Pe lângă design-ul deosebit, aceasta lansează o nouă abordare a vieţii, în care petrecerea timpului liber devine o veritabilă experienţă auto. Extrem de polivalent pe orice tip de traseu şi în orice situaţie, conceptul Cactus M inspiră libertate, evadare şi bunăstare.
![]() |
Înglobând deja spiritul Citroen C4 Cactus, stilul concept car-ului Cactus M denotă caracterul de aventurier şi ne trimite cu gândul la versiunea Citroen Aircross prezentată la Shanghai, în aprilie. Aripile sculptate în jurul roţilor îi conferă o alură compactă, musculoasă. Parbrizul vertical, caroseria înălţată şi jantele cu diametru mare accentuează personalitatea dedicată petrecerii timpului liber. Lateralele caroseriei sunt scoase în evidenţă de portierele ample din plastic ce denotă greutatea optimizată, protecţia sporită şi unicitatea vehiculului. Noul concept aminteşte de spiritul celebrului Mehari, care împărtăşea aceeaşi filozofie a vehiculului. Habitaclul este complet deschis. Pasagerii beneficiază de un acces facil la locurile de pe rândul al doilea, urcând prin lateralul caroseriei, cu ajutorul unei trepte suport integrate în consola spate. Nu mai există nicio frontieră între pasageri şi lumea exterioară.
![]() |
Conceptul Citroen Cactus M transformă activităţile din timpul liber într-un mod de viaţă, ce guvernează întreaga experienţă auto. Design-ul interior ilustrează perfect această perspectivă prin utilizarea de materiale tehnice folosite la diverse activităţi desfăşurate în aer liber. Pentru o utilizare fără frontiere, habitaclul poate fi cu uşurinţă spălat integral graţie sistemului de evacuare integrat la nivelul pragurilor. Inspirate din domeniul surf-ului, scaunele au fost gândite similar echipamentelor impermeabile. Tapiţeria este de fapt un neopren colorat, rezistent la apă, fiind în acelaşi timp foarte confortabilă. Cactus M integrează montanţi care permit pasagerilor să-şi depoziteze echipamentele (wakeboard, placă de surf).
![]() |
Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări
Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.
Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!