Help - Search - Members - Calendar
Full Version: Alianta Renault-GM
Masini.ro Forum > Masini.ro > News/Noutati
ncristi
S-a mai discutat subiectul si pe alte forumuri insa imi pare destul de intresant.

Unul din articole:

"Producătorul francez de automobile Renault și partenerul său japonez Nissan Motor au anunțat că sunt gata să înceapă negocierile cu General Motors (GM), în vederea încheierii unei alianțe care ar conduce la crearea celui mai mare grup auto din lume, transmite Reuters.

Conducerea grupului Renault s-a reunit luni pentru a discuta propunerea înaintată de către omul de afaceri american Kirk Kerkorian grupului GM, privind formarea unui parteneriat extins cu cele două companii.
"Discuțiile de tatonare cu GM în vederea încheierii unei alianțe ar putea începe, în condițiile în care GM înaintează propunerea", se arată într-un comunicat al Renault.
Purtătorul de cuvânt al GM nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.
Conducerea GM, cel mai mare producător mondial de automobile, s-a întrunit, vineri, pentru a discuta propunerea lui Kerkorian.
Carlos Ghosn, director general atât al companiei Renault, cât și al grupului Nissan, a fost autorizat de compania japoneză să ia decizii cu privire la o posibilă alianță.
Kerkorian controlează 10% din titlurile GM, iar analiștii apreciază că încercarea miliardarului de a intermedia o tranzacție între cele trei părți sporește presiunea exercitată asupra actualului director general, Rick Wagoner și crește posibilitatea ca Ghosn să dobândească un rol mai important în cadrul grupului.
Lui Ghosn îi revine meritul revitalizării companiei Nissan după 1999.
Vânzările de autoturisme ale grupului GM pe piața Statelor Unite, aferente lunii iunie, s-au plasat cu 26% sub nivelul consemnat în perioada similară a anului trecut. Producătorul a implementat un plan amplu de restructurare, care include desființarea a 30.000 de locuri de muncă și închiderea a 12 fabrici, cu obiectivul de a recupera declinul cotei de piață.
O alianță cu GM ar putea implica de asemenea numirea lui Ghosn la conducerea unui grup superior producătorului auto Toyota, a cărui valoare de piață se ridică la aproximativ 190 de miliarde de dolari.
Analiștii pun însă la îndoială beneficiile pe care finalizarea acestei tranzacții le-ar aduce grupului Renault, prezentând ca argument riscurile pe care le presupune o astfel de înțelegere, într-un moment în care Ghosn a lansat un plan de restructurare a companiei franceze.
Ghosn și-a exprimat în luna iunie interesul pentru achiziția unui pachet de până la 20% din acțiunile GM, în timpul unei întâlniri cu Kerkorian, a declarat săptămâna trecută o sursă apropiată situației.
Cotația titlurilor GM a crescut vineri cu 8,56%, în urma publicării propunerii lui Kerkorian și pe fondul perspectivelor accelerării procesului de redresare a producătorului auto american, dar acțiunile s-au depreciat luni cu 1,28%.
Renault controlează 44% din acțiunile Nissan, în timp ce statul francez deține o participație de 15,33% la Renault.
Unii analiști estimează costul pe care Renault l-ar putea plăti pentru participația la GM în jurul nivelului de 2,6 miliarde de euro. Specialiștii băncii UBS apreciază că fondurile pentru finanțarea acestei achiziții ar putea fi obținute prin vânzarea participației la producătorul auto Volvo.
Renault deține marca românească Dacia și controlează o participație la grupul coreean Samsung Motors.
GM este producătorul autoturismelor Cadillac, Corvette, Saab, Hummer, Opel/Vauxhall și Chevrolet și deține compania coreeană GM Daewoo. "


http://www.ghiduldebani.ro/view.php?id=1087

Ce parere aveti?

PS
Daca subiectul mai este dechis undeva poate fi sters. Eu nu l-am gasit .
HalbaSus
Parerea mea: Huooooo ! biggrin.gif
guerilla
sau cu alte cuvinte - ce-si face europeanu cu mana lui, lucru manual se cheama. vezi prostia lui mercedes.
ncristi
QUOTE
sau cu alte cuvinte - ce-si face europeanu cu mana lui, lucru manual se cheama. vezi prostia lui mercedes


Mi-ai citit gandurile smile.gif

Cei de la GM, in cadere libera fiind, s-au gandit sa mai traga pe cineva dupa ei.
Paul46623
Ziua in care Logan (Mk5, probabil) va fi produs sub badge-ul GM si Infiniti va prezenta noua Laguna va fi o zi... cel putin interesanta.

"What are we going to do tomorrow night, Brain?"
"The same thing we do every night, Pinky."
"What's that?"
"Try to take over the world!"
<cue Pinky and the Brain theme.>
Iulian HondaFan
trebuie de stiut cateva chestiuni:

1) Kirk Kerkorian e miliardar self-made si excentric american ( de origine armeana) care si-a facut banii in cazinouri in Las Vegas. Anul trecut a incercat sa preia o buna bucata din VW, prin cumparare agresiva de actiuni la VAG la bursa din Frankfurt, precipitand astfel decizia Porsche de a prelua aproape 20% din actiunile VAG. Dupa ce manevra cu VW a picat, Kerkorian a cumparat 9% din actiunile GM si si-a bagat unul din colaboratori in Consiliul de Administratie al GM.

2) GM se duce de rapa. situatia financiara in afara USA este multumitoare ( Opel e in sfarsit pe profit, in China au devenit producatorul nr.1 depasind pe VW, GM Daewoo este in crestere si foarte profitabil anul trecut, in Brazilia si America de Sud afacerile nu sunt stralucite dar sunt decent de profitabile), dar in America de Nord este catastrofala ( si jumatate din vanzarile mondiale ale GM sunt acolo). anul trecut au avut pierderi de 10mld, anul asta sunt loviti de cresterea preturilor benzinei care face grosul produselor lor mai slab vandabile, de falimentul Delphi ( fata de care au obligatii, dat fiind ca Delphi e o companie desprinsa in 1998 din GM).

vestea buna este ca planul de restructurare cu 12 uzine inchise si 40000 -dupa The Economist - de locuri de munca reduse ( majoritatea prin pensionare anticipata si platia anticipate de 1 an- parca au luat lectii de la ai nostri) este acceptat de UAW ( sindicatul lucratorilor auto din USA, prob cea mai putenica organizatie sindicala din America) si compania isi reduce astfel cheltuielile semnificativ si suficient de mult.

pe primul trimestru din 2006 deja operatiunile din America ale GM au fost profitabile.

3) Kerkorian a avut o cina de afaceri cu Carlos Ghosn ( presedintele atat al Nissan cat si al Renault) si acesta si-a manifestat interesul in achizitionare a 20% din actiunile GM ( cate 10% pentru Nissan si 10% pentru Renault).

4) GM pare a fi luat prin surprindere si nu cred ca sefii cei mari si marii actionari ( asta vine altii decat Kerkorian) sa fi fost la curent. deocamdata declaratiile oficiale ale GM sunt precaute si e dat ca sigur ca presedintele GM, Rick Wagoner nu este favorabil ideii.

5) unii speculeaza ca prin aceasta discutie facuta publica cam prematur ( de regula chestiile acestea sunt confidentiale pana la perfectarea unui aranjament) Kerkorian manevreaza pentru a isi impune punctul de vedere in cadrul GM si a sili nomenclatura GM catre reforme mai radicale.


parerea observatorilor de afaceri este ca fuziunea e o idee rea (GM si Renault-Nissan sunt competitori directi) dar o colaborare - ex. pentru dezvoltarea si producerea in comun de motoare ( la diesel sunt descoperiti de cand cu divortul de Fiat anul trecut), platforme si alte componente...

N.B. Nissan detine 15% din actiunile Renault ( care detine 43% din cele ale Nissan- schimbul de actiuni a fost parte din alianyta initiala, care e in fapt o preluare a Nissan de catre Renault, dar vopsita ca o alianta). Guvernul francez detine o cota de 15% din actiuni la Renault, care indirect este mai mare decat cota de 15% a Nissan ( dreptul de decizie asupra pachetului respectiv este in fapt al conducerii Renault care stabileste ce si cum voteaza Nissan in cadrul Consilliului de administratie al Renault).
ncristi
Un comunicat de presa de la reno...un comunicat f fad, fara explicatii.

http://www.renault.com/renault_com/en/main...:1120-413965-16

RENAULT PRESSE
1967, rue du Vieux Pont de S&egrave;vres – 92109 Boulogne Billancourt Cedex
Tel.: + 33 (0)1 76 84 64 69 – Fax: + 33 (0)1 76 84 67 90
 Renault - Direction de la communication / Corporate Communications

Following GM’s board decision, Renault communicates
As previously stated, the boards of Renault and Nissan have both agreed
to begin exploratory talks with GM.
Following GM’s board decision, we look forward to starting the
discussion process soon.

Press contacts :
Marie-Françoise Damesin : +33 6 14 92 20 66
Claire Martin : +33 (0)1 76 84 64 69
Websites : www.media.renault.com – www.renault.com
PARIS, JULY 7, 2006
Iulian HondaFan
Toyota strikes back!

dupa Autonews:

QUOTE
Toyota Motor Corp. is considering making a bid to link with General Motors blink.gif blink.gif biggrin.gif , according to a report in BusinessWeek magazine. The move would be aimed at trumping a proposed alliance between GM and Renault-Nissan.

The magazine reported Saturday that Toyota "is considering its options and looking at different opportunities that they could propose to GM." It said Toyota executives have "war gamed" possible scenarios by which it could help GM with its turnaround.

BusinessWeek quoted an unnamed Toyota executive who said, "Toyota has no interest in seeing an alliance like this [involving Renault, Nissan and GM] take place."

GM CEO Rick Wagoner and Renault-Nissan boss Carlos Ghosn met Friday night in Detroit. The companies later issued a joint statement saying they will take about 90 days to explore potential benefits of a tie-up.

Wagoner hinted to Automotive News last week that deals with other automakers besides Renault-Nissan are possible.

"Could other things arise?" he said. "Sure, they could happen any time, but nothing else I can talk to you about today."
fishbone
QUOTE
Lui Ghosn îi revine meritul revitalizării companiei Nissan după 1999.

Discutabil. Multe din proiectele care Ghosn le-a bagat la inaintare erau deja in productie cand acesta a venit la carma firmei. Oricum, palaria jos mister Carlos.

Pe mine nu ma intereseaza sincer cu cine face alianta Renault-Nissan atata timp cat ma pot sui intr-un Nissan sau Infiniti si sa pot spune ... okay ... aici e vorba de mana japoneza arigato.gif
GM produce Corvette ... okay ... poate pe viitor, Altima LS2 engine swap, anyone? LOL
400+bhp FWD sedan FTW
Otto73
Acum Toyota da tarcoale GM-ului
Daca cele 2 vor fuziona atunci peste 40% din industria auto ar fi a lor.
guerilla
eu sincer sper ca nu sad.gif
cel mult va o asociere pe piata US pentru protectia preturilor (cresterea pretului la modelele toyota)
Armadyllo
QUOTE(guerilla)
sau cu alte cuvinte - ce-si face europeanu cu mana lui, lucru manual se cheama. vezi prostia lui mercedes.


Adica ce vrei sa zici ca Mercedes a facut o greseala...cu Chrysler?
guerilla
eu asa zic. tu nu?
Armadyllo
...tre sa recunosc ca la punctul asta sunt pe dinafara.Aici nu le cunosc istoria blush.gif
Imi preda cineva?
Iulian HondaFan
am scris-o eu pe undeva... dar ai unde cauta in peste 3000 de posturi biggrin.gif . acu' mi-e, zau, lene sa o iau de la capat. as zice sa dai un Google cu "DaimlerBenz Chrysler fusion"...
ncristi
QUOTE
Acum Toyota da tarcoale GM-ului


Foarte bine smile.gif

As prefera ca toyota sa se alieze cu GM in locul lui renault :angel:

Cineva spunea ca aceste aliante nu au dus de cat la crestera cantitatii de palstic prost/masina si la scaderea calitatii...eu subscriu la aceasta idee intru totul.

Acum serios vorbind eu cred ca toyota (sau renault dar mai ales toyota) daca ar face acest pas ar face o mare gresela...prcatic noua alianta nu o sa mai aiba concurenta pe anumit segment dintr-o anumita zona geografica ceea ce ar fi un lucru grav.

Concurenta este mama progresului nu? smile.gif
Iulian HondaFan
desi situattia finaciara a GM continua sa fie precara sunt indici ca aceasta se va imbunatati odata ce planul de restructurare va fi fost terminat de pus in aplicare:

QUOTE
DETROIT (Reuters) -- General Motors on Wednesday posted a larger-than-expected operating profit, but a wider quarterly net loss after writing down costs associated with buyouts for almost a third of its factory work force.

The world's largest automaker posted a second-quarter net loss of $3.2 billion, or $5.62 per share, compared with a loss of $987 million, or $1.75 per share, for the year-ago quarter.

But excluding charges, GM posted a profit of $2.03 per share. Analysts, on average, had forecast an operating profit on that basis of 51 cents per share, according to Reuters Estimates.

GM had not forecast its results, and analyst estimates ranged widely between 29 cents and 80 cents per share for the automaker's second-quarter earnings after charges.
Iulian HondaFan
in presa industriei auto se zvoneste ca Bill Ford l-ar fi sunat pe musiu Ghosn pt. a-i propune alianta intre Renault-Nissan si Ford. asta in contextul in care mister Wagoner ( seful al mare la GM) o cam lungeste... lucrurile devin din nou interesante.
ncristi
F interesant...ford produce motoare in colaborare cu PSA insa intre timp, vor sa formeze o alianta cu renault....asa ca probabil daca se va realiza aceasta alianta, in viitor o sa vedem o ciorba intre ford-renault-nissan-mazda-volvo.

Pt noi exista si o parte buna ...dacia varnd ne vrand o sa devina sora cu mari nume al industriei auto smile.gif....asta in cazul in care o asememea alianta se va realiza.

Eu sper ca nu.
Cipp
Asta ca tot le-au scazut vanzarile cu 9.5% pe primele 7 luni din 2006 celor de la Renault
air_wolf
in momentul in care or sa decida ca dacia nu mai e rentabila sa vezi cum o sa ne trezim fara mindria romaniei... o alianta de genul e foarte buna din punct de vedere economic pentru consortiu, dar e un dezastru pentru angajati: fabrici inchise, reduceri salariale... distractie maxima.
ncristi
QUOTE
Asta ca tot le-au scazut vanzarile cu 9.5% pe primele 7 luni din 2006 celor de la Renault




De unde ai cifra asta?

http://www.renault.com/renault_com/en/imag...1120-427694.pdf

http://www.renault.com/renault_com/en/main...tcm:1120-427692
Iulian HondaFan
e o stire reuters de acu' cateva zile postata pe topicul "producatorii auto"
ncristi
QUOTE
e o stire reuters de acu' cateva zile postata pe topicul "producatorii auto"


Scrie si in linkul de mi sus insa este o stire pozitiva (daca poti spune asa) pt ca au reusit sa stopeze scaderea de la 11% la 9% si cred ca la acest lucru a contribuit doar clio III.

Oricum pana nu-si vor reinoii masinile nu cred ca situatia se va remedia.
Impulse
Nu uitati ca parcul de modele Renault este destul da imbatranit insa din cate am citit Renault pregateste o ofensiva de modele. Iar 9% nu este o cifra ingrijoratoare. Alti fabricanti au trecut prin situatii mai delicate si au reusit sa se redreseze. Sunt convins ca vor reveni la normal curand.
James Kilowatt
Parerea mea e ca Reno sunt oarecum prost perceputi (partial justificat, partial nejustificat) si datorita scandalurilor in care s-au lasat antrenati si a lipsei de diplomatie. Regulatoare electronice nebune, motoare care cad pe banda rulanta... cam asa sunt vazuti de unii desi exista doar cateva regulatoare care au inebunit (si s-a mai intamplat si la alte marci) si motoare mai cad si la altii, poate chiar mai multe. Insa li s-a dus buhul pentru ca in loc sa aplaneze problemele au preferat sa insulte clientii, sa se judece, sa ramburseze reparatiile discriminatoriu, etc.
Multi ii vad ca pe "reno, a, pai astia-s aia care daca iti cad rotile, in loc sa-ti repare masina te dau in judecata pentru calomnie, si pe deasupra te mai fac si papagal ca nu stii sa conduci fara roti"
Probabil ca e exagerat, insa in domeniul asta imaginea e a nabii de importanta.

PS
Sa mai dau un exemplu absolut personal de ce nu o sa-mi iau eu reno smile.gif
Anul trecut am trimis CV-ul la ei, si am primit automat un raspuns prin care se obliga sa-mi dea un raspuns in maxim 3 saptamani. Candidatura mea a fost trimisa duminica noaptea, pe la 11:30. Dupa exact 3 saptamani, tot duminica noaptea la 11:29 am primit raspuns negativ fara absolut nici o legatura cu CV-ul meu, trimis in mod evident de un robot. O magarie care nu mi s-a intamplat nicaieri in alta parte decat in Franta, desi am trimis candidaturi chiar si la unii mai cu mot decat Reno. (lockheed martin, rolls royce, Toyota, etc). Chiar daca primeam raspuns negativ, exista macar o referire la elemente de cv ca sa fiu sigur ca macar l-au citit... Prin urmare, mai degraba imi iau toyota, rolls sau naveta spatiala decat Reno biggrin.gif
ncristi
QUOTE
reno, a, pai astia-s aia care daca iti cad rotile, in loc sa-ti repare masina te dau in judecata pentru calomnie, si pe deasupra te mai fac si papagal ca nu stii sa conduci fara roti"


Nu-i chiar asa. Intr-o gramada de tari au o imagine f buna (ex. olanda, belgia chiar si germania, spania) si sunt sugur ca daca o sa-si reinnoiasca masinile cu modele noi o sa-si revina.

In fond 9% in situatia in care in ultimii 4-5 ani au venit practic doar cu o masina noua (clio 3) nu reprezinta nimic ingrijorator...stau chiar bine.
James Kilowatt
Scandalul cel mai urat a fost in Franta, adica pe principala lor piata. Belgia are sub 10mil de locuitori, nu 60mil ca franta si oricum belgienii cumpara masini mai variate decat francezii. Olanda la fel, e doar o tarisoara.

In Germania pe unul din topurile ADAC erau pe penultimul loc la "satisfactia clientului" .... nu mi se pare semnificativ pentru calitatea masinii, insa sigur sa rasfrange asupra vanzarilor. Satisfactia clientului tine mai mult de calitatea si amabilitatea retelei de serviceuri si de garantie, decat de calitatea masinii.

Nu spun ca toti vad reno asa, unii sunt clienti fideli, insa cred ca totusi au pierdut la capitolul imagine datorita politicii asteia de "noi suntem perfecti voi sunteti handicapati si nu stiti sa conduceti". E pacat pentru ca nu fac totusi masini mai proaste ca altii.
Oricum, cum spunea si impulse cred ca e doar temporara scaderea asta. Totusi au marketing si un departament de proiectare destul de puternic.
Iulian HondaFan
faptul ca au un parc imbatranit este relativ: Clio3 (principalul lor model ca vanzari) s-a lansat anul asta, anul trecut au avut Modus ( care se vinde si el binisor). Megane2 ( un alt model "bread and butter" pentru ei) a fost lansat in 2002-2003 ( deci inca nu e chiar asa de batran). si Toyota, care e in crestere de 5-10% de cativa ani pe piata europeana nu are modele mai noi: Corolla e mai veche decat Megane2, Yaris2 a aparut odata cu Clio3, Avensis este si el de 3-4 ani.

cred ca mai degraba elementele mentionate de MR sa isi spuna cuvantul.
Iulian HondaFan
chestiile astea cu aliantele au devenit o adevarata telenovela... dupa GM cu Renault-Nissan a urmat Ford cu Renault-Nissan. acum in Detroit se zvoneste o alianta Ford cu GM... tulburi ape. blush.gif

Ford a anuntat ca vor avea vreo 5-6 miliarde pierderi anul acesta, vor concedia pana in 2008 1/3 dintre angajati si inchide 14 uzine pana in 2012. de asemenea au anuntat ca nu asteapta sa revina la profitabilitate in America de Nord pana in 2009. cativa manageri de varf si-au dat demisia si Bill Ford s-a retras de la conducerea executiva a firmei ( dar a ramas presedintele consiliului de administratie) care a revenit lui Allan Mullaly, fostul presedinte executiv al diviziei de avioane comerciale a Boeing si artizanul revirimentului acestei companii in ultimii 8 ani.

Chrysler au intrat din nou in pierderi dupa ce in 2005 a fost primul an dintr-o serie de 7-8 in care au scos un profit.

GM va concedia 1/3 dintre angajatii sai, dar pe prima jumatate a acestui an au scos un mic profit.
ncristi
Da si ford vrea sa cumpere rover biggrin.gif...o nebunie totala. Conducerea ford cred ca a luat-o pe carari gresite.

"Ford buys Rover
Ford has agreed a last-minute deal to buy the rights to the Rover marque, blocking the Shanghai Automotive Industry Corporation's plans to take it to China.

Shanghai agreed to buy the brand for &pound;11m from BMW five weeks ago, but the sale was subject to the agreement of Ford, which had negotiated a veto on any sale when it bought Land Rover in 2000.

A spokesman said Ford has no plans to start building Rover cars, but decided to secure the brand to protect the Land Rover brand.

Good thing really - we know Ford has its financial problems, but we're not sure a Fiesta-based Metro comeback is the answer..."

http://www.topgear.com/content/news/stories/1101/
Iulian HondaFan
asta e o decizie buna. daca vor vinde Land Rover va valora mai mult decat daca ar fi existat si un Rover facut de chinezi. stiu ca momentan Fod se uita dupa clienti pentru Jaguar, dar nimeni nu pare a fi interesat. Land Rover ar urma. de asemnea marca Mercury din America va fi desfiintata. planul lor pare sa fie sa ramana numai cu marcile Ford, Lincoln, Volvo si Aston Martin.
air_wolf
jaguarul se va duce fie in rusia fie in china sad.gif
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.