Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor ! TUDOR VLADIMIRESCU

Populatiile române împrastiate pe mapamond se cifreaza la aproximativ 12 milioane (românii din teritoriile răpite : Basarabia,Bucovina de Nord, Maramureşul de Nord, românii de linga tara(Ungria,Serbia,Bulgaria), românii deportati în gulag (peste un milion), exilul românesc, emigratia şi migratia post ’89).

Marii patrioţi români au reusit împotriva vicisitudinilor să desavîrsească unitatea ţării prin unirea din 1918, eveniment crucial în istoria noastră ca popor.

Inceputul instabilitatii politice în 1938, a determinat o succesiune de evenimente ce au dus la ciuntirea patrimoniului naţional, mostenit din negura istoriei,(resemnarea in faţa dicktatului din 1940-pactul Ribbentrop-Molotov), furtul voinţei naţionale la alegerile din 1946, trădarea intereselor românesti la tratatul de pace de la Paris din 1947 (de către delegaţia comunistă).

Deportarea in gulagul sovietic a aprox. 1,2 milioane de români din provinciile rapite, exterminarea elitei politice (patriotii, ctitorii unirii din 1918)în inchisori, a armatei române în lagărele de prizonieri, a permis sistemului comunist implantat să prolifereze.

Căderea comunismului în Europa(1989)a obligat structura comunistă din România să planifice o reformare a sistemului premeditînd o schimbare de fatada, perenizind sub alte forme de influenţă şi dominare controlul asupra statului.

Fosta nomenclatură comunistă şi-a impins pionii din esalonul doi şi trei, descendenţii, pe scena politică nou creată dupa’89, ocupînd-o, impunînd desfăsurarea operaţiunilor de privatizare şi spoliere a resurselor vitale ale naţiunii în detrimentul a milioane de cetaţeni.

Dupa jumatate de secol de intuneric in ‘89-’90 a fost un moment cind puteam sa aducem izbavirea, sa terminam cu batjocura, na fost sa fie, revolta populara(revolutia) a fost furata, generatiile tinere ce s-au implicat atunci au pierdut in fata structurilor comuniste, esaloanele inferioare au infiltrat toate organizatiile nou create.

Partidele politice in principiu ar trebui sa fie institutii fundamentale ale statului, metamorfoza fostului conglomerat(PCR) intr-o puzderie de sateliti artificiali de toate orientarile(stinga, centru, dreapta, extrema stinga sau dreapta, iredentisti, etc), face imposibil acest lucru, tehnica lor consta in saturarea spatiului pentru a impune controlul si legea iudelor.

Suntem 30 de milioane de romani imprastiati in toate colturile lumii, nu concep ca o casta de infractori, tradatori, iude, uzurpatori, speculanti, estimata la 30 000 personaje sa submineze natia romana.

Rezumat : Un partid(formatiune politica) are menirea de a fi o institutie fundamentala a natiunii nu un cuib de tradatori, impostori,uzurpatori, etc.
Potential exista, meditatia de douazeci de ani este suficienta.

2.1. Statul mafiot postdecembrist (rezumat)

Prin lovitura de stat care a urmat revoltei populare anticomuniste din decembrie 1989 şi prin manipularea informaţională a cetăţenilor, în România a fost instaurat un stat care s-a autointitulat democratic, dar care nu este construit de popor şi nu guverenează, nu exercită puterea statală, în interesul poporului, pentru popor.

Dimpotrivă, el este un stat autocratic, dictatorial. Este un stat care s-a autoconstruit, un stat care s-a autocreat. Este un stat care s-a autoinvestit cu puterea statală.

Statul român postdecembrist este opera activiştilor şi securiştilor partidului şi statului comunist, care au creat Constituţia din 1991, au infiltrat partidele politice postdecembriste, au devenit membrii parlamentelor şi guvernelor postcomuniste, au conceput şi aplicat “reforma”, au conceput şi aplicat legile prin care capitalul românesc acumulat până în 1989 a trecut în proprietatea lor privată, prin care o bună parte a veniturilor cetăţenilor create după 1989 au intrat tot în buzunarele lor, ale guvernenţilor, prin care naţiunea română a fost adusă la starea de cea mai săracă şi umilită naţiune din Europa.

Clasa politică românească postdecembristă, constituită din foştii securişti şi activişti comunişti s-a înregimentat în diverse partide, care, prin discursuri şi lozinci acoperă întreg spectrul politic european, având, însă, toate, un scop comun: “reforma”, adică îmbogăţirea lor, a guvernanţilor, prin însuşirea avuţiei create de români înainte de 1989 şi după.

Pentru a-şi realiza obiectivul său fundamental – îmbogăţirea – clasa politică românească postdecembristă şi-a creat statul de care avea nevoie, stat care a aplicat aceeaşi politică, aceeaşi “reformă”, indiferent de coloratura politică a celor care au câştigat alegerile din 1990, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008.

Pentru a-şi realiza scopul său fundamental – îmbogăţirea guvernanţilor – statul român postdecembrist s-a autodotat cu puteri nelimitate, discreţionare, dictatoriale.

Acest stat s-a autodotat cu puterea de a-şi pune membrii săi deasupra legii, prin legiferarea imunităţii parlamentarilor hoţi, excroci, corupţi, şpăgari, ţepari de bănci, de societăţi de asigurări, de fonduri de investiţii, ş.a.m.d.

Acest stat s-a autodotat cu puterea de a da legi prin care a expropriat cetăţenii României de întregul capital acumulat de aceştia de-a lungul istoriei, capital care a fost trecut, mai întâi, în proprietatea statului, prin Legea nr. 15/1990, apoi, prin aşa-zisa privatizare, în proprietatea privată a lor, a guvernanţilor şi a clientelei lor politice şi financiare.

Acest stat s-a autodotat cu puterea de a adopta legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern care au făcut posibilă îmbogăţirea guvernanţilor, prin jefuirea cetăţenilor de o mare parte a veniturilor acestora, prin inflaţie artificială, manipularea pieţelor de capital (vezi FNI, SAFI), falimentarea băncilor şi a întreprinderilor industriale, reducerea continuă a puterii de cumpărare a salariilor şi pensiilor.

Constituţia din 1991 nu i-a acordat statului român puterea de a tipări monedă, dar nici nu i-a interzis să tipărească monedă, astfel încât statul, prin Banca Naţională a României, a tipărit şi a aruncat pe piaţă atâţia bani câţi i-au trebuit pentru a genera o inflaţie galopantă, prin care salariile şi preţul forţei de muncă au fost aduse la unul din cele mai scăzute niveluri din lume, prin care întreprinderile româneşti au fost falimentate şi decapitalizate, astel încât să poată fi “trecute”, cvasigratuit, în proprietatea privată a guvernanţilor.

Constituţia din 1991 nu i-a acordat statului român puterea de a stabili nivelul dobânzilor la care banii tipăriţi de stat au fost puşi la dispoziţia sistemului bancar, nici nu i-a interzis, nu i-a impus vreo restricţie, sau vreo răspundere legată de nivelul acestor dobânzi, astfel încât statul, prin Banca Naţională a României, a impus, cu de la sine putere, niveluri ale dobânzilor de peste 100% pe an, care au contribuit şi ele la crearera inflaţiei artificiale, principalul instrument utilizat pentru jefuirea capitalului naţional, pentru reducerea valorii forţei de muncă şi a capitalului naţional, pentru sărăcirea populaţiei şi îmbogăţirea guvernanţilor.

Constituţia din 1991 nu a acordat statului român puterea de a da legi prin care să reglementeze piaţa de capital, respectiv modul în care să fie efectuate oparaţiunile de vânzare-cumpărare a titlurilor de valoare – acţiuni, obligaţiuni, etc. Fără a avea această putere, statul a dat mai multe legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern pentru reglementarea pieţei de capital, care au permis ca sume băneşti uriaşe ale cetăţenilor să fie furate de excroci – SAFI, FNI – cu ajutorul instrumentelor acestei pieţe, instrumente create de stat, prin lege, regulamente, instrucţiuni, etc.

Constituţia din 1991 nu a acordat statului român puterea de a da legi prin care să reglementeze circulaţia banilor în economie, prin care să reglementeze activitatea băncilor, a sistemului bancar. Fără a avea această putere de la popor, statul român a adoptat mai multe legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern prin care a permis Băncii Naţionale a României să falimenteze cea mai mare parte a băncilor cu capital de stat şi privat românesc (BANCOREX, BANCA AGRICOLĂ, BANKOOP, B.I.R., etc) şi aproape toate băncile populare înfiinţate după 1989.

Constituţia din 1991 nu a acordat statului român puterea de a avea proprietate privată, nici pe aceea de a fi proprietar de capital. Nici nu i-a interzis dreptul de a fi proprietar de capital. Nici nu i-a stabilit vreo răspundere pentru capitalul ajuns în proprietatea lui, a statului.

El, statul român, se autoîmproprietărise în 1990, prin Legea 15/1990, cu întregul capital acumulat de cetăţenii români până în 1989, încălcând prevederile Constituţiei în vigoare la acea dată.

Neavând nici o răspundere constituţională pentru capitalul naţional pe care şi l-a însuşit abuziv, statul român postdecembrist a făcut ce a vrut din acest capital, fără să dea vreo socoteală poporului, de la care furase capitalul: l-a devalizat, l-a vândut, la preţuri de nimic, cu sumele încasate şi-a plătit menţinerea la putere, i-a mituit pe salariaţi să se lase expropriaţi şi concediaţi.

Statul român postdecembrist s-a autodotat cu puterea de a pune pe grumazul cetăţeanului român cele mai grele impozite şi taxe de pe continent, deşi el, cetăţeanul român, tot datorită statului, are cele mai mici venituri.

Acest stat s-a autodotat cu puterea de a încălca, în mod sistematic, Constituţia, propriile legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, cu puterea de a încălca libertăţile şi drepturile cetăţenilor, fără să răspundă, în nici un fel, fără să dea socoteală în faţa cetăţenilor pentru abuzurile sale.

Este cunoscut modul fraudulos în care guvernanţii României au obţinut în octombrie, 2003, votarea Legii privind revizuirea Constituţiei.
Adevăratul motiv al revizuirii Constituţiei nu l-a constituit, nicidecum, aderarea la Uniunea Europeană, ci jaful, adică scoaterea la mezat, la vânzare, a unor importante componente ale avuţiei naţionale, care, conform Constituţiei din 1991, nu puteau fi înstrăinate.

“Scăpaseră” bogăţiile subsolului – aurul, uraniul, cărbunele, petrolul, gazele naturale, etc, ca şi apele – delta, lacurile, râurile, apele minerale.

Conform Constituţiei din 1991, făceau obiectul exclusiv al proprietăţii public – adică nu puteau fi înstrăinate, vândute – “bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicaţii, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public”.

Conform Constituţiei revizuite în 2003, fac obiectul proprietăţii publice “bogăţiile de interes public (deci nu de orice natură) ale subsolului, spaţiul aerian (nu şi căile de comunicaţii), apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional (deci nu toate apele, ci numai cele de interes naţional)”.

Cine va stabili care bogăţii ale subsolului nu sunt de interes public şi care ape nu sunt de interes naţional? Poporul? Nu. Statul. Cum? Prin legi adoptate de parlamentarii care au votat şi legile privatizării, şi legile care au falimentat băncile şi fondurile de investiţii, şi legile care au condus la înjumătăţirea salariilor şi pensiilor.

Statul român postdecembrist a fost de la început şi continuă să fie un stat autocratic, mafiot, care trebuie înlocuit cu opusul său, un stat democratic, un stat popular.

Doctrina populara-Dr Constantin COJOCARU
Absolvent al Colegiului Naţional „Sf. Sava" şi al Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Doctor în economie, specialitatea management.
Motto _ Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor ! TUDOR VLADIMIRESCU

edit by HalbaSus:
Multumim pentru cele 13 link-uri patriotice... dar... reclama e interzisa !

datoria externă, în prezent, este de aproape 80 miliarde de euro

România se confruntă cu o gravă criză economică, care nu este determinată de criza financiară internaţională, ci de cauze interne. Ea este determinată de aşa-zisa privatizare. Prin această „privatizare”, cea mai mare parte a capitalului românesc a trecut, pe nimic, în proprietatea străinilor.


Din această cauză, banii reprezentând fondul de amortizare şi cea mai mare parte a profiturilor nu au mai fost investiţi pentru reînoirea şi sporirea capitalului – echipamente, maşini, fabrici, uzine etc – ci au fost transformaţi în bunuri de consum de lux, sau transferaţi în afara ţării.


În prezent, capitalul românesc este uzat, învechit, neproductiv, necompetitiv. Din cauza asta se restrânge producţia, se reduc locurile de muncă, se reduc salariile în sectorul productiv.

Toate vor continua să se reducă, dacă nu oprim hemoragia. Din această criză economică nu se poate ieşi decât prin măsurile radicale propuse prin PROIECTUL PENTRU ROMÂNIA, cunoscut şi sub denumirea de LEGEA COJOCARU, adică prin despăgubirea românilor pentru capitalul de care au fost deposedaţi prin Legea 15/1990 şi utilizarea acestor despăgubiri pentru realizarea unui amplu program de investiţii, de peste 400 miliarde de euro, în următorii 10 ani.


România se confruntă cu o gravă criză bugetară, care nu este determinată nici de criza economică internă, nici de criza financiară internaţională, ci de incompetenţa, iresponsabilitatea şi lăcomia guvernanţilor. Iată, ce spun cifrele (A se vedea şi datele din tabelul nr. 16, anexat).
La începutul anului 2009, România avea o datorie publică de 20 miliarde de euro (Anu se confunda cu datoria externă, care, în prezent, este de aproape 80 miliarde de euro). În cursul anului 2009, la bugetul naţional s-au colectat venituri în valoare de 37 miliarde euro, dar s-au făcut cheltuili în valoare de 47 miliarde de euro.


Deficitul (diferenţa între cheltuieli şi venituri), de 10 miliarde de euro, s-a acoperit prin noi împrumuturi, în valoare totală de 10 miliarde de euro. Astfel că, la începutul anului 2010, datoria publică a ajuns la 30 miliarde de euro, iar serviciul acestei datorii, în anul 2010, este de 10 miliarde de euro. Din această sumă, 8,2 miliarde sunt rate, restul, de 1,8 miliarde, reprezintă dobânzi.

FMI-ul, care a acordat cea mai mare parte din cele 10 miliarde împrumutate anul trecut, pune condiţia ca, în acest an, 2010, deficitul să nu fie mai mare de 6,8% din PIB, adică să nu fie mai mare de 8,2 miliarde de euro (la un PIB estimat de 120 miliarde de euro). Asta înseamnă că, în acest an, Guvernul României nu se mai poate împrumuta decât cu suma de 8,2 miliarde de euro. Exact, ratele la împrumuturi.

Ceea ce face ca, la sfârşiul acestui an, să avem, din nou, aceiaşi datorie publică, de 30 miliarde de euro, pentru care, la anul, în 2011, va trebui să plătim, din nou, un serviciu de 10 miliarde de euro.

În anul 2009, cheltuielile bugetului naţional, în valoare totală de 47 miliarde de euro, s-au compus din: 26 miliarde euro pentru salarii, pensii şi ajutoare sociale; 18 miliarde de euro pentru achiziţii de bunuri şi servicii şi 3 miliarde euro pentru serviciul datoriei publice (rate plus dobânzi). Se observă că, valoarea veniturilor, de 37 miliarde de euro, a fost mult mai mare decât valoarea salariilor, pensiilor şi ajutoarelor sociale, de 26 miliarde de euro.

Deci, nu pentru salarii şi pensii a împrumutat Guvernul cele 10 miliarde de anul trecut, ci pentru a avea la dispoziţie 18 miliarde de euro pentru achiziţii de bunuri şi servicii, “puşculiţa” de unde se sifonează banii pentru firmele căpuşe ale guvernanţilor. Dacă ar fi fost competent şi responsabil, anul trecut, Guvernul Boc ar fi trebuit să se mulţumească cu o „puşculiţă” de 8 miliarde, adică să nu fi împrumutat nici un euro.

În acest fel, în anul acesta, 2010, serviciul datoriei publice ar fi fost, ca şi anul trecut, de 3 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că ar fi fost bani suficienţi şi pentru salarii, pensii, ajutoare sociale şi pentru achiziţii de bunuri şi servicii. Nu am fi avut nici o criză bugetară.

În trimestrul I al acestui an, 2010, veniturile bugetului au fost de 9,1 miliarde de euro, iar cheltuilile de 11,4 miliarde de euro, fiind compuse din:
a) 7,1 miliarde pentru salarii, pensii şi ajutoare sociale;
0,5 miliarde pentru serviciul datoriei publice ;
c) 3,8 miliarde pentru achiziţii de bunuri şi servicii.
Deficitul, de 2,3 miliarde de euro, s-a acoperit, evident, cu noi împrumuturi. Se observă că, şi în acest trimestru, veniturile au fost mai mari decât salariile, pensiile şi ajutoarele sociale. Noul împrumut, de 2,3 miliarde de euro, nu s-a făcut pentru salarii şi pensii, ci tot pentru „puşculiţă”.

Pentru intregul an 2010, se prognozează venituri bugetare de 36, 4 miliarde de euro. Condiţia cerută de FMI este ca deficitul să nu fie mai mare de 8,2 miliarde de euro. Asta înseamnă că cheltuielile să fie de maximum 44,6 miliarde de euro (36,4+8,2). Serviciul datoriei este de 10 miliarde de euro.

Mai rămân 34,6 miliarde, care trebuie împărţite între salarii, pensii şi ajutoare sociale, pe de o parte, şi achiziţii, pe de altă parte. Dacă ţinem seama că, în trimestrul I al anului, salariile, pansiile şi ajutoarelor sociale au foast de 7,1 miliarde, rezultă că, pe tot anul 2010, aceste cheltuieli s-ar ridica la 28,4 miliarde de euro.

Pentru achiziţii mai rămân 6,2 miliarde de euro. Din aceştia, numai în trimestrul I, s-au cheltuit 3,8 miliarde de euro. Mai rămân 2,4 miliarde de euro, pentru 3 trimestre. Cu siguranţă, cele 2,4 miliarde de euro au fost, deja, cheltuite, până în prezent, adică până la sfârşitul trimestrului II. În aceşti bani intră, printre altele, şi medicamentele. Iată că, Guvernul Boc, prin împrumutul de 10 miliarde de anul trecut, a pus în pericol siguranţa sănătăţii, deci viaţa a milioane de români.

Prin reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor şi cu 15% a pensiilor şi ajutoarelor sociale, în semestrul II al acestui an, 2010, se face o „economie” de 2,7 miliarde de euro. Acestea se duc, automat, la achiziţii, care cresc de la 6,2 la 8,9 miliarde de euro. Dar nu pentru medicamente, ci pentru „borduri”. Atentatul la siguranţa vieţii românilor rămâne, deoarece, reducerea, salariilor, pensiilor şi ajutoarelor sociale va avea acelaşi efect cu reducerea cheltuielilor bugetare pentru medicamente, adică moartea cu zile a milioane de români.
România dispune, în acest moment, de o rezervă internaţională de 35 miliarde de euro. Pentru a rezolva criza bugetară din acest an, putem lua cele 2,7 miliarde de euro de la rezervă, lăsăm neschimbate salariile, pensiile şi ajutoarele sociale şi cheltuim cele 2,7 miliarde exclusiv pentru bunuri şi servicii de care depinde siguranţa naţională, viaţa românilor.

Între timp, până la sfârşitul anului, un guvern competent şi responsabil, trebuie să se angajeze să reducă numărul de salariaţi din sectorul bugetar, să reducă salariile bugetare nesimţite, ca şi pensiile nesimţite. Să reducă şi scurgerile pentru spagă din „puşculiţa” pentru achiziţii de bunuri şi servicii.

Pentru anul 2011 şi următorii, singura soluţie pentru ieşirea României din criza bugetară, ca şi din criza economică, o reprezintă LAGEA COJOCARU. Prin aplicarea acestei legi, în anul 2011, am putea colecta la Fondul Naţional de Despăgubiri şi Investiţii (FNDI), 24-25 miliarde de euro.

Din acestă sumă, am putea sacrifica 10-12 miliarde pentru a finanţa serviciul datoriei publice, astfel încât, în cel mult 3 ani, să scăpăm de datoria publică şi să nu mai permitem guvernanţilor să mai facă împrumuturi. Statul român trebuie să funcţioneze cu veniturile colectate din taxe şi impozite. Nici un leu în plus. Acesta este, de fapt, statul popular, competent şi responsabil, propus prin PROIECTUL PENTRU ROMÂNIA.

Având în vedere cele de mai sus, propunem adoptarea proiectului de lege privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2010, pe care îl anexăm.
Bucureşti, 14 iunie 2010


Constantin Cojocaru
Platforma de studiu si dezbateri a proiectului pentru Romania-Dr. Constantin COJOCARU : http://www.universulromanesc.com/forumdisplay.php?f=223
Varianta COJOCARU,site autor : http://www.variantacojocaru.ro/
Situaţia României: criza identitară, politică, socială, economică :
http://www.universulromanesc.com/forumdisplay.php?f=228
Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC :
http://www.universulromanesc.com/forumdisplay.php?f=156