IPB

Welcome Guest ( Log In | Register )

Drive Test Seat Altea Freetrack

This topic is about Drive Test Seat Altea Freetrack, the author, , wrote about: ... To read more just scroll down

> Drive Test Seat Altea Freetrack, 2.0 TDI, 170 de cai putere
adi.mitrea
post Jan 5 2008, 09:50 AM
Post #1


specialist
******

Group: Membri
Posts: 1.067
Joined: 1-August 05
From: Bucuresti
Member No.: 52.371



După cum bine ați citit în titlul topicului, vreau să vă împărtășesc și vouă, fani ai Seat sau dimpotrivă, impresiile de drive test cu Freetrack.

Prima oară am văzut primul crossover din istoria mărcii Seat, Freetrack, la Salonul Internațional Auto de la București (SIAB), în 2007, când Porsche România a lansat oficial modelul în țara noastră. Sincer, în afară de ce scria pe hârtie la dotări și performanțe, nu m-a atras nimic la mașina asta. De ce? Pentru că nu am înțeles-o...

Acum câteva săptămâni am avut ocazia să o conduc cam 350 de kilometri și, după ce am ajuns să "ne cunoaștem", am început să o privesc altfel... Freetrack abundă de gadgeturi și vine standard cu dotări pentru care la alte mărci ori modele potențialul client plătește foarte mult. Cu radio-cd-mp3 playerul, cu butoanele de pe volan, cu tempomatul și cu climatizarea bi-zonă - toate standard - am avut timp să mă joc în drum spre Sinaia.

Dar să lăsăm electronica, airbagurile, ABS-ul și ESP pentru mai încolo și să povestesc ce cu adevărat grozav la mașina asta: Motorul și tracțiunea! Ei bine, una dintre "inimile" lui Freetrack este motorul 2.0 TDI de 170 de cai, iar altul 2.0 TFSI de 200 de cai putere. Eu am mers cu primul, deși sunt un admirator al motoarelor pe benzină. Poate tocmai de asta mi s-a părut un pic gălăgios TDI-ul. Producătorul spune că 2.0 TDI, în varianta de 170 de cai și cuplu de 350 NM, face suta în 8,7 secunde și că are un consum mixt de 6,8%. Pot să spun că accelerația te determină să-ți dorești să faci liniuțe cu crossover-ul, iar la drum intins îmbie rău de tot (!sic) la depășiri. Rețeta e simplă: selectezi treapta de viteză corespunzătoare, calci accelerația => te bucuri de un sunet motot+eșapament excepțional!

La consum vreau să-l contrazic pe producător, 6,8% am văzut rar pe computerul de bord. Consumul extraurban real este de circa 6%. Eu am scos 7,5% pentru că m-am jucat tot drumul cu accelerația. În oraș nu am mers prea mult, dar tind să cred că Freetrack nu consumă mai mult de 13% (în București), dacă mergi civilizat cu ea. Vezi dacă poți! whistling.gif Deci media e un pic mai mare.

Suspensia este și ea deosebit(ă) de tare! De fapt asta mi-a plăcut foarte mult, deși pe drumuri desfundate poate crea disconfort.

Tracțiunea - cu sistem de transmisie Haldex ( http://en.wikipedia.org/wiki/Haldex ) - oferă 170 de cai pe puntea față, în condiții de rulare normale. În caz de nevoie, diferențialul transferă până la 50% din putere pe puntea spate. Toată treaba asta se petrece atât de repede încât nu ai timp să-ți dai seama, și nici nu se aprinde vreun martor prin bord. Pur și simplu am făcut plecări de la 20 km/h la 60 km/h cu accelerația la fund, pe zăpadă, și nu am simțit patinare deosebită la roți (turometrul nu minte!).

Pe scurt, dacă vrei o mașină nonconformistă, care să nu te facă de râs la performanțe, dacă ai nevoie de spațiu (portbagaj de 593 litri, sau 1.562 litri cu banchetele rabatate) și dacă nu vrei să NU cercetezi liste lungi cu opționale pentru a configura mașina pe gustul tău, atunci Seat Alteea Freetrack este răsunsul!

Plătești 28.565 euro DDP și taxa de înmatriculare 527 euro și primești o mașină relativ ușurică (1.588 kg), cu motor puternic, dotată în standard cu ESP, ABS, șase airbaguri, monitorizare a presiunii în pneuri, climatizare bi-zonă, senzori de lumină, senzori de ploaie și senzori de parcare, computer de bord și radio-cd-mp3 cu comenzi pe volan.

Gândită pentru distracție, oricare Freetrack oferă standard, pentru locurile din spate, un ecran TFT de 7 inch la care poți cupla DVD player, mp3 player, precum și diferite console video.

Cum drive test-ul a fost făcut noaptea, am să mai adaug câteva fotografii de la producător:


--------------------
Opel Astra Classic, Gri Metalizat, 1.6 twinport 103 cai
ex Opel Astra Classic 1.4 twinport, 90 cai + GPL
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Posts in this topic


Reply to this topicStart new topic
Tags
No Tag inserted yet

1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

 



RSS Lo-Fi Version Time is now: 28th March 2024 - 11:08 AM