No SSO cookie

BMW Concept X4 - un nou capitol in istoria Sports Activity Coupé

voteaza
(0/ 0)
BMW Concept X4 - un nou capitol in istoria Sports Activity Coupé
Noutati-auto · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Fiecare model nou BMW X este un deschizator de drumuri

 
 

In 1999, premiera mondiala a primului model BMW X (BMW X5) a facut ca BMW Group sa inaugureze segmentul Sports Activity Vehicle (SAV) - unul in care modelele BMW X raman lideri de piata.

BMW X3 si BMW X1 au fost si ele primele modele SAV din clasa lor si continua sa impuna ritmul in fata concurentei si in prezent. Aceasta dezvoltare a capatat o noua dimensiune in mai 2008 prin lansarea BMW X6 - primul Sports Activity Coupé (SAC). Unic in continuare, acest concept a reunit, in premiera, aspectul robust al unui model BMW X cu aura emotionala si caracterul sportiv al unui coupé BMW. Popularitatea mare a primului autovehicul al acestei noi categorii de modele a fost confirmata si de volumele constant mari ale vanzarilor. Scurta istorie a gamei BMW X este deja una de succes. De la lansarea din 1999, media vanzarilor in portofoliul BMW X a urmat o linie constant ascendenta: unul din patru automobile BMW noi este un model BMW X. In Romania aceste modele se bucura de o popularitate si mai mare, deja aproape doua modele din trei sunt din aceasta gama.

Prin BMW Concept X4, BMW Group ofera o avanpremiera a viitorului familiei BMW X. Noul concept Sports Activity Coupé de la BMW este pregatit sa continue povestea de succes a BMW X6, dar intr-un nou segment. Proportiile atractive, contururile ferme degaja emotia, dinamismul si robustetea pe care le-ai astepta de la un model BMW X model. Totodata, automobilul isi respecta promisiunea de a oferi performante remarcabile si dinamica a condusului. Toate acestea vor putea fi experimentate cand modelul de serie BMW X4 va iesi de pe linia de productie pentru lansarea pe piata, moment prevazut pentru prima parte a anului 2014. Cel de-al doilea Sporty Activity Coupé in gama marcii va fi produs la uzina BMW din Spartanburg (SUA), centrul de competenta pentru modelele BMW X unde se fabrica si BMW X5, BMW X6 si BMW X3.

Caracterul sportiv al BMW Concept X4 este evidentiat de liniile dinamice, precum si de proportii. Cu o lungime de 4.648 mm, o latime de 1.915 mm si o inaltime de 1.622 mm, dimensiunile exterioare ale caroseriei semnaleaza eleganta sportiva si robustetea puternica. Pe langa capota lunga a compartimentului motor, consolele scurte si habitaclul amplasat spre spate, printre particularitatile acestui BMW se numara ampatamentul lung care masoara 2.810 mm, dar si jantele de 21 de toli, din aliaj, confera un plus de sportivitate acestui Sports Activity Coupé.

Stilul partii frontale de la BMW Concept X4 reflecta, in egala masura, dinamica BMW emblematica, dar si forta si robustetea tipice pentru un BMW X. Particularitatile BMW traditionale, cum sunt grila radiatorului si farurile circulare duble stilizate, ofera partii frontale o identitate clara. La BMW Concept X4, aceste caracteristici de design al partii frontale se evidentiaza si profunzimea tridimensionala. Grila mare a radiatorului se extinde in conturul cu aspect solid. Rama lucioasa este deschisa in lateral si la extremitatea inferioara, astfel ca centrul partii frontale da impresia ca pluteste. Grila dispune de bare sculptate proeminent cu detalii elegante. In treimea inferioara, barele concave de culoare negru lucios sunt albite, cu finisaj mat, ceea ce face ca structura grilei sa aiba un puternic impact vizual. In plus, grila radiatorului are prize de aer suplimentare pentru a asigura un flux de aer marit pentru motor.

Grila radiatorului este flancata de farurile full-LED cu contur dinamic. In interiorul farurilor, interpretarea fluenta, de forma hexagonala, a aspectului circular dublu specific BMW indica orientarea clara asupra drumului. Continuarea orizontala a elementelor luminoase din interior creeaza o conexiune vizuala cu grila, ceea ce accentueaza suplimentar latimea partii frontale.

Aceasta expresie dinamica se extinde si la nivelul barei frontale. Pentru a respecta traditia modelelor BMW coupé, prizele de aer laterale sunt mai mari decat cele interioare si sunt o dovada optica a cerintei crescute pentru aer de racire - necesitate care este indeplinita. Impreuna cu ecartamentul lat al automobilului si centrul de greutate coborat, admisiile reprezinta promisiunea unor performante exceptionale. Prizele de aer laterale preiau tema stilistica a grilei radiatorului; liniile orizontale de culoare neagra sunt, asemenea celor ale grilei, partial albite, doar ca marginile sunt cromate si stralucitoare. Astfel se obtine un contrast seducator de materiale, o combinatie intre calitate si robustetea caracteristica modelelor BMW X. Tema de design are punctul terminus in protectia de sub podea, unde cele trei elemente cromate si stralucitoare reprezinta o abordare de calitate a preferintei moderne pentru durabilitate minimalista.

In stilul BMW traditional, ecartamentul lung, capota lunga a compartimentului motor, consolele scurte si habitaclul dispus spre spate confera masinii o imagine sportiva. Interactiunea suprafetelor creeaza un contrast dinamic de lumini si umbre care degaja sentimentul de agilitate si putere.

Linia acoperisului, in stilul unui coupé, coboara elegant si face ca masina sa para mai lunga. Sub ea, geamurile se extinde mult in spate, unde sunt incadrate de o interpretare dinamica a curbei Hofmeister, o caracteristica de design BMW a montantului C.

Conform standardului BMW X, pasajele rotilor de la BMW Concept X4 sunt largi si aproape patrate ca design. Aceasta accentuare evidenta a rotilor atrage atentia si mai mult asupra atitudinii si ampatamentului masinii si se doresc o expresie vizuala a sistemul inteligent de tractiune integrala xDrive. Protectiile de culoare negru mat reprezinta ultimul elementul al caroseriei inainte ca BMW Concept X4 sa ruleze pe sosea. Jantele de 21 de toli, din aliaj usor si in doua culori, completeaza aspectul automobilului cand este privit din lateral. Alternanta lucios – negru mat creeaza o imagine de profunzime la nivelul rotilor.

Si in partea din spate, BMW Concept X4 preia designul zonei frontale, elementele sportive care accentueaza latimea fiind reproduse intr-o maniera orizontala. Liniile caroseriei si stopurile LED subtiri, pozitionate spre marginile caroseriei, accentueaza pasajele musculoase ale rotilor si ecartamentul lat. Dedesubt, liniile orizontale realizeaza o diviziune vizuala a spatelui in doua sectiuni, iar suprafetele luminoase accentueaza latimea automobilului.

Datorita lunetei mici, caroseria ofera o impresie si mai puternica, iar umerii lati au o prezenta de forta. Mai jos, stopurile de forma literei L de la BMW Concept X4 subliniaza pozitia automobilului pe sosea. In stopuri se regaseste un element interior full-size, a carui forma tridimensionala reproduce forma L specifica BMW si care are o profunzime impresionanta.

Cel mai atractiv element al spatelui este bara, care este o interpretare a prizelor exterioare de aer din bara frontala. Decupajele din bara preiau cele doua tevi de esapament intr-o oscilatie dinamica inainte de a directiona atentia spre roti.

Scutul de protectie indeplineste rolul de limita inferioara a caroseriei. Suprafetele negru mat reduc inaltimea perceputa a masinii si accentueaza caracterul robust al spatelui de la BMW X. La partea frontala a automobilului, scutul de protectie are o amprenta sofisticata datorita celor trei elemente de nuanta deschisa, cromate si stralucitoare.

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:

Stiri asemanatoare

Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.2216 :: 17.8MB