No SSO cookie

Mazda6 2017 sosește în toamnă și aduce câteva noutăți

voteaza
(0/ 0)
Mazda6 2017 sosește în toamnă și aduce câteva noutăți
Noutati-auto · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Versiunea 2017 Mazda6 va debuta pe piața din Europa în această toamnă, odată cu numeroase elemente premium și va continua să puncteze ideea că nu trebuie compromisă plăcerea de a conduce din rațiuni practice sau de rafinament.

 
 

Mazda6 este de mult timp văzut ca unul dintre modelele cele mai atractive și cu cea mai bună manevrabilitate din segment. Acum ridică din nou ștacheta prin introducerea în premieră în Europa a sistemului G-Vectoring Cotrol (GVC). GVC este prima dintr-o serie nouă de tehnologii SKYACTIV-VEHICLE DYNAMICS, care asigură controlul integrat al motorului, transmisiei și șasiului pentru a intensifica sentimentul Jinba Ittai, de unitate cu mașina, care diferențiază modelele Mazda de alte autovehicule. GVC se bazează pe ideea revoluționară de a crește performanța șasiului cu ajutorul motorului și este prima tehnologie din lume care ajustează cuplul motor în funcție de direcție.

Gama de motorizări Mazda6 2017 prezintă trei variante SKYACTIV pe benzină: derivatele de 145 și 165 CP ale motorului SKYACTIV-G 2.0 și SKYACTIV-G 2.5 de 192 CP, precum și două motoare diesel, bi-turbo, de 150 și 175 CP, variante ale SKYACTIV-D 2.2, angrenate fie de transmisii manuale sau automate.

Motorul diesel SKYACTIV-D 2.2 dispune de trei noi sisteme pentru a crește capacitatea de reacție și pentru a reduce zgomotul motorului: High-Precision DE Boost Control îmbunătățește controlul presiunii de supra-alimentare pentru a face mai precis răspunsul la acționarea pedalei de accelerație; Natural Sound Smoother folosește un amortizor pentru a atenua zgomotul detonațiilor diesel, iar Natural Sound Frequency Control variază distribuția motorului pentru a neutraliza undele de presiune, suprimând trei benzi de frecvență critice, în care, în mod normal componentele motorului vibrează cel mai tare.

Această creștere a silențiozității motorului este completată de o îmbunătățire generală a izolării fonice la bordul Mazda6 2017, odată cu îmbunătățirea chederelor de la uși, a reducerii spațiilor dintre panouri și a materialelor de izolare fonică adăugate planșeului, consolei spate, plafonului și ușilor. Geamurile laterale din față, laminate, elimină și mai mult zgomotul produs de vânt.

La interior, designul a fost îmbunătăţit pentru a spori caracterul unic Mazda dat de habitaclul centrat pe șofer, care include un volan cu un nou design, un nou Head Up Display cu o rezoluţie mai mare și grafică color cu o lizibilitate mai bună în condiţii variate de lumină, dar și un ecran TFT LCD de 4,6 inci care afișează informaţii pentru şofer cu o grafică îmbunătăţită. La exterior este introdusă o nouă culoare premium, Gri Machine.

Mazda6 2017 este disponibilă cu o gamă completă de elemente de siguranță pasivă și tehnologii de siguranță activă i-ACTIVSENSE. Acestea includ o premieră în Europa prin noua caracteristică Traffic Sign Recognition (TSR), care identifică semnele de circulaţie de acces interzis și de limitare a vitezei şi alertează şoferul dacă nu respectă indicațiile, dar şi Advanced Smart City Brake Support (Advanced SCBS), care înlocuieşte laserul cu infraroşu cu o cameră cu senzori, ceea ce facilitează lărgirea intervalului de viteză în care sistemul detectează alte vehicule.

Până se lansează noul model, vă invităm să citiți aici testul nostru cu versiunea actuală a Mazda 6, în varianta de caroserie Wagon.

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:

Stiri asemanatoare

Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Dacia Sandero Stepway

    Dacia Sandero Stepway

    În puține cuvinte Sandero Stepway poate fi caracterizat ca o mașină perfectă pentru cei nepretențioși, relativ robustă și fiabilă, care beneficiază de un aspect veritabil de crossover, această transformare a modelului supermini Sandero fiind realizată cu succes.

  • Mazda MX-5 Revolution MT6

    Mazda MX-5 Revolution MT6

    MX-5 vă captivează încă din primele secunde de condus și vă face să treceți peste orice considerent logic sau practic legat de ce anume v-ați dori de la un automobil

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.7158 :: 18.69MB