No SSO cookie

Azi au inceput negocierile cu Ford pentru privatizarea Automobile Craiova

voteaza
(0/ 0)
Azi au inceput negocierile cu Ford pentru privatizarea Automobile Craiova
Noutati-auto · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a inceput azi discutiile cu Ford, singura companie care a depus oferta finala pentru privatizarea Automobile Craiova. Tot in cursul zilei de azi vor fi deschide ofertele tehnice si financiare depuse de investitorul american.

 
 
'La prima vedere, elementele solicitate de AVAS au fost prezentate de Ford. Azi vom incepe discutiile cu compania Ford, moment in care vor fi deschise si documentele tehnice si financiare', a declarat Sebastian Vladescu, presedintele comisiei de privatizare a societatii.

Oferta depusa de compania americana pentru achizitionarea societatii Automobile Craiova a fost deschisa vineri, la sediul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

Documentul contine o scrisoare de inaintare a ofertei, scrisoarea de garantie emisa de ABN Amro pentru suma de 1.420.180,16 dolari, situatiile financiare ale companiei, documentele care atesta identitatea societatii, o declaratie ca firma nu e in stare de faliment, acordul de confidentialitate, precum si declaratia de legitimitate a fondurilor.

Celelalte companii care au depus scrisori neangajante pentru privatizarea SC Automobile Craiova au fost General Motors Corporations si JC Russian, companie controlata de magnatul rus Oleg Deripaska.

Automobile Craiova SA are un capital social de peste 39,7 milioane lei. Automobile Craiova este unicul actionar cu drept de vot la SC Daewoo Automobile Romania SA - producator si distribuitor de autoturisme si subansamble pentru autoturisme sub licenta GM - Daewoo Auto Technologies, detinand un procent de 49 la suta din capitalul social al societatii. Cealalta cota, de 51 la suta din capitalul social, este detinuta chiar de societatea care, in baza OUG nr. 64/2006, nu are drept de vot.

Statul roman detine, in mod indirect, controlul asupra al S.C. Daewoo Automobile Romania S.A. Craiova, prin intermediul SC Automobile Craiova SA la care este actionar majoritar.

Potrivit anuntului de vanzare, AVAS vinde prin negociere pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile, 72,4 la suta din capitalul companiei.

Potrivit strategiei de privatizare, punctajul acordat fiecarui investitor va avea in vedere urmatoarele elemente de departajare: pretul oferit pe actiune, investitiile pentru modernizarea capacitatilor de productie a autoturismelor de pe platforma SC Automobile Craiova SA - SC Daewoo Automobile Romania SA, angajamentul ofertantului de a ajunge in al IV-lea an de la privatizare la un nivel de integrare de minim 60 la suta si angajamentul ofertantului de a realiza un volum al productiei de 200.000 de autoturisme pe an in al IV-lea an investitional de la data transferului dreptului de proprietate asupra actiunilor.

Din punctajul final acordat de catre Comisie, 35 la suta va reprezenta pretul oferit pe actiuni, 25 la suta investitiile pentru modernizarea capacitatilor de productie a autoturismelor, 20 la suta nivelul de integrare si 20 la suta volumul productiei.

Al doilea constructor auto din Romania dupa Dacia, filiala a grupului francez Renault, Daewoo Craiova a realizat o productie de 250.000 de autovehicule si controleaza aproximativ 15 procente din piata auto din Romania. La sfarsitul lunii august 2006, statul roman a cumparat pachetul de 51 la suta din actiunile Automobile Daewoo Craiova detinut de compania coreeana Daewoo Motor Co, pentru 60 milioane dolari.

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:
Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.1724 :: 17.77MB