No SSO cookie

Sebastian Loeb se impune si în Raliul Suediei

voteaza
(0/ 0)
Sebastian Loeb se impune si în Raliul Suediei
Noutati-auto · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

După ce s-a impus la Monte Carlo, Sebastien Loeb (Citroen Xsara WRC) a repetat performanţa şi în Suedia, devenind primul pilot non-scandinav care învinge în acest raliu.

 
 
[poza1s]Deşi a reuşit cele mai multe victorii pe probele speciale, greşelile făcute l-au constrâns pe Marcus Gronholm (Peugeot 307 WRC) să se mulţumească doar cu locul secund, misiunea fostului campion mondial fiind complicată şi de pana direcţiei asistate, din cauza căreia a pierdut un minut în prima etapă. Petter Solberg (Subaru Impreza WRC), campionul mondial en titre, şi-a adjudecat ultima treaptă a podiumului, urmat de Janne Tuohino - Ford Focus, Carlos Sainz - Citroen Xsara, Henning Solberg - Peugeot 206 WRC şi Markko Martin - Ford. [poza2s]Ca de obicei, la startul raliului s-a aliniat o veritabilă divizie Mitsubishi, modelul Lancer confiscând la final primele patru locuri în clasamentul absolut al grupei N, cu Mattias Ekström pe prima poziţie. "Mă bucur că am reuşit să învingem, mai ales după ce am trecut cu bine peste problema avută la diferenţialul central," a precizat Mattias. "Am fost foarte nervos, dar din fericire lucrurile n-au fost chiar atât de grave precum am crezut." Jani Paasonen a debutat cu dreptul în prima etapă a Campionatului Mondial de Raliuri rezervat modelelor de producţie (PWRC). [poza3s]Finlandezul a controlat bătălia dintre cei 18 piloţi înscrişi în această categorie, victoria asigurându-i obţinerea unui total de zece puncte în clasamentul campionatului. "Sunt bucuros pentru victoria obţinută. N-am fost ferit de emoţii, pierderea agentului de răcire punând la un moment dat sub semnul întrebării evoluţia noastră." În aceeaşi categorie, spaniolul Daniel Sola a terminat pe treapta a treia a podiumului, depăşindu-l pe Karamjit Singh în speciala cu numărul 15. Din păcate, în duelul de la vârful competiţiei piloţii echipei Mitsubishi Motors au fost ocoliţi de şansă, nici unul din ei nereuşind să treacă [poza4s]linia de sosire. Gilles şi Hervé Panizzi s-au confruntat cu probleme de transmisie, mecanicii schimbând de două ori cutia de viteze. Cu toate acestea, echipajul a depus armele în speciala a patra. "Dimineaţa am avut o problemă cu treapta a cincea a cutiei," spune Gilles. Mecanicii au schimbat transmisia şi am început să avem probleme cu treapta a patra. După ce în următorul parc de asistenţă a fost pusă la loc cutia iniţială, cu doi kilometri înainte de sfârşitul următoarei speciale a trebuit să oprim şi n-am mai reuşit să plecăm." Aceleaşi probleme de transmisie l-au stopat şi pe Kristian Sohlberg, timpul alocat pentru parcul de asistenţă fiind insuficient pentru finalizarea reparaţiei. Aflată în faţa celei de-a treia etape a sezonului, echipa Mitsubishi va participa la o sesiune intensă de teste, în vederea pregătirii primei etape de macadam din 2004: Raliul Mexicului. Clasament final 1.Sebastien Loeb/Daniel Elena Citroën Xsara WRC3h26m17,7s 2.Marcus Grönholm/Timo Rautiainen Peugeot 307 WRC3h27m04,1s 3. Petter Solberg/Phil Mills Subaru Impreza WRC 3h27m39,2s 4. Janne Tuohino/ Jukka Aho Ford Focus RS WRC 3h27m59,8s 5. Carlos Sainz/Marc Marti Citroën Xsara WRC3h28m34,7s 6. Henning Solberg/Cato Menkerud Peugeot 206 WRC3h30m35,3s 7. Markko Märtin/Michael Park Ford Focus RS 3h31m56,0s 8. Daniel Carlsson/Mattias Andersson Peugeot 206 WRC3h32m08,1s 9. Mikko Hirvonen/ Jarmo Lehtinen Subaru Impreza WRC3h35m35,9s 10.Andreas Eriksson/Per-Ola Svensson Ford Focus WRC 3h38m55,1s Clasamentul Campionatului Mondial de Raliuri Piloţi: Sébastien Loeb 20p; Marcus Grönholm 13p; Markko Märtin 10p; Petter Solberg 8p; François Duval 6p; Janne Tuohino 5p; Freddy Loix 4p; Carlos Sainz 4p; Gilles Panizzi 3p; Henning Solberg 3p; Olivier Burri 1p; Daniel Carlsson 1p. Constructori: Citroën 24p; Ford 22p; Peugeot 17p; Subaru 10p; Mitsubishi 3p. Piloţi PWRC (grupa N): Jani Paasonen* 10p; Alister McRae 8p; Daniel Sola* 6p; Tomasz Kuchar* 5p; Gianluigi Galli* 4p; Toshi Arai 3p; Nasser Al-Attiyah 2p; Sergio Lopéz* 1p. * piloţi cu maşini Mitsubishi

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:
Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • MINI Cooper S F56

    MINI Cooper S F56

    Designul compact al lui Alec Issigonis și proiectarea sportivă a lui John Cooper au definit MINI încă de la început și se pare că au rămas în ADN-ul micilor modele până în prezent, lucru care îi va bucura nespus de mult pe puriști.

  • Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Deși este un SUV, cei de la Jaguar s-au concentrat foarte mult pe experiența de condus on-road, chiar dacă multe versiuni beneficiază de tracțiune integrală și diverse tehnologii pentru rulare în off-road. Ca urmare, șasiul este foarte rigid și există o structură ușoară din aluminiu și alte materiale ușoare pentru a menține greutatea cât mai redusă și implicit pentru a îmbunătăți agilitatea.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.2230 :: 22.15MB