Help - Search - Members - Calendar
Full Version: A Murit Colin McRae
Masini.ro Forum > Auto Motor Sport > Motor sport
_Theo_
Fostul campion britanic al lumii la raliuri Colin McRae (39 ani) a decedat sâmbătă într-un accident de elicopter, în apropierea domiciliului său din Scoția, împreună cu alte trei persoane, printre care fiul său de cinci ani, Johnny. Aparatul, înregistrat pe numele lui McRae, s-a prăbușit la 16h10 (15h10 GMT), la Jerviswood, într-o regiune împădurită din apropiere de Lanark (sud-estul Scoției). Poliția a deschis o anchetă pentru a determina cauzele accidentului. Colin McRae era căsătorit cu Alison, cu care avea doi copii, pe Hollie de 9 ani și pe Johnny, un baietel de doar cinci ani.

"Cei patru pasageri au decedat în accident, sâmbătă, la ora locală 16.10, la Jerviswood, într-o regiune împădurită din apropiere de Lanark (sud-estul Scoției). Cei patru au fost găsiți în interiorul aparatului de zbor, care aparține lui Colin McRae, și care figurează printre victime. Totuși, înainte de identificarea corpurilor, este imposibil să confirmăm identitatea pasagerilor", a declarat un purtător de cuvânt al poliției din Strathclyde. Rezultatele identificării ar putea fi comunicate în cursul zilei de duminică.

Colin McRae, fost participant scoțian la raliuri, a câștigat campionatul mondial în 1995. După retragerea din activitatea sportivă a obținut un brevet de pilot și se deplasa în mod regulat cu elicopterul. El a fost recunoscut ușor printre rămășițele aparatului, nu însă și însoțitorii săi a căror identificare urmează să fie efectuată duminică dimineața.

Unul dintre cei mai iubiți piloti ai Campionatului Mondial de Raliuri, Colin McRae a câștigat titlul suprem în 1995, trecându-și în palmares de-a lungul carierei 25 de victorii și 42 de podiumuri.

Colin McRae a concurat ultima data în Campionatul Mondial de Raliuri pentru Citroen, în 2006, cand l-a înlocuit pentru ultimele runde pe francezul Sebastien Loeb, accidentat la vremea respectivă.

Dumnezeu sa-l ierte!
marius68582
Odihneasca-se in pace.
rafaello5
Dumnezeu sa-l odihneasca.Chiar imi pare rau!!
petre 1
Duminica, 16.09.2007

Veste extrem de trista pentru iubitorii raliului. Fostul campion mondial Colin McRae a murit la doar 39 de ani, intr-un accident de elicopter.


Colin McRae s-a nascut in 5 august 1968 in Lanark, Scotia, facand parte dintr-o familie cu radacini adanci in motorsport. McRae a castigat titlul in WRC in 1995, pilotand pentru Subaru, dupa o lupta extrem de palpitanta cu spaniolul Carlos Sainz, pe care l-a invins in chiar ultima etapa, cea de pe teren propriu: Raliul Marii Britanii. Pe atunci, McRae era cel mai tanar pilot care castiga campionatul mondial si primul britanic care isi adjudeca titlul suprem. A concurat pana in 2003, an in care stabilea un record depasit intre timp de Sainz si Loeb: cele mai multe victorii de etapa in WRC (25).
Oana
s-a mai dus o valoare sad.gif
DRAGOS
inca un campion rapus de soarta sad.gif . Odihneasca-se-n pace sad.gif
f1anatic
Va inchipuiti cit sufera fanii Subaru ?

Si-a inceput cariera pe Subaru, a facut Legacy si apoi Impreza faimoasa in lumea curselor auto - si a adus firma Subaru la statutul simbol al sporturilor auto extreme pe care il are azi.

Odihneasca-se in pace !

http://news.bbc.co.uk/sport2/hi/motorsport...lly/6997071.stm

Interesant - nici Colin nici Richard Burns (alt fost campion mondial cu Subaru, super talentat, decedat dupa o lunga batalie cu cancer la creier) NU au murit in accidente de masina...in ciuda unor spectaculoase accidente de-a lungul vietii sportive.
f1anatic
Oh wow...David Richards - Sefu de la Subaru mai sa crape si el...tot in accident de elicopter.
http://msn.foxsports.com/motor/story/7232088
mike.omega
Tragic.... RIP!
Si mai mult m-a socat azi cand am vazut la TV stirea pentru ca aseara stateam de vorba si chiar spuneam ca vazusem o stie cum ca McRae vroia sa revina in WRC. Uite ca n-a mai putut...
Laurentiu_007
Intr-adevar o veste foarte trista. Dumnezeu sa-l odihnesca in pace!


(interesant ca pentru a discuta cineva de pe acest forum despre WRC a trebuit sa fie vorba de moartea unui om)

Da, si vad ca subiectul este trecut la Of Topic. Nu mi se pare corect.
Horia49540
intr-adevar o mare pierdere...am ramas socat cand am auzit...
G e o r g e
http://www.colinmcrae.com/

sa-i fie tarana usoara
gabi4
Mda. Nu mi-a venit sa cred. Mare pacat sad.gif
Dumnezeu sa-l odihneasca
Baby Blues
D-zeu sa-l odihneasca in pace!
Chiar jcoul care-i poarta numele a fost printre primle jocuri cu masini pe care le-am jucat si chiar jucam cu Subaru.
Skywalker
Pacat de copilul sau, avea 5 ani, el a trait oricum 40!!
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.