No SSO cookie

GM- Daewoo prevede un viitor optimist în pivinta vânzarilor sale

voteaza
(0/ 0)
GM- Daewoo prevede un viitor optimist în pivinta vânzarilor sale
Noutati-auto · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Previziunile de vânzări ale companiei GM-Daewoo pe piaţa europeană se ridcă în acest la 150.000 de unităţi, faţă de 100.000 de unităţi anul trecut, a declarat preşedintele companiei, Nick Reilly, preluat de just-auto.com.

 
 
[poza1s]El a precizat că aproape toate pieţele europene ale GM-Daewoo trebuiesc refăcute, în special cea a Germaniei şi a Marii Britanii, cele mai extinse de pe continent. Sub aceste auspicii, preşedintele a aproximat că la finele anului 2004, vânzările companiei se vor apropia de circa 200.000 de unităţi. Cu toate acestea, spune oficialul companiei, o creştere reală pe piaţa europeană nu se va vedea până când compania nu va pune la punct o serie nouă de motoare diesel, care se aşteaptă să fie lansată pe piaţă în anul 2005, oferite din partea companiei surori Opel. Vânzările la nivel mondial se aşteaptă să ajungă, anul viitor, foarte aproape de 600.000 de unităţi, cumulate în trei regiuni de interes, precum, Orientul Îndepărtat, America de Nord şi Europa. În 2002, vânzările GM-Daewoo, în primul an de la preluarea sa, au fost de 350.000 de unităţi.

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:
Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • MINI Cooper S F56

    MINI Cooper S F56

    Designul compact al lui Alec Issigonis și proiectarea sportivă a lui John Cooper au definit MINI încă de la început și se pare că au rămas în ADN-ul micilor modele până în prezent, lucru care îi va bucura nespus de mult pe puriști.

  • Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Deși este un SUV, cei de la Jaguar s-au concentrat foarte mult pe experiența de condus on-road, chiar dacă multe versiuni beneficiază de tracțiune integrală și diverse tehnologii pentru rulare în off-road. Ca urmare, șasiul este foarte rigid și există o structură ușoară din aluminiu și alte materiale ușoare pentru a menține greutatea cât mai redusă și implicit pentru a îmbunătăți agilitatea.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.2260 :: 22.15MB