No SSO cookie

O victorie feminina la rally

voteaza
(0/ 0)
O victorie feminina la rally
Prezentari · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

O victorie feminină în Raliul “Mobil 1” Siromex Baia Mare

 
 
[poza1s]Echipajul feminin Carmen Berghea şi Gabriela de Reu a câştigat o etapă în Raliul “Mobil 1” Siromex Baia Mare, Trofeul N 1.6, la bordul unui model Ford Fiesta, informează un comunicat al importatorului mărcii pe piaţa românească, compania Romcar.
Aliniate la startul unuia dintre cele mai dificile raliuri de asfalt din campionat, cele două femei-pilot au demonstrat că noul Fiesta este o maşină capabilă să se impună în categoria modelelor de grupa N cu motor de 1,6 litri.
La finalul celor 14 probe speciale, care au totalizat un număr de 153 km, Ford Fiesta şi-a adjudecat pe lânga victoria din Trofeul N 1.6, locul 18 în clasamentul general şi un excelent loc şase la grupa N. Cu victoria de la Baia Mare, Carmen Berghea şi Gabriela de Reu au preluat fotoliul de lider în clasamentul Trofeului N 1.6.
Raliul de la Baia Mare a fost etapa secundă a Campionatului Naţional de Raliuri şi s-a încheiat cu victoria lui Mihai Leu, al cărui succes, al treilea din carieră, il propulsează pe prima poziţie a clasamentului general şi în pozitia de favorit la titlul national, potrivit site-ului Campionatului Naţional de Raliuri, rallyrom.ro.
Locul secund a fost ocupat de Dan Gartofan, în timp ce poziţia a treia, în clasamentul general, i-a revenit lui Eduard Stan, pe un Mitsubishi Lancer, completând astfel podiumul pentru grupa A.
Victoria la grupa N a fost obţinută de Daniel Ungur, din echipa MOL România, care a revenit după un an de pauza. Reuşind să-şi recapete ritmul necesar, Ungur a ocupat, în acelaşi timp, şi locul 4 în clasamentul general.
O altă prezenţă feminină a raliului de la Baia Mare a constituit-o Roxana Ciuhulescu, prezentatoarea emisiunii Pro Motor, care a fost co-pilot pe maşina pilotului George Grigorescu. Acest echipaj a reuşit să termine cursa pe locul 8 în clasamentul general, marcând chiar un punct în clasament.
Prezent pentru primul an în Campionatul National de Raliu, în echipare sport, Ford Fiesta a dovedit o bună fiabilitate, reacţii prompte şi manevrabilitate. Kitul cu care este dotat Ford Fiesta Rally include scaune, volan şi centuri de siguranta OMP, sistem de stingere electric SPA, roll bar Custom Cages, plăcuţe de frână Ferodo Racing, jante Compomotive pentru asfalt 7 x 15 inch, suspensie reglabilă de competitie Proflex şi filtru de aer JR. Preţul estimat al acestui model este de 27 000 EUR. Raliul "Mobil 1" Siromex [poza2d]Etapa 2/ 2-4 mai 2003 Start & sosire: Baia Mare Suprafa]a: asfalt 100% Lungimea raliului: 305,28 km Probe Speciale: 14 totalizand 153,30 km Numar echipaje la start: 52 (20 la Gr. A, 16 la Gr. N, 16 la Gr. H) Echipaje clasate: 31 (13 la Gr. A, 9 la Gr. N, 9 la Gr. H)
Clasament general FIA
1. Mihai Leu / Ciprian Solomon Hyundai Accent WRC A 1h17m16,5s 2. Dan Gartofan Dorin Pulpea Seat Cordoba WRC A + 25,3s 3. Eduard Stan / Dragos Tiugan Mitsubishi Lancer Evo A + 5m37,6s 4. Daniel Ungur / Petru Jucan Mitsubishi Lancer Evo N + 5m39,6s 5. Alexandru Pitigoi / Vlad Terzi Hyundai Coupe Kit Car A + 6m15,2s 6. Romulus Preda / Florin Hangu Mitsubishi Lancer Evo N + 6m41,4s 7. Thomas Abraham / Arpad Szasz Mitsubishi Lancer Evo N + 10m38,9s 8. George Grigorescu / Roxana Ciuhulescu Renault Clio A + 10m39,7s ... 18. Carmen Berghea / Gabriela De Reu Ford Fiesta N + 19m58,1s
Clasament Trofeu N 1.6L
1. Carmen Berghea / Gabriela De Reu Ford Fiesta 2. Alexandru Borlovan / Marian Nicolicin Peugeot 205 3. A. Teslovan / Jeno Barabas Dacia Nova
Clasamentul Campionatul National / Trofeu N 1.6L
C.Berghea 13p, A.Teslovan 11p, R.Sandulescu 11p, I.Balea 10p, A.Borlovan 8p, C.Cismaru 8p, C.Turbatu 4p, F.Weber 2p, B.Posirc` 1p.

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:
Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.0827 :: 22.15MB