Mmmda.....si io-i doresc fetei sa ajunga cat mai sus, dar va fi o lupta crancena, pe care nu se stie daca o va putea duce, iar, chiar si in cazul in care va putea lupta, sansele sa ajunga acolo unde vrea ea sunt infime, deci una peste alta, nu stiu daca se merita....e grele mai baieti, e inimaginabil de grele, credeti-ma ca stiu ce vorbesc....si mai ales ca suntem in Romania, o tara care nu prea stie sa-si pretuiasca valorile....de exemplu ma uitam si nu-mi venea sa cred ca romani campioni olimpici in anii 30-40-50-60 sunt acum niste batranei amarati, cu pensii sub limita demnitatii umane, care se tarasc prin viata (cat le-a mai ramas din ea) de la o zi la alta, bolnavi si vai de ei, uitati de lume in nush ce catun....
E bine asa? Adica atunci au fost buni ca ne-au reprezentat tara si ca numele tarii noastre a fost pe buzele intregii lumi, iar acum gata, sunt uitati, la gunoi cu ei, ca-s batrani si nu-s mai buni de nimica....nu va spun ce mila mi s-a facut de bietii batrani cand i-am vazut povestind cu lacrimi in ochi cum e sa ajungi de la extaz (atunci, cand o tara intreaga i-a iubit si i-a ridicat in slavi) la agonie (acum, cand aceeasi tara i-a uitat complet)....ce sentiment greu de suportat trebuie sa fie asta....n-as vrea sa fiu in locul lor....
Deci...cu fata....decat o viata tumultoasa, traita mult mai intens decat un om obisnuit, cu atatea suisuri si coborasuri, mai bine o scoala si-o slujba platita suficient cat sa-ti asigure un trai decent si gata!
....sunt chiar cuvintele unui tata de fata manechin/fotomodel, care a ajuns prin Franta (fata, nu tatal
)...Paris....reviste...case de moda in toata Europa....a inceput la 15 ani, acum are 19 si parintii ei, pe cat sunt de fericiti, pe atat sunt de tristi....o sa ma intrebati cum vine asta....nici io n-am prea priceput, nici chiar ei nu stiu, dar un lucru e sigur: daca ar fi sa dea timpul inapoi, n-ar mai lasa-o pt. nimic in lume sa urmeze calea asta....banuiesc ca stiu ei ce vorbesc....e prietena buna cu sotia mea, ei i-a povestit muuulte, io nici n-am atata rabdare sa ascult tot, dar concluzia v-am spus-o: e muuuuult mai greu decat ne putem noi imagina....chiar ea zicea ca parca incepe sa-i invidieze pe cei de aici, care au un servici bun, o familie, o casa, o masina, o viata echilibrata, armonioasa, au si destul timp liber, un program de viata pus la punct, nu haotic, cu concedii etc etc, fata de ea, care e tot timpul pe drumuri, nu tu relatie stabila, nu tu casa, nu tu masina (nu incape in avion), nu tu masa (mananca tot timpul in viteza si pe apucate), nu tu timp liber pt. propria persoana, in schimb stres maxim, agitatie, nervi, viata haotica, nopti nedormite etc etc....si toate astea isi vor pune crunt amprenta peste vreo 10-15 ani, cand va avea 30-35 de ani si se va simti ca la 45, pe cand eu si sotia de exemplu avem aproape 31 fiecare si ne simtim ca la 20 :angel: ....asta e diferenta....dar fiecare are dreptul sa-si aleaga SINGUR drumul in viata, iar daca va da gres, vina nu va fi a nimanui, ci doar a sa....