No SSO cookie

Nissan prezinta strategia pentru versiunile sportive Nismo

voteaza
(0/ 0)
Nissan prezinta strategia pentru versiunile sportive Nismo
Noutati-auto · · 1 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Legendara divizie internationala motorsport Nismo va aplica experienta in motorsport la gama de produse Nissan

 
 

Nissan Motor Co., Ltd anunta un program de extindere major prin care Nismo, divizia legendara de performanta a companiei, va aplica expertiza in ceea ce priveste tunning-ul si performanta, acumulata pe pista de curse, pentru autovehiculele de serie Nissan.

Prin acest program ambitios de extindere, denumirea Nismo va deveni sinonima cu versiunile sport de performanta si premium ale modelelor de serie Nissan.

„Nismo aduce si mai mult interes si un plus de inovatie pentru produsele Nissan. Intentionam sa integram stilul si atractivitatea Nismo si in alte modele din gama Nissan”, a declarat Shoichi Miyatani, Presedinte Nismo.

Ca un fel de avanpremiera la ceea ce ar putea sa aduca viitorul, una din atractiile standului Nissan la Tokyo este Juke Nismo Concept, o versiune de inalta performanta a crossover-ului compact inovator al Nissan. Finisat in culorile obisnuite Nismo, alb perlat cu accente subtile de rosu, conceptul a beneficiat de o optimizare a suspensiilor, dispune de mai multa putere de la motorul turbo cu injectie directa de 1,6 litri si prezinta un kit de caroserie stilat si in acelasi timp functional si aerodinamic.

Nismo – denumirea provine de la Nissan Motorsports International Co., Ltd – este o prezenta respectata si de traditie pe pistele de curse din intreaga lume.

In 2011, masinile de curse Nissan GT-R dezvoltate de Nismo au castigat titlurile la piloti si la constructori in Campionatul de SUPER GT al Japoniei, precum si titlul la piloti in Campionatul Mondial FIA GT1. Motoarele dezvoltate de Nismo au castigat in clasa lor cursa de 24 de ore de la Le Mans, compania dezvoltand, de asemenea, inovatorul si remarcabilul LEAF Nismo RC, prima masina de curse exclusiv electrica din lume. Lansarea acesteia anunta o noua era, cea a sporturilor motorizate  cu preocupare pentru mediu.

Activitatile companiei in domeniul autovehiculelor de sosea s-au limitat insa pana in prezent la lansarea de masini de performanta precum seria Z pe un numar redus de piete. Acest lucru este pe punctul de a se schimba.

Nismo si-a creat o reputatie de invidiat in cursele auto”, a afirmat Carlos Ghosn, Presedinte si Director executiv Nissan. De fapt, in 2011, masinile si motoarele Nismo au fost castigatoare in toate categoriile in care au concurat… o premiera pentru noi.

Este momentul potrivit pentru a le oferi soferilor obisnuiti ocazia de a trai aceleasi senzatii de care se bucura pilotii de curse de fiecare data cand intra pe pista. Obiectivul nostru este de a insufla modelelor de serie pasiunea si accentul pe placerea de a conduce, specifice Nismo, iar Juke Nismo Concept ne arata ce putem realiza”, a afirmat dl Ghosn.

Pe langa producerea de versiuni complete de performanta ale modelelor Nissan, compania intentioneaza sa isi extinda gama de piese si accesorii de performanta, in timp ce un alt element al programului de extindere va fi reprezentat de mutarea Nismo intr-un nou sediu general international, la Tsurumi, Yokohama, la inceputul anului 2013.

Prin inglobarea tuturor activitatilor Nismo sub acelasi acoperis, va fi creat un centru international de excelenta pentru dezvoltarea de masini de curse si masini de sosea de performanta. Pe langa spatiul de comercializare pentru masini de curse, centrul va include o zona extinsa de intretinere pentru efectuarea operatiunilor de service, o zona de expunere a masinilor de curse si de sosea Nismo faimoase si un magazin de specialitate – Fabrica Omori – denumit dupa sediul actual al Nismo, unde clientii vor putea sa achizitioneze piese si accesorii de performanta din Colectia Nismo.

Acest obiectiv vast va dispune, de asemenea, de spatiu suficient pentru gazduirea evenimentelor Nismo destinate suporterilor. Festivalul anual Nismo, de exemplu, atrage peste 30.000 de suporteri dornici sa sarbatoreasca istoria si succesele companiei in cursele de masini.

Nissan Motorsports International Co., Ltd (Nismo) a fost fondata in 1984, in principal pentru a se ocupa de activitatile in domeniul sporturilor motorizate ale Nissan. Nismo activeaza in prezent la cel mai inalt nivel in cursele de prototipuri sport si GT, incluzand campionatul intern SUPER GT al Japoniei, precum si campaniile internationale in Campionatul Mondial FIA GT1, Cursa de 24 de ore de la Le Mans, seria Le Mans si Cupa Internationala Le Mans (ILMC).

In 2011, masinile de curse Nissan GT-R dezvoltate de Nismo au castigat titlurile la piloti si la constructori in SUPER GT si titlul la piloti in Campionatul Mondial FIA GT1, in timp ce motoarele dezvoltate de Nismo au castigat clasa LMP2 in cursa de 24 de ore de la Le Mans si au luat titlurile in clasa LMP2 in ILMC si seria Le Mans. Nismo a obtinut, de asemenea, titlurile la piloti si la constructori in clasa Nationala a Campionatului de Formula 3 din Japonia.

Nismo mentine legatura cu suporterii prin intermediul Festivalului Nismo, care este foarte popular si care atrage peste 30.000 de fani la evenimentul de sfarsit de an. Festivalul este cunoscut si ca „Nissan Racing DNA”, fiind prezentate masini si vedete din trecutul sportiv al Nissan, precum si exemple ale masinilor de curse actuale.

 

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:

Stiri asemanatoare

Comentarii (1)

scris de carmenflorin

Nismo, este o idee grozava a japonezilor, care dupa parerea mea au tehnologia necesara sa se bata cu oricine. Eu ii felicit !

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.2497 :: 17.79MB