No SSO cookie
  • Studiu de caz: Acceptarea cardurilor aduce mai multi clienti comerciantilor

    § Statisticile demonstrează că tot mai mulţi clienţi plătesc cu cardul la benzinărie § La sfârşitul lunii iunie, numărul de plătitori prin card Visa în benzinăriile OMV era cu peste 70% mai mare decât în luna ianuarie

     
  • OMV a înregistrat rezultate record pentru prima jumatate a anului

    Grupul petrolier OMV, lider de piaţă în Europa Centrala şi de Est, a anunţat rezultate financiare excelente pentru prima jumătate a anului 2003, compania înregistrând cel de-al doilea rezultat record la nivel semestrial din istoria firmei.

     
  • OMV a lansat noua benzina iMOTION Euro Super 98

    OMV România Mineraloel, a început, de luni, comercializarea în toate staţiile de distribuţie a noului carburant iMOTION Euro Super 98, un combustibil aditivat cu “Energy Extra” şi care respectă normele de poluare Euro 4, informează un comunicat al companiei.

     
  • OMV România a lansat un program de training

    Toţi angajaţii companiei OMV Romania au intrat într-un program de training, obiectivele vizate fiind mai buna înţelegere a nevoilor clienţilor prin contactul cu aceştia, informează un comunicat al companiei, remis site-ului www.masini.ro.

     
  • OMV Rally Team a câstigat prima etapa a CNR

    OMV Rally Team a ocupat prima poziţie în Campionatul Naţional de Raliuri (CNR) după prima etapă, Raliul Braşovului, desfăşurată între 4 şi 6 aprilie, în urma victoriei lui Emanuel Ilinca, pe un Mitsubishi Evo 6, potrivit autorally.ro.

     

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.1813 :: 22.5MB