Iata ce am gasit totusi.....INTERESANT
http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia...mp;articol=3384
Radare invizibile
• cîteva inspectorate de poliție din țară au fost dotate cu radare performante, care nu mai pot fi depistate de antiradare • în Neamț, deocamdată, se lucrează cu radarele vechi • noile aparate funcționează pe bază de fotografii digitale succesive •
Conducătorii auto ce se dotaseră, în ultimii ani, cu aparate anti-radar pentru a evita să plătească amenzi usturătoare pentru depășirea limitelor de viteză legale ar putea ca, în viitorul, apropiat să constate că investiția a fost inutilă pentru că poliția s-a dotat cu radare nedetectabile. Întrucît numărul celor care utilizau astfel de detectoare ce permiteau să sesizeze prezența radarelor cu cîteva sute de metri înainte se înmulțise considerabil, conducerea Poliției din România a decis să doteze echipajele de poliție rutieră din mai multe județe ale țării cu radare ce nu pot fi detectate. Deja, Serviciul Poliției Rutiere Iași a primit două aparate de acest fel și șoferii care sînt dotați cu anti-radare nu au putut sesiza prezența acestora. Noile aparate moderne nu mai folosesc unde radio, la fel cu cele vechi, ci funcționează pe bază de fotografii digitale succesive. Întrucît aparatele antiradar funcționau pe bază de depistare a undelor, iar noile radare din dotarea poliției nu mai utilizează așa ceva, aparatele șoferilor au devenit inutilizabile. Totuși, conducătorii auto nemțeni le mai pot folosi o bună bucată de timp întrucît Serviciul de Poliție Rutieră Neamț nu a fost dotat cu nici un radar de ultimă generație. Probabil, acest lucru se va întîmpla curînd, dar, pînă atunci, se folosesc radarele convenționale. Moda aparatelor antiradar a apărut acum 2-3 ani, odată cu majorarea substanțială a cuantumului amenzilor pentru depășirea limitelor de viteză legale. Totodată, echipajele de poliție au primit în dotare numeroase aparate radar care erau amplasate pe toate arterele intens circulate și, mai ales, pe cele pe care se mergea cu viteză mare. Atunci au apărut și aparatele anti-radar care erau de două tipuri, cele care detectau radarul de la distanță și, astfel, șoferul avea posibilitatea de a reduce viteza la timp, precum și cele care nu numai că depistau radarul, dar îi și bruiau frecvența și, astfel, nu mai putea fi înregistrat șoferul vitezoman. Acestea din urmă au fost interzise prin lege, iar celelalte s-au comercializat pe scară largă, la prețuri de aproximativ 100 de dolari. Oamenii legii cred că amenzile foarte mari, precum și radarele din ce în ce mai numeroase au avut, totuși, efectul scontat, întrucît pe șoselele din țară se circulă cu mult mai încet decît acum 7-8 ani. De asemenea, polițiștii consideră că noile aparate radar ce urmează a intra în dotarea tuturor inspectoratelor de poliție anul acesta sau, cel tîrziu, anul viitor, vor fi și mai eficiente și vor determina șoferii să circule mult mai încet. Pe de altă parte, se discută despre o modificare legislativă care să interzică utilizarea aparatelor de detectare a radarelor, dar aceasta este de perspectivă îndelungată.