema in cateva minute.

Tot atunci am fost programat pentru revopsirea portierei - peste o saptamana. M-am prezentat la data si ora stabilita, am lasat masina cu asigurari temeinice ca va fi gata pana seara. Cand m-am dus sa iau masina, prima surpriza: nu e gata, abia maine voi putea sa o iau. Noroc ca lucrez vis-a-vis de service si efortul de a ma deplasa pana la ei nu este prea mare... Nu am ce face, revin a doua zi sa iau masina. A doua surpriza: portiera nu este aceeasi culoare cu restul masinii. Ma cert circa 15 minute cu persoanele de acolo care sustin sus si tare ca nu e adevarat, portiera este de aceeasi culoare si ca nu se observa nici o diferenta. Ajunsesem sa ma indoiesc de ochii mei atata timp cat vopsitorul, consultantul si managerul sustineau ca nu am dreptate.

In cele din urma, dupa repozitionarea masinii astfel incat sa fie direct in bataia soarelui au acceptat ca portiera este mai inchisa la culoare si ca va trebui revopsita. Despre mizeria aparuta "peste noapte" in masina nu mai spun nimic, deja era de asteptat. Dupa ce sunt programat peste 2 saptamani pentru revopsirea portierei, plec si dupa numai cateva sute de metri am parte de urmatoarea surpriza: am parbriz metalizat... In momentul in care soarele a inceput sa bata din fata, pe parbriz au inceput sa straluceasca mii de perle identice cu cele de pe vopseaua masinii. Daca soarele nu batea, micile puncte pareau doar particule de praf. Deci atentie, parbrizul nou-nout, pus in urma cu o saptamana era aproape inutilizabil in bataia soarelui.

A doua zi ma prezint la service din nou pentru a reclama problema aparuta. Persoana care a vopsit-o se jura ca parbrizul a fost acoperit si ca nu isi poate explica modul in care acele particule au ajuns pe sticla, dar in cele din urma a acceptat sa incerce sa stearga parbrizul cu diluant. Dupa circa 15 minute de frecat majoritatea punctelor disparusera asa ca am plecat urmand ca atunci cand vin la revopsit portiera sa spun daca mai trebuie stearsa sau nu.

Urmatoarea programare am ratat-o intrucat am ajuns mai tarziu cu o ora fata de timpul stabilit. Am fost reprogramat peste mai multa vreme intrucat sunt foarte incarcati in aceasta perioada. Intrebarile mele legate de prioritatea pe care o aveam eu, cu un dosar deschis de 6 luni de zile, cu o stricaciune produsa de ei au ramas fara raspuns. A ramas programarea batuta in cuie.

Vine si ziua mult asteptata, duc masina pentru revopsit portiera, consultantul ma asigura ca voi avea masina pana seara, cunoscand cazul meu "delicat" va incerca sa o dea in lucru cat mai devreme. Desi promisese ca ma va suna cand va avea un raspuns, consultantul nu o face, astfel incat seara ma prezint sa ridic masina. Imi spune ca regreta, dar masina este in cuptor, ca a durat mai mult decat se asteptau ca "din greseala baietii nu s-au uitat pe fisa si au vopsit si portiera din fata nu numai pe cea din spate". Raman absolut stupefiat la un asemenea raspuns, cum adica nu s-au uitat pe fisa, pai atunci in service se repara masinile dupa ce li se pare mecanicilor stricat ? In fine, nu am ce face, plec indeajuns de contrariat.

A doua zi ma intorc sa iau masina cu 2 portiere vopsite in loc de una. Extrem de suspicios incep sa studiez cu atentie exteriorul incercand sa remarc vreo diferenta de culoare. In acest timp apare si vopsitorul care exclama: "de ce va tot chinuiti sa vedeti diferente ? Nu o sa observati nimic pentru ca e vopsita toata laterala, inclusiv aripa !". Uimirea mea e fara margini, consultantul spune ca el stia ca a fost vopsita in plus doar o portiera. Nu reusesc sa descopar vreo diferenta notabila intre culori, dar ceea ce deja nu mai poate fi considerata o surpriza este mizeria din masina. Il intreb pe consultant daca este normala o asemenea mizerie, iar raspunsul lui a fost ca va vorbi cu baietii sa fie mai atenti pe viitor. La intrebarea mea "si toata mizeria asta trebuie sa o curat eu, nu ?" vine si raspunsul sec "puteti trece la sfarsit in formular faptul ca ati gasit masina murdara". No comment.

Plec de la service convins ca de fapt nici de aceasta data vopseaua nu s-a potrivit pe portiera, dar pentru a scapa de mine au vopsit intreaga laterala. Ma rog, atata timp cat diferentele de culoare nu sunt evidente sunt multumit. Trece o zi, si chiar ma miram ca masina e OK si nu am gasit si alta problema.

Dar, a treia zi, aprinzand proiectoarele de ceata remarc un lucru ciudat: fascicolul de lumina produs de proiectul din dreapta oscila extrem de mult odata cu denivelarile de pe drum. Cand ajung acasa studiez mai indeaproape problema si observ ca de fapt proiectorul de pe partea dreapta (tocmai cea vopsita, ce coincidenta) nu este prins corespunzator. Ma intorc la service-ul Toyota Romania acuzand problema si primesc exact raspunsul la care ma asteptam: "nu e de la noi dom'le, noi nu am umblat la proiector, ati dat peste vreo bordura si a sarit singur". Dar acest lucru nu este adevarat, studiasem inainte problema si dupa ce am scos aparatorile de plastic din jurul proiectoarelor concluzia mea e ca un proiector poate sari singur doar la un soc extrem de puternic, soc ce nu are cum sa lase bara intacta.

Le-am explicat domnilor ca daca ei imi arata cum poate proiectorul sa iasa de la locul lui fara a strica bara eu plec si imi cer scuze ca i-am deranjat inutil. In cele din urma, a fost chemat un baiat care a fixat proiectorul inapoi (asta bineinteles cu ajutorul surubelnitei, lucrand prin spatele barei).

In acest timp am discutat cu managerul, si l-am intrebat cum e posibil ca oamenii sa nu lucreze pe baza de fisa si sa vopseasca intreaga laterala a unei masini in loc de o singura portiera. A inceput sa imi tina o teorie cum ca pe orice masina de la orice producator de fapt exista cel putin 3 culori diferite, ca bucati de masina sunt vopsite in locuri diferite si ca oricum producatorul vopselei recomanda ca atunci cand trebuie vopsita o piesa de caroserie sa nu se vopseasca strict numai acea bucata ci si portiunile din jur. Iar aceasta recomandare este foarte importanta si ca vopseaua suplimentara se trece automat la capitolul "pierderi" pentru ei. Imi pare rau ca nu am avut prezenta de spirit sa il intreb atunci de ce nu a aplicat aceeasi metoda si prima data cand imi vopsisera portiera...

Cam astea ar fi aventurile mele cu service-ul Toyota Romania si uitati cum pentru rezolvarea unui parbriz fisurat si a unei zgarieturi de 5 cm puteti astepta 7 luni de zile; si cum pentru fiecare operatiune efectuata va veti intoarce in service pentru remedierea pagubelor colaterale; si cum unele pagube nu vor putea fi remediate integral (Inca mai am particule metalizate pe parbriz).

Si atunci vine si intrebarea din subiect: incompetenta sau bataie de joc ?
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Posts in this topic
- Mihai84208   Aventuri la service - incompetenta sau bataie de joc ?   Aug 9 2006, 11:24 AM
- - BogdanS   Oribilă poveste, îmi pare tare rău să aud asemenea...   Aug 9 2006, 11:40 AM
- - laur6   nu te grabi Bogdane. se pere ca orice minune durea...   Aug 9 2006, 01:42 PM
- - madalina   Reclamatie in Grecia sau in japonia. Altceva nu av...   Aug 9 2006, 02:00 PM
- - Mihai84208   QUOTE(madalina)Reclamatie in Grecia sau in japonia...   Aug 9 2006, 02:21 PM
- - madalina   eu cat ma avut yaris nu am avut probleme cu servic...   Aug 9 2006, 02:45 PM
- - bogdan43846   Da, dar se pare ca este o boala generala in Romani...   Aug 9 2006, 03:25 PM
- - laur6   si eu sper sa fie din cauza perioadei de concedii....   Aug 9 2006, 04:35 PM
- - BogdanS   O fi, însă Mihai are problema încă din ianuarie (!...   Aug 9 2006, 04:43 PM
- - DAN   QUOTE(bogdan43846)Da, dar se pare ca este o boala ...   Aug 9 2006, 09:28 PM
- - Mihai80   Eu tocmai am masina in service pentru revopsirea b...   Aug 9 2006, 09:55 PM
- - Bogdan54824   Mihai, cel mai probabil este vorba de o combinație...   Aug 10 2006, 11:17 AM
- - DAN   Toate elementele de caroserie vin nevopsite si apo...   Aug 10 2006, 12:06 PM
- - Bogdan54824   Hm..... și atunci cum au reușit să-mi facă ușa cum...   Aug 10 2006, 12:53 PM
- - MotorHead   Tocmai mi-am vopsit si eu o portiera, la Toyota di...   Aug 10 2006, 04:49 PM
- - Mihai80   QUOTE(tt80841)Tocmai mi-am vopsit si eu o portiera...   Aug 11 2006, 07:25 PM
- - laur6   concedii sau nu, plictiseala sau nu, se pare ca oa...   Aug 12 2006, 02:10 PM
- - vio70407   io zic ca pov de mai sus "miroase a pute " cum se ...   Aug 14 2006, 08:53 AM
- - Bogdan67993   Si mie mi se pare "deplasare" in cazul clientului,...   Aug 14 2006, 09:33 AM
- - vio70407   crezi tu ca se rez ceva ?? si de ce ti spun asa pt...   Aug 14 2006, 11:48 AM
- - Florin67354   vio70407 sincer sa fiu se cam vede ca cunosti pe c...   Aug 14 2006, 08:03 PM
- - DAN   sau chiar poate lucrezi acolo... :bash: ..zic si e...   Aug 14 2006, 09:23 PM
- - vio70407   nope nu le tin partea nici nu lucru acolo ... dar ...   Aug 15 2006, 09:30 AM
- - Lucian84612   Ma bag si io ca musca, dar am masina si pot sa gen...   Aug 15 2006, 10:07 AM
- - P A U L   Vio70407 citind ultimul msj este clar dupa cum spu...   Aug 15 2006, 04:12 PM
- - vio70407   nope eu decat le am zis ce vreau si ce trebuie fac...   Aug 15 2006, 05:57 PM
- - P A U L   QUOTE(Bogdan54824)Mihai, cel mai probabil este vor...   Aug 17 2006, 04:36 PM
- - DAN   da, dar vopseaua nu se aplica direct pe plastic, s...   Aug 17 2006, 08:16 PM
- - vio70407   dif la culoare se vede decat daca vopseaua nu este...   Aug 17 2006, 08:33 PM


Reply to this topicStart new topic
Tags
No Tag inserted yet

2 User(s) are reading this topic (2 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

 



RSS Lo-Fi Version Time is now: 18th May 2024 - 02:38 PM