No SSO cookie

Bursa transferurilor in Formula 1( partea I)

voteaza
(0/ 0)
Bursa transferurilor in Formula 1( partea I)
Editoriale · · 0 Comentarii
Nota utilizator
0.0

Masini.ro va prezinta toate zvonurile legate de transferurile pilotilor de Formula 1 in 2012.

 
 

Sapte curse si mai putin de trei luni de zile au mai ramas pana la finele sezonului competitional actual de Formula 1, iar, pe masura ce lucrurile incep sa devina clare in ceea ce priveste ierarhia din acest an, toata lumea incepe sa se gandeasca la ce va fi in 2012.

Pregatirile pentru masinile de anul viitor au inceput mai mult sau mai putin sub ochii publicului, contractele sunt prelungite sau renegociate, dar nesiguranta ramane inca in aer in ceea ce priveste multe locuri de piloti.

12 echipe, 24 de piloti. Asa va arata grila de start la debutul sezonului urmator de Formula 1. Dar din acesti 24 de piloti, aproximativ jumatate sunt confirmati, restul de locuri fiind inca in dubii. Masini.ro va prezinta in cele ce urmeaza toate zvonurile legate de transferurile pilotilor, aceasta fiind doar prima parte din ceea ce am numit, mai mult sau mai putin inspirat, '' bursa transferurilor''.

1. Red Bull

Campioana din 2010 de la constructori si piloti si foarte probabila campioana din 2011 este una din putinele teamuri unde lucrurile sunt clare. Iar daca in privinta lui Vettel nimeni nu avea dubii ca acesta va ramane pe loc, Mark Webber a semnat recent prelungirea intelegerii sale cu ''taurii'', punand capat zvonurilor care ii dadeau fie pe Buemi, fie pe Alguersuari, fie pe Ricciardo in locul australianului.

Sebastian Vettel- sanse de a ramane 100%

Mark Webber-100%

2. McLaren Mercedes

In ciuda problemelor si incidentelor de anul acesta, Lewis Hamilton va fi la McLaren si in 2012 in proportie de 99%. Button are si el sanse mari sa ramana pe loc, cu toate ca intelegerea sa expira in luna decembrie si nu a fost inca prelungita.

Lewis Hamilton-99%

Jenson Button-90%

3. Ferrari

Fernando Alonso va ramane cu siguranta la Ferrari pentru al treilea an, acesta fiind hotarat sa obtina cel putin un titlu mondial cu scuderia italiana. Felipe Massa, pe de alta parte, are sanse destul de mari sa paraseasca Ferrari dupa un sezon mai mult decat mediocru. Lista posibililor inlocuitori ai brazilianului cuprinde nume precum Kamui Kobayashi, Sergio Perez, Nico Rosberg, Jules Bianchi si Michael Schumacher, dar sud-americanul ar putea sa se salveze cu evolutii convingatoare in acest final de sezon.

Fernando Alonso-100%

Felipe Massa-50%

4. Mercedes GP

La Mercedes lucrurile par destul de clare, dupa ce Michael Schumacher a anuntat ca nu are de gand sa se retraga la finele acestui sezon. Totusi, situatia lui Rosberg si Schumacher nu este una sigura, in conditiile in care oricare dintre cei doi ar putea face pasul spre Ferrari, in cazul in care se va renunta la Massa. Daca unul dintre germani ar pleca, Nico Hulkenberg si Sam Bird sunt principalii favoriti pentru a ocupa locul vacant, dar o sansa ar putea-o avea si Adrian Sutil.

Nico Rosberg-90%

Michael Schumacher-90%

5. Lotus Renault

La echipa anglo-franceza sunt cele mai agitate ape din teamurile de top. Astfel, cel putin teoretic, Robert Kubica ar avea locul asigurat in 2012. Cu toate acestea, recuperarea polonezului decurge greu si acesta ar putea sa nu fie apt fizic si psihic pentru a alerga in F1 atat de curand. Rusul Vitaly Petrov, actualul pilot numar unu de la Renault, a fost laudat in ultimele saptamani de oficialii echipei, dar cu toate acestea un final mediocru de sezon i-ar putea clatina pozitia.

Bruno Senna si Romain Grosjean au si ei sansa lor de a alerga pentru Renault in 2012, mai ales daca brazilianul va reusi cateva curse bune in acest final de an sau daca Robert Kubica nu se va recupera complet. Astfel, oricare dintre perechile Kubica-Petrov, Kubica-Senna, Petrov-Senna, Petrov-Grosjean si Senna-Grosjean este cel putin teoretic posibila in acest moment.

Robert Kubica-75%

Vitaly Petrov- 80%

Bruno Senna- 25%

Romain Grosjean- 10%

6. Sauber

Experimentatul Peter Sauber a riscat si a castigat in acest sezon, mizand pe tinerii, dar foarte talentatii Kamui Kobayashi si Sergio Perez. Acestia au locurile asigurate la Sauber si in 2012, dar soarta lor s-ar putea schimba radical in conditiile in care Ferrari ar renunta la Felipe Massa. Daca acest lucru s-ar intampla, brazilianul are sanse mari sa revina la echipa care l-a lansat acum sase ani in elita Formula 1.

Kamui Kobayashi-80%

Sergio Perez-90%

7. Force India

Echipa indiana se confrunta cu una din cele mai dificile situatii, avand de ales intre trei piloti de valori foarte apropiate. Adrian Sutil este inca de la infiintare la Force India si ar putea parasi echipa doar pentru Ferrari sau Mercedes, Paul di Resta a dat si nu a dat satisfactie, in vreme ce Nico Hulkenberg, actualul pilot de rezerva al teamului indian, isi asteapta cuminte revenirea in F1. Pe cine va alege Vijay Mallya ramane inca nesigur, dar cu siguranta Force India va alinia la startul lui 2012 doi dintre acesti trei piloti.

Adrian Sutil- 75%

Paul di Resta- 50%

Nico Hulkenberg- 50%

8. Toro Rosso

Echipa secunda Red Bull a fost una din surprizele placute ale acestui sezon, reusind pana acum nu mai putin de 22 de puncte. Cu toate acestea, nici Buemi si nici Alguersuari nu sunt siguri de locurile lor, in conditiile in care Daniel Ricciardo, care alearga pentru Hispania in acest moment, este considerat un mare talent si un pilot cu un mare viitor.

Sebastien Buemi- 70%

Jaime Alguersuari- 60%

Daniel Ricciardo- 40%

9. Williams

Fosta campioana din Formula a fost dezamagirea crunta a sezonului 2011, iar capetele au inceput deja sa cada in compartimentul tehnic. Nici Barrichello si nici Maldonado nu sunt siguri pe locurile lor, primul fiind ''imbatranit'', iar al doilea obtinand primul punct de-abia saptamana trecuta in Belgia.

In cazul in care se va renunta la unul dintre cei doi sau chiar la ambii, primele optiuni pentru Sir Frank Williams ar fi Nick Heidfeld, Daniel Ricciardo, Nico Hulkenberg, Vitantonio Liuzzi, dar si Romain Grosjean, Jules Bianchi sau Sam Bird din GP 2.

Rubens Barrichello- 50%

Pastor Maldonado- 50%

10. Lotus

Heikki Kovalainen a facut multe cu o masina slaba anul acesta si, in cazul in care nu va fi dorit de o echipa mai valoroasa, va ramane sigur la Lotus. Trulli, pe de alta parte, are pozitia amenintata, in ciuda afirmatiilor sale ca ar fi semnat deja un contract pentru 2012. In cazul destul de probabil in care se va renunta la veteranul italian, Karun Chandhok ar fi unul dintre favoriti la inlocuirea sa, dar ar putea intra in calcule si piloti precum Rubens Barrichello, Nick Heidfeld sau Vitantonio Liuzzi.

Heikki Kovalainen- 90%

Jarno Trulli- 40%

11. Hispania

Echipa lui Colin Kolles este cu siguranta multumita de cei doi piloti pe care ii are in acest moment. Cu toate acestea, ramane de vazut daca Liuzzi si Ricciardo sunt multumiti la randul lor de conditiile destul de sarace din punct de vedere tehnic de la echipa iberica. In cazul in care vreunul dintre cei doi isi va gasi o echipa mai valoroasa, posibilitatile sunt numeroase si castigatorul va fi cel mai probabil cel care va veni cu cel mai important buget in spate. Ar putea fi Maldonado, daca va renunta Williams la el, ar putea fi Chandhok sau un pilot din GP 2 sau Formula 2.

Vitantonio Liuzzi- 70%

Daniel Ricciardo- 40%

12. Virgin

Daca Timo Glock pare destul de linistit la codasa clasamentului constructorilor, belgianul Jerome D'Ambrosio nu a impresionat absolut deloc si ar putea parasi Formula 1, in ciuda sprijinului financiar de care beneficiaza. Variantele de inlocuire ale lui sunt la fel de numeroase ca la Hispania, iar departajarea se va face cel mai probabil din nou la ''cine da mai mult''.

Timo Glock- 90%

Jerome D'Ambrosio- 30%

 

Cuvinte cheie:
Urmareste masini.ro pe:
Comentarii (0)

Pentru a putea comenta la acest articol, te rugam sa te autentifici!

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.0872 :: 22.18MB