No SSO cookie

Autoturismele Audi si Mercedes, cele mai fiabile, potrivit unui studiu german

voteaza
(0/ 0)
Autoturismele Audi si Mercedes, cele mai fiabile, potrivit unui studiu german
Noutati-auto · · 2 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Autoturismele Audi şi Mercedes sînt cele mai fiabile la cinci din şapte clase analizate, Audi ocupînd prima poziţie în trei cazuri, potrivit unui studiu realizat de Automobil Clubul German (ADAC).

 
 
[poza1s]Modelele Audi A2, A6 şi A4 Cabriolet sînt, potrivit raportului ADAC, cele mai fiabile autoturisme la clasele din care fac parte, în vreme ce Mercedes Clasa A şi Clasa M conduc la categoriile lor. Modelele Citroen şi Mazda au primit de asemenea punctaje care le-au plasat în fruntea clasamentelor. Pe de altă parte, autoturismele americane, confruntate recent şi cu o campanie mediatică negativă, nu au fost reprezentate de nici un model în primele poziţii ale clasamentului. Audi A6 a fost modelul confruntat cu cele mai puţine probleme la segmentul premium, autoturismul ocupînd, pentru a treia oară consecutiv, prima poziţie în clasamentul realizat de ADAC. Pe segmentul autoturismelor mici, Audi A2 a ocupat prima poziţie, în timp ce A4 Cabriolet s-a impus pentru prima oară la clasa autoturismelor sport. [poza2s]Pe lîngă cele două autoturisme Mercedes care au ocupat primele locuri la clasa medie-inferioară şi SUV, studiul menţionează modelele Citroen Xsara Picasso - cea mai fiabilă maşină de familie, respectiv Mazda6 - care s-a plasat pe prima poziţie la clasa medie. Maşinile italiene şi franceze (cu excepţia Xsara Picasso) au obţinut punctaje slabe, cele mai puţin fiabile fiind considerate modelele Fiat Bravo, Brava şi Marea, Alfa Romeo 156, Peugeot 206 CC şi Renault Espace. Pe de altă parte, în cazul autoturismelor construite în Japonia au fost consemnate rezultate mulţumitoare, pe cînd modelele produse în statele din Extremul Orient au avut punctaje mediocre.

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:
Comentarii (2)

scris de besche

Incredibil de subiectiv ''studiul'' acesta cand,se stie,problemele pe care le au detinatorii de A4,A6, si clasa M sunt multiple--a se vedea forumurile in care discuta intre ei detinatorii acestor autoturisme si cate probleme legate de fiabilitate au. Anul trecut,ADAC au facut un studiu de fiabilitate cu toti membrii sai si in marile service-uri din Germania si a iesit ca cea mai fiabila Mazda3 si pe locul doi Mazda2

scris de Anonim

Din cale-afara de subiectiv studiul acesta

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.2091 :: 22.16MB