No SSO cookie

Opel Kadett B, restaurat de un pasionat bucureştean

voteaza
(5/ 1)
Opel Kadett B, restaurat de un pasionat bucureştean
Noutati-auto · · 0 Comentarii
Nota utilizator
5.0

Cu 2,6 milioane de unități produse, Kadett B este un reprezentant proeminent al modelelor compacte Opel. Cea de-a doua generaţie Kadett a debutat în septembrie 1965 şi a fost prezentă pe piaţă timp de 8 ani. Maşina restaurată la Bucureşti de Viorel Burcea a fost produsă în 1970 şi are o caroserie mai rar întâlnită, în 4 uşi, care se numește Kadett B LS Fastback.

 
 

Precursorul Astra a fost reparat din stadiul de „rablă”, fiind salvat de la casare la 42 de ani după ce a fost produs
2012: gama Astra actualizată înseamnă zece generaţii şi peste 75 de ani de existenţă a autovehiculelor compacte Opel

Acest automobil a fost folosit exclusiv în România, unde a fost înmatriculat pentru prima oară, în anul în care a fost produs, România fiind una dintre cele 120 de țări în care a ajuns modelul B de la Opel. Primul proprietar este şi cel care a decis vinderea ei după mai bine de 40 de ani, pentru echivalentul unui tichet pentru programul de casare.

Restauratorul unui Opel Super Six produs în 1938, Viorel Burcea, a pornit la salvarea Kadett-ului alături de fiul său, Bogdan. Timp de mai multe luni, garajul familiei a fost martorul operaţiunilor minuţioase de restaurare: maşina a fost desfăcută complet, curăţată de rugină, iar piesele lipsă sau care nu au putut fi reparate au venit fie de la modele compatibile, fie de la alte Kadett-uri: dintr-o astfel de maşină dezmembrată au fost recuperate şi folosite bordul, volanul şi parbrizul. Tapiţeria a rămas cea originală, însă plafonul şi mocheta au fost complet refăcute.

„Ce demonstrează acest proiect este că pasiunea şi perseverenţa pot face dintr-o maşină cu o bază corectă o posibilă piesă de colecţie”, consideră proprietarul Opel Kadett şi al modelului interbelic Opel Super Six. „Părerea generală, că sunt necesare investiţii enorme de bani şi de timp, este greşită: în garajul propriu, cu ajutorul prietenilor şi dorinţa de a repune pe picioare o maşină care merită, am acordat Kadett-ului o a doua tinereţe şi, cine ştie, poate alţi 40 de ani de acum înainte”, continuă Viorel Burcea.

Opel este singurul producător auto german care se poate mândri cu o tradiție de 75 de ani în segmentul modelelor compacte, cu zece generații de autovehicule lansate. Povestea de succes a autovehiculelor Opel compacte a început în anul 1936, odată cu lansarea primului model Kadett. Cu peste 100.000 de unități vândute până în 1940, acesta a contribuit la modelarea segmentului european. Până acum, Opel a vândut în această clasă 22 de milioane de maşini.

Cristian Milea, Opel Country Director România, apreciază că: „Efortul domnului Burcea este spectaculos, iar dedicaţia dânsului este motiv de inspiraţie pentru oricine se simte apropiat de Opel. Suntem încântaţi că la aniversarea brandului din acest an şi, mai mult, la prezentarea gamei compacte complete, acest Kadett demonstrează clienţilor români de ce urmaşul său, actualul Astra, a dobândit titlul de cea mai fiabilă maşină.”

Kadett B, reper în istoria Opel şi în industria auto

Făcând parte dintr-o clasă superioară și fiind echipat cu motoare de până la 90 CP (în varianta Rallye Kadett), ediția care a urmat modelului Kadett A a devenit bestseller. De la slogan la denumirile ediţiilor speciale, Kadett a scris istorie în industrie, ca şi în interiorul gamei Opel.

Cu Kadett B, diversificarea clasei compacte a început cu adevărat la Opel, unde clienții puteau alege între cinci variante de motorizare, de la 45 la 90 CP. Disponibil în versiunile sedan cu două sau patru uși, fastback cu două sau patru uși, coupé și station wagon cu trei sau cinci uși, coupé, dar şi în varianta de lux, Olympia (1967 - 1971) și Rally, oferta Opel pe segmentul compact consta în 28 de combinații Kadett și 9 pentru Olympia.

„Ascona” a debutat ca fiind numele ediţiei limitate Kadett produse şi comercializate de Opel în Elveţia, în 1965. Cinci ani mai târziu, numele era preluat de un model Opel de sine stătător care avea, la rândul său, să îşi scrie propria istorie de succes.

Tot în 1965, un studiu aerodinamic pentru un model coupé bazat pe Kadett B prezentat de Opel la Salonul Auto de la Frankfurt a generat suficientă atenție încât respectivul concept să devină ulterior modelul Opel GT.

Începând cu 1962, de la debutul lui Kadett A, şi până în 1973, înainte de apariţia Kadett C, Opel a fost renumit pentru sloganul său publicitar avangardist, “Opel Kadett. Das Auto”. 3,25 de milioane de maşini Opel s-au vândut sub acest text publicitar.

Din nou gata de drum

„Am asistat la trasformarea maşinii din stadiul de epavă, din care a fost recuperată, la cea pe care ne-o poate prezenta cu mândrie azi proprietarul ei”, consideră Bogdan Coconoiu, Preşedintele Retromobil Club România. „Clubul încurajează prin toate mijloacele recuperarea valorilor automobilistice şi fenomenul modelelor clasice şi sperăm ca un astfel de caz, prezentat acum de Opel, va fi un exemplu urmat.”

Cu Inspecţia Tehnică Periodică valabilă până în 2014 şi certificarea de Vehicul Istoric, Kadett B este din nou gata de drum. La finalul acestei săptămâni va participa la cea de-a 12-a ediţie a Raliului CARPAŢI RETRO, eveniment organizat de Retromobil şi desfăşurat în două etape, Bucureşti – Bacău şi Bacău – Voroneţ, pe un total de 450 km.

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:

Stiri asemanatoare

Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.2585 :: 22.13MB