Help - Search - Members - Calendar
Full Version: Amenzile de circulatie pot fi contestate legal!
Masini.ro Forum > Masini.ro > Juridico-financiar
M A R I A N
Va rog, cititi cu atentie mai ales informatiile de la pct.4.Am atasat si un articol din ziarul Curentul din 16.01.2007.
NORMA DE METROLOGIE LEGALA NML 021-05 din 23 noiembrie 2005
"Aparate pentru masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor (cinemometre)" *)
EMITENT: BIROUL ROMAN DE METROLOGIE LEGALA
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.102 bis din 7 decembrie 2005

---------
*) Aprobata prin Ordinul nr. 301 din 23.11.2005 din Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1102 din 07.12.2005



1. Domeniu de aplicare
1.1. Prezenta norma de metrologie legala stabileste cerintele metrologice si tehnice pe care trebuie sa le indeplineasca cinemometrele utilizate de politia rutiera la masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor pe drumurile publice.
Prezenta norma de metrologie legala se refera atat la cinemometrele care functioneaza numai in regim stationar, cat si la cinemometrele care functioneaza atat in regim stationar, cat si in regim de deplasare a autovehiculului pe care sunt instalate (autovehicul de patrulare).
1.2. Pentru a putea fi introduse pe piata, puse in functiune sau utilizate in masurarile de interes public, cinemometrele prevazute la punctul 1.1. trebuie sa indeplineasca atat cerintele metrologice si tehnice prevazute in prezenta norma, cat si cerintele aplicabile din norma de metrologie legala NML 001-05 "Cerinte metrologice si tehnice comune mijloacelor de masurare supuse controlului metrologic legal". Aplicabilitatea cerintelor din normele mai sus mentionate rezulta din tabelul 1.
1.3. Cinemometrele sunt mijloace de masurare care masoara si afiseaza viteza de deplasare a autovehiculelor aflate in miscare in traficul rutier, din exteriorul acestora si independent de caracteristicile autovehiculelor a caror viteza este masurata.
Principalele blocuri functionale ale unui cinemometru sunt:
- blocul de masurare, care are ca element principal un traductor specializat care converteste viteza de deplasare intr-un semnal electric;
- blocul de prelucrare si afisare, care realizeaza conversia semnalului electric in unitati de viteza si afiseaza valoarea acesteia direct in km/h;
- blocul inregistrator, care poate fi constituit dintr-un aparat special de fotografiat, dintr-un sistem videoinregistrator, etc si are rolul de a inregistra imaginea autovehiculului care a depasit o valoare prestabilita a vitezei.
1.4. Dupa destinatia utilizarii lor, cinemometrele se pot clasifica in:
a) cinemometre destinate a fi utilizate numai in regim stationar, care pot fi instalate atat pe autovehicule, cat si in exteriorul acestora, pe teren. In cazul montarii lor pe un autovehicul, aceste tipuri de cinemometre pot fi utilizate pentru masurari numai cand autovehiculul, respectiv stationeaza si este pozitionat corect fata de directia de deplasare in trafic a celorlalte autovehicule.
cool.gif cinemometre destinate a fi utilizate atat in regim stationar, cat si in regim de deplasare a autovehiculului pe care sunt instalate. In acest caz, cinemometrul trebuie sa fie prevazut cu un dispozitiv specializat, care sa poata masura viteza de deplasare a autovehiculului pe care este instalat.

2. Terminologie
2.1. unghi de incidenta: unghiul format de directia de propagare a undei electromagnetice incidente (la cinemometrele radar) si directia de deplasare a autovehiculului a carui viteza este masurata.
2.2. simulare in conditii de laborator: simulare a masurarii vitezei de catre cinemometru, prin aplicarea unor semnale electrice cu frecventa corespunzatoare frecventei Doppler (in cazul cinemometrelor radar), sau prin simularea mecanica, sau de alta natura, a deplasarii autovehiculului.
2.3. discriminator de directie: circuit capabil sa faca diferentierea intre autovehiculele care se deplaseaza in sensul apropierii de cinemometru si cele care se deplaseaza in sensul departarii fata de acesta.
2.4. dispozitiv de vizare: dispozitiv auxiliar al cinemometrului, care permite operatorului sa stabileasca unghiul de incidenta necesar, inainte de a incepe efectuarea masurarilor de viteza.
2.5. lobii antenei de emisie - receptie: fascicule de radiatie electromagnetica emise de antena, sub forma unor unghiuri solide. Sunt distincte trei feluri de lobi (la cinemometrele radar).
a) lobul principal: fascicul de radiatie emis de partea frontala a antenei (fata), pe o directie perpendiculara pe aceasta, sau sub un unghi stabil, specificat. Are puterea de emisie cea mai mare si este singurul utilizat la efectuarea masurarilor de viteza;
cool.gif lobii secundari fata: fascicule de radiatie emise tot de partea frontala a antenei, situati la dreapta si la stanga lobului principal. Axele geometrice ale celor doi lobi secundari fata sunt situate de o parte si de alta a axei geometrice a lobului principal (in plan orizontal);
c) lobul secundar spate: fascicul de radiatie emis de partea dorsala a antenei, avand axa geometrica in prelungirea axei lobului principal.
2.6. unghi de deschidere a lobului: unghiul plan (in plan orizontal) delimitat de doua semidrepte situate de o parte si de alta a axei geometrice a lobului.
2.7. reciclarea masurarii: reluare a masurarii efectuata asupra aceluiasi masurand (viteza), realizata de catre cinemometru in mod automat dupa un timp prestabilit, sau manual prin interventia operatorului.

3. Cerinte metrologice si tehnice
3.1. Cerinte metrologice
3.1.1. Erori maxime tolerate pentru masurarea vitezei:
a) pentru masurarea vitezei, simulata in conditii de laborator, eroarea maxima tolerata este de
ñ 1 km/h pentru viteze pana la 100 km/h,
ñ 1 % din valoarea conventional adevarata, pentru viteze egale sau mai mari decat 100 km/h;
In cazul cinemometrelor care functioneaza si in conditii de deplasare a autovehiculului pe care sunt montate, erorile maxime tolerate specificate mai sus trebuie sa fie respectate si pentru masurarea vitezei proprii de deplasare a autovehiculului.
cool.gif pentru masurarea vitezei, in conditii normale de trafic, pentru cinemometrele care functioneaza numai in regim stationar, eroarea maxima tolerata este de
ñ 3 km/h pentru viteze pana la 100 km/h,
ñ 3 % din valoarea conventional adevarata pentru viteze egale sau mai mari decat 100 km/h.
c) pentru masurarea vitezei, in conditii normale de trafic, pentru cinemometrele care functioneaza atat in regim stationar cat si in regim de deplasare, eroarea maxima tolerata este de:
- in regim stationar, pentru masurarea vitezei autovehiculelor aflate in trafic eroarea maxima tolerata este cea de la pct. 3.1.1.cool.gif,
- in regim de deplasare, pentru masurarea vitezei proprii de deplasare a autovehiculului pe care sunt montate, eroarea maxima tolerata este cea de la pct. 3.1.1.cool.gif,
- in regim de deplasare, pentru masurarea vitezei autovehiculelor aflate in trafic eroarea maxima tolerata este de
ñ 4 km/h pentru viteze pana la 100 km/h,
ñ 4 % din valoarea conventional adevarata, pentru viteze egale sau mai mari decat 100 hm/h.
3.1.2. Valorile masurate ale vitezelor trebuie sa se incadreze in erorile maxime tolerate specificate la pct. 3.1.1., respectand si cerintele specificate in cadrul fiecarui paragraf in parte, la functionarea cinemometrelor sub actiunea factorilor de influenta:
a) temperatura in domeniul de variatie specificat de fabricant si care trebuie sa cuprinda cel putin (0 ... + 50)øC. In cazul in care acest domeniu de temperaturi nu este specificat, se considera ca el este de (-20 ... + 60)øC pentru blocurile functionale ale cinemometrului care sunt plasate in exterior (supuse intemperiilor) si de (0 ... + 50)øC pentru cele plasate in interior (la adapost);
cool.gif umiditatea relativa: intre 10% si 95%, fara condensare;
c) tensiune electrica de alimentare in domeniul: [U(n) - 10%] V ... [U(n) + 20%] V, unde U(n) este tensiunea nominala de alimentare, specificata de fabricant,
d) radiatie electromagnetica intensitatea campului electromagnetic 10 V/m in domeniul de frecvente 27 MHz ... 1000 MHz, modulatie in amplitudine 80% cu un semnal sinusoidal avand o frecventa corespunzatoare frecventei Doppler pentru o viteza de 60 km/h (la cinemometre radar).
e) impulsuri de interferenta: salve (trenuri) de impulsuri cu amplitudinea de 25 V (in cazul cinemometrelor alimentate de la bateria de acumulatori) si cu amplitudinea de 1 kV (in cazul cinemometrelor alimentate de la reteaua electrica de 220 V), aplicate pe alimentare un timp echivalent cu cel necesar pentru simularea a cinci masurari de viteza, precum si impulsuri cu amplitudinea de 100 V aplicate prin cuplaj capacitiv conexiunilor de semnal;
f) descarcari electrostatice: tensiunea de descarcare 8 kV cu o energie de 4,8 mJ si un timp intre descarcari de minim 1 s;
g) vibratii sinusoidale: amplitudinea acceleratiei de 10 m/s^2, in domeniul de frecventa (10 ... 150) Hz, 20 de cicluri.
3.1.3. Cinemometrul trebuie sa fie supus unor incercari de rezistenta climatica:
- depozitare la temperatura de -25øC timp de 2 ore,
- depozitare la temperatura de +70øC (caldura uscata) timp de 2 ore.
Pe parcursul acestor probe cinemometrul nu trebuie sa fie alimentat cu energie electrica.
Dupa fiecare din aceste probe cinemometrul trebuie sa indeplineasca cerintele specificate la punctul 3.1.1. (si 3.6.4., pentru cinemometrele radar).
3.1.4. Cinemometrul trebuie sa fie supus la socuri mecanice, astfel, asezat pe o suprafata rigida, se inclina in jurul unei laturi ale suprafetei sale de baza, astfel incat capatul opus sa fie ridicat la o inaltime de 50 mm, apoi este lasat sa cada. Se repeta procedeul de mai sus in jurul fiecarei laturi a suprafetei de baza.
Dupa efectuarea acestor incercari cinemometrul trebuie sa indeplineasca cerintele specificate la punctul 3.1.1. (si 3.6.4. si 3.6.6. pentru cinemometrele radar).
3.1.5. Partile componente ale cinemometrului care sunt amplasate in exterior, trebuie sa fie supuse unei probe de caldura umeda cu condensare astfel imediat dupa depozitarea la temperatura de -25øC, aparatele se aduc intr-un mediu cu temperatura de +20øC si umiditate relativa de circa 80%, se alimenteaza si se mentin in aceasta stare pana ajung la temperatura ambianta.
In aceste conditii cinemometrul trebuie sa indeplineasca cerintele specificate la punctul 3.1.1. (si 3.6.4. si 3.6.6. pentru cinemometrele radar).
3.1.6. Partile componente ale cinemometrului care sunt amplasate in exterior, trebuie sa aiba un grad de protectie adecvat rezistentei la jet de apa. Imediat dupa efectuarea probelor de determinare a gradului de protectie, cinemometrul trebuie sa indeplineasca cerintele specificate la punctul 3.1.1. (si 3.6.6. pentru cinemometrele radar).
3.2. Cerinte tehnice constructive si de aspect exterior
3.2.1. Toate blocurile functionale ale cinemometrului trebuie sa aiba o constructie robusta, sa nu prezinte deteriorari care sa influenteze buna lor functionare. Materialele utilizate trebuie sa garanteze o rezistenta suficienta si sa aiba caracteristici invariabile in timp.
3.2.2. Carcasele blocurilor functionale ale cinemometrului trebuie sa aiba un grad de protectie corespunzator la atingere, praf, umiditate si sa fie prevazute cu posibilitati de sigilare, atat pentru sigiliile producatorului cat si pentru sigiliile metrologice.
Partile componente ale cinemometrului care sunt supuse intemperiilor, fiind amplasate in exterior, trebuie sa fie etanse la praf si la jet de apa, atunci cand au montate toate accesoriile.
3.2.3. Cinemometrul, sau fiecare bloc functional in carcasa proprie, trebuie sa fie prevazut cu o eticheta care sa contina cel putin urmatoarele inscriptionari:
- tipul, seria si anul de fabricatie a blocului respectiv;
- denumirea (sau marca comerciala) firmei producatoare,
- tipul si seria de fabricatie a blocurilor cu care functioneaza, in cazul in care acestea nu sunt interschimbabile,
- marca metrologica de model (in conformitate cu specificatiile din certificatul de aprobare de model), daca aceasta nu este inscriptionata in alt loc.
Aceste inscriptionari trebuie sa fie marcate lizibil si astfel incat sa nu poata fi sterse.
3.2.4. Toate comutatoarele si tastele de comanda a dispozitivelor cinemometrului trebuie sa functioneze sigur, fara blocari sau rateuri si trebuie sa fie inscriptionate astfel incat sa se inteleaga rolul lor functional, fara a permite confuzii in manevrare.
3.2.5. Pentru toate valorile afisate trebuie sa existe inscriptionari vizibile care sa dea un inteles clar acestor valori. Unitatea de masura km/h trebuie sa figureze alaturi de toate valorile afisate ale vitezelor masurate.
3.2.6. Cinemometrul trebuie sa fie prevazut cu o functie de autotestare, care sa poata pune in evidenta orice defect sau dereglare functionala, ce pot avea influenta asupra exactitatii de masurare.
Aceasta functie trebuie sa fie activata automat la fiecare punere in functiune a cinemometrului, avand si posibilitatea de a fi activata manual de catre operator, ori de cate ori se considera necesar. In cazul depistarii unor defecte sau dereglari functionale, acestea vor fi semnalate iar functionarea cinemometrului va fi blocata.
3.2.7. Domeniul de masurare a vitezei trebuie sa includa cel putin (30 ... 150) km/h.
Cinemometrul utilizat in regim de deplasare a autovehiculului pe care este instalat, trebuie sa realizeze si masurarea vitezei proprii de deplasare, cel putin in domeniul specificat mai sus.
3.2.8. Cinemometrul poate fi dotat cu un dispozitiv de vizare, care sa permita stabilirea unghiului de incidenta cu o exactitate suficient de buna, astfel incat eroarea relativa de masurare datorata unei alinieri necorespunzatoare, sa nu depaseasca ñ 0,5%. Unghiul de incidenta trebuie sa fie stabil, nefiind permise variatii ale acestuia pe parcursul efectuarii masurarilor.
In cazul cinemometrelor radar, dispozitivul de vizare poate lipsi daca cinemometrul este construit pentru a fi utilizat cu un fascicul practic paralel cu directia de deplasare a autovehiculelor din trafic (unghiul de incidenta este mai mic sau egal cu 10ø).
3.3. Cerinte tehnice de functionare cu caracter general
3.3.1. Cinemometrele prezentate la incercari pentru obtinerea aprobarii de model trebuie sa fie insotite de un manual de utilizare, care va fi aprobat odata cu acordarea aprobarii de model pentru cinemometru. Acest manual trebuie sa permita intelegerea si identificarea tuturor functiilor pe care le poate indeplini aparatul si trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele informatii:
- descrierea principiului de functionare a cinemometrului,
- explicarea detaliata a functionarii variantei constructive adoptate,
- specificarea exacta a conditiilor normale de functionare,
- modul de utilizare si instructiunile de lucru cu cinemometrul;
- informatii asupra principalelor surse de erori,
- specificarea (in rezumat) a factorilor de influenta care pot afecta exactitatea masurarilor, precum si a erorilor partiale sau suplimentare pe care acestea le pot introduce,
- modul de instalare, de punere in functiune, precum si reglajele necesare pentru toate modalitatile de instalare prevazute (la marginea soselei, pe un amplasament special amenajat, in interiorul unui autovehicul de patrulare, etc).
Pentru cinemometrele destinate sa functioneze in regim automat, fara operator, manualul trebuie sa cuprinda in plus urmatoarele informatii:
- descrierea masurilor constructive adoptate pentru a asigura un nivel de incredere de cel putin 99,8%, pentru incadrarea rezultatelor masurarilor in limitele erorilor tolerate,
- modul in care este efectuat controlul automat permanent al functionarii cinemometrului (functia de autotestare), precum si comportarea aparatului in momentul aparitiei unor defectiuni, sau dereglari si in cazul modificarii conditiilor nominale de functionare in afara limitelor specificate de fabricant.
Documentatia trebuie sa fie prezentata in limba romana.
3.3.2. Logica procesului de masurare al cinemometrului trebuie sa fie astfel conceputa incat sa nu poata fi atribuita o masurare de viteza, unui autovehicul care nu are nici o legatura cu aceasta viteza (in special in cazurile in care cinemometrul este utilizat pe masurare manuala), precum si in cazurile de incrucisari sau depasiri intre vehicule, cand acestea se afla simultan in raza de masurare a cinemometrului, sau cand cinemometrul este utilizat in regim de deplasare a autovehiculului pe care este instalat.
3.3.3. Cinemometrul trebuie sa fie prevazut cu un discriminator de directie, care sa permita selectarea sensului de deplasare a autovehiculelor a caror viteza este masurata. Trecerea de la un sens de deplasare la altul poate fi efectuata manual si/sau automat.
Discriminatorul de directie impreuna cu alte mijloace suplimentare (cu care este dotat, prin constructie, cinemometrul) trebuie sa asigure identificarea sigura a autovehiculului a carui viteza este masurata si in cazul in care acesta nu se afla singur in raza de masurare a cinemometrului. Daca acest lucru nu este posibil, cinemometrul trebuie sa anuleze rezultatul masurarii in cazul in care doua sau mai multe autovehicule cu viteze diferite trec simultan prin punctul de masurare.
3.3.4. Cinemometrul utilizat in regim de deplasare a autovehiculului pe care este instalat, pe langa discriminatorul de directie, trebuie sa fie dotat cu un circuit capabil sa realizeze diferentierea dintre viteza proprie de deplasare si viteza autovehiculelor aflate in trafic.
In cazul masurarii vitezei autovehiculelor aflate in trafic, avand acelasi sens de deplasare cu autovehiculul de patrulare, cinemometrul trebuie sa poata efectua si diferentierea intre viteze in cazurile cand:
- viteza proprie de deplasare este mai mica decat viteza autovehiculului aflat in trafic,
- viteza proprie de deplasare este mai mare decat viteza autovehiculului aflat in trafic.
Pentru ambele cazuri, manualul de utilizare trebuie sa specifice valoarea minima a diferentei dintre cele doua viteze, pentru care este garantata efectuarea corecta a masurarii.
3.3.5. In cazul scaderii tensiunii de alimentare sub limita minima specificata de fabricant (daca aceasta nu este specificata, valoarea ei va fi considerata cea de la pct. 3.1.2. c) functionarea cinemometrului trebuie sa fie blocata automat.
Aceeasi cerinta se va aplica si in cazul depasirii limitei superioare a tensiunii de alimentare, daca in acest caz exista riscul depasirii erorilor tolerate la masurarea vitezei.
3.4. Cerinte tehnice specifice blocului de masurare si blocului de prelucrare si afisare
3.4.1. Componentele blocului de masurare amplasate in exterior (bariere optice, inductive, etc sau elemente de alta natura, in functie de principiul constructiv) trebuie sa fie montate in conformitate cu prevederile manualului de instalare.
3.4.2. Blocul de prelucrare si afisare trebuie sa afiseze valorile masurate ale vitezelor autovehiculelor aflate in trafic, precum si viteza proprie de deplasare a autovehiculului de patrulare (in cazul utilizarii acestuia in regim de deplasare). Reciclarea masurarii poate fi efectuata manual sau automat. In cazul reciclarii manuale a masurarii, valoarea afisata a vitezei masurate trebuie sa se pastreze pana la urmatoarea declansare manuala a masurarii.
3.4.3. Circuitele de avertizare acustica si/sau optica din dotarea blocului de prelucrare si afisare, trebuie sa functioneze corect la fiecare masurare a vitezei, daca valoarea acesteia depaseste valoarea prestabilita de operator, pentru zona respectiva de circulatie.
3.4.4. Daca blocul de prelucrare si afisare este dotat cu numaratoare (totalizatoare) pentru "numar de vehicule" respectiv "numar de depasiri", indicatiile acestora trebuie sa se modifice cu cate o unitate (in sens crescator) la fiecare masurare a vitezei, respectiv la fiecare depasire a vitezei prestabilite.
3.4.5. Blocul de prelucrare si afisare trebuie sa furnizeze un semnal de comanda a declansarii blocului inregistrator (daca acesta cuprinde un aparat de fotografiat) la fiecare masurare a vitezei, daca valoarea acesteia este mai mare decat valoarea preselectata.
Timpul de intarziere a acestui semnal fata de momentul masurarii vitezei trebuie sa corespunda cu prescriptiile din documentatia tehnica a cinemometrului, fiind stabilit in concordanta cu directia si viteza de deplasare a autovehiculului masurat, precum si cu lungimea autovehiculului.
In cazul cinemometrelor care efectueaza inregistrarea permanenta a traficului (cu camera de luat vederi si videocasetofon sau hard-disk, etc), semnalele de comanda a blocului inregistrator nu sunt necesare.
3.4.6. Mersul zilnic al ceasornicului blocului de prelucrare si afisare trebuie sa fie de cel mult ñ 2 min/d.
Dispozitivele destinate programarii datei, respectiv a orei, trebuie sa permita fixarea oricarei date calendaristice, respectiv a oricarei ore din zi.
3.5. Cerinte tehnice functionale specifice blocului inregistrator
3.5.1. Inregistrarile efectuate trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele:
- data si ora la care a fost efectuata masurarea;
- valoarea vitezei masurate;
- sensul de deplasare a autovehiculului;
- faptul ca a fost efectuata autotestarea (conform 3.2.6.),
- imaginea autovehiculului, din care sa poata fi pus in evidenta numarul de inmatriculare al acestuia.
3.5.2. Atat in cazul utilizarii unui aparat de fotografiat, cat si a unei camere de luat vederi, trebuie sa fie asigurata corespondenta dintre directia de masurare (respectiv directia de propagare a fasciculului de radiatie emis de antena, in cazul cinemometrelor radar) si axa optica a aparatului de fotografiat (sau a camerei de luat vederi). Aceasta poate fi realizata printr-un sistem mecanic (permitand numai rotirea simultana a celor doua elemente) sau, daca acest lucru nu este posibil, prin respectarea stricta a operatiunilor de aliniere descrise in manualul de utilizare.
3.5.3. Daca cinemometrul este destinat si pentru functionarea pe timp de noapte, blocul de inregistrare trebuie sa fie dotat cu un sistem de iluminare de tip "blitz" (in cazul utilizarii aparatelor de fotografiat) sau cu un reflector in infrarosu, daca este utilizata o camera de vederi sensibila si in acest spectru. Aceste sisteme de iluminare trebuie sa asigure efectuarea unor inregistrari clare, cu respectarea cerintelor specificate la pct. 3.5.1.
3.6. Cerinte specifice cinemometrelor cu efect Doppler (cinemometre radar)
Cinemometrele radar sunt mijloace de masurare care, pe baza aplicarii efectului Doppler in domeniul microundelor, masoara si afiseaza viteza de deplasare a autovehiculelor aflate in miscare in traficul rutier. Principiul de functionare al cinemometrelor radar se bazeaza pe masurarea diferentei de frecventa DELTA f = ³f(t) - f®³ [Hz] care apare datorita efectului Doppler, intre frecventa f(i) [Hz] a undei incidente emisa de aparat in directia autovehiculului care se deplaseaza cu viteza v [m/s] si frecventa f® [Hz] a undei reflectate de autovehicul si calculul vitezei autovehiculului cu ajutorul relatiei:

c . DELTA f
v = ------------------- (1)
2 . f(i) . cos alfa

unde c [m/s] este viteza de propagare a undelor electromagnetice, iar alfa este unghiul dintre directia de propagare a undei electromagnetice si directia de deplasare a autovehiculului.
In cazul acestor tipuri de cinemometre, blocul de masurare este constituit din blocul de emisie receptie, care are ca element principal antena si realizeaza mixarea frecventelor undei incidente si undei reflectate si separa frecventa Doppler.
3.6.1. Unghiul de incidenta dintre axa fasciculului emis de antena cinemometrului si directia de deplasare a autovehiculelor in trafic, trebuie sa fie stabilit prin constructia aparatului si specificat in manualul de utilizare.
Daca unghiul de incidenta este mai mare de 10ø (fascicul neparalel cu directia de trafic), este recomandabil ca acesta sa aiba valori cuprinse intre 15ø si 30ø. In acest caz, dispozitivul de vizare trebuie sa asigure pozitionarea antenei astfel incat unghiul de incidenta rezultat sa asigure indeplinirea cerintei 3.2.8. din punctul de vedere al erorii de masurare.
3.6.2. Unghiul de deschidere (in plan orizontal) al lobului principal al fasciculului emis de antena, trebuie sa fie de maxim 12ø, in cazul fasciculelor neparalele cu directia de trafic, daca nu exista alte prevederi in documentatia tehnica a cinemometrului.
Pentru cinemometrele care functioneaza (prin constructie) cu fascicule practic paralele cu directia de trafic (unghi de incidenta cuprins intre 0ø si maxim 10ø), unghiul de deschidere al lobului principal va avea valoarea specificata de fabricant in documentatia tehnica a aparatului. Tot aici, fabricantul trebuie sa specifice si valoarea atenuarii la care este determinat unghiul de deschidere.
3.6.3. Atenuarea lobilor secundari "fata" trebuie sa fie de cel putin -15 dB fata de maximul lobului principal.
Lobul secundar "spate" trebuie sa aiba un asemenea nivel de atenuare, incat sa nu pericliteze (pe termen lung) sanatatea operatorului.
3.6.4. Frecventa semnalului emis de antena trebuie sa nu aiba o abatere fata de valoarea nominala, mai mare decat cea prevazuta in normativele in vigoare privind alocarea benzilor de frecventa in radiocomunicatii.
3.6.5. Puterea semnalului emis de antena, precum si sensibilitatea receptorului, trebuie sa fie astfel acordate, incat cinemometrul sa poata efectua masurari ale vitezei autovehiculelor pe o latime a soselei care sa cuprinda cel putin doua benzi de circulatie.
Cinemometrul poate fi dotat, prin constructie, cu dispozitive de reglaj al nivelului de sensibilitate.
3.6.6. In cazul scaderii nivelului semnalului purtator de informatie (al undei reflectate) pana la limita de receptie, sau a limitarii duratei acestuia, erorile de masurare a vitezei trebuie sa se incadreze in limitele specificate la pct. 3.1.1.
3.7. Cerinte privind sigilarea
3.7.1. Cinemometrele trebuie sa fie astfel construite, incat sa permita aplicarea sigiliilor la toate blocurile functionale in carcase proprii, in toate locurile necesare pentru asigurarea protectiei impotriva interventiilor neautorizate. Aceste sigilii se aplica de catre Biroul Roman de Metrologie Legala, prin reprezentantul sau autorizat.
3.7.2. Aplicarea sigiliilor trebuie astfel conceputa incat accesul la componentele sau functiunile care necesita protectie sa nu fie posibil decat prin distrugerea sigiliilor respective.
3.7.3. Locurile de amplasare a sigiliilor, tipul si forma lor, trebuie sa fie indicate in anexa la certificatul aprobarii de model.
3.8. Alte cerinte
3.8.1. Functionarea corecta a cinemometrelor instalate pe autovehicule, trebuie sa nu fie afectata de functionarea altor aparate aflate la bordul acestora si de conditiile existente in mod normal pe autovehicul.
3.8.2. Amplasarea cinemometrelor radar care functioneaza in regim stationar trebuie facuta astfel incat sa se evite pozitionarea lor in apropierea surselor puternice de radiatii electromagnetice (emitatoare de radio sau televiziune, linii electrice de inalta tensiune, etc).

4. Cerinte privind utilizarea cinemometrelor
4.1. Cinemometrele trebuie intretinute, transportate, instalate si utilizate in stricta conformitate cu prevederile manualului de utilizare aprobat. Operatorii au obligatia de a se asigura in legatura cu corecta instalare si functionare a cinemometrelor si de a nu le utiliza daca exista dubii in ceea ce priveste corectitudinea efectuarii masurarilor.
4.2. Masurarile si inregistrarile care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislatiei rutiere in vigoare, trebuie sa fie efectuate numai de catre operatori calificati. Instruirea operatorilor se va efectua in conformitate cu reglementarile specifice in vigoare, elaborate de institutia abilitata sa detina si sa utilizeze cinemometrele.
4.3. Cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai daca au fost verificate metrologic, au fost marcate si sigilate in conformitate cu prevederile prezentei norme si sunt insotite de buletine de verificare metrologica in termen de valabilitate.
4.4. Masurarile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislatiei rutiere daca nu sunt respectate cerintele 4.1. ... 4.3. din prezenta norma, precum si in urmatoarele cazuri:
- daca masurarile au fost efectuate in conditii de ceata, ploaie, ninsoare sau furtuna;
- daca cinemometrul este destinat numai utilizarii in regim stationar, iar masurarile au fost efectuate cu cinemometrul in miscare,
- daca, in momentul masurarii, in raza de masurare a aparatului se deplaseaza simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar in evidenta.

5. Atestarea legalitatii
5.1. Atestarea legalitatii unui cinemometru se realizeaza numai dupa demonstrarea conformitatii acestuia cu cerintele metrologice si tehnice indicate in tabelul 1, pentru fiecare modalitate de control aplicabila pentru introducerea pe piata si punerea in functiune, respectiv pentru utilizare.
5.2. Atestarea legalitatii se realizeaza prin aplicarea marcajelor metrologice si eliberarea unor documente specifice, in conformitate cu prevederile instructiunilor de metrologie legala in vigoare.
5.3. Intervalele maxime de timp intre doua verificari metrologice succesive sunt prevazute in Lista oficiala a mijloacelor de masurare supuse controlului metrologic legal, in vigoare.

Articol Curentul


"Politie Rutiera are in dotare radare mobile si radare fixe. in cazul radarelor mobile, autoturismul pe care este amplasat trebuie sa fie echipat cu un dispozitiv specializat, care sa poata masura viteza proprie de deplasare. Radarele fixe trebuie amplasate astfel incat sa se evite pozitionarea lor in aproprierea surselor puternice de radiatii electromagnetice ( emitatoare radio sau de televiziune, linii electrice de inalte tensiune, etc).

Fiecare aparat radar trebuie sa fie prevazut, conform articolului 3.2.3. din Norma de metrologie, cu o eticheta care sa contina cel putin urmatoarele inscriptionari: "tipul, seria si anul de fabricatie a blocului respectiv", "denumirea firmei producatoare", "tipul si seria de fabricatie a blocurilor cu care functioneaza". Conform articolului 3.5.1, inregistrarile efectuate de aparatul radar trebuie sa contina urmatoarele date: "data si ora la care a fost efectuata masurarea, valoarea vitezei masurate, sensul de deplasare a autovehicului, faptul ca a fost efectuata autotestarea, imaginea din care sa poate fi pus in evidenta numarul de inmatriculare al acestuia". Toate acestea sunt informatii publice si pot fi cerute organelor de politie care au constat presupusa incalcare a legii.


De la aparitia detectoarelor de radar, circula printre soferi povestea conform careia politistii care "stau la panda" tin aparatul radar inchis si il pun in functiune doar atunci cand soferul unui autoturism echipat cu detector radar nu ar mai avea ce sa faca cu acest echipament din cauza distantei prea mici la care ar fi avertizat. Ei bine, conform articolului 3.2.6 din cadrul Normei de metrologie, "cinemometrul trebuie sa fie prevazut cu o functie de autotestare, care sa poata pune in evidenta orice defect sau dereglare". "Aceasta functie trebuie sa fie activata automat la fiecare punere in functiune a cinemomentrului, avand si posibilitatea de a fi activata manual (...)". in cazul descris mai sus, o astfel de actiune devine imposibil de realizat, sistemul constructiv nepermitand pornirea instantanee a aparatului radar."
eddie
Bun articolul,este binevenit !

Dar referitor la ultimul alineat,mai exista posibilitatea ca politistul sa puna placa aceea de aluminiu pe care o baga intre foile chitantierului in fata radarului sa nu poata fi detectat de la distanta.In momentul cand a luat tabla,atunci e prea tarziu,chiar daca ai detector radar. :bash:
Bogdan54824
Există aparate de radar "instant-on", prevăzute exact pentru situația descrisă. Polițistul nu trebuie să improvizeze nimic, pur și simplu aparatul radar este prevăzut cu buton de pornire instantanee a emisiei de unde radar.
Dar nu am idee dacă ai noști au așaceva în dotare.
Mariustom
Cum poti fenta o amenda de circulatie?
krondet
QUOTE (M A R I A N @ Jan 29 2007, 12:41 AM) *
NORMA DE METROLOGIE LEGALA NML 021-05 din 23 noiembrie 2005
"Aparate pentru masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor (cinemometre)" *)
EMITENT: BIROUL ROMAN DE METROLOGIE LEGALA
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.102 bis din 7 decembrie 2005

--


o singura data am avut succes cu asta - cand buletinul de verificare metrologica era expirat de 3 luni
altminteri, mi-a respins recursul, desi probele video/foto...erau foarte....vagi! verymad.gif jenibil. justitia de mana cu politia
M A R I A N
Codul rutier Art. 27. - Comunicarea procesului-verbal si a înstiintarii de plata de face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operatiunea de afisare se consemneaza într-un proces-verbal semnat de cel putin un martor.

Intrebarea care se pune este ce e aia "afisare".
De exemplu, Codul de procedura penala spune in art. 179 ca agentul procedural/postasul, dupa ce depune toate diligentele pentru a afla cand este acasa persoana citata si tot nu da de aceasta, este obligat sa afiseze (sa lipeasca) citatia pe usa locuintei persoanei citate (in practica, postasul nu umbla la el cu lipici si baga citatia in cutia postala biggrin.gif )

Alta intrebare este ce inseamna notiunile de "aviz de primire" si "confirmare" conform codului rutier:
-postasul pune aviz la cutia postala sa te prezinti la posta sa ridici scrisoarea recomandata, daca nu te prezinti mai pune un aviz si daca tot nu te prezinti la posta, lipeste scrisoarea (cu pr-verbal intocmit de politist) pe usa (sau o baga in cutia postala) si intocmeste el insusi un proces-verbal in care scrie ca nu a putut da de tine si pune un martor sa semneze. Deci nu se mai trimite scrisoarea inapoi si procedura de comunicare este indeplinita.
-politia trimite scrisoare insotita de aviz de confirmare de primire-eu nu am intalnit in practica asa ceva- (adica trebuie sa semnezi pe un carton pe care scrie "confirmare de primire"), postasul te cauta, nu te gaseste, pune un aviz simplu (fara confirmare de primire) in cutia postala sa te prezinti la posta sa ridici scrisoarea, daca nu te prezinti te mai cauta o data, mai pune un aviz simplu in cutie si daca tot nu te prezinti la posta vine postasul si iti baga in cutie scrisoarea CU TOT CU AVIZUL DE CONFIRMARE DE PRIMIRE si intocmeste si un proces-verbal!!! Nu va mirati, am pe birou o scrisoare (pe care am gasit-o in cutia postala) de care era prinsa cu capsa avizul de confirmare de primire!!!

Deci, dupa parerea mea, daca voi nu va ridicati scrisorile, posta nu le trimite inapoi la politie (decat daca adresa voastra este inexistenta) ci va face tot posibilul ca procedura de comunicare sa fie indeplinita mai mult sau mai putin (dar chiar si mai putin, tot "indeplinita" se cheama)

In concluzie, nu va bazati ca, daca va ascundeti de postas sau nu va duceti la politie sa ridicati scrisoarea, procedura de comunicare nu se realizeaza si implicit executarea sanctiunii contraventionale se prescrie.
HalbaSus
Daca iti baga scrisoarea cu confirmare de primire cu tot in posta... e naspa... adica ei nu au nici o dovada ca ar fi indeplinita procedura in vre-un fel.
Singurul pericol ar fi sa se intocmeasca un proces verbal de afisare fictiv (adica sa nu se afiseze nimic)...

Oricum, din ce am inteles politia nu mai trimite procesele verbale prin posta (cel putin cele intocmite in urma radarelor fixe dintre cluj si turda) ci prin ceva firma de curierat care e mai insistenta (un coleg de-al meu a fost cautat mai bine de o saptamana si pana la urma a fost gasit duminica dupa-masa).
vio
CITAT(M A R I A N @ Apr 23 2008, 11:59 PM) *
In concluzie, nu va bazati ca, daca va ascundeti de postas sau nu va duceti la politie sa ridicati scrisoarea, procedura de comunicare nu se realizeaza si implicit executarea sanctiunii contraventionale se prescrie.



da Marian dar nici politia nu are cum sa dovedeasca ca am luat eu scrisoarea chiar daca a lasat-o la cutia de poshta , mi sa furat domne de acolo ,... sa demonstreze ei asta... asa am facut eu cu armata si merge ... daca nu apare ca ai semnat tu pe o haritie = 0 tot .. si daca o lasa la usa esti plecat de acasa si trece un diliu si o ia sau omu de servici .....
krondet
offtopic.gif o paralela...
astept o ordonanta de-a parchetului din luna decembrie (mi s-a spus de catre procuror ca ar fi fost emisa prin noiembrie).
pe 21 april ma duc la parchet, in audienta la shef...se verifica dosarul shi vine grefiera cu ordonanta in mana, iar pe procedura de citare era mentionat "destinatar necunoscut la adresa" - desi facusem personal o cerere, prin care solicitasem sa-mi fie comunicata la birou.
iar respectiva ordonanta + procedura de citare shedea binishor in fishetul parchetului ca fiind comunicata. cool.gif
aaaaah, si inca ceva...mi s-a spus ca pretul comunicarilor actelor de procedura ajunge in jur de 3.000 lei RON lunar no.gif , astfel incat parchetul prefera sa mearga partea sa-si ridice actele de le ei, decat sa le comunice
M A R I A N
QUOTE (vio @ Apr 24 2008, 08:18 AM) *
QUOTE (M A R I A N @ Apr 23 2008, 11:59 PM) *
In concluzie, nu va bazati ca, daca va ascundeti de postas sau nu va duceti la politie sa ridicati scrisoarea, procedura de comunicare nu se realizeaza si implicit executarea sanctiunii contraventionale se prescrie.



da Marian dar nici politia nu are cum sa dovedeasca ca am luat eu scrisoarea chiar daca a lasat-o la cutia de poshta , mi sa furat domne de acolo ,... sa demonstreze ei asta... asa am facut eu cu armata si merge ... daca nu apare ca ai semnat tu pe o haritie = 0 tot .. si daca o lasa la usa esti plecat de acasa si trece un diliu si o ia sau omu de servici .....


Vio, cu armata era alta problema...ai dreptate, asa se si intampla...

Cu instanta insa este alta problema...
Am citat din Codul rutier Art. 27. - Comunicarea procesului-verbal si a înstiintarii de plata de face prin posta (...) sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operatiunea de afisare se consemneaza într-un proces-verbal semnat de cel putin un martor.
Asta inseamna, cum spuneam, ca pentru instanta, procedura este indeplinita in mod corect daca postasul iti baga scrisoarea in cutia postala (chiar fara sa te caute) si intocmeste ad-hoc un proces-verbal de mana (semnat de un martor) in care scrie ca a depus toate diligentele pentru a te gasi acasa si ca in final a afisat procesul-verbal de constatare a contraventiei.

As simple as that!


vio
da dar de unde stie judele ca io am lut procesu verbal ???? vezi aici legea are o scapare care nu e de bine ,,,
klm
CITAT(M A R I A N @ Apr 24 2008, 07:38 PM) *
Am citat din Codul rutier Art. 27. - Comunicarea procesului-verbal si a înstiintarii de plata de face prin posta (...) sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operatiunea de afisare se consemneaza într-un proces-verbal semnat de cel putin un martor.
Asta inseamna, cum spuneam, ca pentru instanta, procedura este indeplinita in mod corect daca postasul iti baga scrisoarea in cutia postala (chiar fara sa te caute) si intocmeste ad-hoc un proces-verbal de mana (semnat de un martor) in care scrie ca a depus toate diligentele pentru a te gasi acasa si ca in final a afisat procesul-verbal de constatare a contraventiei.

Nu chiar, afisarea trebuie sa fie publica or cutia postala tine de proprietatea privata, mai mult ca sigur stii la ce duce un viciu de procedura.
Vezi si Art. 92 CPC.
"...Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal."
M A R I A N
Imi amintesti de profu' de drept procesual penal care ne spunea:
"Cand o sa fiti judecatori si o sa surprindeti un postas ca vrea sa bage o citatie in posta, sa ii aratati legitimatia de serviciu sa-l intrebati furiosi de ce n-are lipici la el ca sa lipeasca citatia pe usa destinatarului, asa cum scrie in cod..." laugh.gif

Intrebarea mea este:cate citatii/scrisori afisate (adica lipite pe usi) la domiciliul destinatarului ai vazut tu?
Cate ai vazut bagate in cutia postala sau, mai rau, introduse subtil/delicat la panoul cu intretinerea sau, si mai rau, prinse de oglinda liftului/panoul cu butoanele de comanda?

PS Azi mi-a adus postasul o amenda de circulatie intr-un plic cu aviz de confirmare de primire.
O sa-l atac sa vad ce iese.
klm
CITAT(M A R I A N @ Apr 25 2008, 11:38 PM) *
PS Azi mi-a adus postasul o amenda de circulatie intr-un plic cu aviz de confirmare de primire.
O sa-l atac sa vad ce iese.

Cand ai termenul, sau inca nu ai aflat?
M A R I A N
Pe 9.06... starwars.gif

Let's get ready to rumble! biggrin.gif
krondet
totul este.....dust in the wind!
la instanele galatene, STATUL castiga.
in doua randuri, 2 complete judecatoresti diferite (avand, totusi un judecator comun) au pronuntat sentinte la vrac:
TOATE recursurile formulate de STAT - Politie, Finante, ITM, au fost admise
TOATE recursurile persoanelor fizice/juridice au fost respinse.
(cel putin, intr-un dosar in care motivarea consta in "minciunile, inselaciunile petentului...injustitia judecatoarei, stop coruptia...si alte aberatii, recursul acelui individ a fost admis)
ma repet - cu probe, sa nu fiu acuzat de calomnie - in galati, politia imparte justitia.!
cine simte nevoia sa se convinga, pot sa-i ofer nr.de dosare, zile si completele in cauza. woot.gif
klm
Adevarul e ca sunt cativa judecatori de-a dreptul prosti (culmea e ca eu am intalnit in acele functii numai femei dobitoace cu exceptia presedintei de la Ivesti pentru care tot respectul) dar de aici si pana la a spune ca politia imparte justitia e cale lunga.
Watcher
Experienta mea de la prietenul avocat este aceesi, dar legata de judetul Braila sad.gif
klm
CITAT(Watcher @ May 26 2008, 04:27 PM) *
judetul Braila

pentru care se judeca apelurile la Galati wink.gif.
krondet
QUOTE (klm @ May 26 2008, 11:50 AM) *
Adevarul e ca sunt cativa judecatori de-a dreptul prosti (culmea e ca eu am intalnit in acele functii numai femei dobitoace cu exceptia presedintei de la Ivesti pentru care tot respectul) dar de aici si pana la a spune ca politia imparte justitia e cale lunga.


okidoki...verifica singur recursurile la plangere contraventionala . In afara de amanari justificate, vezi solutiile date. Vrei sa-ti indic si numere "castigatoare"? ninja.gif
http://portal.just.ro/InstantaDosareLista....ls=MTYuNS4yMDA4
klm
Desi nu lucrez in domeniu si nu as putea sa fac si sa ofer o statistica pot spune ca orice recurs (bine facut) se castiga, si nu ma refer doar pe parte de contraventii (la Curtea de Apel sunt oameni destul de competenti), acum depinde de la caz la caz si nu vreau sa te contrazic.
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.