Eu am seriile de Turbo de la prima pana pe la a treia...complete...da' sincer trebuie sa le caut, sa dau de ele...ca nu mai stiu pe unde au ramas...probabil sa le gasesc cand oi ajunge la pensie...sau cu ocazia vreunei curatenii generale prin gospodaria bunicii...
Ma regasesc in absolut tot ce ati scris voi pe aici...pentru ca am mai lasat un comentariu, pe
aici, imi permit sa-l copiez si aici...
Sal’tare, tuturor!…am citit tot, pe nerasuflate…nu am ratat nici cea mai mica virgula, pentru ca tot, dar absolut tot, face parte din viata si din sufletul meu…nu cred ca este vreunul din cei care au postat care sa nu fi avut, asa cum am eu acuma, macar o lacrima (sau un suvoi, gata sa tasneasca…) la coltul ochilor…ma inclin in fata tuturor, va salut si va respect, pentru ca avem in comun o copilarie fabuloasa, asa cum apar doar o data la un secol…cineva spunea ca unele lucruri se repeta…sunt de acord, dar unele se repeta prea rar…copilaria noastra a fost, cred, prima cu adevarat vie, dupa cea descrisa de Creanga…probabil ca stra-stranepotii nostri vor prinde si ei una la fel, dupa ce vom invata cu totii ca este cu mult mai important sa traiesti, nu sa aduni…
Prima mea minge de 35 (cate au fost in total nu mai stiu…am avut si de 18 destule…) am primit-o la 7 ani, la mare…mi-a cumparat-o tata…nu stiam cum se alege, nu am aruncat-o in sus, sa vad daca e ovala…era un pic…da’, fiindca tot eram la mare, se incalzea pe nisip asa de rau, ca se muia bine…si am stat vreo saptamana pe ea, “invers” fata de oval, pana s-a “dres”…a batut toate maidanele din zona Prundu a orasului Pitesti, terenurile de fotbal de la scoala 7 si 8, si pe la bunicii mei…cel mai mult pe terenul numit “intre ghemelii”, unde se antrena Progresul Pitesti…teren mare, intre doua dealuri, porti adevarate, de 7 m, din bare metalice, ingropate in sol…era foarte “adevarata” mingea asta, tin minte ca acum ca lua exact efectul pe care vroiai sa i-l dai…
intre ghemelii era o traditie: in fiecare duminica dimineata era meci mare, la care veneau toti tinerii/barbatii de pe strada pe care locuia bunica mea…se faceau echipe, se stabilea miza, si se juca dupa ceas…dupa-amiaza incingeam noi cate un meci, de se termina hat tarziu spre seara, cand ne mancau tantarii de vii…cand ne incalzeam prea rau mergeam la o fantana cu citura, din apropiere, scoteam cate o citura, beam cu sete, iar restul ni-l turnam in cap…nu am racit nici o singura data, nu am suferit de vreo boala grava, nu am facut pneumonie, nu mi-am rupt nimic…
Aveam picioarele julite din aprilie si pana in octombrie…iarna mai atenua imbracamintea…treningurile nu rezistau decat in anul ala…cel putin pantalonii…bluzele tineau mai mult…tenesii se duceau mai repede decat se putea tine cont…devenisem experti la pingelit tenesi…aveam cate 2-3 perechi mai vechi, pe care ii tineam special “pentru fotbal”…si miroseau ca naiba…da’ ce bine ne simteam in ei…vara, fara sosete, cu batai in talpi, cu zgarieturi si julituri, cu glezne scrantite, da’ voiosi…
toata vara bateam tenis de picior, pe maidane si pe unde se nimerea…terenuri trasate cu caramida (acolo unde aveam asfalt), sau cu bidonul cu apa (pe maidane prafuite sau in fata casei bunicii, pe pietris…cand mi-aduc aminte cum era sa cazi pe pietrisul ala, cum iti umpleai gambele si genunchii de sange)…da’ as repeta isprava oricand, cu toti prietenii mei de atunci…gogu, adi, tugulea, partizanu, mihai, romica, marius, cata, si multi, multi altii, pe care nu-i mai stiu si cu care bateam mingea de dimineata si pana seara…
Sau bataliile epice cu gornete…doamne, ce “razboaie” se purtau…locul nostru de “bataie” era un canton mai vechi, langa o cale ferata…avea si etaj, numai ca din podeaua etajului mai ramasesera doar vreo 3-4 grinzi metalice…restul se dusese de mult…erau vreo cateva camere pe la etaj din care aveai unghiuri de tragere foarte bune…da’ era problematic sa ajungi in ele…ne imparteam in doua echipe, una inauntru, una afara…ajunsesem sa avem asa o precizie si forta la tras, de nimeream din prima…cu totii (si eram peste 30-40 de insi…) faceam provizii in timpul anului scolar de caiete/maculatoare…cele mai bune erau cele cu hartia un pic mai scortoasa…faceai niste gornete din alea, de-ti intra in piele cate 3-4 mm…chiar si fara sa le lipesti cu aracet sau prenandez…aveam si “reguli”…nu trageam niciodata la cap, nu puneam bolduri in ele…si mancam la cerneala si celuloza atunci cand ne apucam de facut gornete, si nu ne-am imbolnavit de nimic…
Sau “expeditiile” pe garla Argesului, la pescuit, cand plecam cu undita de alun intr-o mana, cu borcanul cu rame de balegar in cealalta, si treceam prin vreo plantatie de porumb, sa furam cativa stiuleti, sa avem de copt…plecam dimineata si veneam seara…nu ne stia nici naiba pe unde umblam noi…si nu s-a ratacit niciunul, nu a fost rapit nimeni, etc, etc…seara veneam acasa, prafuiti, arsi de soare (la sfarsit de mai toti “ne cojeam” prima oara…cand incepea vacanta mare, pe 15 iunie, eram gata bronzati…toata vara era asa de plina, ca nu stiam cand trece…si venea iarasi scoala…)
Modern, Pegas, Robusta (bicicleta aia cu sa lunga si coarne ca de chopper american…), semicursiera Sputnik, ruseasca…doamne, cate sute de km oi fi facut cu ele, nu am cum sa calculez…s-ar putea sa fie mii, nu se stie…tot cartierul, toata strada bunicii, toate imprejurimile, toate drumurile comunale din jur, toata lunca Argesului, cele mai multe neasfaltate, unele si nepietruite…uram primavara cand veneau cei de la ADP si bagau cateva masini de pietris pe strada bunicii…doua-trei saptamani, pana la primele ploi mai zdravene, era groaznic…si ma mir cum tineau bicicletele alea…am un prieten care a cumparat una din astea noi acum vreo 2 ani, si dupa 2 saptamani de asa-zis drum forestier, s-a ales praful de ea…si noi ne dadeam ca nebunii la vale pe cate un deal, pe cate o poteca nu mai lata de 20-30 cm, de nu stiai cum reuseai sa tii de ghidon sa nu cazi in rapa de pe stanga…si tineau bicicletele cu anii…si acum mai am vreo doua, aruncate prin magaziile bunicii…cred ca ma duc sa le iau, sa le repar…merita…
la noi prastiile alea din sarma izolata, cu elasticul scos de la pantaloni/lenjerie se numeau scobare…iar proiectilele se numeau scoabe…devenisem expert in producerea de scoabe…aveam un sablon: 4 cuie batute intr-o scandura, in forma de romb…dadeam cateva cercuri in jurul lor, apoi taiam totul cu dalta si cu un ciocan…obtineam cate 10-12 scoabe dintr-o lovitura…si mama, ce mai cadeau gugustiucii cand nimeream cate unul…da’ era mai sigur si mai precis cu tevile cu gornete…cu tevile de gornete faceam concurs, care reuseste sa traga in sus, pana la ce etaj…imi aduc aminte ca ajungeam si pe la etajul 6…daca era vreun vecin pe care aveam boala, ii umpleam balconul de gornete…la bunici am “umplut” un caine de gornete cu varfurile intarite cu aracet, ca ne sparsese o minge…
s-au dus vremurile alea, lunca Argesului nu mai este la fel, strada bunicii (chit ca este asfaltata de aproape 20 de ani…) nu mai are acelasi farmec…padurea nu mai este la fel, cum o stiam eu…bunica nu mai este…si nimic nu mai este la fel…nu regret nimic, nu imi pare rau ca am 28 de ani, dar nostalgia dupa anii aia va ramane in sufletul meu de-a pururi…
ce ne mai intepam in carligele de pescuit…si ieseau asa de greu din piele…da’ nici naiba nu se infecta, dadeam cu apa, nimic mai mult…
Salutari tuturor, inca o data, si multumesc ca mi-ati adus aminte de copilarie…chit ca mi-am inghitit o tona de lacrimi si suspine, mi-a facut mare placere…