No SSO cookie

ANALIZĂ COMPLETĂ: Noul Citroën C4 Cactus

voteaza
(0/ 0)
ANALIZĂ COMPLETĂ: Noul Citroën C4 Cactus
Noutati-auto · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Citroën a prezentat astăzi noul C4 Cactus, care a fost îmbunătăţit substanțial și a adoptat codurile clasice ale segmentului în ceea ce privește tehnologia și motorizările, continuând să se evidentieze prin personalitatea și confortul unice.

 
 

Noul C4 Cactus aduce un aer de prospeţime pentru segmentul hatchback, asociind personalitatea unică a modelului C4 Cactus, cu confortul vârfului-de-gamă, C4. De asemenea, statutul modelului a fost amplificat prin adăugarea unor elemente esențiale pentru segment, inclusiv 12 sisteme de asistență la condus, 3 tehnologii pentru conectivitate, motoare care dezvoltă până la 130 CP și un stil prestigios.

Stilul mașinii este la fel de îndrăzneț și modern, dar câștigă un statut îmbunătăţit. În interior, Noul Cactus C4 oferă un confort fără egal, transformându-se într-un adevărat cocon pentru pasageri. Beneficiind de programul Citroën Advanced Comfort, Noul C4 Cactus este primul model din Europa care prezintă suspensia cu Amortizoare Hidraulice Progresive  (Progressive Hydraulic Cushions – PHC), făcând efectul de „plimbare cu covorul magic” accesibil pentru un număr cât mai mare de pasageri. Modelul prezintă în premieră mondială scaunele Advanced Comfort. Cu personalitatea sa unică, Noul C4 Cactus are ultimul cuvânt de spus când vine vorba de hatchback-urile ultra-confortabile şi va remodela piața în primul trimestru al anului 2018.

Noul C4 Cactus își exprimă în mod natural caracterul sau unic prin noua parte frontală largă și expresivă, cu aripi și portiere redesenate. Partea din spate cu design fluid, integreaza noile stopuri cu LED şi efect 3D. Modelul schimbă codurile ultra-convenționale ale segmentului hatchback-urilor compacte prin formele sale bine proporţionate și generoase, ceea ce contribuie la un design pur și monolit. Ampatamentul modelului de 2.60 m și consola scurtă garantează dimensiuni compacte pentru o agilitate și o manevrabilitate excelentă, oferind în același timp spațiul voluminos urmărit de acest segment. Noul C4 Cactus prezintă grafica clasică a universului Citroën care scoate în evidenţă coroseria fluidă, cum ar fi sistemul Airbump în partea inferioară a portierelor, plafonul vitrat, partea frontală cu două nivele și o semnătură luminoasă amplă cu efect 3D în partea din spate. Modelul oferă 31 de posibilități de personalizare exterioară cu 9 culori de caroserie și 4 Pachete de Culori, care includ nuanţe rafinate, ce permit clienților să-şi personalizeze mașina. În interior, habitaclul funcțional, simplu și degajat inspiră încă de la prima vedere un sentiment de relaxare. Sunt oferite nu mai puțin de cinci ambianțe interioare opulente și distinctive , ceea ce asigură luminozitate, fineţe și rafinament.

cl_17.073.034

 

Noul C4 Cactus efectuează un salt generaţional în ceea ce priveşte izolarea acustica si echipamentele de zi cu zi. Pasagerii călătoresc cu ușurință și relaxare datorită celor 12 sisteme de asistență la condus şi celor 3 tehnologii pentru conectivitate. Motorizarea eficientă şi performantă contribuie, de asemenea, la plăcerea și relaxarea resimțite la bordul Noului C4 Cactus.

“Obiectivul Citroën este de a fi marca de referinţă în materie de confort, iar ca marcă generalistă, este de a asigura acest confort pentru un număr cât mai mare de pasageri. Odată cu Noul C4 Cactus şi cu introducerea suspensiei cu Amortizoare Hidraulice Progresive, propunem un hatchback compact original şi modern.” Linda Jackson, CEO Citroën

Noul C4 Cactus păstrează trăsăturile esenţiale ale modelului C4 Cactus: atitudine unică şi originalitate prin echilibrul general și formele sale generoase. Modelul îşi schimbă totuşi stilul pentru a se adapta la codul hatchback-urilor compacte îmbunătăţindu-şi statutul şi adăugând o notă suplimentară de puritate. Acesta dispune de o nouă parte frontală, care integrează noile lumini de zi cu tehnologie LED în continuarea simbolului mărcii ce se întinde pe întreaga lățime a mașinii, proiectoarele mai ascuţite subliniate de inserții negre lucioase și o bară de protecție în culoarea caroseriei. În partea din spate, hayonul este evidențiat de noile lămpi spate cu LED şi efect 3D, care lărgesc designul autovehiculului, oferind un aer mai modern. Aspectul dinamic al mașinii este amplificat și de jocurile laterale. Aripile Noului C4 Cactus găzduiesc noul design Airbump®, mai subțire și fixat în partea inferioară, pentru a se adapta stilului hatchback, asigurând în același timp o protecție permanentă a caroseriei. Noul model este un hatchback compact, în mod categoric proaspăt și diferit, în acelaşi timp modern și prestigios, capabil să seducă un număr cât mai mare de clienţi.

Cu liniile sale pure şi monolite, Noul C4 Cactus prezintă un design fluid şi echilibrat, dinamic şi  fără agresivitate care nu exagerează în materie de linii de stil. Continuitatea neîntreruptă a părţilor din față, laterale și spate oferă impresia de armonie și rafinament, în serviciul unui stil puternic și distinctiv. Silueta monolită a caroseriei și curbele fluide păstrează elementele grafice puternice concentrate pe funcționalitate și în deplină concordanță cu limbajul stilistic al Citroën.

Noul C4 Cactus dispune de o planşă de bord joasă, cu nuanţe rafinate şi un design orizontal, în care par că plutesc tableta tactilă centrală şi display-ul în totalitate digital care prezintă informaţii esenţiale. Interfaţa de condus 100% digitală oferă o poziţie de condus aerisită şi conectată, comenzile fiind grupate în jurul tabletei de 7’’ cu ecran capacitiv ca dotare standard. Habitaclul, pur şi degajat, inspiră imediat un sentiment de uşurinţă şi plăcere.

cl_17.073.006_01

 

La exterior, Noul C4 Cactus mizează pe cartea personalizării şi a eleganţei, cu un total de 31 de combinaţii exterioare. Paleta de 9 culori pentru caroserie pune în lumină personalitatea sa cu nuanţe atemporale (Polar White, Obsidian Black, Platinum Grey şi Cumulus Grey), proaspete (Sport Red, Tapenade Grey) şi rafinate (Emerald Blue, Pearl White, Deep Purple).

Noul C4 Cactus inaugurează, după C5 Aircross în China şi pentru prima dată în Europa, suspensiile cu Amortizoare Hidraulice Progresive (PHC), o inovaţie Citroën care va fi implementată pe viitoarele modele din gamă. Expertiza Citroën în domeniul suspensiilor este incontestabilă. Timp de 98 de ani, confortul suspensiilor s-a aflat în genele Mărcii. De-a lungul anilor, clienţii s-au ataşat de confortul Citroën, care este unic pe piaţă. Bazându-se pe experienţa sa şi pe know-how-ul inginerilor, Citroën a dezvoltat noul sistem de suspensie al cărui obiectiv este de a îmbunătăţi filtrarea, tipică Citroën şi atât de îndrăgită de clienţii Mărcii.

Pentru un plus de relaxare, scaunele faţă din Noul C4 Cactus sunt dotate cu spumă de densitate mare care îmbunătăţeşte confortul. Această spumă asigură în timp un confort optim, evitând efectul de tasare după un număr mare de ore petrecute la volan, dar şi de uzură a scaunelor după mai mulţi ani de utilizare.

“Cu Noul C4 Cactus, Citroën îşi confirmă ofensiva pe teritoriul confortului, prin introducerea a două elemente exclusive, dezvoltate ca parte din programul Citroën Advanced Comfort® :suspensiile cu Amortizoare Hidraulice Progresive ™ în premieră europeană şi scaunele Advanced Comfort în premieră mondială. Noul C4 Cactus oferă astfel un confort inegalabil accesibil unui număr cât mai mare de clienţi, bazându-se pe know-how-ul Mărcii în materie de bunăstare la bord.” Xavier Peugeot, directorul de Planificare Produs din cadrul Citroën.

Izolarea acustică este esenţială pentru confortul la bord. Noul C4 Cactus a beneficiat de un proiect global în materie de acustică: geamuri mai groase, încapsularea lunetei, îmbinări de etanşare în jurul tuturor panourilor de deschidere, parbriz acustic şi mai mult material pe peretele despărţitor şi podea. Noul C4 Cactus propune pasagerilor o izolare optimizată faţă de drum, inclusiv un zgomot de rulare şi un zgomot aerodinamic reduse şi o izolare substanţial îmbunătăţită pentru blocul motor şi podea.

Active Safety Brake: pentru a reduce riscul de coliziune cu un vehicul aflat în faţă prin frânare automată. Camera video multifuncţională situată în partea superioară a parbrizului detectează obstacolele, ca de exemplu un vehicul care rulează în acelaşi sens de circulaţie sau care staţionează. Sistemul declanşează frâna în mod automat atunci când este detectat un risc de coliziune, de la 5 km/h la 85 km/h.

Recunoaşterea indicatoarelor rutiere şi recomandări: recunoaşte indicatoarele rutiere de limitare a vitezei şi afişează informaţii pe planşa de bord. Viteza poate fi înregistrată cu un simplu gest pentru regulator/limitator de viteză.

Sistem de avertizare la depăşirea involutară a benzii: detectează, la viteze mai mari de 60 km/h, orice depăşire involuntară a liniei albe continue sau discontinue fără ca semnalizarea să fie activată şi avertizează şoferul printr-un semnal sonor şi o alertă vizuală pe planşa de bord.

17f20

 

Coffee Break Alert: spune şoferului când este timpul să facă o pauză după ce a condus timp de două ore cu o viteză mai mare de 70 km/h.

Alertă atenţie şofer: alertează şoferul în caz de vigilenţă scăzută. Sistemul evaluează starea de vigilenţă a şoferului prin identificarea abaterilor de la traiectorie în raport cu marcajul rutier graţie unei camere video multifuncţionale situată în partea de sus a parbrizului. Această funcţie este potrivită în special pentru benzile rapide, la viteze de peste 65 km/h.

Sistem de asistenţă pentru unghiul mort: avertizează conducătorul cu privire la prezenţa unui vehicul în unghiul mort, printr-o lumină afişată în oglinzile retrovizoare exterioare.

Park Assist: face din parcare o manevră mai ușoară, mai facilă şi mai sigură. Acest sistem oferă asistenţă activă la parcarea paralelă şi perpendiculară. La cererea şoferului, acesta detectează în mod automat un loc de parcare, apoi direcţionează în siguranţă maşina către acesta.

Cameră video pentru marşarier: la trecerea în modul marşarier, camera video afişează imaginea din spatele vehiculului pe ecranul tactil de 7“ alături de repere de culoare în funcţie de proximitatea faţă de obstacole, ceea ce facilitează toate manevrele.

int_cam01_metropolitanred_v09.

 

Tehnologia Hill Assist: pentru a facilita pornirea pe un plan înclinat, sistemul împiedică deplasarea nedorită a vehiculului pe o pantă atunci când pedala de frână este eliberată. Această funcţie este activă pentru un carosabil cu grad de înclinare mai mare de 3% stabilizând maşina timp de două secunde.

Iluminat static de intersecţie: în funcţie de unghiul volanului, fasciculul proiectorului de ceaţă drept sau stâng este activat pe lângă luminile de drum pentru a ilumina unghiul din dreapta sau stânga vehicului până la 75°, atunci când viteza vehiculului este mai mică de 40 km/h.

Sistem de acces şi demaraj cu funcţia “mâini libere“: acest sistem permite şoferului să închidă, să deschidă şi să pornească vehiculul fără a scoate cheile din buzunar. Maşina recunoaşte conducătorul de îndată ce acesta apropie mâna de mânerele portierelor din faţă sau portbagaj.

Grip Control: permite vehiculului să adapteze motricitatea roţilor din faţă în funcţie de suprafaţa parcursă (zăpadă, nămol, nisip).

Noul C4 Cactus beneficiază de motorizări care asigură o performanţă  superioară. Combinaţia dintre platforma ușoară şi eficientă şi motoarele de ultimă generaţie amplifică plăcerea de a conduce. Gama de motorizări este una largă şi perfect adaptată pentru un condus în mediul urban, deplasări de weekend sau destinaţii mai îndepărtate. Noul C4 Cactus este dotat cu motor PureTech de 3 cilindri pe benzină echipat cu ultimele tehnologii pentru o mai bună reacţie, un consum redus de combustibil şi o reducere a nivelului de emisii (International Engine of the Year 2015, 2016 şi 2017 pentru versiunile PureTech 110 şi PureTech 130) şi cu motoare diesel BlueHDi care conferă ocupanţilor o senzaţie de plăcere la bord,precum şi posibilitatea de a face economie şi de a respecta mediul.

Benzină: Noul C4 Cactus este disponibil în versiunea sa cea mai performantă cu motorul turbo PureTech 130 S&S echipat cu cutie de viteze manuală cu 6 rapoarte. Motorul PureTech 110 de asemenea, turbo, este disponibil cu cutie de viteze manuală cu 5 rapoarte (PureTech 110 S&S manual) sau cu cutie de viteze automată EAT6 cu 6 rapoarte pentru un confort şi o plăcere maxime la bord (PureTech 110 S&S EAT6). Modelul elementar dispune de o motorizare PureTech 82 care utilizează o cutie de viteze manuală.

Diesel: Noul C4 Cactus este disponibil încă de la lansare cu motorul BlueHDi 100 BVM şi motorul BlueHDi 100 S&S BVM. În toamna anului 2018, noul hatchback va fi disponiibl cu un motor diesel combinat cu o cutie de viteze automată, pentru şoferii de cursă lungă.

Aceste 7 motorizări sunt completate de BlueHDi 100 S&S ETG6 diesel pentru pieţele mondiale de export.

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:

Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.2949 :: 17.82MB