No SSO cookie

Renault face primul pas pentru ZERO EMISII în România

voteaza
(0/ 0)
Renault face primul pas pentru ZERO EMISII în România
Noutati-auto · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului, Renault, Schneider Electric, Siemens şi Electrica au semnat primul parteneriat pentru mobilitate electrică în România.

 
 

Renault România demarează “Programul de Conectare a Vehiculelor Electrice – Parteneriat pentru o mobilitate cu zero emisii*1”, prin care vizează crearea unui grup de parteneri pentru dezvoltarea infrastructurii necesare vehiculului electric în România. Primele trei acorduri din cadrul acestui program au fost semnate cu Electrica, Schneider Electric şi Siemens, cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului. În perioada următoare va urma semnarea altor parteneriate similare cu companii implicate în domeniul energetic.

 

Prima etapă prevăzută în cele trei acorduri (semnate între Renault şi Siemens, respectiv între Renault şi Schneider Electric și între Renault şi Electrica) constă în înfiinţarea unei echipe comune de lucru. Compus din experţi din partea Renault şi reprezentanţi ai celor trei companii, grupul de lucru mixt va dezvolta în următoarele trei luni un plan complet şi viabil pentru implementarea şi întreținerea rețelei de încărcare pentru vehiculele electrice.

Marcând importanţa deosebită a acestei etape, membrii Comitetelor Directoare ale celor patru companii au fost prezenţi la evenimentul de semnare a acordurilor de parteneriat. Din partea Renault: Jérôme Olive, Director General Grup Renault România, Fabrice Cambolive, Director General Renault Commercial Roumanie, Sorin Bușe, Director General Renault Technologie Roumanie (RTR), Gabriel Sicoe, Director Afaceri Publice Grup Renault România. Din partea Schneider Electric România: Saulo Spaolanse, Preşedinte Schneider Electric România şi Petre Butu, Director al Diviziei Power. Din partea Siemens România: Cristian Secoşan, Chief Executive Officer Siemens SRL şi Petru Ruşeţ, Director al diviziei Energy Transmission, Distribution, Fossile and Renewable Power. Din partea Electrica: Eugen Brădean, Director Afaceri Corporatiste.

 

 

Jérôme Olive, Director General Grup Renault România, oferă detalii despre implicarea activă a Renault în pregătirea cadrului pentru comercializarea vehiculului electric:

“Renault este primul constructor mondial care propune o gamă completǎ de vehicule 100% electrice accesibile, fiabile, cu performanţe excepţionale. Considerăm că Renault este cel mai în măsură să-şi asume poziţia de lider în domeniul vehiculului electric şi în România, ţinând cont de prezența istorică a Grupului Renault în prim-planul industriei auto, cota de piaţă de aproximativ 40%, precum și sfera largă de activităţi acoperită: design, inginerie, producţie, comerţ, post-vanzare şi finanţare.”

 

Fabrice Cambolive, director general Renault Commercial Roumanie, explică importanța acestor parteneriate în strategia locală în domeniul vehiculelor electrice:

“Ne-am luat un angajament ferm în domeniul mobilității electrice în România, asumându-ne în același timp responsabilitatea de a susţine dezvoltarea unei infrastructuri adecvate pentru vehiculul electric. În acest sens, crearea unei rețele de parteneri puternici, precum Schneider Electric, Siemens şi Electrica, cu aceeași viziune sustenabilă, constituie un element cheie în strategia noastră de business în România.”


Saulo Spaolanse, Country President Schneider Electric România, prezent la eveniment, a evidenţiat expertiza Schneider în domeniul vehiculelor electrice:

”Acest parteneriat se înscrie perfect în strategia noastră de dezvoltare. Transportul urban este în continuă schimbare, drept urmare maşinile electrice devin o alegere de top pentru cei care conduc foarte mult în oraş. Schneider Electric susţine această tendinţă de mobilitate electrică prin infrastructura de reîncărcare, un element cheie pentru buna funcţionare a maşinilor electrice.

Soluţiile noastre asigură încărcarea completă a unui vehicul electric în orice situaţie. Staţiile de reîncărcare pot fi instalate în clădiri de birouri, în spaţii comerciale, în parcările publice sau rezindenţiale, fiind uşor de utilizat, sigure, disponibile şi eficiente energetic. “


Cu aceasta ocazie, Cristian Secoşan, Chief Executive Officer Siemens a pus accentul pe viziunea Siemens în domeniul mobilităţii electrice în România:

Infrastructura de încărcare a zilei de mâine trebuie să înceapă astăzi. Automobilele electrice sunt o idee veche ce renaşte şi vor determina noi şi interesante alianţe. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului, pornim pe drumul mobilităţii electrice la iniţiativa Renault, urmărind să devenim pionierii acestui domeniu în România. Siemens combină expertiza sa din domeniile Energie, Mobilitate şi IT pentru a contribui activ la dezvoltarea autoturismelor electrice. Maşinile electrice vor funcţiona doar dacă infrastructura necesară, adică un sistem de staţii electrice de încărcare, va fi disponibilă la scară

largă. Pentru aceasta este nevoie de o abordare integrată care să permită interacţiunea eficientă a maşinilor electrice cu centrele de operaţiuni şi cu reţelele electrice inteligente. “


Ioan Folescu, Director General al Electrica precizează:

“Societatea pe care o conduc intenţionează să dezvolte, să instaleze şi să întreţină o reţea publică de încarcare a bateriilor electrice în România, care sa fie compatibilă cu tehnologia Renault şi de asemenea să dezvolte soluţii de încărcare pentru clienţii Renault împreună cu partenerii noştri: Renault, Siemens şi Schneider Electric, acest element strategic fiind în linie cu strategia Uniunii Europene 20-20-20 în ceea ce priveşte reducerea CO2 din atmosferă”


Alianța Renault Nissan şi vehiculul electric

Împreună cu Nissan, Renault are ca obiectiv să devină liderul în mobilitatea zero-emisii*2, şi anume, primul constructor de maşini care să vândă o gamă completă de vehicule electrice la un preţ accesibil pentru un număr cât mai mare de persoane. Anul acesta va fi un capitol decisiv din istoria Renault prin lansarea a trei modele electrice, Fluence Z.E., Kangoo Z.E. şi Twizy, urmate de Zoe în 2012. Până în prezent, la nivel mondial, Alianţa Renault - Nissan a încheiat mai mult de 90 de parteneriate cu oraşe, organizaţii, alţi parteneri cheie pentru a pregăti pieţele şi infrastructura necesară pentru o adoptare de succes a maşinilor electrice în lume. Obiectivul Alianţei Renault Nissan este de 1.5 milioane de maşini electrice vândute la nivel global până în 2016. Începând cu anul 2015, Alianţa va avea o capacitate de producţie de 500.000 de vehicule pe an.

 

 

*zero emisii în utilizare

În Romania, la finalul lunii aprilie 2011, Renault a organizat primul Roadshow 100% electric. Timp de cinci zile, reprezentanții mass-media, liderii de opinie, personalități din domeniul motor-sport și partenerii Renault au avut ocazia să testeze modelele Fluence Z.E. și Kangoo Z.E. printr-o serie de încercări dinamice organizate în zona centrală a Bucureștiului, în condiții de trafic normal. Printre participanți s-au numărat Laszlo Borbely (Ministrul Mediului și Pădurilor), Henri Paul (Excelenta Sa, Ambasadorul Franței în România), precum și vedete locale din domeniul artistic și sportiv. Pe parcursul celor cinci zile de Roadshow, au fost efectuate peste 240 de încercări dinamice.

 

 

Despre Schneider Electric

Companie specializată la nivel global în managementul energiei, cu operaţiuni în peste 100 de ţări, Schneider Electric oferă soluţii integrate pentru diverse segmente de piaţă, deţinând poziţii de lider în domeniul energiei şi al infrastructurii, al proceselor industriale, automatizărilor în construcţii şi al centrelor de date sau reţelelor. Schneider Electric are, de asemenea, o prezenţă extinsă şi în domeniul aplicaţiilor pentru segmentul rezidenţial. Cei peste 110 000 de angajaţi ai companiei lucrează pentru a face energia sigură, de încredere şi eficientă, realizând venituri din vânzari în valoare de peste 19.6 miliarde de euro în 2010, prin activitatea lor constantă de a ajuta indivizii şi organizaţiile « să profite la maxim de resursele energetice » .

 

Despre Siemens

Siemens este cea mai mare companie din România care deţine soluţii inovatoare complete în următoarele trei sectoare: Industrie, Sănătate şi Energie. Cu o activitate de peste 100 de ani în România, Siemens are sediul central în Bucureşti, şi o prezenţă regională în Braşov, Cluj, Constanţa, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara şi are este 2.100 de angajaţi.

La nivel global, compania este deja furnizorul preferat în acţionari electrice. Autoturismele electrice vor beneficia în special de pe urma anilor de experienţa Siemens în domeniul producţiei și dezvoltării de motoare electrice și convertizoare. În prezent, peste 1.5 milioane de motoare electrice sunt construite în fabricile Siemens AG anual. În plus față de dezvoltarea de componente pentru autoturisme, alţi factori decisivi pentru succesul pieţei electromobilitatii vor include reţelele de distribuţie de energie inteligente și soluţiile pentru punctele de încărcare. Portofoliul Siemens include și soluţii sustenabile și integrate în domeniul mobilităţii, care fac posibile existența unei infrastructuri de reîncărcare electrica și soluţiile de software compatibile.

 

 

Despre Electrica

Grupul Electrica are o cifră de afaceri consolidată de peste 1.5 miliarde de EURO operând prin 3 filiale de distribuţie de energie electrică, 3 filiale de furnizare de energie electrică şi o filială de servicii, care asigură mentenanţa solicitată de reţele electrice care se afla în gestiunea Electrica. Grupul Electrica deserveşte aproximativ 3.5 milioane de clienţi în ceea ce priveşte furnizarea de energie electrică, acoperind 18 judeţe din România, celelalte, inclusiv Bucureşti şi Ilfov fiind gestionate de Enel, EoN şi Cez. Strategia Electrica porneşte de la strategia Uniunii Europene privind elemente ca smart grids, precum şi dezvoltarea de parteneriate pentru dezvoltarea şi implementarea vehiculelor electrice, ca o componentă „verde” a strategiei europene şi mondiale.

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:

Stiri asemanatoare

Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.3618 :: 17.81MB