Help - Search - Members - Calendar
Full Version: Anul 2012 - punctul zero!!!!!
Masini.ro Forum > Discutii generale > Off Topic > Politica
Alex-F1
Hmmm....interesant.....am primit azi chestia asta pe mail si m-am gandit s-o postez si aici, ca sa va minunati si voi si sa va dati cu parerea in acelasi timp.... blink.gif



Anul 2012


Cu toate că nu au trecut testul anului 2000, teoriile sfârșitului lumii cunosc acum un reviriment legat de anul 2012. Se pare că tot mai multe argumente converg spre concluzia că în acel an ceva cu totul surprinzător și inimaginabil se va petrece cu planeta noastră și implicit cu noi, locuitorii ei. Înainte de a accepta sau respinge aceste argumente, e bine să le cunoaștem. Și bineînțeles, să ne întrebăm: suntem oare pregătiți pentru anul 2012?

Planeta Pamânt se manifestă ca un imens circuit electric. Există un fel de cavitate electromagnetică situată între Terra și ultimul strat al ionosferei, la aproximativ 55 km distanță de suprafața pământului. Proprietățile rezonante ale acestei cavități magnetice terestre au fost descoperite de fizicianul german W. O. Schumann între anii 1952 - 1957, și ele permit măsurarea frecvenței vibratorii medii a planetei noastre.

"Bătăile inimii" Pământului se accelerează

Rezonanța Schumann este prezentată de geofizicienii contemporani drept "bătaia inimii" planetei noastre. Aceasta a avut o valoare constantă de 7,8 Hz timp de mii de ani. Însă începând cu anul 1980, s-a observat o accelerare, mai întâi lentă, apoi din ce în ce mai rapidă (dupa 1997), până când a atins astazi valoarea de 12 Hz. Creșterea frecvenței vibratorii a planetei noastre face ca 24 de ore de viață pe planeta noastră să corespundă de fapt cu numai 16 ore reale, în termenii timpului terestru. Pare o explicație destul de plauzibilă pentru criza acută de timp cu care ne confruntăm la ora actuală...

Iar curgerea timpului terestru se va mai accelera, pe masură ce ne apropiem de "Punctul Zero", care corespunde inversării polilor magnetici ai Pământului. Căci dacă 24 de ore ale zilei reprezinta încă, la ora actuala, 16 ore efective, diferența dintre acestea se va mari exponențial, astfel încât la trecerea prin Punctul Zero, pe care unii îl situează la sfârșitul anului 2012, 24 de ore din anul 1980 vor corespunde la 0 ore efective. Altfel spus, timpul terestru nu va mai exista! Consecințele acestui fenomen sunt incalculabile și sfidează orice imaginație: întreaga planetă și toti locuitorii ei vor trece într-o altă dimensiune!

Creșterea frecvenței de rezonanță Schumann se traduce prin scăderea progresivă a densității planetei, fenomen ce a fost observat și identificat de clarvăzătorul brazilian Triguerinho, încă de la începutul anilor '80.

Omul este supus, ca toate creaturile Terrei, efectelor acestei schimbări: simptome fizice cum ar fi migrenele, oboseala cronică, crampele musculare, simptome ale gripei, vise intense mai degraba fanteziste decât minunate. Și mai cu seamă, corpul uman devine din ce în ce mai sensibil. Modificarea cea mai spectaculoasă are loc însă la nivelul ADN-ului uman, care pare a fi acum reprogramat de Inteligența Cosmică. Ca urmare, intuiția se dezvoltă mai repede, ca și toate capacitățile paranormale ce derivă din ea. Al treilea ochi începe să se deschidă și chiar ochii fizici se transformă pentru a se adapta Luminii și frecvențelor ei mult mai elevate.

Calendarul Maya a prezis sfârșitul epocii actuale în 2012

Scriitor, și ghid la locurile sacre ale planetei, Gregg Braden s-a făcut cunoscut prin cărțile sale "Trezirea la Punctul Zero: inițiere colectivă" și "Translația între lumi". După ce a trăit, în tinerețe, două experiențe de moarte clinică (NDE) și a avut o carieră profesională strălucitoare ca inginer de aeronave, a început să țină conferințe și seminarii în întreaga lume. Gregg Braden a dovedit științific trecerea prin centura de fotoni și încetinirea gradată a perioadei de rotație a planetei Pământ. Tot lui îi aparaține demonstrația științifică a creșterii frecvenței de rezonanță a Terrei (rezonanța Schumann). Braden consideră că, atunci când planeta noastră nu se va mai roti deloc iar frecvența ei va atinge valoarea de 13 Hz, vom fi în "Punctul Zero" al câmpului ei magnetic. După două sau trei zile de repaus, ea va reîncepe să se învârtă în sens contrar, ceea ce va determina inversarea polilor magnetici ai Terrei.

Din aceasta, Gregg Braden deduce o serie de consecințe:

1. Timpul va părea că trece din ce în ce mai repede pe masura ce ne apropiem de "Punctul Zero". La ora actuală, frecvența Schumann a Terrei este de 12 Hz și se preconizează ca la 13 Hz se va opri. Provocând inversarea polilor magnetici, traversarea Punctului Zero va însemna totodata translația omenirii într-o dimensiune superioară, a patra, care este la rândul ei o treaptă către cea de-a cincea dimensiune. La acest nivel de evoluție, gândurile și dorințele noastre se vor manifesta instantaneu (fapt care corespunde planului astral). Acest Punct Zero este menționat de calendarele sacre ale omenirii, cum ar fi misteriosul Țolkin ? calendarul mayaș ? care prevede sfârșitul actualului ciclu al omenirii în decembrie 2012. După saltul în cea de-a patra dimensiune, prevăzut a avea loc înainte de sfârșitul anului 2012, în 2013, conform acestor teorii, vom trece în cea de-a cincea dimensiune.
2. Trecerea în altă etapă la Punctul Zero, prezisă de diferite tradiții cu mii de ani în urmă, este pe cale de a se realiza. Aceste salturi au loc o dată la 13.000 de ani, ceea ce echivalează cu o revoluție completă a Soarelui nostru în jurul Soarelui central al galaxiei noastre.
3. Se pare că după trecerea prin Punctul Zero, Soarele va răsări la Vest și va apune la Est. Mai multe texte străvechi descriu astfel de transformări radicale în trecutul îndepărtat al omenirii.
4. Cea mai mare parte a tehnologiilor cunoscute nu vor mai fi operaționale. Excepție face utilizarea energiei libere, decoperită de Tesla în urmă cu un secol, propusă în diferite etape unora dintre guvernele noastre de către extratereștri, dar ocultată și interzisă de o conspirație mondială.

Calendarul Maya a prezis toate aceste schimbări și faptul că vom reveni la ciclurile naturale bazate pe armonia universală.

Cum va fi translația într-un alt plan?

Prin urmare, creșterea frecvenței de vibrație a planetei noastre implică și elevarea frecvenței de vibrație a locuitorilor săi, ceea ce determină efecte asupra organismului dar și elevarea conștiinței, chiar dacă evenimentele actuale contrazic aceasta (vezi războaiele și conflictele la nivel mondial).

Alte semne: câmpul magnetic al planetei s-a diminuat, iar mișcarea ei de precesie s-a modificat. Mai mult, polii magnetici ai planetei au început deja să se deplaseze puțin câte puțin. Toate acestea vor continua și ne indică în mod clar că ne îndreptăm spre transformări planetare de importanță cosmică. Este dificil de descris în cuvinte un eveniment atât de rar și de special. Un salt similar s-a produs deja în constelația Pleiadelor, dar în urmă cu foarte multă vreme.

Sigur că nimeni nu poate spune exact ce se va petrece atunci, însă putem trasa unele repere. Înainte de 2012, sufletele evoluate de pe planeta noastră vor face acest salt și astfel vor deschide poarta ascensională și pentru alții care le vor urma. Unele ființe, care deja s-au orientat către Dumnezeu cu credință și sinceritate, vor realiza Ascensiunea cu propriul lor corp fizic sublimat, în timp ce altele își vor părăsi acest corp fizic pentru a se regăsi într-un alt plan, cu un corp subtil mai apropiat noii frecvențe de vibrație.

Inversarea polilor magnetici - evidențiată de datele culese de sateliți

Polul nord magnetic terestru este într-o constantă deplasare. La ora actuală, tinde să se apropie de polul nord geografic (care coincide cu polul sud magnetic). Unii oameni de știință consideră că această inversare a polilor magnetici ai Terrei va avea loc în curând.

Extras din revista"Sciences et Avenir" (Știința și viitorul) din iunie 2002: "Analizând datele culese de doi sateliți ? Oersted, lansat în 1999, și Magsat, lansat cu 20 de ani mai devreme ?, o echipă de specialiști de la Institutul de Fizica Pământului din Paris a remarcat variații importante ale câmpului magnetic terestru. Să fie acesta semnul inversării polilor magnetici ai Pamântului, eveniment care are loc la aproximativ 250.000 de ani? Nu putem afirma aceasta cu certitudine. Mai degrabă putem bănui că intensitatea câmpului magnetic fluctuează, scăzând și apoi revenind, fără a se modifica polaritatea câmpului magnetic terestru. Astfel de fluctuații au mai avut loc în trecut. Inversiune sau fluctuație, nucleul terestru pare a fi agitat însă de furtuni intense."

La Montauk nimeni nu a putut vedea dincolo de 2012

În cadrul Proiectului Montauk, despre care doi dintre participanți (Preston Nichols și Al Bielek) au făcut dezvăluiri cutremurătoare într-un interviu de peste 9 ore, informații structurate și în cărțile lui Preston Nichols și Peter Moon, s-au realizat experiențe de proiectie în timp. Cercetătorii care au lucrat la Proiectul Montauk au construit, pe baza unor informații provenite din surse extraterestre, un dispozitiv cu ajutorul căruia trimiteau diverse persoane în timp și le ghidau acolo pentru a descrie ce vedeau. Al Bielek a fost unul dintre "călătorii în timp" și iată ce răspunde el reporterului la întrebarile legate de anul 2012:

Reporter: Care este cel mai depărtat punct din viitor în care au fost trimiși oameni în cadrul Proiectului Montauk?
Al Bielek: Anul 10.000 d.C.
R: Deci viitorul este acum stabilit până în anul 10.000 d.C.?
AB: Da. Este ca o realitate din vis. Nimeni nu a găsit un viitor tangibil, al lumii fizice, dincolo de 2012. Este ca un zid abrupt dincolo de care nu mai este nimic.
R: Profețiile vorbesc despre o transformare planetară în acea perioadă.
AB: Curios, nu-i așa?
R: Care este previziunea dvs. pentru viitorul speciei umane?
AB: Va supraviețui.
R: De ce s-a menționat la un moment dat că anul 2011 a fost ultimul an în care subiecții experiențelor au putut vedea ceva tangibil?
AB: Calendarul mayaș prevede pentru perioada 2011 ? 2013 un fel de barieră. Persoanele clarvăzătoare au confirmat că în jurul anului 2013 este o barieră de care ele nu pot trece.
R: Asta nu înseamnă că nu este nimic dincolo de acel an.
AB: Nu. Este ascuns percepțiilor noastre. Nu se poate vedea nici măcar cu o mașina a timpului. Mulți se întreabă dacă vor mai avea controlul asupra omenirii dupa 2013.
R: Se pare că avem de a face cu o elevare a conștiinței pe măsură ce ne apropiem de translația în cea de-a patra dimensiune.
AB: Într-adevăr. Sunt ceva dovezi în direcția asta.
R: Se discută mult despre ideea translației într-o a patra dimensiune. Ce înseamnă aceasta?
AB: De fapt, înseamnă trecerea la o frecvență de vibrație superioară. Este de asemenea în legatură cu conștientizarea faptului că nu suntem separați de Creatorul nostru. Este un eveniment de genul celui numit de creștini "revenirea în Glorie". A doua venire se referă mai degrabă la o stare interioara, decât la o ființă care vine și stabileste o ierarhie.
R: Când se va realiza complet această translație?
AB: A patra dimensiune este mult mai plină de viață. Este o dimensiune în care predomină compasiunea, înțelegerea și iubirea. Trecerea definitivă la cea de-a patra dimensiune cred că va avea loc între anii 2003 și 2013.
R: E interesant că și prin metodele de divinație I-Ching se prevede un sfârsit în anul 2012.
AB: Da. Nimic nu va mai fi la fel pe Pământ. Transformarile au început deja. Suntem martori la "dispariția" celei de-a treia dimensiuni a vieții.


Mai sa fie....chiar asa o fi sau o fi si asta vreo viziune apocaliptica a vreunui fanatic de asta dus cu pluta??? :scratchchin:
marius68582
:bash: :bash: :bash: :bash: :bash: :bash: :bash: :bash: :bash: :bash: :bash: :bash: :bash: :bash:

teoria conspiratiei functioneaza...
Meditatorul
sa fim seriosi!
DORU
Fizic vorbind, nu mi se pare imposibil... de altfel, nu mai este atat de mult pana atunci asa ca teoria se va confirma sau nu.
guerilla
astia n-au baut destula bere laugh.gif
ce reale pareau elucubratiile conspirationistilor 2k nu? ca moare pamantu, ca vine sfarsitul.
citeam undeva ca in fiecare deceniu apare o astfel de "teorie" cu privire la sfarsit.
VECTOR
QUOTE(Alex-F1)
Iar curgerea timpului terestru se va mai accelera, pe masură ce ne apropiem de "Punctul Zero", care corespunde inversării polilor magnetici ai Pământului. Căci dacă 24 de ore ale zilei reprezinta încă, la ora actuala, 16 ore efective, diferența dintre acestea se va mari exponențial, astfel încât la trecerea prin Punctul Zero, pe care unii îl situează la sfârșitul anului 2012, 24 de ore din anul 1980 vor corespunde la 0 ore efective. Altfel spus, timpul terestru nu va mai exista! Consecințele acestui fenomen sunt incalculabile și sfidează orice imaginație: întreaga planetă și toti locuitorii ei vor trece într-o altă dimensiune!


in sfarsit teleportarea va fi posibila... :bash:
cosmin45741
bai Alex esti culmea!
Daca primesti o poza porno pe mail o postezi si pe aia pe site? blush.gif
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.