No SSO cookie

Piata auto din România a crescut cu 30% în primele 9 luni

voteaza
(0/ 0)
Piata auto din România a crescut cu 30% în primele 9 luni
Noutati-auto · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Trimestrul III al anului a prezentat o evoluţie a pieţii auto conformã cu tendinţele deja consacrate din anii anteriori: luna iulie a pregãtirilor de vacanţã a înregistrat vânzãri medii, apoi a urmat august când datoritã concediilor vânzãrile au scãzut, pentru ca piaţa sã-şi revinã la valori normale în septembrie.

 
 
[poza1s]Ceea ce a marcat însã anul 2004 pe ansamblu (şi s-a reconfirmat în trimestrul III) a fost creşterea puternicã a vânzãrilor la toate segmentele pieţii. Primele 9 luni ale anului au marcat o creştere a pieţii de aproape 30%, în condiţiile în care piaţa auto se aflã în al patrulea an de creştere susţinutã : 2001 cu 8,7%; 2002 cu 22,4%; 2003 cu 20,8%. Cele mai active segmente ale pieţii auto pe primele 9 luni au fost autovehiculele comerciale de peste 6 tone şi autobuzele (cu creşteri de peste 40%), ceea ce confirmã accelerarea activitãţii în economie. Dar şi autoturismele au înregistrat o creştere semnificativã, de aproape 32%. Mãrcile naionale au continuat şi în al treilea trimestru sã ţinã pasul cu piaţa, înregistrând creşteri similare cu mãrcile din import. Fenomenul se produce pentru prima datã dupã mulţi ani în care mãrcile naţionale înregistrau scãderi, sau eventual creşteri mici, mult sub cele înregistrate de importuri. [poza2s]Dacia a vândut cu 29% mai mult decât în primele 9 luni de anul trecut, iar aceasta în condiţiile în care vechiul model 1310 a ieşit din fabricaţie la jumãtatea anului iar noul model Logan s-a lansat abia în septembrie. De remarcat cã lansarea modelului Logan nu a avut, deocamdatã, efectul de puternicã concurenţã internã care ar fi fost de aşteptat : deşi vânzãrile de Solenza au scãzut în septembrie, totuşi s-au vândut aproape 2000 de bucãţi. Daewoo a reuşit chiar o creştere şi mai spectaculoasã, cu 37%. Dacia îşi pãstreazã poziţia de lider al pieţii cu 39% la autoturisme şi respectiv 42% per total, urmatã de Daewoo cu 21% şi respectiv 17%. Liderul pieţii de import rãmâne ca şi în 2003 Renault, urmat de Skoda, Peugeot şi Volkswagen. De altfel clasamentul primelor 10 mãrci de import s-a pãstrat aproape neschimbat faţã de 2003, doar cu unele rocade de câte un loc. Singurele evoluţii semnificative se referã la Chevrolet, ajunsã în 2004 direct pe locul 10 şi la Fiat care a recuperat pânã pe locul 7. [poza3s]În ceea ce priveşte popularitatea diverselor clase de autoturisme, s-a remarcat în primele 9 luni ale anului o creştere mai accentuatã pentru autoturismele mini (clasa A) şi pentru monovolume, dar şi o scãdere la limuzinele de lux (clasa F). La autoturismele cu motor Diesel, dupã câţiva ani de creştere acceleratã, s-a înregistrat o creştere mai lentã, sub media pieţii (de 22%), ceea ce a dus la scãderea ponderii acestora în total. O bunã explicaţie poate fi micşorarea ecartului de preţ între benzinã şi motorinã, dar şi faptul cã motorizarea Diesel la Dacia se bucurã de un succes sub aşteptãri (numai 10% din vânzãrile Solenza). Ne apropiem de sfârşitul anului şi avem în faţã trei luni care în mod tradiţional înregistreazã an de an vânzãri peste mediile lunare. Aceastã tradiţie ne aşteptãm sã se pãstreze şi în trim. IV 2004, ba chiar sã se accentueze având în vedere cã lunile octombrie pânã în decembrie vor fi luni de livrãri masive de Logan, maşini care de altfel sunt deja comandate. Ne aşteptãm pentru întreg anul 2004 ca prognoza anterioarã APIA de 170-180000 de autovehicule noi sã se confirme, ultimile estimãri aratã cã piaţa naţionalã are bune şanse sã închieie anul aproape de limita superioarã a intervalului de prognozã. [poza4s]În ceea ce priveşte autoturismele, se întrevede deja un nivel de peste 140000 unitãţi. Aceasta va reprezenta o creştere de aproape 30% faţã de anul 2003, şi va marca un record absolut în ceea ce priveşte vânzãrile de autovehicule noi în România. Precedentul record fusese înregistrat în 1998, cu un total de 142476 autovehicule noi, dintre care 115860 autoturisme, iar cel mai slab an din ultimii 8 a fost 2000, cu 84170 autovehicule noi, dintre care 66276 autoturisme. În numai 4 ani s-a înregistrat deci mai mult decât o dublare a pieţii auto. Producţia naţională de automobile a urmat creşterile cererii pe piaţã, înregistrând un plus de 32% la autoturisme şi 16,5% la utilitare uşoare. Dacia şi Daewoo au profitat de creşterea cererii, în schimb ARO şi Roman au coborât spre nivele aproape nesemnificative. [poza5s]Exportul de autovehicule a crescut cu circa 60% faţã de perioada corespunzãtoare a anului trecut, ajungând la un volum de aproape 12000 unitãţi. Marea majoritate a fost constituitã de Dacia Solenza, urmatã de Dacia Pick-up, dar este de remarcat cã Daewoo a reluat exporturile (deocamdatã la un nivel redus), dupã o lungã întrerupere. SIAB 2005 Cu ocazia recentului Salon Auto de la Paris - Mondial d’Automobile – au fost convenite primele aspecte ale viitoarei ediţii a Salonului Internaţional de Automobile Bucureşti, prin semanarea contractului de colaborare dintre AMC APIA Expo şi Romaero SA, gazda tradiţionalã a Salonului Auto din ultimii ani. Prin semnarea acestui contract, cooperarea economicã dintre Franţa şi România în industria auto, continuã derularea unor proiecte comune dincolo de sfera producţiei şi desfacerii de automobile, în cea a promovãrii, aceasta din urmã fiind în permanenţã sprijinitã şi de cãtre autoritãţile române. [poza6s]Este de remarcat în acest sens, prezenţa la eveniment a d-lui Decebal Ilina, secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului.La eveniment au fost prezente personalitãţi marcante ale industriei auto din Franţa şi România, între care s-au numãrat domniii Thierry Hesse, preşedinte AMC Promotion şi comisar general al Salonului de la Paris, Manuel Gomez, preşedinte Comite des Constructeurs Francais d’Automobiles (CCFA) şi dl. Brent Valmar, preşedinte APIA. Salonul Internaţional de Automobile Bucureşti, un eveniment de referinţã nu numai pentru industria auto din România, ci şi pentru cea internaţionalã, înscris în calendarul oficial al Organizaţiei Internaţionale a Constructorilor de Automobile - OICA, se va desfãşura în perioada 6-16 octombrie 2005, având ca principal obiectiv creşterea parametrilor cantitativi şi calitativi ai condiţiilor de organizare şi desfãşurare, atât pentru expozanţi cât şi pentru vizitatori. Prima de casare APIA considerã cã România are nevoie de mãsuri ferme care sã susţinã înnoirea parcului de automobile aflate în circulaţie. În acest scop, o mãsurã extrem de eficientã, aplicatã cu succes în multe state din Uniunea Europeanã, este aşa numita ‘primã de casare’. Prin aplicarea reglementãrii referitoare la ‘prima de casare’, se acordã o sumã de bani persoanei care caseazã un automobil vechi aflat în circulaţie şi care cumpãrã în locul acestuia un automobil nou. Sperãm ca aceastã mãsurã saşi gãseascã materializarea cât mai curând, astfel încât sã se obţinã simultan mai multe efecte benefice :- retragerea din circulaţie a unui anumit numãr de automobile vechi, poluante şipericuloase în trafic; - stimularea vânzãrii unui numãr echivalent de automobile noi, cu efecte pozitive asupra activitãţii economice şi creãrii de noi locuri de muncã; - obţinerea de venituri suplimentare la bugetul statului prin plata de impozite şi taxe. Federaţia Naţională de Automobilism APIA a luat notã de demersurile de înfiinţare a Federaţiei Naţionale de Automobilism, şi considerã cã aceasta va aduce un suflu nou mişcãrii automobilistice din ţara noastrã, un sport tot mai apreciat în întreaga lume dar care, deocamdatã în România, nu se bucura de promovarea necesarã atragerii producãtorilor şi importatorilor de automobile, sau a investiţiilor în infrastructurã şi logisticã.

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:
Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.1759 :: 17.83MB