Help - Search - Members - Calendar
Full Version: Cum intelege Hyundai Motors sa isi onoreze contractele
Masini.ro Forum > Marci de masini > Marci de masini > Hyundai
Teodor89300
Scriu urmatorul mesaj pentru a va atrage atenția asupra unor nereguli observate in modalitățile prin care Hyundai Motors S.R.L. înțelege sa isi servească clienții si sa isi onoreze contractele.

Conform contractului încheiat cu compania Hyundai Motors SRL in 28.04.2006, compania se obliga sa livreze o mașina Hyundai tip Accent 1.6 full in termen de 90 de zile de la data achitării avansului. Avansul de 10%, in valoare de 1310 Euro, a fost achitat in ziua semnării contractului. Intermediarul la semnarea acestui contract a fost coordonatorul de vânzări Dan Gociu. Pana aici (in aparenta cel puțin) toate lucrurile par clare si in regula.

Ce urmează este insa de domeniul (cel puțin al) penibilului. Deși livrarea ar fi trebuit sa se facă, conform contractului, cel mai târziu in data de 27.07.2006, pana la sfârșitul lunii august nu am avut nici o veste din partea d-lui Dan Gociu, sau a vreunui alt reprezentat de vânzări din cadrul Hyundai Motors. Când am reușit in sfârșit sa am o întrevedere cu dl. Gociu acesta m-a instiintat senin ca mașina nu poate fi livrata decât in luna noiembrie, lucru pe care nu a considerat necesar sa mi-l comunice anterior (sa fim serioși, situația era cunoscuta de cel puțin o luna...). Cunoscând mersul lucrurilor intr-o companie care se ocupa de distribuție si vânzări, sunt convins ca numai lipsa de interes total fata de clienții Hyundai Motors a făcut ca acest domn sa nu binevoiască a mă informa asupra problemelor de livrare. In plus in toata aceasta perioada a evitat sa răspundă la apelurile telefonice, lucru pe care i l-am comunicat in cursul întrevederii avute la sfârșitul lunii august. Ba chiar mai mult, am primit replica cum ca si el a încercat sa mă contacteze de nenumărate ori si eu nu i-am răspuns la telefon (după cum spuneam: penibil nu?)!

Faptul ca exista o lipsa clara de comunicare si de interes mi-a fost confirmat si de succesiunea ulterioara a evenimentelor. Pe tot parcursul lunii septembrie, am încercat sa obțin o soluție din partea domnului Gociu si implicit din partea Hyundai Motors. Regretabil, in toata aceasta perioada mi s-au făcut tot felul de oferte de a achiziționa in locul modelului comandat, alte mașini - diesel (adică mai scumpe) - si fara dotările pe care le comandasem la modeleul ales. Intrucat am considerat aceste oferte ca fiind neserioase, cum neserioasa este si compensarea de 30 de cenți pe zi pentru intarziierile apărute la livrarea mașinii (nu si pe perioada de 90 de zile!), am refuzat sa plătesc diferențele de bani si sa achiziționez modelele propuse (n-a tinut incercarea de a vinde ce le-a mai ramas pe stoc). Este evident ca nemulțumirea mea a fost cu atât mai mare cu cat știam ca pe langa întârzierea de aproape jumatate de an, acum alternativele oferite presupuneau obligatoriu o rebugetare a investiției făcute si cheltuieli suplimentare din partea mea.

Dorind sa ajung totuși la o soluție, am stabilit prin e-mail o inatalnire cu dl. Dan Gociu, saptamana trecuta, in ziua de joi 5.10.2006. Întâlnire la care a binevoit sa lipsească fara o notificare prealabila (sau poate ca nu i-am răspuns eu la telefon...). Când am ajuns la sediul reprezentantei de vânzări l-am contactat telefonic pentru a-i cere explicații. Am ajuns la concluzia ca urma ca a doua zi sa ne vedem si sa primesc o soluție din parte dumnealui. Binenteles ca nici vineri (tineti mine? - pe ploaia aceea nebuna...) nu am reușit sa ne întâlnim, deoarece dl. Dan Gociu, dând dovada de o clara lipsa de bun simt si contrazicând toate principiile etice ale unei relații vânzător-client, nu m-a contactat si nici nu a fost prezent la sediul reprezentatei de vânzări așa cum stabilisem.

Sunt conștient ca schimbarea de atitudine se datorează in primul rând numărului mare de comenzi dar acest lucru nu justifica situația creata (dimpotriva).

Sfatul meu: paziti-va de Hyundai pentru ca sunt mai mult decat neseriosi!
Razvan89309
Astia ar trebui amendati in ..... mamii lor !!! SI facuta public orice mizerie de-a lor, sa isi piarda clientii. :bandit: Eu am fost la reprezentanta sa cer informatii .. in 2 zile diferite => am vorbit cu 2 asistenti de vanzari de la Hyundai si .... STUPOARE !!! ... date total diferite, preturi diferite, conditii de leasing complet altele ... trecusera vreo 2 zile intre cele 2 vizite. Cel de-al doilea habar n-avea ce e DAE , nu stia preturile , diferentele.... mi-a zis ca in dotarea standard masina nu are ABS biggrin.gif biggrin.gif biggrin.gif .. era avion complet baiatu' ... am plecat urgent, nici nu vreau sa aud de Hyundai ... aveam de ales intre ei si Seat .. si m-am decis ..
Mircea89619
Stiam de problemele de la Hyundai Romania, dar am sperat ca la Casa Auto Cluj sa gasesc o situatie mai buna. Incercind sa obtin o oferta, am vazut exact ce spune Razvan mai sus. Incredibil ce se intimpla, dezinteres si haos. Altii nu stiu cum sa te atraga, iar ei parca vor sa alunge clientii.
:bandit: HYUNDAI Romania.
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.