No SSO cookie

Porsche Targa - partea I

voteaza
(0/ 0)
Porsche Targa - partea I
Prezentari · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Puncte de interes ale noului 911 Targa 4 - Targa 4S

 
 
1.jpg
Noul targa este un 911 foarte special – un Porsche 911 cu plafon de sticla care se intinde de la rama parbrizului pana la linia de centura spate, plus dungile lucioase cizelate din aluminiu eloxat care se intind de-a lungul liniei plafonului de la montantul fata pana la baza montantului spate, ambele caracteristici facand ca acesta versiune 911 sa fie cu adevarat unica si foarte diferita.

Plafonul in sine este construit dintr-o parte culisanta in fata si o luneta care se deschide separat. Sectiunea culisanta se deschide jumatate de metru la actionarea unui comutator de pe consola centrala, culisand elegant sub luneta.

2.jpg
Plafon din sticla usor

Proiectat la standarde si mai inalte, plafonul culisant din sticla este construit dintr-o sticla speciala si este cu 1,9 kg sau 4,2 lb mai usor decat la vechiul model. El absoarbe aproape toate radiatiile ultraviolete, dar in acelasi timp este foarte transparent si permeabil la lumina. Jaluzeaua integrata se deschide si se inchide prin actionarea unui comutator in doua trepte care controleaza si plafonul de sticla ce ofera protectie suplimentara impotriva luminii soarelui sau temperaturilor scazute.

911 cu luneta pivotanta

3.jpg
Ca si predecesorul sau, noul 911 Targa 4(S) este singura versiune a lui 911 care prezinta o luneta din sticla ce se deschide separat. Luneta se deschide cu ajutorul telecomenzii sau prin apasarea unui buton de pe panoul usii soferului, ridicandu-se la un unghi de 60 grade. Odata deschisa, luneta permite accesul la marele compartiment de 230 litri (8,1 cubic feet) plasat in spatele scaunelor fata.

Primul Targa disponibil in doua versiuni diferite

Noul Targa este primul model disponibil in ambele variante ale lui 911: clientul poate alege intre 911 Targa 4 care dezvolta o putere maxima de 325 CP sau 911 Targa 4S cu o putere de varf de 355 CP. Viteza maxima este aceeasi cu cea a versiunilor 911 Coupe Carrera 4 si Carrera 4S, fiind de 280 km/h sau 174 mph pentru 911 Targa 4 si de 288 km/h sau 179 mph pentru 911 Targa 4S.

Tractiune integrala pentru si o mai buna dinamica in conducere

Noul Targa se bazeaza pentru prima oara pe Carrera 4 cu tractiune integrala. Ca rezultat al sofisticatului sistem de tractiune integrala si al vascocuplului multidisc, cuplul distribuit rotilor fata este de 5% in majoritatea timpului si daca este necesar spre fata poate fi transmis pana la 40% din cuplul maxim. Acest lucru favorizeaza stabilitatea in viraje, stabilitatea directionala, si bineinteles dinamica conducerii pe suprafete dificile.

Suspensie cu sau fara PASM

O alta optiune la Targa este posibilitate alegerii intre doua suspensii: una clasica cu arcuri din otel si optional la 911 Targa 4 si standard la 911 Targa 4S entuziasmanta Porsche Active Suspension Management (PASM). Datorita varierii fortei de amortizare, PASM permite soferului sa aleaga intre o setare sportiva dar confortabila si una cu adevarat ferma.

Tren de rulare cu ecartament lat pentru a asigura confort si performante sportive intr-un tot unitar

Bazat pe suspensia versiunii cu tractiune integrala, ambele versiuni Targa ofera un set up confortabil al suspensiei cu caracteristici de condus mai sportive si mai dinamice decat la vechiul model. Ecartamentul lat in spate asigura un si mai mare potential in materie de acceleratie laterala servind la imbunatatirea dinamicii in conducere si a sigurantei.
Caroseria cu 44 mm sau 1,73” mai lata in spate decat modelul cu tractiune spate 911 Carrera permite utilizarea unor roti mai late si mai musculoase: Targa 4 vine cu pneuri de 295/35 ZR18 in spate iar Targa 4S cu pneuri si mai late de 305/30 ZR19.

Sase airbaguri pentru protectie de jur imprejur

Pasagerii care se bucura de noile modele Targa cu tractiune integrala se bucura si de caracteristicile sigurantei pasive oferite standard in celelate versiuni ale gamei 911 Carrera. In afara de airbagurile frontale pentru sofer si pasager, siguranta pasiva include printre altele Sistemul Porsche de Protectie Laterala la Impact (POSIP) cu airbaguri pentru torace montate in exteriorul spatarului scaunelor si airbaguri pentru cap montate in usi.

Noul 911 Targa 4/ Targa 4S
Iesit din comun si elegant in acelasi timp

Porsche 911 targa 4 (S) trece la o noua generatie plina de eleganta, putere si performante.
Pavilionul mare realizat din geam special colorat ca si dungile lucioase cizelate din aluminiu eloxat in partile laterale ale pavilionului atrag primele privirea.
O alta caracteristica de design tipica pentru 911 Targa sunt geamurile laterale avand un unghi ascutit in spate conferind lui Targa o silueta alungita. . Si bineinteles, sunt si pasajele mai late ale rotilor, noul 911 Targa avand caroseria lata a modelelor 911 Carrera 4 mai lata cu 44 mm sau 1,73 “ si oferind acestei masini sport un look impresionant si foarte dinamic.

Doua versiuni pentru prima data

Pentru prima oara in istoria sa de peste 40 de ani, Porsche 911 Targa este disponibil cu doua versiuni de motorizari: Targa 4 este motorizat de un motor boxer cu 6 cilindri de 3,6 litri cilindree dezvoltand o putere maxima de 325 CP si accelerand aceasta masina sport de la 0 la 100 km/h in 5,3 secunde, in drumul spre o viteza maxima de 280 km/h sau 174 mph. Motorul boxer de 3,8 litri de la 911 Targa 4S livreaza o putere maxima de 355 CP, accelerand masina de pe loc la 100 km/h in doar 4,9 secunde si suficient pentru a atinge 288 km/h sau 179 mph.

Pavilion culisant mare si luneta pivotanta

Porsche Targa este caracterizat in particular de marele plafon din sticla. Suprafata acoerisului de sticla masoara 1,54 mp si este impartit in doua segmente, plafonul culisant si luneta pivotanta.

Marele plafon culisant din sticla se deschide si inchide de la un comutator de pe consola centrala, culisand sub luneta si oferind o deschidere de 0,45 mp in doar 7 secunde – o suprafata de aproape doua ori mai mare decat in 911 Carrera Coupe cu plafonul sau culisant din otel.

Modulul plafonului de la 911 Targa 4 este realizat din doua straturi de geam special colorat fiind cu 1,9 kg sau 4,2 lb mai usor ca la vechiul model. Pavilionul culisant este oferit standard cu o jaluzea care se extinde peste toata suprafata culisanta cand plafonul este inchis, deschizandu-se sau inchizandu-se la cerere singur sau o data cu plafonul prin apasarea unui comutator in doua trepte plasat pe consola centrala.

Atat plafonul din sticla cat si luneta sunt din geam special colorat protejand pasagerii de radiatiile ultraviolete si caldura chiar si in lumina puternica a soarelui. Ca si la vechiul model, capota se deschide separat cu ajutorul unui buton de pe panoul usii soferului sau prin telecomanda de la cheie iar pentru inchidere are asistare electrica.

Acum tractiune integrala si pentru Targa

Bazat pe noua caroserie preluata de la 911 Carrera 4, Targa este oferita in premiera cu tractiune integrala. Distributia puterii este asigurata de un vascocuplu multidisc care variaza permanent cuplul maxim intre 5 si 40% la rotile fata in functie de conditiile de condus si de suprafata de rulare.

Acest lucru confera ambelor versiuni o distributie a puterii si o tractiune in viraje bine proportionate tot timpul pana la limita extrema, o foarte buna stabilitate directionala pana la viteza maxima si pastreaza o dinamica de condus tot timpul.

Suspensie sport si rafinata

Ambele versiuni 911 Targa 4 si 911 Targa 4S sunt disponibile cu un set-up al suspensiei care combina confortul superior cu in aceeasi masura sportivitate superioara. PASM Porsche Active Suspension Management disponibil optional la 911 Targa 4 si standard la 911 Targa 4S ofera o caracterisitca de amortizare sportive dar confortabila pe modul Normal si comua pe o caracterisitca dinamica si ferma cand soferul apasa butonul Sport. In ambele moduri, suspensia se adapteaza consistent la stilul de condus al soferului si la conditiile drumului, modificandu-si modul de control si operare in fractiuni de secunda.

911 Targa 4 este echipat cu jante 8J x 18 incaltate cu pneuri 235/40 ZR18 pe fata, in timp ce 911 Targa 4S dispune de jante 8J x 19 combinate cu pneuri cu pneuri 235/35 ZR19. Rotile spate ofera o si mai mare pata de contact, ruland cu pneuri de 295/35 ZR18 in cazul lui Targa 4 si 305/30 ZR19 la Targa 4S.

Discuri de frana ceramice si Pachet Sport Chrono Plus optional

Atat 911 Targa 4 cat si 911 Targa 4S sunt disponibile cu etriere fixe monobloc din aluminiu cu patru pistonase fiecare ca si discuri de frana ventilate interior la toate patru rotile. Ca optiune, ambele modele sunt disponibile cu franele ceramice compozite Porsche PCCB cu discuri compozite ceramice cu circa 50% mai usoare decat discurile de frana comparabile din otel. Avantajul este o rapida, substantiala si consistenta decelerare ca si abrazivitatea redusa la minimum.

Ca si la alte modele din gama, Porsche 911 Targa 4 si Targa 4S sunt disponibile optional cu pachetul Porsche Sport Chrono Plus oferind o setare extra dinamica a diferitelor functii pentru soferii sportivi.
Pentru a activa programul, soferul nu trebuie decat sa apese butonul sport de pe consola centrala, acest lucru conferind o caracteristica mai sportiva si dinamica managementului motorului, sistemului de stabilitate Porsche PSM, suspensiei active Porsche PASM si cutiei automate Tiptronic S.

Sticla speciala sigura si usoara

In dezvoltarea noului 911 Targa 4 (S) inginerii de la Porsche au acordat o atentie deosebita pavilionului din sticla construit din doua straturi de sticla laminata pretensionate partial sau pe scurt PLS. Marele avantaj al geamului pretensionat este rezistenta mai mare la obiectele care ar putea penetra masina din exterior.

Pentru o informare si mai detaliata, plafonul din sticla este realizat din doua panouri PLS de 2,6 mm grosime cu doua straturi de plastic PVB masurand 1,1 mm montate impreuna la mijloc.

Acesta face plafonul din sticla nu doar un milimetru mai subtire decat la vechiul model, ci si cu 1,9 kg sau 4,2 lb mai usor. Si, in special la o masina sport ca 911 Targa 4 (S), economia de greutate in zona plafonului inseamna mult, rezultand un centru de greutate mai coborat care asigura o mai mare stabilitate impotriva ruliului si rasturnarii si oferind lui Targa o si mai buna tinuta de drum si aderenta chiar si in curbele rapide.

Noi suporti pentru punctele de prindere ale arcurilor

Noi suporti pentru arcurile de la pavilion asigura o izolrae fonica foarte buna si evita transmiterea zgomotelor cand pavilionul este inchis sau deschis. Pentru a obtine acest efect, arcurile deconecteaza punctele de prindere ale pavilionului si preiau vibratiile in lateral. Si in momentul in care segmentul superior de sticla se deplaseaza prin intermediul cablurilor spre spate, este imposibil sa apara vreo vibratie pe acest parcurs.

Plafonul in sine se deschide sau inchide in sapte secunde oferind o deschidere de aproximativ jumatate de metru cand se deplaseaza spre spate. Acesta este echivalentul unei suprafete egale de 0,45 mp, de circa doua ori mai mare decat deschiderea de la plafonul glisant de la 911 Carrera Coupe.
Cand se deschide, partea frontala a plafonului culiseaza sub capota din sticla, capota ramanand inchisa cand se deschide plafonul din motive de siguranta. In acelasi timp, plafonul trebuie inchis cand soferul doreste sa deschida luneta.

Sistem de etansare extrem de eficient impotriva zgomotului si ploii

In procesul de proiectare si dezvoltare a sistemului mecanic de operare a pavilionului versiunii Targa, inginerii de la Porsche au acordat o atentie maxima nu doar actionarii line si fiabile a acestuia, ci si etanseitatii perfecte a totalitatii chederelor si garniturilor speciale implicate, cu rolul de a impiedica patrunderea apei in habitaclu, dar si de a minimiza nivelul zgomotului interior la viteze mari de rulare. A fost astfel conceput un sistem functional actionand in trei trepte: prima bariera contra patrunderii apei este reprezentata de o garnitura din cauciuc dispusa de-a lungul cadrului parbrizului, iar a doua este o lama din cauciuc amplasata in zona din spate a pavilionului culisant, cu rolul de a prelua surplusul de apa rezultat la deschiderea acestuia dupa ploaie si de a-l ghida spre profilele de scurgere laterale, din aluminiu. Acest al doilea component interactioneaza cu chederul principal de pe muchiile pavilionului culisant din sticla.

O garnitura suplimentara de etansare este montata pe cadrul din aluminiu al sistemului de operare a culisarii; aceasta este presata de vectorul fortei portante induse aerodinamic la viteze mari (cu directia de actiune in sus) actionand asupra pavilionului culisant din sticla.

Unicul Porsche 911 cu luneta pivotanta

Targa este singura versiune Porsche 911 care permite accesul din exterior la spatiul pentru bagaje obtinut prin rabatarea spatarului banchetei din spate, cu un volum util de 230 de litri - mai mare cu 25 de litri decat cel disponibil la Porsche 911 Coupé.

Acest acces comod este posibil gratie lunetei pivotante - a carei deschidere si inchidere este comandata electric - care este fabricata din sticla special colorata si dublu securizata, cu grosimea de 3,85 mm. Un cadru auxiliar format din profile transversale din aluminiu si longitudinale din material plastic integreaza in mod estetic modulul pavilionului in luneta; in plus, aceasta poate fi dotata optional cu un stergator de luneta.

Conducatorul lui Porsche 911 Targa 4 (S) poate comanda deschiderea lunetei pivotante fie prin intermediul unui buton de pe panoul usii soferului, fie actionand telecomanda cheii de contact.

In momentul comandarii deschiderii, luneta se ridica cu circa 20 mm, usurand astfel ridicarea ei ulterioara manual. Doua telescoape pneumatice asista aceasta actiune (a carei amplitudine este de circa 60°), iar doua lumini interioare amplasate la baza montantilor posteriori ai caroseriei sunt aprinse automat, simultan cu deschiderea lunetei.

Niciun strop de apa nu poate patrunde in habitaclu la deschiderea lunetei, datorita lamei de cauciuc integrate in portiunea terminala a pavilionului culisant din sticla.
Pentru inchidere, este suficient ca soferul sa apese luneta, sistemul electric de asistenta a inchiderii completand procesul de incuiere.

 

Cuvinte cheie:
911 |
Urmareste masini.ro pe:
Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.1151 :: 22.12MB