Help - Search - Members - Calendar
Full Version: Ambuteiajele reduc la jumătate "viața" unei mașini
Masini.ro Forum > Masini.ro > News/Noutati
DORU
Articol aparut azi in "Adevarul", se face referire si la forumul MASINI.RO !

Ambuteiajele reduc la jumătate "viața" unei mașini
Florel Manu


Restricțiile de circulație din Capitală, dar și aglomerația îi nemulțumesc pe șoferi. Atunci când circuli bară la bară prin București, nu îți pierzi doar timpul, ci și banii. Traficul în oraș face ca vizitele la service să fie mai dese și mai costisitoare, întrucât dăunează grav sănătății mașinilor celor care circulă în oraș. Specialiștii din domeniul auto spun că durata de viață a unei mașini care circulă în regim normal, pe autostradă, este mult mai mare decât a unui autoturism care este rulat zilnic în oraș. Directorul unui service auto, Laurențiu Crăciun, spune că o mie de kilometri rulați în oraș sunt echivalenul a patru sau chiar cinci mii de kilometri parcurși pe autostradă. "A merge cu mașina în treapa întâi sau a doua de viteze însemnă o uzură dublă a motorului, ca și când ai rula pe drum deschis în treapta a patra sau a cincea", precizează Crăciun. Specialiștii spun că mașinile care merg în regim de aglomerație, ca în Capitală, se defectează mai repede. Cel mai solicitat este ambreiajul. Nici motorul nu se simte mai bine, asta pentru că regimul de căldură este foarte ridicat, arderile sunt incomplete, iar uzura este destul de mare. "Dacă aș lua în parte fiecare sistem al unui autoturism, aș ajunge la concluzia că în regim de oraș toate componentele au de suferit", este de părere directorul CICLOP. În regimul în care se circulă în Capitală, cele mai vulnerabile sunt mașinile pe benzină. Specialiștii spun că atât calitatea carburantului, cât și oscilațiile de turație duc la o uzură a motorului, dar și a componentelor sistemului de răcire, care sunt solicitate de două-trei ori mai mult decât în regim de autostradă. Vizibil este și consumul de carburant. Dacă o mașină pe benzină consumă 6 – 7 litri la suta de kilometri pe drum drept, în București consumul ajunge la 10 până la 12 la sută. Pentru un atutoturism cu motor diesel, care utilizează patru litri la suta de kilometri în regim extraurban, în Capitală consumul se dublează. Discuții aprinse pe tema uzurii autoturismelor sunt duse și de forumiștii de pe portalul www.mașini.ro. Unul dintre forumiști spune că se arată mai interesat de o mașină la mâna a doua rulată peste 100.000 de kilometri în Occident decât una rulată 50-60 de mii de kilometri în București. Recomandarea specialiștilor este ca posesorii de mașini care circulă mai mult în oraș decât în afara lui să se prezinte mai des la reviziile periodice, iar schimbul de ulei și completarea lichidului de răcire să se facă la intervale mai scurte de timp.

În această perioadă, locuitorii Capitalei sunt nevoiți să ocolească mai multe zone în care circulația este închisă. Astfel, reparațiile la pasajul de cale ferată Miorița au dus la închiderea șoselei București-Ploiești, între Piața Presei Libere și Bulevardul Ion Ionescu de la Brad. De această restricție vom scăpa însă în câteva zile. Nu pentru multă vreme. SNCRF a mai cerut Primăriei Capitalei încă o săptămână de restricționare a circulației autovehiculelor, perioadă în care va fi montat noul pod. De duminică, autoritățile bucureștene închid traficul rutier pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, pentru cel puțin un an - durata de execuție a lucrărilor de înlocuire a căii de rulare a tramvaiului. La primăvară, ieșirea din Capitală spre Ploiești va fi din nou o zonă de calvar pentru șoferi. Atunci vor începe lucrările pentru construirea unui pasaj subteran între podul Băneasa și Aeroportul Băneasa, lucrări care vor dura mai multe luni. Un alt bulevard care va fi închis circulației este Calea Moșilor, unde va fi restricționat traficul pentru a fi înlocuită linia de tramvai.

http://www.adevarulonline.ro/2006-10-13/Actualitate/ambuteiajele-reduc-la-jumatate-viata-unei-masini_201975.html
CatalinKRK
Din curiozitate, da' componente care sa se uzeze mai putin in ambuteiaje nu sunt?

Cred ca cea mai mare pierdere e timpul nostru iar pe termen lung sanatatea ca masina o iei, o vinzi, iei alta....
florin55503
pai nu cred sa fie

si in scaun de freci si il tocesti de plictiseala, radioul si pe ala il uzezi ca nu mai ai stare si schimbi programele, geamurile la fel le deschizi le inchizi.

aaaaaaa. stergatoarele in cazul in care ploua nu le folosesti atat de tare. pt ca mai mult stai pe loc
DORU
Eu folosesc rar masina in Bucuresti, prefer sa merg pe jos sau cu metroul, insa atunci cand sunt obligat s-o fac, nu numai viata masinii se reduce la jumatate, ci si a mea !! :angel:
ncristi
QUOTE
Eu folosesc rar masina in Bucuresti


Idem. Nu are sens odata ce te deplasezi mai repede pe jos sau cu metroul. Mai circul uneori cu matizul....dar din ce in ce mai rar smile.gif

Pacat ca nu fac piste pt biciclisti...
air_wolf
cu toate ca nu ma dau jos din masina, incep din ce in ce mai mult sa-mi pun problema alternativelor: scuter sau enduro.
Skywalker
QUOTE(CatalinKRK)
Din curiozitate, da' componente care sa se uzeze mai putin in ambuteiaje nu sunt?...


Ba sunt:
1. roata de rezerva
2. bancheta din spate
blink.gif blink.gif
florin55503
din pacate sunt zone in buc in care metroul nu ajunge si mersul cu masina e obligatoriu (e mai rapid decat ratb-ul)
stefan44002
90% merg numai in Bucuresti.Este foarte normal ca masina sa se uzeze mai repede la circulatia in oras, dar asta e. Din pacate, sunt obligat sa circul cu masina - e de servici biggrin.gif .Daca ar fi a mea, as lasa-o acasa, m-as duce cu metroul.
Adrian70064
QUOTE(stefan44002)
90% merg numai in Bucuresti.Este foarte normal ca masina sa se uzeze mai repede la circulatia in oras, dar asta e. Din pacate, sunt obligat sa circul cu masina - e de servici biggrin.gif .Daca ar fi a mea, as lasa-o acasa, m-as duce cu metroul.


Metroul nu circula in toate zonele Bucurestiului. Problema este ca se circula ingrozitar din mai multe motive:
1. Nu avem strazi suficient de largi.
2. Dupa ce ca avem strazi inguste, se mai parcheaza si pe strada. De ce? Pentru ca:
3. Nu avem parcari
4. Dupa ce ca traficul este aglomerat, in loc sa incercam sa mergem cu masini cat mai mici, ne cumparam SUV-uri desi nu avem unde sa le parcam si mai congestionam si traficul (sa nu mai vorbesc de poluare)
4. Transportul in comun de suprafata este subdimensionat si blocat de catre traficul auto. Sunt foarte putine trasee unde tramvaiul sau autobuzul au linie separata de restul traficului. Asa ar trebui sa fie peste tot.
5. Lipsesc pistele de biciclete, desi daca intram in UE s-ar putea sa devina obligatorii. Sa vad atunci ce va face primaria... Probabil se vor inchide anunite strazi, si vor fi lasate sa circule doar pietoni, biciclete si scutere (asa cum sunt in multe orase europene.
6. Lipsa educatiei, atat a soferilor cat si a pietonilor.
7. Lista ramane deschisa, asa ca va rog sa adaugati...
Alex-F1
O fi lista deschisa, dar mai bine sa nu mai adaugam nimic, ca numa ne enervam si nu rezolvam nimic si in plus subiectul este arhidiscutat! Asa este, uzura f. mare a masinilor in circulatia urbana, nimic de zis in privinta asta, dar rezolvarea problemei care-ar fi? Despre asta nu se inghesuie autoritatile sa vorbeasca si stiu ele de ce....si noi stim....pt. ca nu prea exista rezolvare, cel putin nu in viitorul prea apropiat si nu fara contributia si intelegerea noastra, a soferilor! Dar totusi mai sunt si norocosi care merg cam 15.000 km/an cu o masina (SH, nu noua) in oras, fac "vizita" la service o data la 2 ani, deci o data la ~ 30.000 km si constata ca nici nu au prea multe de schimbat la masina (se incadreaza intr-o suma rezonabila pt. masina detinuta si pt. buzunarul propriu), ceea ce totusi nu e rau deloc zic io! Cred ca treaba tine f. mult si de felul cum e condusa masina aia in oras! Unde mai pui ca masinile mai noi, sa zicem cele de dupa 1997-1998, in mod voit nu mai sunt facute sa fie asa durabile, ci sunt facute sa se mai si strice....prietenii stiu de ce.... biggrin.gif Io zic ca daca de exemplu am avea acum un Passat din '85 nou nout si unul din 2006 si s-ar face cu ele niste teste {identice} ample si riguroase, in tot felul de conditii de exploatare si pe tot felul de drumuri etc, cred ca stiti care dintre ele ar avea mai multe defecte!!! :angel: Deci, in concluzie, daca avem grija de masinile noastre si ele la randul lor vor avea grija de noi sau mai bine zis de buzunarele/timpul/nervii nostri....parerea mea.... :wave:
DORU
Adrian, f bine punctate in lista aspectele vietii reale. arigato.gif
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.