No SSO cookie

BMW Group a continuat traseul de succes şi în 2012

voteaza
(5/ 1)
BMW Group a continuat traseul de succes şi în 2012
Noutati-auto · · 0 Comentarii
Nota utilizator
5.0

BMW Group a continuat povestea de succes şi în anul fiscal 2012.

 
 

Veniturile concernului au crescut, în comparaţi cu anul anterior, cu 11,7%, ajungând la un nou record de 76,848 miliarde € (2011: 68,821 miliarde €).

În ciuda cheltuielilor cu tehnologiile noi şi costurile de personal în creştere, încasările au ajuns şi ele la un nou nivel-record. Profitul înaintea exerciţiului financiar (EBIT) a crescut cu 3,5%, la 8,300 miliarde € (2011: 8,018 miliarde €), în timp ce profitul brut (EBT) a urcat la 7,819 miliarde € (2011: 7,383 miliarde €), o îmbunătăţire de 5,9%. Profitul concernului în anul fiscal anterior a înregistrat o creştere de 4,4%, la 5,122 miliarde € (2011: 4,907 miliarde €).

Numărul total de automobile BMW, MINI şi Rolls-Royce ce au fost livrate clienţilor la nivel global în 2012 a crescut cu 10,6%, la un nou maxim de 1.845.186 de unităţi (2011: 1.668.982 unităţi), ceea ce a permis ca BMW Group să-şi păstreze poziţia de lider mondial al constructorilor premium.

"Anul trecut a fost cel mai de succes din întreaga istorie a companiei BMW Group, cu noi niveluri-record în ceea ce priveşte volumul vânzărilor, veniturile şi încasările concernului. Ne-am îndeplinit sau am depăşit toate obiectivele pe care ni le-am propus pentru 2012 în ciuda unor condiţii foarte dificile pe piaţă", a declarat Norbert Reithofer, preşedintele Consiliului Director BMW AG, la München.

Dividendele vor creşte la 2,50 € pentru acţiunile ordinare

Consiliul Director şi Consiliul de Administraţie vor propune acţionarilor la Adunarea Generală anuală de pe 14 mai 2013 ca dividendele să crească la 2,50 € (2011: 2,30 €) per acţiune ordinară şi 2,52 € (2011: 2,32 €) per acţiune preferenţială. Pe baza acestor date, distribuţia totală va creşte la 1,640 miliarde € (2011: 1,508 miliarde €), corespunzător unui raport de distribuţie de 32,0% (2011: 30,7%). "Creşterea dividendelor reflectă performanţele excelente înregistrate de BMW Group în 2012, precum şi soliditatea încasărilor şi a poziţiei financiare", a comentat Friedrich Eichiner, membru al Consiliului Director, responsabil pentru finanţe.

Segmentul auto: EBIT creşte la 7,62 miliarde €

În 2012, mărcile BMW, MINI şi Rolls-Royce au reuşit să înregistreze noi recorduri ale volumului de vânzări. Veniturile segmentului auto au crescut cu 11,0%, la 70,208 miliarde € (2011: 63,229 miliarde €), datorită creşterii clare a numărului de automobile vândute. EBIT pentru segmentul auto a urcat la 7,624 miliarde € (2011: 7,477 miliarde € / +2,0%), astfel că marja EBIT a fost de 10,9%. Profitul brut a sporit la 7,195 miliarde € (2011: 6,823 miliarde €), un salt de 5,5% faţă de anul anterior.

Vânzările mărcii BMW au crescut cu 11,6%, la 1.540.085 de unităţi (2011: 1.380.384 unităţi), astfel că, în premieră pentru istoria mărcii, a fost depăşit pragul de 1,5 milioane de automobile comercializate într-un singur an financiar. Un factor important care a contribuit la această reuşită l-a reprezentat evoluţia BMW Seria 1, model ale cărui vânzări au crescut cu 28,6%, la 226.829 de unităţi (2011: 176.418), astfel că a fost cea mai bine vândută maşină din segmentul ei.

A continuat şi povestea de succes BMW Seria 3, cu vânzări care au crescut cu 5,8% în 2012, la 406.752 de unităţi (2011: 384.464). BMW Seria 3 Sedan a fost lider al segmentului său prin cele 294.045 de unităţi (2011: 240.279 / +22,4%) vândute în anul anterior. Cu un volum al vânzărilor de 359.016 de unităţi (2011: 332.501 / +8,0%), BMW Seria 5 s-a menţinut în pole position în segmentul său. BMW Seria 6 a avut o evoluţie excelentă, cu 23.193 de unităţi vândute (2011: 9.396 / +146,8%).

Diferitele modele ale gamei BMW X au avut evoluţii bune în 2012. Vânzările BMW X1 au crescut cu 16,9%, la 147.776 de unităţi (2011: 126.429), ceea ce îl face cel mai bine vândut model din segmentul său. Şi BMW X3 a înregistrat o creştere evidentă (27,1%), cu 149.853 de unităţi vândute (2011: 117.944). BMW X5 şi BMW X6 au fost vândute în 108.544 de unităţi (2011: 104.827 / +3,5%), respectiv 43.689 de unităţi (2011: 40.822 / +7,0%).

Pentru prima dată în istoria mărcii, brandul MINI a depăşit un nivel al vânzărilor de 300.000 de unităţi de-a lungul unui singur an - în 2012 au fost comercializate cu 5,8%, adică 301.526 de unităţi, faţă de 2011 (285.060). MINI Countryman a reuşit o performanţă deosebită şi a marcat o creştere de 14,9%, în total 102.271 de unităţi (2011: 89.036). Vânzările modelului MINI Coupé au totalizat 11.311 unităţi (2011: 3.799), astfel că aproape şi-a triplat volumul faţă de ceea ce se comercializase cu un an înainte. Din punct de vedere al variantelor, 44,5% dintre clienţi au optat pentru MINI Cooper, 35,7% pentru MINI Cooper S şi 19,8% pentru MINI One.

Rolls-Royce a fost lider incontestabil al segmentului de superlux în 2012. Per total, 3.575 de unităţi au fost vândute de-a lungul anului (2011: 3.538 / +1,0%), o cerere deosebită înregistrând modelele Phantom şi Ghost.

BMW Group a reuşit să-şi sporească volumul vânzărilor în aproape toate regiunile în care este activ. Numărul de automobile vândute în Europa, cea mai mare piaţă a concernului, a înregistrat o creştere de 0,8%, la un total de 865.417 de unităţi, în ciuda condiţiilor economice dificile care au dominat multe dintre ţări.

Volumul vânzărilor în Asia a crescut cu 31,4%, la 493.393 de unităţi, printre care 327.341 de modele BMW şi MINI care au fost comercializate în China (excluzând Hong Kong şi Taiwan), astfel că a reprezentat o creştere de 40,1% în această ţară. A fost pentru prima dată când BMW Group a vândut peste 300.000 de automobile în China pe parcursul unui singur an. În Japonia, numărul de maşini vândute a sporit cu 19,0%, la 56.701 de unităţi.

O creştere bună a fost înregistrată şi pe continentul american, volumul vânzărilor sporind cu 11,8%, la un total de 425.382 de unităţi. În SUA, vânzările au crescut cu 13,8%, la 348.532 de unităţi, ceea ce a permis ca BMW să-şi păstreze poziţia de lider al segmentului premium pe această piaţă.

Şi segmentul motocicletelor a obţinut un record al volumului de vânzări

De-a lungul anului trecut, în întreaga lume au fost vândute 117.109 motociclete ale mărcilor BMW şi Husqvarna (2011: 113.572 / +3,1%), un nou record al volumului de vânzări pentru acest segment.

Vânzările de motociclete ale mărcii BMW au crescut cu 2,0%, la 106.358 de unităţi (2011: 104.286), în timp ce Husqvarna a livrat 10.751 de motociclete către clienţii săi (2011: 9.286 / +15,8%). În viitor, segmentul moto intenţionează să se concentreze exclusiv pe marca BMW. La finalul lunii ianuarie 2013, BMW Group a semnat un contract cu compania austriacă Pierer Industrie AG pentru vânzarea Husqvarna.

Veniturile segmentului au crescut cu 3,8%, la 1,490 miliarde € (2011: 1,436 miliarde €). Cu toate acestea, EBIT a coborât la 9 milioane € (2011: 45 milioane € / -80,0%) ca urmare a noii direcţii care a fost abordată de divizia de motociclete a BMW Group. Profitul brut a scăzut corespunzător la 6 milioane € (2011: 41 milioane € / - 85,4%).

Segmentul Financial Services îşi menţine creşterea

Şi segmentul Financial Services a continuat să performeze bine în cursul anului anterior. Veniturile au crescut cu 11,7%, la 19,550 miliarde € (2011: 17,510 miliarde €). Profitul brut a totalizat 1,561 miliarde € (2011: 1,790 miliarde € / -12,8%), scăderea încasărilor segmentului a fost o reflectare în special a datelor foarte mari înregistrate în anul precedent: în 2011, segmentul a obţinut venituri excepţionale, de 439 milioane €, rezultate din reducerea provizioanelor pentru valoarea reziduală şi riscurile pentru credite neperformante. Contractele de leasing aflate la final au produs un câştig excepţional în 2012, de 124 milioane €.

Numărul de contracte noi de leasing şi finanţare care au fost semnate la nivel global (1.341.296) a fost cu 12,1% mai mare decât cel din anul anterior. La finalul anului, numărul de contracte de leasing şi finanţare existente cu dealerii şi clienţii retail era mai mare cu 7,1%, adică 3.846.364 de contracte.

Forţa de muncă a crescut cu 5,6%

În 2012 s-a înregistrat o creştere semnificativă a forţei de muncă BMW Group, saltul fiind de 5,6%, la 105.876 de angajaţi. BMW Group a continuat să recruteze personal, în special ingineri şi muncitori calificaţi, în dorinţa de a menţine ritmul cu cererea actuală de automobile BMW Group, dar şi de a veni cu inovaţii şi de a dezvolta noi tehnologii.

BMW Group în trimestrul patru din 2012

Veniturile BMW Group au crescut în cel de-al patrulea trimestru cu 11,9%, la 20,536 miliarde € (2011: 18,349 miliarde €). EBIT a sporit cu 14,1%, la 1,894 miliarde € (2011: 1,660 miliarde €), iar profitul brut a urcat cu 32,9%, la1,779 miliarde € (2011: 1,339 miliarde €). Profitul net a fost de 1,207 miliarde € (2011: 879 milioane €), o îmbunătăţire de 37,3%. Numărul total de automobile ale BMW, MINI şi Rolls-Royce care au fost livrate clienţilor în intervalul octombrie-decembrie a crescut cu 16,8%, totalizând 509.684 de unităţi (2011: 436.398).

Veniturile segmentului auto au crescut cu 15,8% în cel de-al patrulea trimestru, la 19,496 miliarde € (2011: 16,838 miliarde €). Şi EBIT a înregistrat un salt clar, totalizând 2,076 miliarde € (2011: 1,542 miliarde € / +34,6%), iar profitul brut a urcat cu 63,4%, la 1,921 miliarde € (2011: 1,176 miliarde €). Marja EBIT pentru segmentul auto a fost de 10,6%.

În ultimul trimestru din 2012, veniturile segmentului moto au urcat cu 7,5%, la 274 milioane € (2011: 255 milioane €). Segmentul a raportat EBIT negativ în Q4, -73 milioane € (2011: -17 milioane €) şi o pierdere brută de 74 milioane € (2011: pierdere brută de 19 milioane €).

În cel de-al patrulea trimestru din 2012, veniturile segmentului Financial Services au sporit cu 2,0%, la 4,968 miliarde € (2011: 4,870 miliarde €). EBIT pentru acest segment s-a îmbunătăţit cu 3,9%, la 267 milioane € (2011: 257 milioane €), iar profitul brut a înregistrat un salt de 3,0%, la 271 milioane € (2011: 263 milioane €).

BMW Group prevede o creştere a vânzărilor şi în 2013

BMW Group intenţionează să continue traseul ascendent şi în acest an. "Şi pentru 2013, obiectivul nostru este o creştere a volumului de vânzări la nivel global şi astfel un nou record pentru livrări. Totuşi, condiţiile economice vor continua să fie dificile pe multe pieţe", a comentat Reithofer. "BMW Group se pregăteşte pentru provocările tehnologice ale viitorului şi şi-a stabilit planul pentru creştere şi profitabilitate ulterioare.".

Consiliul de Administraţie

Consiliul de Administraţie a propus ca membrii săi Prof. Renate Köcher, Prof. Reinhard Hüttl şi Dr. Karl-Ludwig Kley să fie realeşi pentru un mandat de cinci ani. De asemenea, s-a propus ca preşedintele Consiliului de Administraţie, Prof. Joachim Milberg, să fie reales pentru o perioadă de trei ani; cu acordul Consiliului de Administraţie, el ar trebui să fie reales, astfel că Prof. Milberg va continua să ocupe postul de preşedinte.

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:

Stiri asemanatoare

Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Dacia Sandero Stepway

    Dacia Sandero Stepway

    În puține cuvinte Sandero Stepway poate fi caracterizat ca o mașină perfectă pentru cei nepretențioși, relativ robustă și fiabilă, care beneficiază de un aspect veritabil de crossover, această transformare a modelului supermini Sandero fiind realizată cu succes.

  • Mazda MX-5 Revolution MT6

    Mazda MX-5 Revolution MT6

    MX-5 vă captivează încă din primele secunde de condus și vă face să treceți peste orice considerent logic sau practic legat de ce anume v-ați dori de la un automobil

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
1.1114 :: 18.79MB