Help - Search - Members - Calendar
Full Version: Drive Test Seat Altea Freetrack
Masini.ro Forum > Marci de masini > Marci de masini > SEAT
adi.mitrea
După cum bine ați citit în titlul topicului, vreau să vă împărtășesc și vouă, fani ai Seat sau dimpotrivă, impresiile de drive test cu Freetrack.

Prima oară am văzut primul crossover din istoria mărcii Seat, Freetrack, la Salonul Internațional Auto de la București (SIAB), în 2007, când Porsche România a lansat oficial modelul în țara noastră. Sincer, în afară de ce scria pe hârtie la dotări și performanțe, nu m-a atras nimic la mașina asta. De ce? Pentru că nu am înțeles-o...

Acum câteva săptămâni am avut ocazia să o conduc cam 350 de kilometri și, după ce am ajuns să "ne cunoaștem", am început să o privesc altfel... Freetrack abundă de gadgeturi și vine standard cu dotări pentru care la alte mărci ori modele potențialul client plătește foarte mult. Cu radio-cd-mp3 playerul, cu butoanele de pe volan, cu tempomatul și cu climatizarea bi-zonă - toate standard - am avut timp să mă joc în drum spre Sinaia.

Dar să lăsăm electronica, airbagurile, ABS-ul și ESP pentru mai încolo și să povestesc ce cu adevărat grozav la mașina asta: Motorul și tracțiunea! Ei bine, una dintre "inimile" lui Freetrack este motorul 2.0 TDI de 170 de cai, iar altul 2.0 TFSI de 200 de cai putere. Eu am mers cu primul, deși sunt un admirator al motoarelor pe benzină. Poate tocmai de asta mi s-a părut un pic gălăgios TDI-ul. Producătorul spune că 2.0 TDI, în varianta de 170 de cai și cuplu de 350 NM, face suta în 8,7 secunde și că are un consum mixt de 6,8%. Pot să spun că accelerația te determină să-ți dorești să faci liniuțe cu crossover-ul, iar la drum intins îmbie rău de tot (!sic) la depășiri. Rețeta e simplă: selectezi treapta de viteză corespunzătoare, calci accelerația => te bucuri de un sunet motot+eșapament excepțional!

La consum vreau să-l contrazic pe producător, 6,8% am văzut rar pe computerul de bord. Consumul extraurban real este de circa 6%. Eu am scos 7,5% pentru că m-am jucat tot drumul cu accelerația. În oraș nu am mers prea mult, dar tind să cred că Freetrack nu consumă mai mult de 13% (în București), dacă mergi civilizat cu ea. Vezi dacă poți! whistling.gif Deci media e un pic mai mare.

Suspensia este și ea deosebit(ă) de tare! De fapt asta mi-a plăcut foarte mult, deși pe drumuri desfundate poate crea disconfort.

Tracțiunea - cu sistem de transmisie Haldex ( http://en.wikipedia.org/wiki/Haldex ) - oferă 170 de cai pe puntea față, în condiții de rulare normale. În caz de nevoie, diferențialul transferă până la 50% din putere pe puntea spate. Toată treaba asta se petrece atât de repede încât nu ai timp să-ți dai seama, și nici nu se aprinde vreun martor prin bord. Pur și simplu am făcut plecări de la 20 km/h la 60 km/h cu accelerația la fund, pe zăpadă, și nu am simțit patinare deosebită la roți (turometrul nu minte!).

Pe scurt, dacă vrei o mașină nonconformistă, care să nu te facă de râs la performanțe, dacă ai nevoie de spațiu (portbagaj de 593 litri, sau 1.562 litri cu banchetele rabatate) și dacă nu vrei să NU cercetezi liste lungi cu opționale pentru a configura mașina pe gustul tău, atunci Seat Alteea Freetrack este răsunsul!

Plătești 28.565 euro DDP și taxa de înmatriculare 527 euro și primești o mașină relativ ușurică (1.588 kg), cu motor puternic, dotată în standard cu ESP, ABS, șase airbaguri, monitorizare a presiunii în pneuri, climatizare bi-zonă, senzori de lumină, senzori de ploaie și senzori de parcare, computer de bord și radio-cd-mp3 cu comenzi pe volan.

Gândită pentru distracție, oricare Freetrack oferă standard, pentru locurile din spate, un ecran TFT de 7 inch la care poți cupla DVD player, mp3 player, precum și diferite console video.

Cum drive test-ul a fost făcut noaptea, am să mai adaug câteva fotografii de la producător:
adi.mitrea
Altea Freetrack 2.0 TDI 170 CP
AlexTM
Mie nu-mi place nicicum forma SEAT-urilor din ultimii ani. Freetrack-ul (e Leon, nu?) se incadreaza in aceleasi tendinte.
vovo
Si eu am vazut masina asta intr-un show-room, am urcat putin la volan si m-au impresionat ergonomia postului de conducere, volanul si schimbatorul. Motorul de 170 CP il stiam (deriva din cel de 140 dar are in plus injectoare ceramice) insa sunetul sau m-a impresionat de asemenea. NU am reusit sa fac un drive-test si am tot cautat impresii despre asta insa aceasta relatare a ta (adi.mitrea) este prima in acest sens. Mie-mi place cum arata, vreau sa-mi schimb masina actuala (Octavia 2, 2.0 TDI DSG) si voiam sa parasesc VAG din cauza de garantie, service-uri arhipline si cu personal subcalificat insa masina asta mi-a starnit (cumva) interesul.
Intrebari pt adi.mitrea: l-ai testat prin zapezi neincepute, inalte? Cum se comporta? PLeaca in rampa cu gheata/zapada? Zgomot motor in habitaclu la viteza mare (peste 140 km/h)? Se simte tractiunea 4x4 in cazul sau, pe zapada/gheata? Au fost locuri unde cu un 4x2 nu intrai/urcai si cu el ai trecut fara probleme?
adi.mitrea
Păi asta am avut și eu împotriva lor...

Leon I și Toledo mi-au plăcut la nebunie, iar după ce au apărut actualele generații am zis: ce fac monovolumele astea locul frumosului Leon / Toledo?? Timpul a mai trecut și m-am obișnuit cu noua linie Seat.

Ibiza e distinctă. Leon, Altea, Toledo Altea XL și Altea Freetrack seamănă foarte mult.

Ca să-ți răspund strict la întrebare, Freetrack este de versiunea mai puternică și mai dotată a Altea XL.

Oricum Freetrack țintește bine publicul, dar nu e prea cunoscută. Din ce am simțit când am mers cu ea, e bine închegată și asamblată, iar materialele sunt de calitate. Pe o scară de la 1 la 10, aș spune că interiorul e de nota 9.
adi.mitrea
Salut vovo, am postat în același timp!

Pe zăpezi neîncepute nu am mers prea mult, doar manevre de întoarcere, pentru că drive testul l-am făcut în decembrie, înainte de ninsorile astea puternice. După cum se mișcă mașina și după cum pleacă pe zăpadă, aș spune că nu ar avea probleme la mersul prin zăpadă de 15 cm...

Am plecat și de pe porțiuni cu gheață și accelerează bine, surprinzător de bine. Nu se pune problema să fugă de fund sau să nu se miște din loc.

Tracțiunea 4x4 se simte ori de câte ori îți "bagi piciorul în accelerație": pe asfalt, pe zăpadă, pe noroi. Cel mai mult mi-a plăcut cum se mișcă în treapta a II, la accelerări puternice de la 20-30 km/h până pe la 60 km/h. Pur și simplu mănâncă pământul, zăpada, etc...

Au fost locuri unde cu 4x2 nu intram... Spre cota 1.400, cu zăpadă ceva mai puțină, dar tot cu gheață pe alocuri, am mai fost cu un Citoen C4 1.6 hdi cu tracțiune față. La un moment dat nu am mai putut înainta și chiar cu frâna apăsată, mașina o lua la vale înapoi... Cu Seat Altea Freetrack nu s-a întâmplat asta și, după cum am spus și în textul inițial, accelerarea pe zăpadă este pur și simplu fenomenală.

Zgomotul motorului se aude mereu în habitaclu, iar la peste 140 mai apare zgomotul provocat de vânt, dar nu e supărător. Accelerația pe asfalt e foarte bună... am ajuns până la 190 km/h foarte rapid, în condițiile în care viteza maximă este de 204 km/h.

Dacă mai aștepți un pic, Porsche România va aduce și motorul TDI de 140 de cai... dar nu mai e așa distractiv ca cel de 170 thumbsup.gif

Dacă ești hotărât, dă-mi un mesaj privat cu numărul de telefon și poate reușesc să te pun în legătură cu un dealer care să te trateze cum trebuie.

Dacă mai ai întrebări, nu ezita să mă întrebi! thumbsup.gif

LE: Treaba cu service-urile aglomerate e valabilă pentru toate reprezentanțele, așa că dacă schimbi marca sau grupul nu cred că rezolvi prea multe. Totuși Porsche au una dintre cele mai bune rețele de service din țară.
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.