No SSO cookie

Regulament pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice - Dispozitii generale

voteaza
(0/ 0)
Regulament pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice - Dispozitii generale
Utile · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

 
 
CAPITOLUL 1

DISPOZIŢII GENERALE

Art. 1. Dispoziţiile prezentului regulament se aplică circulaţiei pe drumurile publice.

Pe drumurile care nu sunt deschise circulaţiei publice se aplică, dacă este cazul, reguli stabilite de administratorul acelor drumuri. La intrarea pe aceste drumuri, cel care le administrează va instala, în loc vizibil, un panou cu inscripţia "Drum interzis circulaţiei publice".

Pe drumurile care nu sunt deschise circulaţiei publice, fiind folosite în general numai de vehiculele ce deservesc un anumit agent economic, acestuia îi revine obligaţia legală să stabilească regulile specifice de utilizare a lor. Astfel, în conformitate cu noile prevederi legale, agenţii economici sunt obligaţi să-şi administreze propriile drumuri şi, cu anumite excepţii, să interzică pătrunderea pe ele a vehiculelor care nu le aparţin. Administratorii drumurilor nedeschise circulaţiei publice sunt obligaţi să instaleze înainte de intrarea pe acestea, panouri cu inscripţia "Drum interzis circulaţiei publice". Pe terenurile unde sunt amenajate drumuri nedestinate circulaţiei publice se aplică regulile stabilite de administratorul acestora împreună cu deţinătorul terenurilor şi drumurilor respective, drumuri pe care, de regulă, circulă numai vehiculele şi utilajele proprii acestora.

Art. 2. Organele poliţiei şi ale administraţiei publice locale vor întreprinde acţiuni continue de popularizare a regulilor de circulaţie.

Organele poliţiei, prin intermediul presei, radioteleviziunil şi cinematografiei, vor da îndrumări practice pentru circulaţia pe drumurile publice în condiţii speciale, cu arătarea consecinţelor nerespectării regulilor de circulaţie în aceste cazuri.

Art. 3. Instituţiile şi cadrele medicale abilitate, care constată, cu orice prilej, ca o persoană posesoare de permis de conducere este inaptă medical pentru a conduce un autovehicul ori suferă de o afecţiune medicală incompatibilă cu calitatea de conducător auto, sunt obligate să comunice aceasta, de îndată, serviciului poliţiei rutiere în a cărui rază teriitorială cel în cauză îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Faţă de vechea reglementare, cea actuală extinde responsabilitatea sesizării poliţiei, de la persoanele juridice (instituţii medicale), inclusiv la cele fizice din domeniul sanitar (cadre medicale).

Neîndeplinirea unei asemenea obligaţii legale sau avizarea unei persoane inapte medical să conducă un autovehicul (aşa cum se întâmplă deseori), constituie contravenţie şi se va sancţiona potrivit art. 112, lit. f cu amendă de la 200.000 la 400.000 lei.

Depistarea amintitelor contravenţii se face atât în trafic, de către agenţii de circulaţie, cât şi prin intermediul diverselor metode şi mijloace specifice muncii de poliţie, inclusiv cu ocazia cercetării accidentelor .

În fiecare situaţie, când din cauza unei afecţiuni medicale s-a produs an accident de circulaţie de pe urma căruia a rezultat vătămarea corporală gravă sau decesul cel puţin a unei persoane responsabilitatea penală şi civilă se va extinde inclusiv asupra instituţiilor şi cadrelor medicale care l-au avizat favorabil pe cel de la volan din punct de vedere medical.

Conducătorii auto amatori în vârstă de până la 45 de ani sunt obligaţi să efectueze controlul medical periodic din 5 în 5 ani, iar cei ce depăşesc 45 de ani, din 3 în 3 ani. Şoferii profesionişti se vor supune controlului medical periodic din 3 în 3 ani până la vârsta de 45 de ani şi anual după această vârstă.

Art. 4. Sunt interzise închiderea sau crearea de restricţii pentru circulaţia vehiculelor sau a pietonilor, depozitarea de materiale ori lasarea de obiecte pe partea carosabilă a drumurilor publice şi a trotuarelor, fără acordul prealabil al organelor de poliţie. Executanţii de lucrări în partea carosabilă a drumurilor publice au obligaţia ca, la terminarea lucrărilor, să aducă porţiunea de drum respectivă la starea tehnică iniţială, stare verificată şi atestată de administratorul drumului şi de organul de poliţie care a avizat executarea lucrărilor.

Lucrările care se execută în zona drumului public, precum şi obstacolele producătoare de restricţii pentru circulaţie, trebuie să fie semnalizate conform instrucţiunilor comune elaborate de Ministerul de Interne şi Ministerul Transportunilor.

În caz de producere a unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice a drumului public sau a semnalizării necorespunzătoare a obstacolelor sau a lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, respectiv executantul lucrărilor, răspunde contravenţional, civil sau penal, după caz.

La sesizarea organelor de poliţie, administratorul drumului public este obligat să ia măsuri de remediere sau de înlăturare imediată a cauzelor generatoare de evenimente rutiere datorate configuraţiei, stării sau dotării tehnice necorespunzătoare a drumului.

Faţă de vechea reglementare, s-au introdus următoarele prevederi:

- interdicţia de a închide traficul rutier şi pietonal fără acordul prealabil al poliţiei;

- pentru prima dată s-a introdus în legislaţia rutieră română obligaţia executantului lucrării în partea carosabilă ca, după terminarea porţiunii respective de drum, aceasta să fie refăcută la starea ei iniţială - stare care trebuie verificată şi atestată atât de administratorul drumului, cât şi de poliţia care a avizat executarea lucrării;

- tot ca element de noutate este şi obligaţia administratorului drumului public de a lua măsuri de remediere sau înlăturare a cauzelor generatoare de evenimente rutiere, datorate stării sau dotării necorespunzătoare a drumului, de fiecare dată când este sesizat de către poliţie;

- pentru neîndeplinirea atribuţiilor menţionate, atât administratorul drumului, cât şi executantul lucrării vor fi sancţionaţi contravenţional cu amendă cuprinsă între 600.000 lei şi 900.000 lei.

De asemenea, răspunderea poate fi contravenţională, civilă sau penală, după caz, de fiecare dată când s-au produs accidente de circulaţie cu urmări de orice fel datorate stării tehnice a drumului public sau a semnalizării necorespunzătoare a obstacolelor ori a lucrărilor din carosabil.

Art. 5.Organele căilor ferate, de acord cu administratorii drumurilor publice şi cu organele poliţiei, vor stabili, în raport cu intensitatea circulaţiei şi cu condiţiile de vizibilitate, trecerile la nivel cu calea ferată care necesită să fie prevăzute cu bariere sau cu semnalizare optică sau acustică.
La trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere, organele căilor ferate, împreună cu administratorii drumurilor publice, precum şi cu deţinătorilor terenurilor învecinate, vor lua măsuri pentru înlăturarea obstacolelor ce împiedică vizibilitatea căii ferate, potrivit standardelor în vigoare, de la locul unde conducătorii vehiculelor sunt obligaţi să oprească potrivit prezentului regulament.

Pasajele la nivel cu calea ferată fără bariere continuă să fie locuri dintre cele mai periculoase pentru siguranţa circulaţiei rutiere. Pentru prevenirea implicării în accidente a autovehiculelor cu garniturile feroviare, este obligatorie înlăturarea obstacolelor şi asigurarea unei bune vizibilităţi asupra căii ferate în ambele sale direcţii. Răspunderea în astfel de situaţii revine organelor căilor ferate împreună cu administraţiile drumurilor publice şi cu deţinătorii de terenuri sau construcţii învecinate.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, locul care oferă o bună vizibilitate asupra căii ferate se află în dreptul indicatorului "Trecere la nivel cu calea ferată simplă sau dublă, fără bariere, ori înaintea marcajului de oprire.

În caz de accident, datorat neluării măsurilor amintite, răspunderea civilă şi penală revine inclusiv persoanelor juridice menţionate.

În cazul când, la trecerile la nivel cu calea ferată fără bariere, nu se pot asigura condiţiile prevăzute în alineatul precedent, administratorii drumurilor publice, împreună cu organele căilor ferate şi cu acordul organelor poliţiei, vor lua măsuri, după caz, pentru:

- mutarea trecerii la nivel pe alt amplasament cu vizibilitate;

- desfiinţarea trecerii la nivel cu abaterea circulaţiei rutiere pe altă trecere la nivel învecinată, cu vizibilitate asigurată sau având bariera păzită;

- instalarea de pază sau dispozitive automate, în ordinea urgenţei stabilite de aceste organe.

Art. 6. Staţiile de tramvaie, troleibuze sau autobuze, precum şi traseele acestor autovehicule, se stabilesc de serviciile regulate de transport public, cu acordul organelor poliţiei.

Dacă, în localităţi, traseele tramvaielor, troleibuzelor sau autobuzelor trec peste calea ferată la acelaşi nivel, în amândouă părţile înainte de trecere trebuie să existe staţii de oprire.

Art. 7. Este interzisă organizarea de concursuri sau antrenamente ori a altor manifestaţii sportive pe drumurile publice, fără acordul prealabil al organelor poliţiei.

Art. 8. Este interzisă lăsarea pe drumurile publice a animalelor nesupravegheate.

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:
Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Dacia Sandero Stepway

    Dacia Sandero Stepway

    În puține cuvinte Sandero Stepway poate fi caracterizat ca o mașină perfectă pentru cei nepretențioși, relativ robustă și fiabilă, care beneficiază de un aspect veritabil de crossover, această transformare a modelului supermini Sandero fiind realizată cu succes.

  • Mazda MX-5 Revolution MT6

    Mazda MX-5 Revolution MT6

    MX-5 vă captivează încă din primele secunde de condus și vă face să treceți peste orice considerent logic sau practic legat de ce anume v-ați dori de la un automobil

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.0738 :: 18.68MB