No SSO cookie

Tiriac Leasing a realizat o crestere apreciabila a contractelor din segmentul auto

voteaza
(0/ 0)
Tiriac Leasing a realizat o crestere apreciabila a contractelor din segmentul auto
Noutati-auto · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Ţiriac Leasing a semnat, în cursul primului trimestru al anului, un număr de 393 de contracte de leasing, aproape dublu faţă de perioada similară a anului trecut, a declarat pentru www.masini.ro, Andreea Rujoiu, şef departament Analiză – Credite.

 
 
[poza1s] Dintre cele aproape 400 de maşini contractate, 129 au fost Mercedes-Benz, 127 au fost Hyundai şi 117 unităţi au fost Ford, la care se adaugă câte 10 unităţi pentru mărcile Chrysler şi Mazda.
Pentru întreg anul, compania mizează pe o creştere moderată a numărului de contracte, de 10-15%, comparativ cu numărul celor încheiate anul trecut, când s-au semnat 1.117 contracte de leasing.
[poza2s]În total, Ţiriac Leasing a livrat, anul trecut, 1.156 de vehicule, în valoare de 36,52 milioane de euro, ceea ce ar reprezenta o majorare cu aproape 300 de unităţi a numărului de maşini finanţate şi de circa 14 milioane de euro a valorii acestora.
În perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002, Ţiriac Leasing a semnat un număr de 2.810 contracte. Dintre acestea, la data de 31 decembrie 2002, se aflau în derulare 2.163 de contracte, în cadrul cărora au fost livrate un număr total de 2.964 de vehicule, în valoare de peste 80 de milioane de euro.
[poza3s]De la începutul lunii aprilie, Divizia Auto Ţiriac dispune de noi sisteme de finanţare, care se vor realiza prin firma Premium Leasing. Compania va aduce clienţilor săi noi oferte şi servicii, care includ leasing operaţional pentru autovehicule noi, închirieri auto cu servicii incluse, şi leasing financiar pentru vehiculele second-hand provenite din operaţiuni „trade – in”.
Ţiriac Leasing este o societate de leasing care, în domeniul auto, operează finanţări pentru achiziţia modelelor importate prin divizia Ţiriac Auto, a grupului omonim, care include mărcile Mercedes, Ford, Mazda, Chrysler, Jeep şi Hyundai.

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:
Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • MINI Cooper S F56

    MINI Cooper S F56

    Designul compact al lui Alec Issigonis și proiectarea sportivă a lui John Cooper au definit MINI încă de la început și se pare că au rămas în ADN-ul micilor modele până în prezent, lucru care îi va bucura nespus de mult pe puriști.

  • Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Deși este un SUV, cei de la Jaguar s-au concentrat foarte mult pe experiența de condus on-road, chiar dacă multe versiuni beneficiază de tracțiune integrală și diverse tehnologii pentru rulare în off-road. Ca urmare, șasiul este foarte rigid și există o structură ușoară din aluminiu și alte materiale ușoare pentru a menține greutatea cât mai redusă și implicit pentru a îmbunătăți agilitatea.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.2013 :: 22.15MB