No SSO cookie

Spectacol în etapa DTM de la Zandvoort oferit de piloţii BMW

voteaza
(0/ 0)
Spectacol în etapa DTM de la Zandvoort oferit de piloţii BMW
Noutati-auto · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Două neutralizări cu Safety Car, averse şi un festival al acţiunii: spiritul de luptător demonstrat de BMW Motorsport în cea de-a şaptea etapă DTM din acest an a fost recompensat cu puncte preţioase la Zandvoort (Olanda). După o sesiune de calificări dificilă, Bruno Spengler (Canada) a lansat o ofensivă formidabilă la comenzile BMW Bank M3 DTM.

 
 

Pornit de pe locul al 18-lea, canadianul a trecut linia de sosire pe poziţia a şasea, după 43 de tururi intense. Dirk Werner (Germania, E-POSTBRIEF BMW M3 DTM) şi Augusto Farfus (Brazilia, Castrol EDGE BMW M3 DTM), care a luat startul al 20-lea, au obţinut şi ei puncte, după ce s-au clasat pe locurile al optulea, respectiv al nouălea. Victoria i-a revenit unui pilot Audi, Edoardo Mortara (Italia).

Andy Priaulx (Marea Britanie) s-a clasat al 13-lea, cu al său Crowne Plaza Hotels BMW M3 DTM, în timp ce Joey Hand (SUA, Samsung BMW M3 DTM) a încheiat un loc mai jos, al 14-lea. Pe parcursul mai multor tururi, Martin Tomczyk (Germania) a fost implicat într-o dispută atractivă pentru locul al treilea, alături de Mattias Ekström (Suedia, Audi) şi Gary Paffett (Marea Britanie, Mercedes). Cu toate acestea, turul 28 a consemnat o coliziune între maşina germanului, BMW M Performance Parts M3 DTM, şi modelul Mercedes al lui Paffett, iar efectul acestui incident a fost abandonul lui Tomczyk la finalul turului respectiv.

Spengler a reuşit un start foarte bun în cea de-a 80-a cursă a sa în DTM, avansând în pluton de pe locul al 18-lea pe al 13-lea. Datorită unor tururi constant rapide şi celor două pit stopuri efectuate impecabil de BMW Team Schnitzer, canadianul, care joi şi-a sărbătorit a 29-a zi de naştere, a fost capabil să vizeze intrarea în Top 10 şi acumularea unor puncte preţioase pentru campionat. În timpul uneia dintre averse, mai mulţi piloţi au avut probleme în găsirea aderenţei pe suprafaţa alunecoasă a pistei. Spengler a profitat la maximum de situaţie şi a urcat pe locul al şaselea - o poziţie pe care a fost capabil să şi-o apere până la final.

În clasamentul piloţilor, Spengler ocupă locul al treilea, cu 91 de puncte - 18 lungimi în urma liderului Paffett. Tomczyk (69 puncte) este al cincilea. Farfus (19p), Priaulx (14p), Werner (5p) şi Hand (2p) ocupă poziţiile a noua, a 12-a, a 18-a, respectiv a 19-a înaintea următorului week-end de cursă. Gazda celei de-a opta runde a stagiunii, care va avea loc la 16 septembrie, este Oschersleben (Germania).

Jens Marquardt (director BMW Motorsport):

"A fost o cursă extrem de disputată, cu numeroase incidente. Cu trei piloţi clasaţi în Top 10, am reuşit mai mult decât să limităm daunele după sesiunea de calificări, de sâmbătă, care a fost una foarte dificilă pentru noi. Bruno Spengler a recuperat 12 poziţii, iar Augusto Farfus a urcat 11 locuri faţă de cel ocupat pe grilă. De asemenea, Dirk Werner a avut o cursă foarte bună.

Unul dintre incidentele importante a fost contactul dintre Martin Tomczyk şi Gary Paffett. Roţile maşinii lui Martin s-au blocat în momentul în care ploaia începuse şi a derapat în maşina lui Gary. În timp ce Gary a putut să continue, Martin a fost obligat să abandoneze. El şi-a cerut scuze faţă de Mercedes-Benz şi Gary. Acum privim cu încredere spre etapa de la Oschersleben."

Calendar 2012:

29 aprilie - Hockenheim (Germania), 6 mai - Lausitzring (Germania), 20 mai - Brands Hatch (Marea Britanie), 3 iunie - Spielberg (Austria), 1 iulie - Norisring (Germania), 15 iulie - München (Germania), 19 august - Nürburgring (Germania), 26 august - Zandvoort (Olanda), 16 septembrie - Oschersleben (Germania), 30 septembrie - Valencia (Spania), 21 octombrie - Hockenheim (Germania).

Clasament DTM:

Piloţi

1. Garry Paffet (Mercedes, HWA) - 109 puncte

2. Jamie Green (Mercedes, HWA) – 93 puncte

3. Bruno Spengler (BMW Team Schnitzer) – 91 puncte

Constructori

1. Mercedes – 256 puncte

2. Audi – 251 puncte

3. BMW – 200 puncte

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:

Stiri asemanatoare

Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.2113 :: 17.79MB