Raliul Bulgariei, una dintre cele mai importante etape din Campionatul European de Raliuri, a fost inclusa, anul acesta, in Campionatul Mondial. Citroen a castigat deja acest raliu, cu zece ani in urma, cand Bruno Thiry a triumfat intr-un Xsara Kit-Car. Pentru echipajele Loeb / Elena si Sordo / Marti acest raliu va fi o provocare complet noua. “E destul de greu sa stiu la ce sa ma astept, pentru ca toti cei care mi-au spus cate ceva despre acest raliu, mi-au spus lucruri diferite”, spune amuzat Dani Sordo. “Fara sa anticipam prea mult, pot spune ca probele sunt late si rapide cu o suprafata care nu este peste tot in cele mai bune conditii. Dar nu imi fac nicio problema pentru ca echipa cunoaste masina atat de bine incat sunt sigur ca vom gasi cele mai bune setari pentru conditiile din Bulgaria.”
Cartierul general al Raliului Bulgariei este amplasat in Borovets, cea mai veche statiune de schi din aceasta tara, iar probele se vor desfasura pe drumurile de munte adiacente. In program sunt prevazute 14 probe speciale, iar parcul de service va fi amplasat pe aerodromul Dolna Banya.
Sebastien Loeb, care nu a mai fost invins intr-un raliu desfasurat 100% pe asfalt din 2005, pleaca in acest raliu din postura de favorit: “Este adevarat ca am avut mereu succes pe asfalt. Acum sunt in aceeasi situatie ca si Dani. Am primit unele informatii despre probe, dar sincer nu-mi bat prea mult capul cu acest lucru pentru ca aceasta nu schimba cu nimic pregatirea noastra. Vom vedea in timpul recunoasterilor exact cum este traseul si vom adapta setarile in functie de ceea ce vom observa.”
Pentru cele doua echipaje Citroen Total World Rally Team obiectivul este acelasi - sa se lupte pentru victorie si sa adune maximum de puncte atat in clasamentul pilotilor cat si in cel al constructorilor. Loeb, cu trei victorii in acest sezon, doua clasari pe locul secund, si o clasare pe trei, are un avans confortabil, de 38 puncte fata de Sebastien Ogier, in clasamentul general al pilotilor. Dani Sordo, care a avut un inceput de sezon mai dificil, ocupa pozitia a sasea. In clasamentul constructorilor, Citroën se afla pe prima pozitie cu un avans de 26 de puncte fata de urmatorul rival.
Culorile echipei Citroen Junior vor fi reprezentate, la Raliul Bulgariei, de echipajele Sebastien Ogier / Julien Ingrassia si Kimi Raikkonen / Kaj Lindstrom.
Robert Gherghe
Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări
Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.
Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!