No SSO cookie

Vânzarile auto au crescut cu 15,7% în prima jumatate a anului

voteaza
(0/ 0)
Vânzarile auto au crescut cu 15,7% în prima jumatate a anului
Noutati-auto · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Piaţa auto românească s-a majorat cu 15,7% în primele 6 luni ale anului, până la 60.283 vehicule, din care 47.017 autoturisme şi 12.929 vehicule comerciale şi camioane, potrivit statisticilor oerite de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autovehicule din România – APIA.

 
 
[poza1s]Vânzările lunii iunie au cumulat un total de 13.341 unităţi, cu 10,6% mai mult faţă de luna mai. Un număr de 4.744 de vehicule dintre acestea au fost importate, restul fiind din producţia internă, care în iunie a crescut cu 7,2% faţă de luna precedentă. În primul semestru, producţia internă a fost de 40.764 unităţi. Exporturile de autovehicule româneşti au crescut cu 60,7% în iunie (1.310 maşini), faţă de mai, ajungând în prima jumătate a anului la 4.530 de unităţi, însă cu aproximativ 1.700 de unităţi mai puţin faţă de perioada similară a anului trecut. [poza2s]În privinţa importurilor de autovehicule, piaţa românească a crescut în iunie cu 18,3%, comparativ cu luna anterioară, ajungând după primele 6 luni la un total de 22.810 unităţi, ceea ce reprezintă o majorare de 18,2% faţă de acelaşi interval al anului trecut. Autoturismele importate în prima jumătate a anului se ridică la un volum de 18.046 unităţi, cu peste 3.200 de automobile mai mult faţă de perioada similară din 2002. De altfel, luna iunie a fost cea mai bună dintre primele 6 luni în privinţa importurilor de automobile, cu 3861 unităţi, acelaşi lucru putând fi afirmat şi despre livrările de autoturisme româneşti, cu 7138 unităţi, din totalul de 28.971 în prima jumătate a anului. [poza3s]În topul vânzărilor, conduc în continuare producătorii autohtoni Dacia şi Daewoo. Dacia a livrat în iunie 4.664 unităţi, cumulând 18.781 unităţi de la începutul anului. Daewoo a comercializat 2.471 maşini, ridicând vânzările din primele 6 luni la 9.970 unităţi. Dacia Solenza este cel mai vândut model al lunii iunie, cu 3.057 unităţi, cumulând un total de aproximativ 8.000 de unităţi de la lansarea sa din luna aprilie. Daewoo Matiz a cumulat 1.813 unităţi în iunie, de aproape patru ori mai mult faţă de cel mai importat model, Renault Clio, care a fost livrat în 461 exemplare, în iunie. [poza4s]De altfel, Renault este şi cea mai căutată marcă de import, cu 925 de unităţi livrate în iunie, şi cu un total de 4.209 unităţi în primele 6 luni. A doua marcă de import în ordinea livrărilor este Volkswagen, cu 2.815 unităţi, din care 539 în iunie. În continuare, în ordinea vânzărilor, urmează Skoda (2.640 unităţi), Peugeot (2.561 unităţi), Ford (1.433 unităţi), Fiat (1.102 unităţi), Mercedes (1.096 autoturisme şi camioane), Opel (1.073 unităţi), Citroen şi Toyota.

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:
Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.1943 :: 22.15MB