Accidentele cu urmari usoare, in care nu exista litigii intre parti, ar putea fi solutionate, in Capitala, pe cale amiabila, la societatile de asigurari, fara implicarea Politiei Rutiere.
Primele aferente politelor auto se vor majora ca urmare a evolutiei acsendente a ratei daunei, a declarat Cristian Constantinescu, presedintele Allianz-Tiriac.
Primele de asigurare a automobilelor s-au mărit cu 2,2% de la începututul anului, dată când o nouă metodă de calcul a fost luată în considerare. Datele au fost analizate potrivit evoluţiei indicilor primelor de asigurare publicate de situl internet Assurland.com, creatorul acestor indici.
Piaţa românească a asigurărilor auto CASCO a crescut în medie cu circa 20-25%, comparativ cu anul trecut, potrivit unor surse din domeniu, evoluţia având la baza mărirea pieţei de leasing auto, fiecare astfel de contract fiind condiţionat de incheierea unei poliţe de asigurare CASCO.
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a decis că primele anuale pentru asigurările obligatorii de răspundere civila auto (RCA) cu valabilitate în 2004 să fie majorate cu 30%, la stabilirea acestui nivel ţinându-se cont de nivelul inflaţiei prognozat pentru anul 2004, informează CSA.
Compania Allianz-?iriac Asigur?ri SA îşi doreşte să devină lider pe piaaţa românească a asigurărilor auto, orientările companiei îndreptându-se către asigurările de răspundere civilă auto - RCA şi asupra asigurărilor Casco şi Carte Verde.
Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări
Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.