No SSO cookie

BMW Group a înregistrat 23% crestere la vânzari în august

voteaza
(0/ 0)
BMW Group a înregistrat 23% crestere la vânzari în august
Noutati-auto · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Peste 856.000 maşini livrate în primele opt luni din 2005 MINI a crescut cu 19% în luna august

 
 
[poza1s] München: În luna august, BMW Group a livrat 99.193 autoturisme BMW, MINI şi Rolls-Royce. Creşterea a fost de 23,2% faţă de aceeaşi lună a anului trecut când au fost vândute 80.530 unităţi. În primele opt luni, volumul vânzărilor la nivelul grupului BMW au crescut cu 11,4% comercializându-se 856.731 vehicule faţă de 796.095 în aceeaşi perioadă a anului 2004. Referitor la marca BMW, numărul de automobile vândute doar în luna august s-a ridicat la 85.079, înregistrând o creştere de 23,9%. În primele opt luni ale acestui an, vânzările au crescut cu 11% comercializându-se 717.051 maşini BMW. Principalul factor care a determinat aceste creşteri în luna august a fost noile produse introduse pe piaţă. Astfel , doar în această lună s-au vândut 24.169 unităţi din noul BMW Seria 3. În comparaţie cu vechiul model care a avut în aceiaşi lună vânzări de 16.291 autovehicule, creşterea a fost de 48,4% pentru noua Serie 3. De la lansarea din luna martie 2005, dealerii din întreaga lume au încheiat peste 118.791 de contracte pentru noua generaţie a BMW Seria 3. La fel de bine primit pe piaţă este şi facelift-ul Seriei 7, înregistrând în august creşteri ale vânzărilor de 29,3% ( 4.456 maşini faţă de 3.445 în 2004). În primele opt luni ale acestui an s-au vândut 29.425 unităţi BMW Seria 7. Michael Ganal, membrul al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil de vânzări şi marketing a declarat: „ Creşterea vânzărilor a fost puternică în luna august. Aceasta se aplică în relaţie cu dezvoltarea grupului BMW de-a lungul anilor şi de asemenea în comparaţie cu competitorii noştri direcţi şi întreaga piaţă auto. De-a lungul anilor, noi ne aşteptăm să înregistrăm creşteri ale vânzărilor care să ne propulseze înainte”. BMW Seria 1 sărbătoreşte primul an pe piaţă în această lună. Astfel în august vânzările au fost de 10.947 unităţi. În primele opt luni, s-au comercializat 96.999 maşini, iar de când a fost lansată maşina pe piaţă din septembrie 2004 s-au livrat deja 136.246 autovehicule. Michael Ganal: “Aceasta confirmă unul din principalii piloni din strategia noastră premium. Chiar şi într-un segment care a fost acoperit aproape exclusiv de producătorii de masă, există o cerere substanţială pentru produse premium”. În august dealerii au livrat 14.055 unităţi MINI clienţilor (anul trecut 11.815 unităţi), astfel s-a înregistrat o creştere de 19%. În primele opt luni ale anului 2005, creşterea a fost de 13,3% totalizând 139.291 unităţi faţă de 122.978 anul trecut în aceeaşi perioadă. Cu o rată de creştere de 27,4%, MINI s-a dezvoltat peste medie în SUA, cu 28.983 maşini livrate ( 22.753 unităţi în 2004). Rolls-Royce Motor Cars au livrat în august 59 de Phantom înregistrând o creştere de 3,5% faţă de 2004. De la începutul anului numărul de maşini comercializate a fost de 389 unităţi. În segmentul motocicletelor, cifrele arată o creştere de 3,5% de la 6.367 unităţi anul trecut la 6.592 în 2005. În primele opt luni s-au vândut 73.745 unităţi, cu 13,8% mai mult faţă de 64.785 în aceeaşi perioadă a anului trecut. În România Vânzările grupului BMW au crescut, în primele opt luni a acestui an, în România astfel: automobilele BMW au înregistrat o creştere de 45%. Au fost vândute 844 automobile faţă de 582 în aceeaşi perioadă a anului 2004. În ceea ce priveşte MINI creşterea este de 47 %, reprezentând 56 unităţi comercializate faţă de 38 unităţi anul trecut. Automobile Bavaria, a comercializat în luna august 113 autoturisme BMW si 9 MINI. Aceste rezultate reprezintă o creştere de 49% faţă de 2004 pentru BMW când a comercializat 77 de maşini şi respectiv 80% pentru MINI.

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:
Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.1980 :: 22.15MB