No SSO cookie

Deschizător de drum prin jungla urbană: MINI Paceman

voteaza
(0/ 0)
Deschizător de drum prin jungla urbană: MINI Paceman
Noutati-auto · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Încă o dată, marca MINI combină extinderea gamei de modele cu o incursiune într-o nouă clasă de automobile. MINI Paceman este primul Sports Activity Coupé din segmentul compact premium.

 
 

Liniile de coupé extins şi sentimentul MINI specific karturilor sunt combinate cu ambianţa exclusivistă a interiorului ce poate fi utilizat în diferite forme, iar rezultatul este MINI Paceman, un pionier în mediul urban. Atitudinea sportivă şi versatilitatea sunt elemente definitorii pentru cum se conduce MINI Paceman. Patru variante de motoare puternice vor fi disponibile de la lansare, iar specificaţia standard MINI Paceman va include şi suspensie sport, cu garda redusă. Acesta este cel de-al doilea model (după MINI Countryman) care oferă posibilitatea ca puterea motorului să fie transferată către toate cele patru roţi. Debutul pe piaţă al noului model este programat în prima parte a anului următor.

Cel de-al şaptelea model din portofoliul MINI are propriul caracter, în timp ce demonstrează legături ferme cu stilul inovator şi inconfundabil al mărcii britanice premium. Conceptul inovator are originile în necesităţile grupurilor-ţintă moderne, care apreciază, în egală măsură, un design îndrăzneţ şi plăcerea unică a condusului. Cu două uşi şi un hayon mare, la care se adaugă scaunele spate integrale, MINI Paceman completează sportivitatea elegantă a proporţiilor sale cu o nouă interpretare a interiorului familiar MINI. Datorită poziţiei uşor ridicată a scaunelor spre înainte, conducătorul şi pasagerul din dreapta beneficiază de o vizibilitate excelentă, în timp ce pasagerii din spate au parte de un spaţiu extrem de generos. Scaunele oferă şi un suport lateral remarcabil şi confort excepţional într-o ambianţă specifică unei limuzine. Prin rabatarea scaunelor din spate, capacitatea portbagajului de la MINI Paceman se extinde de la 330 la un maxim de 1.080 de litri.

Motoarele pe benzină disponibile pentru MINI Cooper Paceman şi MINI Cooper S Paceman şi versiunile diesel de la MINI Cooper D Paceman şi MINI Cooper SD Paceman acoperă puteri cuprinse între 82 kW/112 CP şi 135 kW/184 CP. Toate aceste motoare sunt combinate în echiparea standard cu o transmisie manuală cu şase trepte, chiar dacă opţional este disponibilă şi o cutie de viteze automată cu şase rapoarte. Sistemul de tracţiune integrală MINI ALL4 se află în echiparea variantelor MINI Cooper S Paceman, MINI Cooper SD Paceman şi MINI Cooper D Paceman. Se intenţionează şi realizarea unei versiuni MINI John Cooper Works Paceman.

Design: talie puternică, linii de coupé sportiv şi elegant.

Conceptul inovator al acestui Sports Activity Coupé compact se regăseşte în designul caroseriei care combină proporţiile extinse dinamic cu o atitudine puternică. Întruchiparea calităţilor multiple de condus de care dispune MINI Paceman este realizată în registrul limbajului de design MINI consacrat. Prerogativele inspiraţionale sportive sunt evidente imediat, aşa cum este şi potenţialul de extindere a gamei de utilizare prin adăugarea tracţiunii integrale permanente ALL4.

Indiciile tradiţionale de design MINI - conturul negru al marginii inferioare a caroseriei, legătura în diagonală pe care conturul semnalizatorului o realizează între montantul A şi pasajul roţii faţă, divizarea pe trei niveluri a caroseriei, habitaclului şi plafonului - fac trimitere, într-un stil distinctiv Paceman, la conexiunile cu familia MINI. De exemplu, partea frontală denotă putere şi prezenţă datorită farurilor mari, cu o formă distinctivă, capotei conturată surprinzător şi grilei radiatorului, verticală şi cu structură hexagonală, care la MINI Paceman are un contur cromat, mai lat decât de obicei.

Caracterul nou şi specific al MINI Paceman iese cel mai uşor în evidenţă atunci când automobilul este privit din lateral. Liniile oscilante dinamic şi suprafeţele puternic curbate impregnează aspectul maşinii cu o eleganţă sportivă. Acoperişul specific unui coupé, care coboară spre lunetă, stă aproape perfect deasupra habitaclului. Contururile "cască" distinctive se încadrează perfect în forma coupé, linia plafonului continuându-se în spoilerul spate, disponibil standard. Linia umerilor, în urcare constantă, şi linia acoperişului, în pantă uşoară, creează suprafeţele ferestrelor care se îngustează spre spate, ceea ce accentuează foarte clar forma de pană a siluetei. Uşile lungi au fiecare câte o linie de caracter, care conectează pasajele roţilor faţă cu cele spate şi oferă caroseriei o formă alungită în jos. Pasajele foarte puternice ale roţilor spate subliniază calităţile sportive ale MINI Paceman, inclusiv capacitatea de a trimite o parte din puterea motorului către puntea spate.

Cea mai atractivă particularitate a spatelui o reprezintă stopurile care, în premieră pentru MINI, au un design orizontal. Asemănător lunetei tipice unui coupé - subţire şi înclinată -, benzii cromate de sub aceasta şi cutelor orizontale de pe hayon şi bara spate, forma stopurilor accentuează suplimentar lăţimea automobilului. Segmentarea concentrică a surselor de lumină din stopuri este în deplină legătură cu tradiţia mărcii. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre spate ca ansamblu, a cărui lăţime creşte în partea inferioară, ceea ce atrage atenţia asupra atitudinii puternice a automobilului. MINI Paceman este primul membru al gamei mărcii care va putea fi identificat după numele înscris pe spate.

Opt culori sunt disponibile pentru exteriorul MINI Paceman, inclusiv noile variante Brilliant Copper, Blazing Red şi - exclusiv pentru MINI Paceman - Starlight Blue. Plafonul şi capacele oglinzilor retrovizoare pot fi vopsite în culoarea caroseriei, alb sau negru.

Interior: ambianţă exclusivistă, variabilitate impresionantă.

Interpretarea pentru model a principiilor tradiţionale de design MINI creează şi aspectul interiorului. Utilizarea vastă a elementelor orizontale susţine cauza eleganţei sportive. De exemplu, elipsele distinctive ale uşilor au o formă tridimensională extrem de superficială şi de vizibilă şi se extind dincolo de montanţii B, în compartimentul din spate. Elipsele încadrează cotierele şi alveolele integrate de la mânerele uşilor. În plus, în premieră pentru MINI, butoanele de control al ferestrelor sunt integrate în echiparea uşilor. Dacă este comandat pachetul opţional de lumini, elipsele uşilor sunt scăldate într-o lumină ambientală.

Inelare şi finisate mat, contururile în nuanţă Carbon Black accentuează forma Centre Speedo şi a celor două prize de aer poziţionate alături de acesta. Inelele interioare decorative, de culoare negru lucios sau cromate (opţional), sunt integrate standard în contururile prizelor de aer şi ale Centre Speedo. Poziţionat sub Centre Speedo, panoul de control pentru CD/DVD şi aer condiţionat şi comutatoarele sunt încadrate cu o culoare contrastantă. Aici, suprafeţele negru mat se potrivesc cu butoanele de control cromate.

MINI Paceman a fost conceput din start ca un model cu patru locuri. Datorită poziţiei uşor ridicată a scaunelor spre înainte, conducătorul şi pasagerul din dreapta beneficiază de o vizibilitate excelentă asupra traseului. Acest efect este îmbunătăţit de familiarul Centre Speedo care este dispus într-o poziţie uşor înclinată înainte. Cele două scaune individuale din spate oferă un spaţiu impresionant la nivelul umerilor şi al capului, suport lateral remarcabil şi confort excepţional, în timp ce decupajele în spătarele scaunelor faţă optimizează spaţiul pentru picioare. Ambianţa de salon a compartimentului din spate este sporită de cotierele de pe panourile laterale. Acestea sunt integrate într-un element circular de decor din spate, care se potriveşte cu culoarea şi materialele scaunelor. Formatul scaunelor individuale este evidenţiat de concavităţi din husa portbagajului, care se extind chiar de lângă tetieră spre în spate.

Disponibil standard, sistemul de stocare şi prindere Centre Rail porneşte chiar de lângă schimbătorul de viteze de pe consola centrală şi se termină între scaunele faţă. A doua secţiune a Centre Rail o regăsim între scaunele spate şi se extinde până la paravanul dintre compartimentul spate şi portbagaj. Astfel este facilitată trecerea de pe un scaun pe celălalt, peste sistemul de stocare/prindere. Opţional poate fi comandat şi Centre Rail dintr-o singură bucată, care se extinde între cele două rânduri de scaune, ceea ce oferă o mai mare flexibilitate când este vorba de poziţionarea elementelor funcţionale standard şi opţionale. Pachetul opţional de lumini include iluminarea Centre Rail şi a panourilor de la uşi.

Scaunele sport faţă fac şi ele parte din dotarea standard a modelului MINI Paceman. Ca alternativă la tapiţeria standard, cu stofă Diagonal Track, clienţii pot comanda combinaţia Hot Cross de stofă şi piele, echiparea cu piele Gravity sau varianta exclusivă cu piele Lounge. O selecţie personalizată de culori pentru tapiţerii, suprafeţe interioare, Colour Lines şi alte elemente de design oferă o gamă variată de posibilităţi de individualizare a interiorului.

Hayonul cu deschidere largă de la MINI Paceman şi pragul jos al portbagajului permite un acces facil către zona bagajelor. Sarcina utilă este de 330 de litri, dar poate fi crescută până la 1.080 de litri atunci când spătarele scaunelor din spate sunt rabatate. Lista de opţiuni pentru MINI Paceman include un pachet de stocare (ce conţine dotări precum elemente funcţionale suplimentare pentru Centre Rail), un kit de transport în spate şi un cârlig de tractare.

Gama de motoare: extrem de puternice, remarcabil de eficiente.

La lansare, MINI Paceman va fi disponibil în patru variante. Clienţii vor avea la dispoziţie două motoare pe benzină şi tot atâtea diesel - toate cu patru cilindri şi herghelia de cai-putere acompaniată de un nivel remarcabil de scăzut al consumului şi al emisiilor. Tehnologia MINIMALISM, disponibilă standard la toate modelele, include Brake Energy Regeneration (generarea energiei la frânare), operarea inteligentă a componentelor auxiliare, Electric Power Steering (EPS / servodirecţie electrică) şi Gear Shift Indicator (indicator al punctului de schimbare a vitezelor) care, asemenea funcţiei Auto Start/Stop, funcţionează în combinaţie cu transmisia manuală.

O particularitate comună a motoarelor pe benzină, de 1,6 litri, ce propulsează MINI Cooper S Paceman şi MINI Cooper Paceman este gestiunea complet variabilă a supapelor. Bazat pe tehnologia VALVETRONIC patentată de BMW Group, acest sistem optimizează atât reacţia motorului, cât şi eficienţa acestuia. Sub capota MINI Cooper S Paceman, sistemul este completat de turbocompresorul twin-scroll şi de injecţia directă pentru a genera o putere maximă de 135 kW/184 Cp la 5.500 rpm. În plus, vârful curbei de cuplu - 240 Nm - este obţinut pe un interval al turaţiilor cuprins între 1.600 şi 5.000 rpm. Funcţia Overboost îi oferă conducătorului posibilitatea unui impuls în momentul accelerării, mărind cuplul la un maxim de 260 Nm pentru o scurtă perioadă de timp, la turaţii cuprinse între 1.700 şi 4.500 rpm. Toate acestea permit ca MINI Cooper S Paceman să sprinteze de la 0 la 100 km/h în 7,5 secunde (cu transmisie automată: 7,8 secunde), pentru a ajunge la o viteză maximă de 217 km/h (212 km/h). În ciuda unei acceleraţii 0-100km/h remarcabile, consumul mediu de combustibil în ciclul de testare EU este impresionant - 6,1 (7,1) litri per 100 kilometri, iar emisiile CO2 sunt de numai 143 (166) grame per kilometru.

Cu o putere maximă dezvoltată de 90 kW/122 CP la 6.000 rpm şi cu un cuplu maxim de 160 Nm disponibil de la 4.250 rpm, motorul ce propulsează MINI Cooper Paceman are tot ce-i trebuie pentru a furniza plăcerea condusului sportiv. Sprintul de la 0 la 100 km/h este realizat în 10,4 secunde (cu transmisie automată: 11,5 secunde), iar viteza maximă este de 192 km/h (184 km/h). În ciclul de testare EU, MINI Cooper Paceman realizează un consum mediu mixt de 6,0 (7,2) litri per 100 kilometri, în timp ce emisiile CO2 sunt de 140 (168) g/km.

Un turbocompresor cu geometrie variabilă a turbinei şi injecţia directă common-rail permit motoarelor diesel ce echipează MINI Cooper SD Paceman şi MINI Cooper D Paceman să ofere putere de propulsie instantanee şi un consum de combustibil deosebit de redus. În plus, construcţia din aluminiu a motorului permite ca masa să fie menţinută la un nivel impresionant de mic, iar cursivitatea să fie un factor principal. Cu o capacitate de 2,0 litri, motorul aflat în echiparea MINI Cooper SD Paceman produce o putere maximă de 105 kW/143 CP la 4.000 rpm. Cuplul maxim de 305 Nm poate fi utilizat pe un interval cuprins între 1.750 şi 2.700 rpm. Puterea furnizată permite ca MINI Cooper SD Paceman să sprinteze de la 0 la 100 km/h în 9,2 secunde (cu transmisie automată: 9,4 secunde) şi să atingă o viteză maximă de 200 (197) km/h. Eficienţa impresionantă a versiunii diesel mai puternică este reflectată în consumul mediu mixt din ciclul de testare EU - 4,6 (5,7) l/100 km - şi în nivelul emisiilor CO2 - 122 (150) g/km.

Şi MINI Cooper D Paceman iese în evidenţă prin echilibrul deosebit între putere şi economie. Motorul diesel are o capacitate de 1,6 litri, care poate creşte la 2,0 litri dacă este comandată transmisia automată opţională. Puterea maximă ajunge la 82 kW/112 CP şi este disponibilă de la 4.000 rpm, în timp ce cuplul maxim de 270 Nm este furnizat între 1.750 şi 2.250 rpm. MINI Cooper D Paceman accelerează de la 0 la 100 km/h în 10,8 secunde (cu transmisie automată: 11,2 secunde), pentru a ajunge la o viteză maximă de 187 (182) km/h. Eficienţa exemplară a acestei variante este evidenţiată de consumul mediu mixt în ciclul de testare EU de 4,4 (5,6) litri per 100 kilometri şi de nivelul emisiilor CO2 de 115 (149) g/km.

Transmisie automată cu şase trepte şi tracţiune integrală ALL4 pe lista de opţionale.

MINI Paceman este echipat standard cu transmisie manuală cu şase trepte, în timp ce cutia de viteze automată cu şase rapoarte - completată cu funcţia Steptronic ce permite schimbarea manuală a vitezelor - este disponibilă ca opţiune pentru toate modelele. La MINI Cooper S Paceman şi MINI Cooper SD Paceman, transmisia automată este completată de clapetele dispuse pe volan; acestea pot fi comandate ca opţiune pentru toate celelalte modele. Reprize suplimentare de plăcere a condusului sunt furnizate la atingerea butonului opţional Sport, care asigură un răspuns mai prompt al motorului şi o direcţie mai precisă. La modelele comandate cu transmisie automată, butonul Sport poate fi utilizat pentru a activa un program sport adaptat special, care face diferite ajustări printre care un plus de energie pentru schimbările de viteze.

Încă de la lansarea modelului Sports Activity Coupé compact, trei dintre cele patru variante pot fi echipate cu ALL4. Sistemul de tracţiune integrală permanentă este disponibil la MINI Cooper S Paceman, MINI Cooper SD Paceman şi MINI Cooper D Paceman şi poate fi combinat fie cu transmisie manuală, fie cu cea automată.

Sistemul ALL4 utilizează un diferenţial central electromagnetic pentru a distribui puterea neîntrerupt între puntea faţă şi cea spate. În situaţii normale de condus, ALL4 transferă până la 50% din puterea motorului spre puntea spate, acest nivel putând fi crescut până la 100% în condiţii extreme, cum ar fi pe gheaţă sau pe zăpadă. Electronica de control a sistemului MINI ALL4 este integrată direct în unitatea de gestiune DSC, ceea ce permite puterii să fie distribuită între puntea faţă şi cea spate când şi unde este necesar - şi aceasta în interval de milisecunde. Acest reglaj optimizează consumul de combustibil şi face ca maşina să prezinte agilitatea maximă în faţa cerinţelor dinamice fluctuante, în timp ce furnizează o deplasare sigură.

Tehnologia revoluţionară a şasiului oferă o nouă abordare a sentimentului de karting.

Construcţia şasiului MINI Paceman - constă dintr-o combinată MacPherson pentru puntea faţă, respectiv braţe transversale forjate în tandem cu suspensie multibraţ pentru puntea spate - susţine agilitatea emblematică MINI. O dotare specială pentru MINI Paceman este reglajul sport al suspensiei coborâte, chiar dacă automobilul poate fi comandat şi cu suspensia şi garda la sol obişnuite fără costuri suplimentare. De asemenea, servodirecţia electrică (EPS), precisă şi eficientă, îmbunătăţeşte sentimentul de karting la bordul MINI Paceman. Disponibilă standard, funcţia Servotronic a sistemului de direcţie furnizează o asistare a puterii în funcţie de viteză.

De asemenea disponibil standard, sistemul DSC (Dynamic Stability Control / controlul dinamic al stabilităţii) cuprinde ABS (sistem împotriva blocării frânelor), Electronic Brake Force Distribution (EBD / distribuţia electronică a forţei de frânare), Cornering Brake Control (CBC / controlul frânării în viraje), Brake Assist (asistarea frânării) şi Hill Assist (asistare în rampă). MINI Cooper S Paceman, MINI Cooper SD Paceman şi MINI Cooper D Paceman cu ALL4 dispun şi de modul DTC (Dynamic Traction Control / controlul dinamic al tracţiunii), care permite o patinare controlată prin intermediul roţilor de tracţiune pentru a uşura deplasarea pe nisip sau zăpadă. Când sistemul de stabilitate este dezactivat (în modul DSC Off), intervine o funcţie electronică de blocare a diferenţialului punţii faţă. În virajele strânse, aceasta frânează o roată după cum este necesar pentru a îmbunătăţi manevrabilitatea. Cunoscut drept Electronic Differential Lock Control (EDLC / control electronic al blocării diferenţialului), acest sistem sporeşte tracţiunea automobilului fără a afecta în mod negativ proprietăţile de direcţie. DTC şi EDLC sunt disponibile opţional pentru MINI Cooper Paceman şi MINI Cooper D Paceman.

Echiparea standard include şi jante din aliaj - de 16 ţoli pentru MINI Cooper Paceman şi MINI Cooper D Paceman, respectiv de 17 ţoli pentru MINI Cooper S Paceman şi MINI Cooper SD Paceman. Jantele de 18 şi 19 ţoli, din aliaj, pot fi comandate ca opţiune pentru toate variantele modelului.

Numeroase echipamente de siguranţă şi dotări de calitate pentru sporirea confortului.

Rigiditatea torsională ridicată a caroseriei MINI Paceman joacă un rol important atât în manevrabilitatea agilă, cât şi în siguranţa pasivă impresionantă. În cazul unui accident, structurile foarte robuste de preluare a sarcinilor, zonele de deformare definite cu precizie şi un habitaclu extrem de rezistent au misiunea de a menţine energia de impact departe de pasageri şi de a asigura protecţia maximă a acestora. Ca şi în cazul MINI Countryman, care a trecut testele de impact Euro NCAP cu calificativul maxim de cinci stele, arsenalul de siguranţă disponibil standard la MINI Paceman include airbaguri frontale şi laterale, precum şi airbaguri cortină laterale pentru ambele rânduri de locuri. Toate scaunele sunt echipate cu centuri de siguranţă cu prindere în trei puncte. Ocupanţii locurilor din faţă beneficiază şi de limitatoare ale forţei centurilor şi de pretensionare, în timp ce sistemul de prindere ISOFIX pentru scaunele de copii este disponibil în spate.

Dotările standard de calitate ale MINI Paceman se potrivesc şi cu caracterul premium al mărcii când sunt vizate confortul şi funcţionalitatea. Aerul condiţionat, oglinzile retrovizoare reglabile electric, Centre Rail, inscripţia specifică modelului de pe pragurile uşilor şi sistemul audio radio-CD MINI cu priză AUX-IN sunt disponibile standard pentru toate variantele. Pe de altă parte, lista de opţiuni cuprinde echipamente precum volan sport îmbrăcat în piele (standard la MINI Cooper S Paceman şi MINI Cooper SD Paceman) cu butoane multifuncţionale opţionale şi tempomat, o cotieră între scaunele faţă, scaune încălzite, control automat al aerului condiţionat şi acoperiş din sticlă operat electric. Tot pe lista de opţiuni regăsim Comfort Access, faruri adaptive cu xenon cu carcasă de culoare neagră, oglindă retrovizoare şi oglinzi exterioare antiorbire, Park Distance Control (controlul distanţei de parcare), proiectoare de ceaţă în faţă şi senzor de ploaie.

Clienţii pot beneficia la bord de dotări pentru entertainment şi navigaţie precum radio MINI Boost CD, radio MINI Visual Boost, sistem de difuzoare harman/kardon hi-fi şi sistem de navigaţie MINI. Un sistem de control vocal, preechipare cu sistem hands-free/telefon mobil şi un tuner DAB pentru recepţionarea programelor digitale radio pot fi şi ele comandate. Automobilele echipate cu radio MINI Visual Boost sau sistem de navigaţie MINI pot fi comandate cu opţiunea MINI Connected, care permite integrarea completă a terminalelor Apple iPhone şi astfel utilizarea funcţiilor inovatoare pentru infotainment, comunicaţii şi experienţă a condusului. Aplicaţii special dezvoltate deschid calea pentru o varietate de funcţii unice şi în continuă expansiune, cum ar fi web radio, utilizare Facebook şi Twitter, Dynamic Music, Driving Excitement, Mission Control şi MINIMALISM Analyser.

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:

Stiri asemanatoare

Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Dacia Sandero Stepway

    Dacia Sandero Stepway

    În puține cuvinte Sandero Stepway poate fi caracterizat ca o mașină perfectă pentru cei nepretențioși, relativ robustă și fiabilă, care beneficiază de un aspect veritabil de crossover, această transformare a modelului supermini Sandero fiind realizată cu succes.

  • Mazda MX-5 Revolution MT6

    Mazda MX-5 Revolution MT6

    MX-5 vă captivează încă din primele secunde de condus și vă face să treceți peste orice considerent logic sau practic legat de ce anume v-ați dori de la un automobil

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.2984 :: 18.72MB